ICCJ. Decizia nr. 1169/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1169/2010
Dosar nr. 10683/1/2007
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 10 din 13 septembrie 2001, Consiliul de administraţie al SC V. SA, a respins cererea - formulată de notificatorii M.N. şi M.C., în baza Legii nr. 10/2001 – vizând restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, sector 1 (compus din teren, în suprafaţă de 934,10 mp şi construcţii) cu motivarea că nemişcătorul a fost trecut cu titlu valabil în proprietatea statului şi este evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizată cu respectarea dispoziţiilor legale, conform certificatului de proprietate seria M05, nr. 0271 din 20 august 1996.
La 26 octombrie 2001, persoanele îndreptăţite au contestat această decizie, solicitând instanţei – în contradictoriu cu SC V. SA – să oblige pârâta de a le restitui în natură imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea.
Urmare unui prim ciclu procesual, finalizat prin casarea, de către Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, ambelor hotărâri date în cauză şi trimiterea dosarului primei instanţe, în vederea judecării pe fond a contestaţiei, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 1015 din 4 noiembrie 2003, a respins ca neîntemeiată plângerea reţinând că, deşi contestatorii susţin că autoarea lor era exceptată de la naţionalizare ei nu „dublează" această afirmaţie cu vreo dovadă, simpla invocare a Decretului nr. 92/1950, nefiind suficientă pentru aprecierea nevalabilităţii titlului.
Ca atare, conchide instanţa fondului, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din lege, iar cererea de restituire a fost corect respinsă, contestatorii având însă dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă care, prin Decizia nr. 1728 din 20 septembrie 2004, a respins ca nefondat apelul contestatorilor.
Recursul declarat împotriva acestei hotărâri de reclamanţi, a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, care, prin Decizia nr. 8413 din 20 octombrie 2006 a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, reţinând că instanţa a omis a cerceta motivul de apel ce viza preluarea imobilului fără titlu valabil, lămurirea acestei chestiuni având consecinţe importante sub aspectul aplicabilităţii art. 29 din lege.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 590 din 24 septembrie 2007, a respins ca nefondat apelul contestatorilor reţinând în esenţă că ambele cerinţe ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, sunt îndeplinite, în sensul că imobilul se află evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale, alta decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2) iar această societate comercială, este legal privatizată.
Tot astfel, se mai arată, nu se contestă că intimata a format obiectul unor proceduri de privatizare prin vânzarea de către stat a pachetului majoritar de acţiuni.
Susţinerea apelanţilor, în sensul că imobilele naţionalizate, indiferent de modalitatea preluării, nu puteau face obiectul privatizării, porneşte de la o premisă greşită.
În realitate conchide instanţa, nu imobilul formează obiectul privatizării, ci societatea comercială, ca persoană juridică, prin transferul acţiunilor de la stat, la persoane de drept privat.
Or, activele societăţii comerciale privatizate, nu trec în proprietatea altei persoane, ci rămân în patrimoniul aceleiaşi societăţi comerciale privatizate, singura schimbare privind structura şi natura acţionariatului.
În cauză, au declarat recurs în termen legal contestatorii M.N. şi M.C. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- imobilul din Bucureşti, sector 1, ce a aparţinut autoarei N.E., a fost preluat abuziv în proprietatea statului, fiind naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 deşi aceasta era exceptată, prin sentinţa nr. 12952 din 7 octombrie 1997, rămasă irevocabilă, a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti statuându-se că nemişcătorul a fost preluat fără titlu.
- nu s-au administrat suficiente probe, conform îndrumărilor ultimei decizii de casare, din care să rezulte dacă imobilul notificat a intrat sau nu în patrimoniul SC V. SA, simplul certificat de atestare a dreptului de proprietate – emis în anul 1996 – neconferindu-i acesteia calitatea de proprietar, situaţie în care dispoziţiile art. 29 din lege, nu se aplică.
- prin privatizare, s-au vândut acţiuni iar nu active, neexistând probe care să ateste că imobilul ar aparţine patrimoniului SC V. SA.
- certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei este un act administrativ inferior titlului lor de proprietate. De altfel, clădirile nu se regăsesc în nici o evidenţă contabilă iar cadastrul întocmit de SC V. SA include adresa din P. nr. 13 – 17, deşi imobilul de la nr. 13, a fost retrocedat încă din anul 1993.
- suprafaţa de teren prevăzută în anexele actelor de privatizare este de peste 3000 mp pentru imobilul din str. P. nr. 15, deşi actul dotal se referă la 934 mp, cadastrul fiind întocmit greşit, ceea ce denotă „reaua credinţă" a SC V. SA.
- privatizarea SC V. SA, s-a făcut cu încălcarea legii, întrucât până în anul 1989, pârâta nu a avut imobilul în proprietate şi ca atare, nu se putea „împroprietări" cu acesta.
- certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu are relevanţă în cauză, întrucât provine de la un non dominus.
La termenul din 31 martie 2009, C.V.F., prin avocat, a depus o cerere de intervenţie în interesul intimatei pârâte SC V. SA, prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamanţi întrucât ea este singura moştenitoare a averii rămasă de pe urma autoarei N.E.(E.) care, prin testamentul olograf din 21 noiembrie 1973, i-a lăsat toată averea sa mobilă şi imobilă, cu excepţia unor bunuri mobile, strict individualizate.
De altfel, se mai arată, imobilul în legătură cu care contestatorii au formulat notificarea, face obiectul unei acţiuni în revendicare formulată de intervenientă, acţiune aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Instanţele au statuat corect asupra aplicabilităţii în cauză a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi respectiv a îndeplinirii celor două cerinţe ale textului: evidenţierea imobilului solicitat spre restituire în patrimoniul unei societăţi comerciale şi realizarea procesului de privatizare al societăţii deţinătoare.
Astfel, aşa cum în mod judicios s-a reţinut, procesul de privatizare al intimatei pârâte s-a finalizat la 20 august 1996, fiind emis în temeiul HG nr. 480/1994 certificatul de atestare a dreptului de proprietate, asupra suprafeţei totale de 64.955 mp, din care face parte şi terenul în litigiu.
Ulterior, prin încheierea nr. 1373/2000, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis cererea SC V. SA şi a dispus intabularea dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului înscris în C.F. 5040 Bucureşti, cu nr. cadastral 3534, de sub P II/1, cu titlu de „drept de atestare".
Potrivit fişei bunului, cu numărul cadastral 3534, întocmită în vederea înscrierii în cartea funciară, imobilul din Bucureşti, str. P. nr. 15, sector 1, se compune, conform planului cadastral, din teren în suprafaţă de 3081,57 mp şi opt corpuri de clădire, cu destinaţia de magazii, vestiare, punct termic, grup social, magazin etc.
Anterior finalizării procesului de privatizare, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 5464 din 1 iunie 1995, irevocabilă, a admis acţiunea formulată de SC V. SA şi a constatat că reclamanta este titulara dreptului de administrare asupra terenului mai sus indicat, pe care-l deţine în patrimoniul social de peste 45 de ani, fiind înregistrată cu acest teren la circa financiară sector 1, unde în tot acest interval a achitat taxele aferente.
Nu este fondată susţinerea recurenţilor vizând constatarea, prin hotărâre judecătorească, a preluării fără titlu a imobilului, sentinţa civilă nr. 12952 din 7 octombrie 1997, pronunţată în soluţionarea acţiunii în revendicare formulată de intervenienta C.V.F., privind un alt imobil şi anume cel din Bucureşti.
De altfel, din considerentele acestei hotărâri, intrată în puterea lucrului judecat (f. 53 – dosar recurs) rezultă că intervenienta, în calitate de soră, este unica moştenitoare, ca legatar universal, după autoarea N.E., fosta proprietară a imobilului (f. 53 – dosar recurs).
Ca atare, în acord şi cu dispoziţiile art. 20 (2) din Legea nr. 15/1990, nu se poate susţine că pârâta nu a produs probe din care să rezulte că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul său, urmare finalizării procesului de privatizare.
Nu poate fi primită nici critica vizând obiectul privatizării societăţii pârâte, în sensul că s-au vândut acţiuni iar nu active, în condiţiile în care (chiar dacă patrimoniul s-a vândut sub forma acţiunilor) acestea, ca titluri de valoare, conţin toate caracteristicile juridice ale bunurilor pe care le reprezintă.
Astfel, o eventuală diminuare a patrimoniului ar presupune şi diminuarea valorii acţiunilor.
Cât priveşte susţinerile recurenţilor, referitoare la faptul că titlul lor, care emana de la adevăratul proprietar ar fi mai bine caracterizat decât titlul pârâtei, se impune precizarea că o eventuală comparare a acestor titluri nu s-ar fi putut face decât într-o acţiune fondată pe dreptul comun, având ca obiect revendicarea imobilului.
Or, în speţă, cadrul juridic al cererii, dat prin însăşi voinţa reclamanţilor, este cel al contestaţiei formulată în baza dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în care rolul instanţei este de a dispune asupra legalităţii măsurii vizând respingerea cererii de restituire a imobilului, de către unitatea deţinătoare.
În ceea ce priveşte neconcordanţele dintre suprafaţa individualizată în actul dotal – emis în favoarea autoarei N.E.(E) – ca fiind situată în str. P. nr. 15 (934 mp) şi suprafaţa înscrisă în anexele actului de privatizare (3082 mp) ca aparţinând aceluiaşi imobil; din adresa nr. 5294 din 23 aprilie 2003, emisă de Direcţia Patrimoniu, Evidenţă Proprietăţi şi cadastru a Primăriei Municipiului Bucureşti (fila 85 dos. recurs) rezultă că în evidenţele cadastrale, întocmite pe bază de declaraţie la nivelul anului 1986, figurează înscris imobilul cu nr. 13 – 17, pe str. P., sector 1, ce este format din imobilele ce au purtat nr. 13, 15 şi 17 de pe aceeaşi stradă, imobile ce sunt incluse în suprafaţa totală de 3082 mp în legătură cu care SC V. SA a solicitat avizarea documentaţiei depusă în vederea obţinerii titlului de proprietate conform prevederilor HG nr. 834/1991.
Tot astfel, contrar afirmaţiilor celor doi recurenţi, imobilul situat în Bucureşti, sector 1, compus din 500 mp teren şi construcţie – atelier – a fost revendicat de M.S., mama reclamanţilor, prin acţiunea formulată la 26 iunie 2000, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, iar nu anterior întocmirii documentaţiei cadastrale în vederea atestării şi respectiv înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei în cartea funciară, (a se vedea f. 53 dosar recurs).
Nu s-a făcut de asemenea dovada încălcării legii cu prilejul privatizării SC V. SA, susţinerile recurenţilor nefiind concretizate decât în simple afirmaţii din moment ce nu s-au atacat în instanţă nici contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, încheiat cu Fondul Proprietăţii de Stat şi nici certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în anexa căruia este cuprins şi imobilul în litigiu.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii M.N. şi M.C. împotriva deciziei nr. 590 din 24 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 377/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 375/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
