ICCJ. Decizia nr. 1146/2010. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1146/2010
Dosar nr. 2614/1/2009
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 249 din 7 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia civilă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta N.S. împotriva pârâţilor I.C.T., I.C.C., Municipiul Timişoara, prin primar, Consiliul Local al municipiului Timişoara, Primăria municipiului Timişoara şi SC O.J.C.V.L. T. SRL Timişoara, a fost constatată nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 4295 din 16 octombrie 2003, încheiat între pârâţii I.C.T. şi I.C.C. şi Primăria municipiului Timişoara, a contractului de vânzare-cumpărare nr. 748 din 08 ianuarie 2004 încheiat între aceeaşi pârâţi persoane fizice şi SC O.J.C.V.L. T. SRL şi a contractului de concesiune nr. 2 din 05 octombrie 2006 încheiat între I.C.T., I.C. şi Municipiul Timişoara, reprezentat de Consiliul Local al municipiului Timişoara, a fost dispusă radierea dreptului de proprietate al pârâţilor persoane fizice şi a dreptului de concesionare al acestora privind suprafaţa de teren de 89,70 mp, înscris în partea a treia a cărţii funciare şi reîntabularea dreptului de proprietate al Statului Român în aceeaşi carte funciară şi au fost obligaţi pârâţii să-i plătească reclamantei suma de 5785 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii I.C.T., I.C.C., Consiliul Local şi Primăria municipiului Timişoara, iar prin Decizia nr. 340 din 20 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, au fost admise apelurile, a fost anulată sentinţa tribunalului şi a fost trimisă cauza, spre competentă soluţionare, în primă instanţă, Judecătoriei Timişoara.
Prin Decizia nr. 4234 din 25 iunie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de reclamantă, a fost casată Decizia curţii de apel şi a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a pronunţat Decizia nr. 18/A din 2 februarie 2009, prin care a fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţii I.C.T., I.C.C., Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara prin primar şi Primăria municipiului Timişoara împotriva sentinţei nr. 249 din 7 februarie 2007 a Tribunalului Timiş, secţia civilă, şi au fost obligaţi apelanţii să-i plătească intimatei-reclamante N.S. sume de câte 1340,5 lei fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii I.C.T., I.C.C., Consiliul Local al municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara prin primar şi Primăria municipiului Timişoara.
Pârâţii I.C.T. şi I.C.C. şi-au încadrat recursul în prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi au susţinut în esenţă, că reclamanta a solicitat prin notificare restituirea unui alt imobil decât cel cu privire la care era eventual îndreptăţită a-l solicita; că au depus diligenţele necesare pentru a afla dacă imobilul este revendicat, după care au depus cerere pentru a le fi vândut şi pentru a le fi concesionat terenul în suprafaţă de 89,70 mp; că în luna iunie 2006 au finalizat construirea casei în care au fost încorporate o parte din elementele vechii construcţii; că notificarea nu a fost notată în cartea funciară; că pentru imobilul ce le-a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, reclamanta era îndreptăţită doar la măsuri reparatorii prin echivalent şi că reaua lor credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu a fost dovedită.
Prin recursul declarat de pârâţii Consiliul Local al municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara prin primar şi Primăria municipiului Timişoara, încadrat în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., s-a susţinut că sunt nejustificate cheltuielile de judecată stabilite de instanţa de fond; că în notificare nu a fost menţionată corect adresa imobilului solicitat; că notificarea nu a fost înregistrată în cartea funciară; că doar în aceste condiţii imobilul nu a fost indisponibilizat şi că pârâţii au fost de bună-credinţă la încheierea contractului de închiriere şi a celui de vânzare-cumpărare.
Recursurile sunt nefondate.
Confirmând soluţia primei instanţe, instanţa de apel a reţinut corect faptul că este doar o eroare materială menţionarea în notificare a imobilului înscris în C.F. 139 Timişoara, iar nu C.F. 139 Mehala, reclamanta referindu-se la imobilul ce a fost proprietatea părinţilor săi M.B., B.M. şi preluat abuziv de stat.
Totodată, prin notificare a fost corect precizată adresa la care se află situat imobilul, şi anume, în Timişoara, adresă ce se regăseşte în extrasul de carte funciară aflat la fila 19 din dosarul tribunalului.
În acelaşi sens, în procesul verbal, privind starea imobilului, din 14 noiembrie 2002 (fila 26 din dosarul primei instanţe) se menţionează că acesta este situat în str. Dr. S. nr. 15, şi că este înscris în C.F. 139 Mehala.
În atare situaţie nu se poate susţine că imobilul solicitat de reclamantă prin notificarea nr. 1214 din 13 noiembrie 2001 nu a fost corect individualizat, încă de la data de 14 noiembrie 2002, data procesului verbal la care s-a făcut referire, anterior datelor de 16 octombrie 2003, 8 ianuarie 2004 şi 5 octombrie 2006, când au fost încheiate în această ordine, contractul de închiriere, contractul de vânzare-cumpărare şi contractul de concesiune.
În acest caz, sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, conform cărora, sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative sau judiciare, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, orice închiriere sau subînchiriere privind imobilele notificate, sens în care sunt şi dispoziţiile art. 44 din OUG nr. 40/1999.
Sub acest aspect este de menţionat şi faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, pârâţii persoane fizice nu aveau calitatea de chiriaşi pentru a putea cumpăra imobilul, contractul de închiriere fiind încheiat abia la 16 octombrie 2003.
Prin încălcarea acestor prevederi legale, prezumţia de bună credinţă a cumpărătorilor a fost răsturnată.
Pe de altă parte, aşa cum în mod corect au stabilit instanţele, reclamantei nu îi revenea decât obligaţia de a înregistra notificarea la unitatea deţinătoare a bunului, iar nu şi aceea de a înregistra această notificare în cartea funciară.
Motivele de recurs ce se referă la situaţia de fapt privitoare la edificarea noii construcţii nu se încadrează în situaţiile limitativ prevăzute în art. 304 C. proc. civ. şi deci, nu pot fi analizate.
În ceea ce priveşte critica formulată de recurenţii persoane juridice referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată se constată că acesta a fost stabilit în limita în care a fost dovedit.
În consecinţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respinse ambele recursuri, ca nefondate.
La cererea intimatei-reclamante, conform art. 274 C. proc. civ., urmează a fi obligaţi recurenţii la plata sumei de 3297,40 lei, cheltuieli de judecată, stabilite în măsura în care au fost dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile pârâţilor I.C.C. şi I.C.T., Consiliul Local Timişoara, Municipiul Timişoara prin Primar şi Primăria Municipiului Timişoara prin Primar împotriva deciziei nr. 18/A din 2 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, ca nefondate.
Obligă recurenţii la 3297,40 lei cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1557/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1555/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
