ICCJ. Decizia nr. 1190/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1190/2010
Dosar nr. 3300/108/2008
Şedinţa publică din 24 februarie 2010
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad, iniţial la data de 03 noiembrie 2007, reclamantul K.A.C., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Arad şi Primăria Municipiul Arad, a solicitat obligarea pârâţilor să predea reclamantului, cu titlu de restituire în echivalent, imobilele situate în Arad, compuse din intravilan cu casă, înscrise în C.F. 6346 Arad şi 6459 Arad, cu nr. top 35/b şi 33.34/b, aflate în proprietatea Municipiului Arad, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 100 ron/zi de întârziere, să se constate că imobilul înscris în C.F. 6346 Arad cu nr. top 35/b este compus din intravilan, fără casă în suprafaţă de 1022 mp, să se constate că imobilul înscris în C.F. 6459 Arad cu nr. top 33.34/a este compus numai din intravilan fără casă în suprafaţă de 720 mp, să se dispună Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad, efectuarea cuvenitelor menţiuni în cartea funciară, după rămânerea irevocabilă a sentinţei, în sensul radierii celor două case înscrise în C.F. 6346 şi 6459 Arad şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului, cu titlu de restituire în echivalent, cu cheltuieli de judecată, în caz de opunere.
Prin sentinţa civilă nr. 1927 din 13 decembrie 2006 pronunţată în dosarul susmenţionat, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea civilă exercitată de reclamantul K.A.C., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Arad, reprezentat prin primar, având ca obiect obligaţia de a face, a obligat pârâtul Municipiul Arad, reprezentat prin primar, ca, la soluţionarea notificării trimisă de antecesorii reclamantului, defuncţii K.E.(I.)C. şi K.M., cu nr. 453 din 09 august 2001, prin executor judecătoresc S.V., să emită în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a prezentei sentinţe, o dispoziţie motivată de acordare de măsurii reparatorii în echivalent, constând in bani sau alte bunuri la alegerea pârâtului, pentru imobilele preluate în mod abuziv de la antecesorul reclamantului, respectiv imobilul înscris în C.F. nr. 5622 - Arad, nr. top 7800/1387/2 şi 7800/1387/1 - intravilan cu bloc garsoniere din Arad, în suprafaţă de 561 mp; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la predarea către reclamant a imobilelor din Arad, compuse din intravilan cu casă, înscrise în C.F. nr. 6346 - Arad şi nr. 6459 - Arad cu nr. top.35/b şi respectiv 33.34/b, sub sancţiunea de dau cominatorii de 100 lei RON/zi de întârziere; a respins, ca inadmisibile, capetele de cerere având ca obiect constatarea că imobilele de pe nr. top 35/b şi respectiv 33.34/b sunt compuse numai din intravilan fără case, precum şi capătul de cerere având ca obiect efectuarea menţiunilor în cartea funciară; a respins acţiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Arad, ca fiind formulata împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.
Prin Decizia civilă nr. 126 din 15 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 8745/108/2006, a fost admis apelul declarat de reclamantul K.A.C. împotriva sentinţei civile nr.1 927 din 13 decembrie 2006 pronunţată în dosar 8745/108/2006 de Tribunalul Arad, secţia civilă, a fost desfiinţata sentinţa civilă apelată, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, respectiv Tribunalului Arad, secţia civilă.
În motivarea deciziei de casare cu trimitere pentru rejudecare s-a arătat că, prin modul cum a pronunţat hotărârea, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, fiind absolut necesar a se dispune efectuarea unei expertize tehnice pentru a se stabili suprafeţele de teren, compunerea lor, valoarea de circulaţie a imobilului de restituit în echivalent.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 1356 din 22 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 8745/108/2006, s-a admis acţiunea civilă formulată şi exercitată de reclamantul K.A.C., a fost obligat pârâtul Municipiul Arad, reprezentat prin primar, ca, în soluţionarea notificării trimisă de antecesorii reclamantului, defuncţii K.E.(I.)C. şi K.M., cu nr. 453 din 09 august 2007 prin executor judecătoresc S.V., să emită în termen de 60 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe, a dispoziţiei motivată pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc în favoarea reclamantului, conform raportului de expertiză judiciară efectuată de expert tehnic judiciar - ing. C.D.L., expertiză care face parte integrală prezentei hotărâri, după cum urmează: - suma de 809.200 lei pentru imobilul înscris în C.F. nr. 5622 Arad cu nr. top 7801/1387/1 şi 7800/13872/2, teren în suprafaţă totală de 516 mp, situat în Arad; - 805.800 lei pentru imobilul înscris în C.F. nr. 6346 Arad, cu nr. top 35/b şi C.F. nr. 6459 Arad cu nr top 33.34/a, teren în suprafaţă totală de 1742 mp, situat în Arad, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 603,40 lei cheltuieli de judecată, reprezentând plata onorariului de expert.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, reclamantul K.A. şi pârâtul Municipiul Arad, iar, prin Decizia civilă din 23 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, s-a admis apelul declarat de Municipiul Arad, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 1356 din 22 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 8745/108/2006, precum şi apelul reclamantului K.A.C., s-a desfiinţat sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Arad.
În motivarea deciziei Curţii de Apel Timişoara, se arată că Tribunalul Arad nu a analizat pe fond litigiul dedus judecăţii, deoarece sentinţa nu este motivată în fapt şi în drept, respectiv că prima instanţă nu a fost preocupată de soluţionarea tuturor capetelor de cerere formulate de reclamant.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 816 din 29 octombrie 2008, Tribunalul Arad a admis acţiunea reclamantului K.A., împotriva pârâtului Municipiul Arad, reprezentat prin Primar, a obligat pârâtul să emită decizie prin care să acorde reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensarea cu alte bunuri, respectiv, atribuirea în proprietate a terenurilor fără construcţii, înscrise în C.F. 6346 Arad, cu nr. top 35/b, în suprafaţă de 1022 mp şi C.F. 6459 Arad, cu nr. top 33.34/a, în suprafaţă de 720 mp, în baza ar. 10 alin. (3), alin. (10) din Legea nr. 10/2001, fiind respins petitul din acţiune privind daunele cominatorii şi înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul a identificat terenurile înscrise în C.F. 6346 cu nr. top 35/b, în suprafaţă de 1022 mp şi C.F. 6459 cu nr. top 33.34/a, în suprafaţă de 720 mp şi a cerut Municipiului Arad să emită decizie prin care să-i acorde măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensarea cu alte bunuri, respectiv, atribuirea în proprietate a terenurilor identificate mai sus.
Din raportul de expertiză tehnică rezultă că pe terenul înscris în C.F. 5622, cu nr. top. 7800/1387/2 şi 7801/1387/1, în suprafaţă totală de 516 mp, au fost identificate construcţii autorizate cu nivel de înălţime P+2E, că valoarea de circulaţie este de 238.000 Euro, respectiv, 809.200 lei.
Terenurile înscrise în C.F. 6346 cu nr. top 35/b, în suprafaţă de 1022 mp şi C.F. 6459 cu nr. top 33.34/a, în suprafaţă de 720 mp, au valoarea de circulaţie de 237.000 euro, respectiv, 805.000 lei şi pe aceste amplasamente au fost identificate garaje metalice, construcţii provizorii. Potrivit avizelor şi schiţelor de la SC E.D.B., C.A. Arad SA şi E.OG România, pe aceste terenuri nu exista reţele de utilităţi publice care să împiedice atribuirea către reclamant.
Având în vedere că valoarea de circulaţie a terenurilor cerute în compensare de reclamant este foarte apropiată de valoarea de circulaţie a terenului antecesorului reclamantului, că acest teren este ocupat de construcţii autorizate, astfel că nu poate fi retrocedat în natură, prima instanţă, în baza art. 10 alin. (2), (3) şi (10) din Legea nr. 10/2001, republicata, a admis acţiunea şi a obligat pe pârât să emită decizie prin care să acorde reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensarea cu alte bunuri, respectiv, atribuirea în proprietate a terenurilor fără construcţii, înscrise în C.F. 6346 Arad, cu nr. top 35/b, în suprafaţă de 1022 mp şi C.F. 6459 Arad, cu nr. top 33.34/a, în suprafaţă de 720 mp. Daunele cominatorii, ca mijloc de constrângere a pârâtului la executarea în natură a prestaţiei, nu au temei legal în prezenta cauză, dar nici nu sunt justificate prin probe, iar reclamantul are la îndemână sistemul amenzilor civile, reglementat de art. 580/3 C. proc. civ., pentru constrângerea pârâtului la îndeplinirea obligaţiilor de a face.
Petitul privind înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenurilor cerute în compensare de reclamant a fost respins, ca prematur şi nefondat, deoarece acest demers presupune, în prealabil, emiterea dispoziţiei, în baza Legii nr. 10/2001, de către pârât, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
Prin Decizia civilă nr. 122 din 19 mai 2009 Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Arad prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 816 din 29 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3300/108/2008, în contradictoriu cu reclamantul K.A.C., a schimbat în parte sentinţa civilă atacată în sensul că, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul K.A.C., a obligat pârâtul Municipiul Arad, prin Primar, să emită decizie sau dispoziţie motivată, prin care să acorde reclamantului măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile Legii nr. 10/2001 republicată, pentru imobilul situat în Arad, înscris în C.F. nr. 5622, nr. top 7800/1387/1 şi 7800/1387/2, a respins în rest acţiunea civilă a reclamantului, a respins apelul declarat de reclamantul K.A.C. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Pentru a pronunţa această hotărâre, au fost avute în vedere următoarele considerente de fapt şi de drept:
Procedând la examinarea cu prioritate a excepţiei invocate de reclamant prin întâmpinare, respectiv cea a nulităţii motivelor de apel, în condiţiile prevăzute de art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a constatat că această excepţie este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 287 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cererea de apel va cuprinde şi semnătura apelantului, lipsa semnăturii putând fi complinită în condiţiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ.
Instanţa a constatat, faţă de tehnica legislativă folosită, faptul că aceste cerinţe precum şi sancţiunea arătată, privesc doar cererea de apel, nu şi înscrisul ce încorporează motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul (pct. 3 din textul de lege arătat), înscris ce poate fi depus până la prima zi de înfăţişare.
În speţă, pârâtul Municipiului Arad a formulat cerere de apel, prin reprezentant legal, Primarul municipiului Arad, fiind semnată şi ştampilată de acesta, iar motivele din apel depuse în numele aceloraşi entităţi apar a fi semnate de persoane din cadrul compartimentului juridic al Primăriei, aspect necontestat.
Ca atare, având în vedere că, pe cererea de apel apar semnătura şi ştampila pârâtului, respectiv a reprezentantului său legal, că în cuprinsul acestui înscris a fost exprimată poziţia procesuală a părţii, precum şi faţă de dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd limitele analizării sentinţei atacate de către instanţa de apel pentru situaţia nemotivării apelului, respectiv apărările invocate în faţa primei instanţe, s-a conchis in sensul că aplicarea sancţiunii cerute de reclamant pentru motivele de apel nu ar avea finalitatea juridică scontată, în condiţiile în care, pe parcursul ciclurilor procesuale anterioare, poziţia pârâtului a fost constantă, în sensul arătat şi în cererea intitulată „motive de apel".
În ceea ce priveşte fondul cauzei, procedând la examinarea sentinţei atacate, prin prisma motivelor invocate prin cele două cereri de apel, faţă de dispoziţiile art. 21, art. 25 alin. (1) şi (4) şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 21.1 din HG nr. 250/2007 coroborate cu prevederile art. 282 şi urm. C. proc. civ., Curtea de apel a constatat că apelul declarat de pârâtul Municipiul Arad este întemeiat, iar apelul reclamantului este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele preluate abuziv în perioada de referinţă, se restituie de regulă, în natură. Dacă restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de entitatea investită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Măsurile reparatorii în echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii, se acordă prin Decizia, sau, după caz, dispoziţie motivată a entităţii investite cu soluţionarea notificării, iar despăgubirile băneşti se propun a fi acordate prin actul de soluţionare a procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicată.
De asemenea, alin. (5) din art. 1 al Legii nr. 10/2001, republicată prevede că primarii sau conducătorii entităţilor investite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia să afişeze lunar la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile şi/sau după caz, serviciile care pot fi acordate prin compensare.
În speţă, reclamantul a solicitat acordarea, ca şi măsură compensatorie în echivalent pentru imobilul preluat abuziv şi care nu mai poate fi restituit în natură, compensarea cu imobilele identificate de el, ca fiind disponibile şi aparţinând unităţii notificate.
Din tehnica legislativă folosită coroborată cu prevederile art. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007, rezultă că unitatea notificată poate oferi prin compensare, orice bunuri sau servicii disponibile pe care le deţine. De asemenea, se arată că este la aprecierea exclusivă a unităţii deţinătoare componenţa listei cu bunuri ce pot face obiectul compensării, ea fiind singura abilitată în acest sens, astfel că instanţa de judecată nu se poate substitui în prerogativa oferită de lege şi să stabilească că un anumit bun poate fi oferit în compensare pentru imobilul preluat abuziv. Legea nr. 10/2001 republicată şi HG nr. 250/2007 nu prevăd competenţe în acest sens în favoarea instanţelor de judecată, astfel că unitatea deţinătoare este singura abilitată de lege că întocmească lista bunurilor disponibile pentru a fi oferite în compensare.
În speţă, intimatul Primarul municipiului Arad a arătat ce bunuri deţine pentru oferirea în compensare pentru bunurile preluate abuziv de la antecesoarea reclamantului şi care nu poate fi restituit în natură, procesul-verbal întocmit în acest sens fiind afişat într-un loc public, astfel că instanţa de apel a respins, ca neîntemeiată, solicitarea reclamantului de a i se acorda în compensare imobilul identificat de acesta.
Dacă reclamantul dorea ca bunurile cerute să-i fie atribuite în compensare, ca măsură reparatorie alternativă, trebuia să conteste actul administrativ arătat, în condiţiile Legii nr. 554/2004 şi, după includerea imobilelor solicitate pe lista bunurilor disponibile, să obţină măsura reparatorie solicitată.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
Aliniatul (5) din articolul arătat instituie interdicţia înstrăinării sau grevării sub orice formă a bunurilor notificate, potrivit prevederilor legii, sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi judiciare generate de prezenta lege.
Normele metodologice adoptate pentru aplicarea acestui text de lege reliefează semnificaţii juridice multiple, de care entitatea notificată, respectiv instanţa de judecată investită cu soluţionarea unei cereri întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 trebuie să ţină cont.
Unul dintre cele mai importante aspecte priveşte indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane decât cele îndreptăţite potrivit legii, indisponibilizare ce operează începând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară, în scopul îndeplinirii cu prioritate a obligaţiei de restituire în natură către adevăratul proprietar.
Ca atare, din interpretarea corelată a acestui text de lege cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi (4) şi art. 26 din lege, se impune a conchide că toate imobilele ce se încadrează în categoria imobilelor preluate în mod abuziv de stat, astfel cum această noţiune este definită de art. 2 din lege, sunt indisponibilizate de drept până la finalizarea procedurilor prevăzute de acest act normativ, indiferent dacă s-a formulat o cerere în procedura administrativă sau în faţa instanţei.
Legea nu distinge în sensul indisponibilizării imobilelor ce au fost notificate în termenul prevăzut de art. 22, astfel că nici interpretul legii nu trebuie să o facă.
Ca atare, se concluzionează că indisponibilizarea priveşte toate imobilele ce au intrat în patrimoniul statului în perioada de referinţă a legii, în vreuna dintre modalităţile enumerate la art. 2, cu privire la care nu se mai pot încheia acte de înstrăinare sau grevare.
Un argument în sprijinul acestei teorii îl constituie Decizia din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din care rezultă admisibilitatea unei acţiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în situaţia în care bunul se mai află în patrimoniul Statului.
În speţă, ambele imobile cerute spre atribuire, ca măsură reparatorie în echivalent, intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 10/2001 republicată, intrând în proprietatea Statului, prin moştenire şi preluare, în anii 1964, 1978 ( imobilul înscris în C.F. nr. 6346 Arad, nr.top 35/b, respectiv, prin cumpărare, în anul 1957, imobilul înscris în C.F. nr. 6459 Arad, nr.top 33.34/a, încadrându-se la lit. e) şi h) ale art. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată.
În consecinţă, faţă de data şi temeiul preluării în patrimoniul Statului rezultă cu îndestulătoare evidenţă, faptul că sunt indisponibilizate, neputând intra în categoria „bunurilor disponibile pentru atribuire" ca măsură reparatorie în echivalent, şi deci, neputând fi admisă cererea reclamantului sub acest aspect.
Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată de reclamant nu poate înlătura caracterul imperativ al normelor precitate, în condiţiile în care nu este exclusă soluţionarea notificării sale prin atribuirea unui imobil în compensare, imobil care să nu fie afectat de indisponibilizarea arătată.
Având în vedere aceste considerente, poziţia procesuală a pârâtului, precum şi faptul că, în prezent, nu mai sunt bunuri disponibile pe lista întocmită de Primăria municipiului Arad, Curtea a constatat că acţiunea reclamantului este întemeiată doar în parte, urmând ca, în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., să fie admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Arad prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 816 din 29 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3300/108/2008, în contradictoriu cu reclamantul K.A.C., cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei civile atacate, în sensul admiterii în parte a acţiunii civile formulată de reclamantul K.A.C., urmând a obliga pârâtul Municipiul Arad, prin Primar, să emită decizie sau dispoziţie motivată, prin care să acorde reclamantului măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile Legii nr. 10/2001 republicată, pentru imobilul situat în Arad, înscris în C.F. nr. 5622, nr. top 7800/1387/1 şi 7800/1387/2, respingând în rest acţiunea civilă.
În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamantul K.A.C., faţă de soluţia pronunţată asupra petitului principal, instanţa de apel a constatat că nu poate fi admis nici petitul subsidiar al înscrierii în C.F. a dreptului său de proprietate asupra imobilelor în litigiu, faţă de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 7/1996 republicată.
In ceea ce priveşte petitul privind acordarea de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere până la predarea imobilelor solicitate şi acesta a fost respins, ca neîntemeiat, ca o aplicaţie a principiului de drept unanim acceptat potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat recurs, la data de 20 iulie 2009, reclamantul K.A.C., prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Reclamantul a susţinut că a dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei că Municipiul Arad mai deţine în proprietatea sa privată bunuri libere şi care pot face obiectul unor restituiri prin echivalent.
În acest sens sunt imobilele situate în Arad, compuse din teren intravilan înscrise în C.F. 6346 Arad şi 6459 Arad, cu nr.top.35/b şi 33.34/b.
Există Decizia CEDO pronunţată în cauza Tudor împotriva României, comunicată la 17 ianuarie 2008, care statuează că până la acest moment Fondul Proprietatea nu funcţionează într-o manieră susceptibilă de a acorda efectiv o despăgubire reclamantei pentru pierderea bunului său.
Din înscrisurile emanând de la Primăria Municipiului Arad şi depuse la dosarul cauzei rezultă că imobilele solicitate a le fi restituite prin echivalent nu au fost revendicate de către alte persoane nici în baza Legii nr. 10/2001 şi nici a unei alte cereri de revendicare, iar din avizele emanând de la SC E.D.B., E.G. România, C.A. Arad SA rezultă că pe terenul indicat nu exista reţele de utilităţi publice care să împiedice restituirea acestora către apelant.
Raportul de expertiza tehnică efectuat în cauză a stabilit că imobilul preluat de la antecesorii apelantului este echivalent din punct de vedere valoric cu imobilele solicitate a fi restituite şi care în prezent se afla în proprietatea privată a Municipiului Arad.
La termenul de judecata din 24 februarie 2010, Înalta Curte a acordat cuvântul părţilor în dezbaterea recursului, cu prioritate cu privire la chestiunea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Înalta Curte va constata nulitatea recursului, pentru considerentele ce urmează:
In calea de atac extraordinara a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele strict prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata (aspecte de ordin procedural si/sau substanţial).
Scopul acestei cai de atac este, esenţialmente, de control al legalităţii hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă ca orice susţinere care releva, o expunere parţiala sau detaliata a istoricului cauzei deduse judecaţii, o expunere a conţinutului reglementarilor legale incidente in cauza, fără ca aceasta sa fie particularizata cadrului procesual de investire ori etapei procesuale ori considerentelor deja redate in cuprinsul hotărârii judecătoreşti contestate, pretinse erori ale instanţei de apel in aprecierea probelor administrate in cauza, cu consecinţe in planul configurării situaţiei de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanţei de recurs.
Instanţele anterioare au prezentat in mod exhaustiv întreaga situaţie de fapt a dosarului pendinte, expunând in mod concret considerentele pentru care au ajuns la concluzia ca reclamantul poate beneficia de prevederile legii speciale, in raport de situaţia de fapt relevata de probele administrate in cauza, apreciate in mod corespunzător de instanţele de fond anterioare.
In cuprinsul cererii de recurs nu sunt vizate considerentele instanţei de apel care au configurat cu precizie situaţia de fapt a cauzei pendinte, respectiv modul de aplicare si interpretare a dispoziţiilor legale incidente, ci, aşa cum s-a arătat anterior, doar o formala si nepertinenta înşiruire de elemente de fapt relevate, in opinia recurentului, de probele administrate in cauza, si care ar avea relevanta in cauza, fără ca acestea sa poată fi opuse chestiunilor deja dezlegate de instanţele anterioare, in scopul îndreptării acestora in calea de atac promovata.
Este motivul pentru care legiuitorul a prevăzut sancţiunea nulităţii atât pentru nemotivarea cererii de recurs, cat si pentru situaţia in care cererea se motivează, însă criticile nu pot fi încadrate in nici una din ipotezele de nelegalitate enumerate de norma procedurala susmenţionată.
Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părţile au beneficiat de o judecată în primă instanţă şi una în apel (ambele judecăţi de fond), finalizata prin configurarea situaţiei de fapt a dosarului si cu o rezolvare judiciara definitiva a conflictului existent intre părţile cu interese contrare.
O situaţie de nelegalitate, în esenţă, pentru a fi analizată în recurs trebuie susţinută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greşit, la situaţia de fapt pe deplin stabilită în faţa instanţelor anterioare.
În faţa unei instanţe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, şi aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului dublului grad de jurisdicţie, calea de atac a recursului fiind in mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, Înalta Curtea in conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul K.A.C. împotriva deciziei nr. 122 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1212/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1152/2010. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
