ICCJ. Decizia nr. 1121/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1121/2010
Dosar nr. 22939/3/2005
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 258 din 20 februarie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procedurale active a reclamantei M.E., a admis contestaţia formulată de reclamanţii M.C., P.N. şi M.E., în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, a anulat Decizia nr. 292 din 4 iulie 2005 şi a obligat-o pe aceasta să soluţioneze notificările formulate de reclamanţi, în sensul stabilirii de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti cu privire la bunurile mobile şi imobile ce au format obiectul acestei notificări.
Tribunalul a apreciat că reclamanţii au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite conform art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Nu a fost primită susţinerea pârâtei potrivit căreia procurile de reprezentare nu sunt producătoare de efecte juridice, întrucât situaţia expusă reprezintă doar o cauză de nulitate relativă ce poate fi acoperită prin semnarea notificărilor expediate în condiţiile legii speciale.
Tribunalul a concluzionat, raportat la fazele administrate în cauză, că pârâta a recunoscut calitatea de proprietar a reclamanţilor asupra terenului pe care sunt amplasate sondele şi utilajele petroliere, date fiind contractele de închiriere încheiate între părţi.
S-a reţinut, totodată, că bunurile revendicate au existat în patrimoniul autorilor reclamanţilor, că acestea au fost preluate în mod abuziv de statul comunist şi că pe terenurile ce au format obiectul contractelor de închiriere se află în funcţiune aceleaşi foraje şi amenajări de exploatare petrolieră.
Au fost înlăturate susţinerile pârâtei referitoare la lipsa de identitate în ceea ce priveşte sondele, echipamentele şi utilajele de exploatare, întrucât nu are relevanţă numerotarea ulterioară a acestor bunuri în evidenţele pârâtei.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâta SC P. SA, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
S-a susţinut, pe cale de excepţie, că nu s-a dovedit calitatea procesuală activă a reclamantei M.E., dat fiind faptul că numele acesteia nu apare în cuprinsul notificărilor depuse la dosar, iar Decizia contestată nu a fost emisă şi pe numele său.
Pe fondul cauzei, pârâta-apelantă a susţinut că prima instanţă a ignorat notificarea nr. 47/2003 şi că regimul juridic al terenurilor este reglementat de dispoziţiile Legii nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, care fac referire la regimul terenurilor extravilane pe care sunt amplasate instalaţii sau alte construcţii industriale.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor referitoare la obiecţiunea despăgubirilor prin echivalent pentru bunurile mobile, sonde, echipamente şi instalaţii, s-a susţinut că, prin cercetările efectuate la faţa locului, s-a constatat imposibilitatea identificării acestora, întrucât există neconcordanţe evidente între elementele de identificare conţinute în inventarul încheiat la data de 31 decembrie 1947 şi inventarele anexate la procesele verbale încheiate la 28 ianuarie 1949, 2 februarie 1949 şi 12 ianuarie 1949.
S-a învederat că, pentru ipoteza în care bunurile solicitate nu se regăsesc în patrimoniul societăţii apelante, dispoziţiile incidente în cauză sunt cele prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi, pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 764 A din 23 octombrie 2008, a admis apelul formulat de pârâta SC P. SA şi a schimbat în parte sentinţa tribunalului, în sensul că obligaţia stabilită în sarcina acesteia va viza exclusiv stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru bunurile mobile – utilaje şi instalaţii, în sensul dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că este neîntemeiată critica vizând lipsa calităţii procesuale active a reclamantei M.E., întrucât notificarea nr. 939 C/2001 cuprinde şi numele acesteia în preambul, această menţiune fiind evidenţiată de însuşi conţinutul notificării depuse la dosar.
Împrejurarea că notificarea menţionată nu a fost semnată de persoana care se consideră îndreptăţită la reparaţia civilă în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost analizată în contextul depunerii la dosar, ulterior, a procurilor de reprezentare date de M.(născută M.)E. lui M.C., considerându-se, astfel, că se acoperă neregularitatea procedurală invocată.
Referitor la fondul cauzei, s-a constatat că motivele de apel sunt întemeiate numai în parte, respectiv în ceea ce priveşte situaţia juridică a terenului în litigiu. S-a avut în vedere că intimaţii au renunţat la cererea privind restituirea în natură a terenurilor pe care sunt amplasate forajele, astfel că obiectul judecăţii îl formează numai măsurile reparatorii pentru foraje, utilaje, echipamente şi amenajări determinate prin expertiză ca existând la data notificărilor.
S-a reţinut că înscrisurile depuse la dosar au dovedit o situaţie, necontestată de partea adversă, în sensul că M.C. este proprietarul terenului în litigiu, motiv pentru care, în această calitate.
s-a procedat la încheierea contractelor de închiriere.
În ceea ce priveşte bunurile mobile pentru care reclamanţii au formulat cerere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent (sonde, utilaje de foraj şi exploatare), s-a constatat că s-a dovedit faptul efectiv al preluării prin inventarul întocmit la data de 28 ianuarie 1949, procesul verbal din 12 ianuarie 1949, procesul verbal din 9 aprilie 1949, inventarul din 2 februarie 1949, inventarul din 6 aprilie 1949, inventarul din 31 decembrie 1947, precum şi înscrisurile depuse la dosar chiar de către apelantă, respectiv actele de proprietate ale fostelor exploatări petroliere (filele 156-158).
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.6 din Legea 10/2001, care configurează atât domeniul de incidenţă al acestui act normativ, dar şi procedura concretă de restabilire a situaţiei anterioare pentru persoanele îndreptăţite, statuând că măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Instanţa de apel a reţinut că nu s-a făcut dovada în sensul că bunurile solicitate de reclamanţi ar fi fost înlocuite, casate sau distruse şi a valorificat expertiza de specialitate efectuată de ing. I.E.
S-a apreciat că apelanta urmează ca, într-un termen rezonabil, să efectueze operaţiunile de identificare la faţa locului a bunurilor solicitate, în prezenţa reclamanţilor şi în temeiul tuturor înscrisurilor relevante depuse la dosar şi să emită Decizia administrativă în acest sens.
Intimaţii reclamanţi au formulat la 7 ianuarie 2009, o cerere de lămurire a înţelesului dispozitivului deciziei menţionate, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 281/1 C. proc. civ., aceasta fiind respinsă prin încheierea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pronunţată în Camera de Consiliu la 16 aprilie 2009.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii M.C., P.N. şi M.E., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Motivele de recurs au reprodus întocmai motivele cererii pentru lămurirea dispozitivului hotărârii recurate, în sensul că, deşi prin considerentele deciziei s-a dat eficienţă şi s-a validat expertiza efectuată în cauză, instanţa de apel reţinând că a fost stabilită şi întinderea obligaţiei de despăgubire în echivalent, în dispozitivul acesteia nu s-a mai precizat că obligaţia de a face a apelantei trebuie să respecte cuantumul stabilit prin expertiză.
Recurenţii au susţinut că modul de redactare a dispozitivului deschide calea pentru apelanta pârâtă să stabilească despăgubiri în alte limite, ceea ce ar putea conduce la noi litigii.
S-a mai învederat că, deşi hotărârea este pronunţată într-o cerere de realizare a dreptului, aceasta nu poate fi pusă în executare.
Intimata pârâtă O.M.V.P. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând criticile formulate prin motivele invocate, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
În preambulul recursului, reclamanţii recurenţi au precizat că împotriva aceleiaşi decizii au formulat şi o cerere pentru lămurirea înţelesului dispozitivului hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ., cerere ce vizează aceleaşi aspecte.
Această cerere a fost soluţionată, fiind respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de şedinţă a aceleiaşi instanţe, din 16 aprilie 2009.
Această încheiere nu a fost atacată cu recurs conform dispoziţiilor art. 2813 C. proc. civ., astfel că operează autoritatea de lucru judecat, de vreme ce motivele de recurs au fost deja deduse judecăţii şi soluţionate pe calea cererii de lămurire a înţelesului dispozitivului deciziei civile nr. 764 A din 23 octombrie 2008.
Prin încheierea menţionată instanţa a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei, motivat de faptul că nu se pune problema validării expertizei efectuate în cauză sub alte aspecte decât cele precizate expres în motivarea hotărârii, întrucât a proceda în sensul celor solicitate de petenţi, stabilirea şi întinderea obligaţiei de despăgubire în echivalent, ar însemna să se nesocotească cadrul procesual, respectiv restricţiile impuse de conţinutul expres al normei art. 296 teza a II-a C. proc. civ., apelantului neputându-i-se crea o situaţie mai grea în propria cale de atac.
Pentru aceste considerente, Curtea va constata că nu se mai pot analiza criticile invocate prin motivele de recurs, întrucât s-ar încălca astfel principiul autorităţii lucrului judecat.
Ca atare, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă recursul reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii M.C., P.N. şi M.E. împotriva deciziei nr. 764/A din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1148/2010. Civil. Conflict de muncă.... | ICCJ. Decizia nr. 1108/2010. Civil → |
|---|
