ICCJ. Decizia nr. 1108/2010. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1108/2010

Dosar nr. 37793/3/200.

Şedinţa publică din 22 februarie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 72 din 19 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă acţiunea reclamanţilor P.A. şi P.M. în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primarul General fiind obligat pârâtul să soluţioneze notificarea nr. 3285 din 10 august 2001 având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, sector 1, pârâtul fiind obligat la plata de daune cominatorii în cuantum de 10 lei pe zi de întârziere cu începere de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la emiterea dispoziţiei motivate privind soluţionarea notificării.

Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:

Termenul de 60 de zile prevăzut pentru soluţionarea notificării are caracter imperativ, iar nu de recomandare, ori în cauză reclamanţii au notificat pârâtul în anul 2001, pentru retrocedarea în natură a imobilului din Bucureşti, notificarea fiind însoţită de acte doveditoare conform art. 22 din lege, însă demersul reclamanţilor a rămas fără rezultat.

Se mai reţine de instanţa de fond că atitudinea culpabilă a pârâtului reţinută conform înscrisurilor depuse la dosar, finalizate prin nesoluţionarea notificării, în condiţiile Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, a constituit temeiul admiterii acţiunii şi obligării pârâtului la soluţionarea notificării cu care a fost învestit, cu obligaţia de a achita daune cominatorii pe zi de întreţinere pentru îndeplinirea obligaţiei de a face, respectiv pronunţarea unei decizii motivate privind soluţionarea notificării reclamanţilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, iar prin Decizia civilă nr. 353 din 26 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a, s-a respins ca nefondat apelul pârâtului pentru următoarele considerente.

Instanţa de apel reţine că faţă de soluţia instanţei de fond de obligarea a pârâtului la plata de daune cominatorii este conformă deciziei de recurs în interesul Legii nr. XX din 12 decembrie 2005, potrivit căreia cererea privind obligarea debitului la plata daunelor cominatorii este admisibilă şi în condiţiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile, conform art. 5803 C. proc. civ., iar hotărârea prin care s-au adăugat daunele cominatorii este susceptibilă de executare silită la cererea creditorului, în limita daunelor interese dovedite.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat, înlăturând obligarea la plata daunelor cominatorii.

Criticile aduse hotărârii instanţei de apel, vizează nelegalitatea hotărârii prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel recurentul susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii în ce priveşte dispoziţiile art. 5803 C. proc. civ., susţinând că obligarea la daune cominatorii poate interveni doar în situaţia în care după rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de fond, s-ar refuza îndeplinirea obligaţiei stabilite.

- Recurentul mai susţine că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire poate avea două date de referinţă: - fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare [art. 25 din Legea nr. 10/2001 şi art. 25.1 HG nr. 250/2007].

Acest termen în opinia recurentului este unul de recomandare, norma legală prevăzută în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 având un caracter dispozitiv, iar nu imperativ.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:

- Obiectul dedus judecăţii vizează obligarea pârâtului la soluţionarea notificării nr. 3285 din 10 august 2001 având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, sector 1.

Potrivit art. 23 alin. (1) devenit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie, sau după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Din prevederile legale sus evocate, rezultă că termenul de 60 de zile, nu are natura juridică a unui termen de recomandare, cum greşit susţine recurentul, ci este un termen imperativ, deoarece o atare obligaţie rezultă fără posibilitate de echivoc, din lege, şi face parte dintr-o procedură administrativ jurisdicţională prealabilă, instituită în mod imperativ.

Din perspectiva celor expuse şi a textului legal sus evocat, urmează a fi înlăturată critica şi susţinerea recurentului cu privire la caracterul termenului de 60 de zile.

Este însă întemeiată critica şi susţinerea pârâtului în ce priveşte nelegala obligare la plata daunelor cominatorii.

Art. 23, devenit art. 25 din Legea nr. 10/2001 modificată, nu prevede o sancţiune pecuniară pentru nerespectarea termenului de 60 de zile în care unitatea deţinătoare are obligaţia de a răspunde la notificare.

Este real, că admiţându-se recursul în interesul legii,SECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XX/12 din 2006, au statuat că cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă şi în condiţiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 5303 C. proc. civ.

Însă, ulterior pronunţării acestei decizii, art. 5803 C. proc. civ. a fost modificat şi completat prin Legea nr. 459/2006 alin. (5) al acestui text, prevăzând expres că, pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii.

Aşa fiind, trimiterea făcută de instanţa de apel şi cea de fond, la soluţia adoptată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a devenit inaplicabilă.

Or, neobservându-se dispoziţiunile legale sus evocate, ambele instanţe au pronunţat hotărâri cu încălcarea esenţială a legii astfel încât fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtului urmează a fi admis, a se modifica Decizia recurată în sensul admiterii apelului declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general împotriva hotărârii instanţei de fond, ce urmează a fi modificată doar în parte în sensul înlăturării obligării pârâtului la plata daunelor cominatorii în cuantum de 10 lei pe zi de întârziere, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 353 din 26 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, modifică Decizia recurată în sensul că, admite apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, împotriva sentinţei nr. 72 din 19 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o modifică în parte în sensul că, înlătură obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii în cuantum de 10 lei pe zi de întârziere.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1108/2010. Civil