ICCJ. Decizia nr. 1180/2010. Civil. Acţiune în revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1180/2010
Dosar nr. 76/1/2000
Şedinţa publică din 24 februarie 2010
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanţii E.S., S.E., I.H. şi pentru A.P. - decedată, introduşii în cauză in calitate de reclamanţi, A.I., A.N. şi A.A., au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa, R.A.E.D.P.P. Constanţa şi Ministerul Finanţelor, sa se constate calitatea acestora de moştenitori, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Constanţa, şi revendicarea imobilului, cu motivarea că acesta a fost scos de sub naţionalizare, în urma adresei nr. 12961/1950 de către Comisia pentru judecarea contestaţiilor privind casele naţionalizate.
În aceste condiţii precizate anterior, s-a susţinut ca statul nu are titlu de proprietate, motiv pentru care au solicitat revendicarea imobilului in litigiu.
În cauză, s-a formulat cerere de intervenţie de către L.S. şi L.A., prin care s-a invocat nulitatea cererii de chemare in judecata, întrucât aceasta nu a fost formulată de către toţi coindivizarii, A.P. fiind decedată la data introducerii acţiunii, iar pe fond, s-a susţinut că imobilul a rămas în continuare naţionalizat, reclamanţii neavând nici un titlu pentru a solicita revendicarea imobilului.
Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1066l din 17 iulie 1997 a admis acţiunea principală, respingând cererea de intervenţie, cu motivarea că imobilul a fost scos de sub naţionalizare, reclamanţii făcând dovada proprietăţii imobilului in litigiu.
Tribunalul Constanţa, prin Decizia civilă nr. 1231 din 9 iunie 1998, a admis apelul declarat de pârâţi şi intervenientă, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul admiterii cererii de intervenţie şi respingerii acţiunii principale.
S-a reţinut în considerentele hotărârii că imobilul revendicat a fost preluat cu titlu in stăpânirea statului, situaţie confirmată chiar de reclamanţi, care au înţeles sa urmeze procedura Legii nr. 112/1995, obţinând hotărârea nr. 584/1998 emisă de Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 112/1995.
Scoaterea de sub naţionalizare nu a operat, imobilul figurând în continuare cu acest regim juridic, adresa nr. 12522/1950 neproducând nici un fel de efecte juridice, nefiind emisă de un organ competent şi nefiind operată în evidentele organelor locale sau naţionale.
Curtea de Apel Constanta a admis recursul declarat de reclamanţii intimaţi, a casat ambele hotărâri pronunţate şi a trimis cauza, în primă instanţă, la Tribunalul Constanţa, reţinând excepţia necompetenţei materiale, in conformitate cu dispoziţiile art. 2 lit. b) C. proc. civ., raportat la valoarea imobilului revendicat.
În primă instanţă, Tribunalul Constanta a admis cererea de intervenţie în interes alăturat şi a admis în parte acţiunea reclamanţilor, a constatat calitatea de moştenitori ai reclamanţilor E.S., S.E., I.H. - după defuncţii E.P. şi E.A., aşa cum s-a solicitat, au fost respinse celelalte capete de cereri.
În această etapa procesuala s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu de către L.A., cerere ce a fost admisa, constatându-se că aceasta este proprietara apartamentului în care locuieşte, ca fiind dobânditor de bună-credinţă prin actul de vânzare-cumpărare încheiat.
Prin sentinţa civilă nr. 521 din 15 iunie 1999, s-a constatat că reclamanţii au calitate de moştenitori ai defuncţilor E.P. şi E.A., au fost respinse celelalte capete de cerere ca nefondate (recunoaştere drept de proprietate asupra imobilului situat în Constanţa şi revendicare), a fost admisă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de L.A., constatându-se că aceasta este proprietara apartamentului compus din 3 camere şi un hol în suprafaţă de 78,89 mp, având si un drept de folosinţă asupra terenului în suprafaţa de 36,56 mp pe durata existenţei construcţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţa, prima instanţă a reţinut că imobilul revendicat, situat în Constanţa, fost proprietatea defuncţilor A.P. şi E.P., a fost preluat în proprietatea statului conform art.1 din Decretul nr. 92/1950.
Succesorii proprietarilor-reclamanţii din cauza de faţă au solicitat să li se acorde despăgubiri conform art. 14 din Legea nr. 112/1995, iar reclamanta A.M., în calitate de chiriaş al imobilului a solicitat restituirea în natura a spaţiului deţinut.
Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a admis cererea şi a acordat despăgubiri şi restituirea în natură conform cererii succesorilor.
În aceste condiţii, reclamantul, invocând Legea nr. 112/1995, nu mai are posibilitatea revendicării aceluiaşi imobil pe calea dreptului comun.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanţii A.N., M.G., A.M., E.S., S.E., I.H., invocând ca motiv de netemeinicie interpretarea greşită dată de instanţă probelor administrate în cauză şi din care rezultă că imobilul nu a intrat, cu titlu, în proprietatea statului, deoarece acesta a fost naţionalizat din eroare şi înapoiat de comisia guvernamentala numai după o lună, deci, acţiunea în revendicare trebuie considerata admisibilă.
Prin Decizia civilă nr. 5 din 17 ianuarie 2000 Curtea de Apel Constanţa a luat act de retragerea apelului declarat de reclamanţii A.M. şi A.A., a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A.N., M.G., A.T.M., E.S., S.E. şi I.H., împotriva sentinţei nr. 521 din 15 iunie 1999 pronunţată de Tribunalul Constanţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, au fost avute în vedere următoarele considerente de fapt şi de drept.
Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de stat fără titlu, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparare.
Din textul de lege redat anterior rezultă că imobilele preluate de stat fără titlu pot fi revendicate numai dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparaţie.
În speţă, reclamanţii au ales calea legii speciale de reparaţie, respectiv Legii nr. 112/1995 şi, conform cu cererea lor expresa, le-au fost acordate despăgubiri în natură.
În aceste împrejurări, în mod corect prima instanţa a reţinut că acţiunea în revendicare nu poate fi admisă având în vedere că, pentru acest imobil, moştenitorii proprietarilor au solicitat aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Alegând calea procedurii prevăzuta de art. 1 din Legea nr. 112/1995, reclamanţii nu pot uza şi de procedura de drept comun a acţiunii în revendicare, menită a constata nelegalitatea naţionalizării, întrucât, adresându-se comisiei, implicit au recunoscut legalitatea naţionalizării.
Pe de alta parte, în cadrul acţiunii în revendicare a unui bun aflat în indiviziune, care are drept scop recunoaşterea dreptului de proprietate şi readucerea bunului în patrimoniul celor îndreptăţiţi, coproprietarul având numai un drept limitat exprimat într-o cotă parte nedeterminată în materialitatea lui, nu poate revendica singur bunul.
În speţă, nu toţi moştenitorii au solicitat revendicarea bunului-moştenitorii A.P. şi E.P., în calitate de descendenţi ai defunctei A.P. nu şi-au dat acordul la introducerea acţiunii şi, în acest sens, au depus si concluzii scrise la dosarul cauzei.
Împotriva decizii instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 3 februarie 2009, reclamanţii A.N. (moştenitori A.A. şi L.G.), M.G., A.M., E.S. (moştenitori E.E. şi E.A.), S.E. (moştenitori I.H. şi E.A.) şi I.H., prin care au criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte: imobilul a fost naţionalizat în anul 1950 şi înapoiat de Comisia Guvernamentală numai după o lună, nefăcându-se nici un act de preluare a casei; fiind proprietari deplini, au făcut ieşirea din indiviziune în anul 1955 (anexa nr. 3), chiar Sfatul Popular Constanţa (care trebuia să fie noul proprietar după naţionalizare) recunoscând că a făcut rectificare la proprietatea P.E. şi P.A.; imobilul a fost scutit de taxe de la 01 decembrie 1959; acest imobil, nu a trecut legal în proprietatea statului, prin urmare, trebuie restituit imediat, iar cumpărătorilor care s-au năpustit să cumpere cu 10-12 milioane fiecare apartament, să li se anuleze actele de proprietate.
La termenul de judecata din 24 februarie 2010, Înalta Curte a acordat cuvântul părţilor în dezbaterea recursului, inclusiv pe chestiunea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Înalta Curte va constata nulitatea recursului, pentru considerentele ce urmează:
In calea de atac extraordinara a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele strict prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata (aspecte de ordin procedural si/sau substanţial).
Scopul acestei cai de atac este, esenţialmente, de control al legalităţii hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă ca orice susţinere care releva, o expunere a istoricului cauzei deduse judecaţii, o expunere a conţinutului reglementarilor legale incidente in cauza, fără ca aceasta sa fie particularizata cadrului procesual de investire ori etapei procesuale ori considerentelor deja redate in cuprinsul hotărârii judecătoreşti contestate, ori pretinse erori ale instanţei de apel in aprecierea probelor administrate in cauza, cu consecinţe in planul configurării situaţiei de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanţei de recurs.
Instanţele anterioare au prezentat in mod exhaustiv întreaga situaţie de fapt a dosarului pendinte, expunând in mod concret considerentele pentru care au ajuns la concluzia ca, în cadrul acţiunii în revendicare a unui bun aflat în indiviziune, care are drept scop recunoaşterea dreptului de proprietate şi readucerea bunului în patrimoniul celor îndreptăţiţi, coproprietarul având numai un drept limitat exprimat într-o cotă parte nedeterminată în materialitatea lui, nu poate revendica singur bunul in litigiu.
În speţă, s-a reţinut ca nu toţi moştenitorii au solicitat revendicarea bunului-moştenitorii A.P. şi E.P., în calitate de descendenţi ai defunctei A.P. nu şi-au dat acordul la introducerea acţiunii şi, în acest sens, au depus si concluzii scrise la dosarul cauzei.
In cuprinsul cererii de recurs nu sunt vizate considerentele instanţei de apel care au configurat cu precizie situaţia de fapt a cauzei pendinte, respectiv modul de aplicare a dispoziţiilor legale incidente, ci, aşa cum s-a arătat anterior, doar o formala si nepertinenta înşiruire de situaţii de fapt, deduse din probele administrate in cauza, interpretate după propriul interes al recurenţilor, fără ca acestea sa poată fi opuse cu pertinenta chestiunilor deja dezlegate de instanţele anterioare, in scopul îndreptării acestora in calea de atac promovata.
Este motivul pentru care legiuitorul a prevăzut sancţiunea nulităţii atât pentru nemotivarea cererii de recurs, cat si pentru situaţia in care cererea se motivează, însa criticile nu pot fi încadrate in nici una din ipotezele de nelegalitate enumerate de norma procedurala susmenţionată.
Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părţile au beneficiat de o judecată în primă instanţă şi una în apel (ambele judecăţi de fond), finalizata prin configurarea situatei de fapt a dosarului si cu o rezolvare judiciara definitiva a conflictului existent intre părţile cu interese contrare.
O situaţie de nelegalitate, în esenţă, pentru a fi analizată în recurs trebuie susţinută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greşit, la situaţia de fapt pe deplin stabilită în faţa instanţelor anterioare.
În faţa unei instanţe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, şi aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului dublului grad de jurisdicţie, calea de atac a recursului fiind in mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, Înalta Curtea in conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii A.N. (moştenitori A.A. şi L.G.), M.G., A.M., E.S. (moştenitori E.E. şi E.A.), S.E. (moştenitori I.H. şi E.A.) şi I.H. împotriva deciziei nr. 5 din 17 ianuarie 2000 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1152/2010. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 1148/2010. Civil. Conflict de muncă.... → |
|---|
