ICCJ. Decizia nr. 1192/2010. Civil. Recalculare pensie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1192/2010
Dosar nr. 20919/3/2008
Şedinţa publică din 24 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5054/R din 8 iulie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins irevocabil, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul B.G. şi de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei nr.2000 din 10 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs extraordinar reclamantul B.G., solicitând casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei şi acordarea drepturilor ce i se cuvin, conform documentaţiei depusă la dosar.
Înalta Curte, în prealabil analizei motivelor de recurs, constată că acesta nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Una dintre regulile comune referitoare la instituirea şi exercitarea căilor de atac este unicitatea dreptului de a uza de o atare cale. În procedură, dreptul de a exercita o cale de atac este, în principiu, unic şi se epuizează o dată cu declararea acesteia. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una şi aceeaşi cale de atac. În caz contrar, excepţia puterii lucrului judecat va putea fi invocată de cel interesat sau de instanţă din oficiu, spre a se anihila calea de atac inadmisibilă.
Într-adevăr, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Or, în speţă, s-a exercitat calea de atac a recursului împotriva sentinţei nr. 2000 din 10 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Prin urmare, hotărârea pronunţată de curtea de apel în recurs, fiind irevocabilă, nu putea fi atacată din nou cu recurs, întrucât s-ar deschide calea „recursului la recurs", ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului.
Cum recursul reclamantului înfrânge această regulă a procedurii civile, el se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 5054/R din 8 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 39/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 383/2010. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire... → |
---|