ICCJ. Decizia nr. 1287/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1287/2010
Dosar nr. 6961/1/2009
Şedinţa publică din 26 februarie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 1179 din 23 decembrie 2002 a Tribunalului Giurgiu, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantele P.A. şi B.V., în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Giurgiu, având ca obiect obligarea pârâtei să le restituie imobilul situat în municipiul Giurgiu, judeţul Giurgiu, şi măsuri reparatorii, sub forma despăgubirilor băneşti, pentru imobilul-construcţie.
Prin Decizia civilă nr. 283 A din 19 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei sus-menţionate, care a fost schimbată în tot, în sensul că s-a respins acţiunea, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs reclamantele, care a fost admis, conform deciziei nr. 4636 din 22 iunie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, au fost casate ambele hotărâri şi s-a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
În esenţă, Înalta Curte a considerat că, in mod greşit, instanţa de apel a reţinut că reclamantele au solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu, pe calea acţiunii în revendicare de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi, astfel, a respins acţiunea, ca inadmisibilă. Părţile menţionate au notificat, în condiţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, persoana juridică deţinătoare a imobilului în litigiu, aceasta necontestând că, în patrimoniul statului, a fost preluată, prin expropriere, suprafaţa de teren de 930 mp şi construcţia, situate în Giurgiu, dar şi suprafaţa de 300 mp, de la aceeaşi adresă, fără titlu. De asemenea, s-a comunicat petentelor că imobilul aparţine domeniului public şi nu poate fi restituit în natură.
Tribunalul nu a stabilit dacă Primarul municipiului Giurgiu a emis sau nu dispoziţie motivată, pentru a putea determina obiectul şi temeiul juridic al prezentului proces.
In fond după casare, prin sentinţa civilă nr. 259 din 4 mai 2005, Tribunalul Giurgiu a admis acţiunea formulată de reclamante, a anulat dispoziţia nr. 3375 din 18 februarie 2004, emisă de Primarul municipiului Giurgiu, a dispus restituirea în natură, către reclamante, a imobilului compus din teren în suprafaţă de 924 mp, situat în Giurgiu, şi a obligat pârâta să plătească reclamantelor cheltuieli de judecată în cuantum de 4.000.000 ROL.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Primăria municipiului Giurgiu, care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 41 A din 7 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Prin Decizia nr. 1224 din 9 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei sus-menţionate, au fost casate Decizia nr. 41 A din 7 februarie 2006 şi sentinţa nr. 259 din 4 mai 2005 a Tribunalului Giurgiu, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Înalta Curte a constatat că, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Ca atare, instanţa era datoare, potrivit textului de lege indicat mai sus, coroborat cu art. 7 din Legea nr. 10/2001, să confere prioritate restituirii în natură a terenului.
In acest scop, se impune, faţă de situaţia existentă pe teren, refacerea raportului de expertiză, pentru delimitarea suprafeţei de teren liberă, de natură a nu afecta căile de acces şi normala utilizare a lucrărilor edificate pe terenul expropriat.
De asemenea, se va avea în vedere şi efectuarea unei variante de natură a asigura restituirea parcelei de 324 mp, în integralitate, prin asigurarea altei căi de acces la parcarea betonată.
În următorul ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 135 din 25 septembrie 2008 a Tribunalului Giurgiu, secţia civilă, s-a admis acţiunea formulată de reclamantele P.A. şi B.V., în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Giurgiu, s-a anulat dispoziţia nr. 3375 din 18 februarie 2004, emisă de Primarul municipiului Giurgiu; a fost obligată pârâta să emită dispoziţie motivată de restituire în natură a terenului liber de construcţii, respectiv pentru parcelele cu suprafaţa de 608 mp şi 324 mp, identificate conform schiţei anexă la raportul de expertiză întocmit de expert R.E. şi de restituire prin echivalent pentru construcţiile demolate, sub condiţia restituirii despăgubirii primite de fostul proprietar.
Prima instanţă a constatat că reclamanţii au adresat notificare în anul 2001, pârâta solicitând documentele necesare soluţionării cererii.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, părţile s-au adresat instanţei cu solicitarea de a li se recunoaşte dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 282 mp, fostă proprietatea autorului lor, preluată de Statul Român, fără titlu, şi acordarea de despăgubiri.
Expertiza efectuată în cauză, la 15 mai 1996, a identificat terenul cu suprafaţa de 650 mp, cu intrare din str. B., expropriat în anul 1981, şi terenul cu suprafaţa de 324 mp, cu intrare prin fosta str. G., expropriat în 1986.
A precizat expertul că, în urma preluării, suprafaţa de 324 mp a fost reconstruită pe tronsonul construcţiilor demolate, astfel că, în anul 1996, era libera de construcţii şi delimitată de împrejmuirea clădirii Spitalului judeţean Giurgiu, poziţionat la distanţele de 24 ml faţă de blocul de locuinţe în construcţie, 35 ml faţă de sediul băncii în construcţie, împrejmuit de terenuri fără construcţii.
Prin adresa nr. 9040/1993, Primăria municipiului Giurgiu a comunicat că terenul este afectat de obiective de utilitate publică şi sedii bancare.
Schiţa anexă la lucrarea de expertiză efectuată în anul 1996 evidenţiază traseul parcelei de 324 mp de alee betonată cu lăţime de 1,5 pe o lungime de 12 m, parcare auto amplasată la limita de est, trotuar amplasat pe latura sudică.
Lucrarea de expertiză efectuată de expert R.E. evidenţiază aceeaşi situaţie a terenului în anul 2002, respectiv traseul aleii betonate şi a trotuarului pe parcela de 324 mp.
Pârâta nu neagă situaţia preluării terenurilor în proprietatea statului, prin expropriere, şi anume fără titlu, în privinţa parcelei de 324 mp, afirmând apartenenţa la domeniul public de interes local şi susţinând, la nivelul anului 2003, că restituirea în natură blochează accesul la instituţiile bancare construite în zona respectivă.
Prin dispoziţia nr. 3375/2004, s-a respins cererea de restituire în natură cu motivarea că terenul este prevăzut în planul urbanistic general cu destinaţia de spaţiu verde şi alei pietonale, fără a se descrie, ca executate pe teren, construcţii autorizate care să ocupe funcţional întregul teren ori alte amenajări de utilitate publică, în afara aleii pietonale şi trotuarului ce afectează împreună o suprafaţă de 36 mp din totalul identificat de 932 mp.
Doar prin recursul formulat ulterior emiterii dispoziţiei susmenţionate, s-a susţinut, de către pârâtă, că, în zona perimetrului cuprins între str. B., fostă str. G., Spitalul judeţean Giurgiu şi ansamblul de blocuri de locuinţe, s-au executat construcţii sedii ale unor instituţii, precum Prefectura, Consiliul judeţean, D.G.F.P. Giurgiu. Această situaţie rezultă şi din raportul de expertiză efectuat în cauză, având ca obiectiv restituirea unei parcele de 240 mp, amplasat în aceeaşi zonă, la nivelul anului 2008.
In preambulul dispoziţiei nr. 3375/2004, se arată că, pe teren, s-a realizat spaţiu verde cu alei de acces la blocul de locuinţe şi instituţiile publice care funcţionează în zonă.
In speţă, notificarea s-a înregistrat în anul 2001, dispoziţia atacată a fost emisă în anul 2004, cuprinzând măsuri reparatorii prin echivalent, pe considerentul afectării terenului de spaţiu verde şi alei de acces, ulterior emiterii dispoziţiei invocându-se imposibilitatea restituirii întrucât perimetrul respectiv ar fi afectat de sedii administrative, iar restituirea în natură ar împiedica accesul la acestea.
Amenajările de utilitate publică de natura trotuarului sau aleilor pietonale pot justifica acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în măsura afectării lor, dar, în speţă, nu reiese că acestea ocupă funcţional ambele suprafeţe ce însumează 932 mp, cu atât mai mult cu cât, din configuraţia perimetrului, rezultă accesul dintre două străzi principale.
Amenajarea ca spaţiu verde, dispusă prin măsuri administrative pe parcursul litigiului, nu justifică refuzul restituirii în natură atât timp cât nu rezultă că acestea sunt afectate, integral, de servituti legale, diminuarea suprafeţei înverzite neavând prevalentă în raport de protecţia dreptului de proprietate.
In consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, Tribunalul a constatat că pârâta nu justifică afectarea terenurilor, în întregime, de servituti legale şi amenajări de utilitate publică, astfel încât a anulat dispoziţia nr. 3375 din 18 februarie 2004 şi a dispus obligarea pârâtei să emită o dispoziţie motivată conform situaţiei terenului, de restituire a părţii de teren liberă de construcţii şi neafectată de servituti legale şi amenajări de utilitate publică.
Prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu, la data de 11 decembrie 2008, Tribunalul Giurgiu a admis, în parte, cererea formulată de reclamante la 13 octombrie 2008, prin care acestea au solicitat lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 135/2008, pronunţată de aceeaşi instanţă, în ceea ce priveşte măsura de restituire în natură sau prin echivalent a terenului amplasat în municipiul Giurgiu; a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în considerentele sentinţei civile menţionate, în sensul că, la pag. 4 alin. (13), a dispus trecerea numărului de sentinţă ca fiind 253/2005, în loc de 259/2005, iar, la alin. (6), a dispus trecerea deciziei civile nr. 1224/2007, în loc de 1224/2005.
Prin Decizia civilă nr. 444 din 7 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins apelul declarat de reclamante împotriva încheierii din 11 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă; s-au admis apelurile declarate de reclamante şi de Primăria municipiului Giurgiu împotriva sentinţei civile nr. 135 din 25 septembrie 2008, pronunţată de aceeaşi instanţă, hotărâre care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de teren de 584 mp din parcela nr. 1 şi a parcelei nr. 2, în suprafaţă de 324 mp, situate în Giurgiu, identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert R.E., în dosarul nr. 914/2002 al Tribunalului Giurgiu.
S-a respins cererea de restituire în natură a suprafeţei de 24 mp din parcela nr. 1, reprezentând trotuar, astfel cum a fost identificată în raportul de expertiză sus-menţionat, fiind obligată pârâta să acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru această suprafaţă de teren. S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
In apel, deşi Curtea a repus cauza pe rol pentru discutarea necesităţii efectuării unei noi expertize, faţă de considerentele deciziei de casare, la termenul din 29 iunie 2009, apelantele au învederat că nu înţeleg să solicite această probă.
Apelul declarat de către pârâtă nu a fost motivat, astfel încât Curtea 1-a analizat din perspectiva art. 292 alin. (2) C. proc. civ., pronunţându-se numai în baza celor invocate la prima instanţă.
Astfel, a constatat că apelanta pârâtă nu a contestat calitatea reclamantelor, de moştenitoare ale defunctului N.N., modul de preluare a imobilului, de către stat, prin expropriere, şi suprafeţele de teren revendicate.
Din expertiza efectuată în dosarul nr. 914/2002 al Tribunalului Giurgiu, rezultă că terenul revendicat de reclamante constă în două parcele în suprafaţă de 608 mp şi de 324 mp, identificate în schiţa anexă la raport. Terenul este lipsit de construcţii, dar parcela nr.2 afectează aleea betonată pe o lăţime de 12 m, iar parcela nr. 1 afectează trotuarul dinspre str. B., pe lăţimea de 1,5 m x 16 m, suprafaţa afectată fiind de 24 mp.
Faţă de dispoziţiile art. 9 şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, precum şi art. 10.3 din HG nr. 250/2007, în mod corect, Tribunalul a considerat că este posibilă restituirea în natură a terenului, obligând, însă, în mod greşit, pe pârâtă să emită dispoziţie motivată de restituire în natură a terenului, faţă de obiectul cererii reclamantelor, şi anume restituirea în natură a imobilului.
In raport de Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, instanţa este competentă să soluţioneze, pe fond, contestaţia formulată, dispunând, ea însăşi, restituirea în natură şi nu doar obligarea unităţii deţinătoare să emită decizie în acest sens.
In ceea ce priveşte suprafaţa de 24 mp, afectată de trotuarul dinspre str. B., acesta reprezintă o amenajare de utilitate publică, apărarea invocată de apelanta pârâtă Primăria municipiului Giurgiu fiind întemeiată din această perspectivă. Pentru suprafaţa de teren menţionată, măsurile reparatorii urmează a fi stabilite în echivalent, conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Apărările apelantei-pârâte în legătură cu despăgubirile acordate reclamantelor nu au fost reţinute.
Conform art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul stabilit conform legislaţiei în vigoare. Tribunalul a condiţionat restituirea în natură de restituirea despăgubirii primite de fostul proprietar, dispoziţie menţinută de Curtea de Apel.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Giurgiu, criticând-o pentru următoarele motive:
Argumentele care au stat la baza respingerii cererii de restituire în natură, prin dispoziţia nr. 3375/2004, constau în aceea că terenul revendicat este poziţionat în zona centrală a municipiului Giurgiu, în care se află situate principalele instituţii ale statului (clădirea Primăriei municipiului Giurgiu, clădirea Prefectului judeţului Giurgiu şi Consiliul judeţean Giurgiu, clădirea D.G.F.P. Giurgiu).
Imobilul este cuprins în planul urbanistic general, aprobat prin Hotărârea Consiliului local Giurgiu nr. 14/2000, fiind situat în subzona spaţiilor verzi publice, cu acces nelimitat parcuri şi scuaruri, fiind interzise orice modificări care le schimbă destinaţia şi duc la diminuarea suprafeţelor înverzite.
Astfel, imobilul aparţine domeniului public, fiind scos din circuitul civil, inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil, conform art. 135 alin. (5) din Constituţia României, art. 1844 C. civ., Legii nr. 213/1998, art. 5 din Legea nr. 18/1991 republicată, Legii nr. 54/1998.
Aceste aspecte au fost arătate şi ca urmare a întocmirii raportului de expertiză judiciară, în dosarul nr. 914/2002, de către expert R.E., care a făcut cunoscut, instanţei, că imobilul revendicat este liber de construcţii, dar este afectat de obiective de utilitate publică, ambele parcele afectând drumuri pietonale şi aleile de acces la instituţiile financiar bancare ce au fost ridicate în zonă.
Conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul în care măsurile pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Potrivit art. 11 alin. (8) din aceeaşi lege, pentru situaţiile prevăzute la alin. (2), (3) şi (4), măsurile reparatorii constau în „compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Conform art. 10 pct. 3 din HG nr. 250/2007, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafeţe de teren libere, pentru a nu afecta căile de acces, iar existenţa, pe terenul respectiv, a unor străzi, trotuare, parcări amenajate şi altele asemenea, împiedică această modalitate de reparaţie.
Restituirea suprafeţelor de teren, în cauză, încalcă dispoziţiile legale sus-menţionate deoarece acestea sunt afectate de amenajări destinate a servi nevoilor comunităţii, după cum rezultă din raportul de expertiză.
Recurenta pârâta a solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea celor două hotărâri şi, pe fond, respingerea acţiunii formulată de reclamante.
In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In dosar au depus întâmpinare reclamantele, solicitând, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând Decizia civilă recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
In raport de expertiza întocmită în cauză, de expert R.E., într-un prim ciclu procesual, Curtea de Apel a reţinut, în fapt, că, dintre cele două parcele în litigiu, în suprafaţă de 608 mp şi 324 mp, doar parcela nr. 1 este afectată de o lucrare de utilitate publică, respectiv trotuar, pe o suprafaţă de 24 mp, cealaltă parcelă fiind afectată de o alee betonată, terenul fiind lipsit de alte construcţii.
In consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (3), aplicate în mod corect, în speţă, a dispus restituirea celor două parcele de teren, excluzând suprafaţa de 24 mp, ocupată de trotuar.
Situarea terenului într-o zonă centrală din municipiul Giurgiu şi existenţa, în apropiere, a sediilor unor instituţii importante nu au relevanţă în cauză atât timp cât terenul solicitat de reclamante nu este afectat de aceste construcţii sau de alte utilităţi publice, cu excepţia suprafeţei ocupată de trotuar, pentru care părţile menţionate beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent, conform hotărârii atacate.
De asemenea, în ceea ce priveşte afectarea terenului de spaţiu verde, aceasta nu a fost reţinută de Curte, dar a fost stabilită de prima instanţă, care a constatat că această amenajare a fost efectuată după pornirea litigiului. Cum instanţa de apel a confirmat situaţia de fapt avută în vedere de Tribunal, Înalta Curte va examina aplicarea legii în materie la această configuraţie a terenului (cu afectarea lui de spaţii verzi).
Faţă de faptul că spaţiul verde a fost amenajat ulterior pornirii litigiului, nu se configurează într-o amenajare de natură a deservi nevoile comunităţii, respectiv parc, grădină publică, spaţiu verde din jurul blocurilor, în mod corect, instanţele au dispus restituirea în natură a terenului în litigiu, chiar dacă acesta, pe anumite porţiuni, ar fi afectat de spaţiu verde.
Pe de altă parte, restituirea unui teren, preluat în mod abuziv de stat, chiar afectat de spaţiu verde, are prioritate faţă de măsurile de conservare a unor asemenea amenajări, în condiţiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, dar şi a respectării şi protecţiei dreptului de proprietate privată, conform art. 44 din Constituţia României şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
In plus, protecţia, dezvoltarea şi conservarea spaţiilor verzi, dar şi păstrarea destinaţiei lor revin autorităţilor locale şi centrale pentru acele terenuri care se află în proprietatea lor, în condiţiile Legii nr. 24/2007, privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 313/2009, dar nu pot constitui un impediment la restituirea în natură a terenurilor respective, către titularii de drept ai acestor bunuri.
In ceea ce priveşte includerea terenului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, precum şi în planul urbanistic general, acestea nu afectează modalitatea de reparaţie stabilită de instanţa de apel din moment ce, în prezent, imobilul este liber de construcţii, cu excepţia celei pentru care a fost înlăturată o porţiune de teren, iar caracteristicile specifice bunurilor din domeniul public (imprescriptibilitate, insesizabilitate, inalienabilitate), reglementate în textele de lege invocate în cererea de recurs, vizează acele bunuri pentru care statul sau unitatea administrativ-teritorială justifică dreptul de proprietate dobândit în mod legal, nu şi pentru cele preluate în mod nevalabil şi care trebuie să se întoarcă în patrimoniul adevăratului titular al dreptului, în condiţiile legii speciale de reparaţie.
Referitor la afectarea celor două suprafeţe de teren în litigiu şi de alte amenajări de utilitate publică decât cea reţinută de instanţele anterioare (aleea betonată care afectează parcela nr. 2 neconstituind o asemenea amenajare, atât timp cât nu reprezintă trotuar, stradă sau alee de acces către blocuri de locuinţe sau alte construcţii de utilitate publică), respectiv drumuri pietonale şi alei de acces către instituţii financiar bancare, această afectaţiune a imobilelor nu poate fi reţinută de prezenta instanţă deoarece tinde la schimbarea situaţiei de fapt stabilită de instanţa anterioară, examinarea criticilor privind această chestiune, în raport de probele administrate, nemaifiind posibilă faţă de actuala structură a recursului. Astfel, motivul de casare care permitea această analiză, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
In concluzie, Curtea de Apel a procedat la o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 9, care reglementează regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, în regimul politic trecut, dar şi a dispoziţiilor art. 11 alin. (3), care prevăd restituirea terenurilor libere de construcţii, nefiind incidente, în speţă, dispoziţiile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, privind măsurile reparatorii prin echivalent, decât pentru suprafaţa de teren ocupată de trotuar, din parcela nr. 1.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că, prin soluţia de restituire în natură a celor două terenuri, instanţa de apel a procedat la o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale în materie, redate în precedent, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat, nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Giurgiu împotriva deciziei nr. 444 din 7 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1220/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1217/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
