ICCJ. Decizia nr. 1185/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1185/2010
Dosar nr. 9108/271/2007
Şedinţa publică din 24 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la 30 octombrie 2007, reclamantul V.P. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri băneşti reprezentând diferenţa dintre valoarea de circulaţie a apartamentelor nr. 1, 3, 4, 8 şi 9A din imobilul situat în Oradea, şi suma acordată cu titlu de despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995, actualizată potrivit indicelui de inflaţie. A solicitat constatarea pe baza unei expertize tehnice în construcţii a valorii de circulaţie a apartamentelor menţionate.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3, art. 4, art. 19 şi art. 36 din Legea nr. 10/2001, art. 16 şi urm. din Titlul VII, Cap. V din Legea nr. 247/2005, aşa cum a fost modificat prin art. 23 şi art. 24 din OUG nr. 81/2007, art. 11 şi art. 20 din Constituţia României, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Judecătoria Oradea, secţia civilă, prin sentinţa nr. 4666 din 24 iunie 2008 a admis excepţia invocată de instanţă din oficiu privind competenţa materială a judecătoriei şi, în consecinţă, a declinat competenţa de a soluţiona cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V.P. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice în favoarea Tribunalului Bihor, secţia civilă, constatând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 116/C din 24 martie 2009, Tribunalul Bihor, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul V.P. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor şi E.M. şi, în consecinţă, a constatat că valoarea de circulaţie a apartamentelor 1, 3, 4, 8 şi 9A situate în imobilul din Oradea, este de 1.151.644 lei. A obligat pârâtul Statul Român prin reprezentantul său Ministerul Finanţelor Publice să-i plătească reclamantului 1.037.621 lei despăgubiri – în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii cu dobânzi legale, de la aceeaşi dată, până la achitarea integrală a debitului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin Dispoziţia nr. 2238 din 14 iulie 2006 emisă de Primarul municipiului Oradea s-au respins cererile privind restituirea în natură prin echivalent a imobilului situat în Oradea, înscris în C.F. 2775 Oradea, nr. top. 2885/4 şi C.F. 14539 Oradea nr.top.2885/4 şi s-a constatat calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale (art. 16 Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005). În raport de prevederile art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, notificările formulate de reclamanţi având ca obiect imobilul respectiv au fost comunicate Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Instanţa de fond a constatat că până la data pronunţării hotărârii, Comisia nu a comunicat reclamantului cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin şi că în practica instanţelor s-a decis că trebuie făcută aplicabilitatea prevederilor art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Reclamantului i s-a emis dispoziţia de restituire în echivalent – însă nu a primit despăgubiri – astfel încât, în mod corect s-a decis că simpla adoptare a unor măsuri reparatorii nu este suficientă dacă nu este urmată de măsuri concrete de aplicare într-un termen rezonabil.
S-a concluzionat astfel că, în conformitate cu HG nr. 386/2007, calitatea procesuală pasivă o are Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Fondul Proprietatea fiind înfiinţat de stat şi având atribuţii precise, determinate de lege, iar pentru nefuncţionarea acestuia, responsabilitatea trebuie să revină statului, care suportă despăgubirile.
Apelul declarat de pârâta Direcţia generală a finanţelor publice Bihor în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice împotriva sentinţei tribunalului a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia nr. 119/A din 1 iulie 2009.
S-a reţinut, în esenţă, de către instanţa de apel că acţiunea promovată de reclamant nu este o acţiune întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 ci este o acţiune în despăgubiri pe dreptul comun, prin care se urmăreşte obţinerea unei reparaţii rapide şi echitabile, pornind de la jurisprudenţa CEDO, iar Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice are calitatea de parte obligată în raportul juridic dedus judecăţii.
Împrejurarea că reclamantul nu a atacat în termen de 30 de zile dispoziţia Primarului nu este de natură a atrage inadmisibilitatea acţiunii, aşa cum a susţinut pârâtul, întrucât reclamantul s-a declarat de acord cu soluţia respingerii cererii de restituire în natură şi nu a atacat dispoziţia sub acest aspect.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs D.G.F.P. Bihor în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A solicitat modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului declarat de pârât cu consecinţa respingerii acţiunii faţă de respectiva instituţie şi admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice precum şi a lipsei calităţii de reprezentant al Statului Român. A arătat că în contextul prevederilor Legii nr. 10/2001, rezultă indubitabil că în speţă au calitate procesuală pasivă Primarul, A.N.P.R., respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. A considerat ca fiind inadmisibilă acţiunea reclamantului care nu a urmat calea prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi nu a atacat dispoziţia Primarului în termen de 30 de zile de la comunicare, în cazul în care era nemulţumit de aceasta. Referitor la Fondul Proprietatea, s-a precizat că acesta este funcţional, fiind o societate comercială pe acţiuni, constituită în conformitate cu dispoziţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, HG nr. 1481/2005 şi ale Legii nr. 31/1990, care a dobândit personalitate juridică de la data înmatriculării sale la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. S-a arătat totodată că soluţia de obligare la plata despăgubirilor pentru imobilul solicitat este fără efect întrucât acestea sunt acordate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar Ministerul Finanţelor Publice nu deţine instrumentele legale pentru realizarea acestui lucru, respectiv nu are conturi băneşti în acest sens.
Recursul este fondat urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.
Prin Dispoziţia nr. 891 din 2 martie 2007 emisă de Primarul municipiului Oradea s-a constatat calitatea de persoane îndreptăţite şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale petenţilor V.P. şi E.M. pentru apartamentele nr. 1, 2, 3, 3A, 4, 6, 8, 9 şi 9A din imobilul situat în Oradea, înscris în C.F. nr. 3940 Oradea, nr.topo 2369/1. S-au înaintat notificarea şi actele aferente acesteia (dosarele administrative nr. 864/2001 şi nr. 1864/2002) Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Urmare nesoluţionării notificării sale de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, V.P. a solicitat în instanţă obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata de despăgubiri băneşti reprezentând valoarea de circulaţie a respectivelor apartamente stabilită pe baza unei expertize tehnice în construcţii şi suma acordată cu titlu de despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995, actualizată potrivit indicelui de inflaţie.
Se reţine deci că notificarea nu a fost soluţionată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Potrivit Titlului VII Capitolul VI Căi de atac în justiţie art. 19 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Art. 20 alin. (1) din acelaşi act normativ stipulează că revine Secţiei de contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul competenţa soluţionării. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanţei reşedinţei sale din ţară sau, după caz, la instanţa domiciliului reprezentantului acestuia din România
Dispoziţiile cuprinse în textele menţionate din Legea nr. 247/2005 se coroborează cu cele din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
Se reţine deci că legea contenciosului administrativ reglementează şi posibilitatea de a te adresa instanţei de contencios administrativ competentă şi pentru nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, cum este cazul în speţă.
În acest sens, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stipulează că se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Cum, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a soluţionat până în prezent notificarea formulată de reclamantul V.P., acest aspect fiind asimilat unui act administrativ unilateral, competenţa în primă instanţă aparţine, conform art. 19 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.
Pentru cele ce preced, se va admite recursul declarat de pârât, se vor casa ambele hotărâri pronunţate în cauză şi se va trimite dosarul spre competentă soluţionare, în primă instanţă, Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia generală a finanţelor publice Bihor împotriva deciziei nr. 119/A din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa nr. 116/C din 24 martie 2009 a Tribunalului Bihor, secţia civilă.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 381/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 379/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
