ICCJ. Decizia nr. 1212/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1212/2010
Dosar nr. 2939/109/2006
Şedinţa publică din 24 februarie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele.
La data de 2 august 2001 reclamanta M.A. a chemat în judecată pe pârâta SC S.G. SA Piteşti, pentru ca în baza Legii nr. 10/2001 să fie obligată la acordarea de măsuri reparatorii, prin despăgubiri băneşti, pentru un teren de circa 1100 mp situat în Municipiul Piteşti.
Ulterior, reclamanta şi-a completat cererea solicitând introducerea în cauză în calitate pârâţi şi a SC C. SA Piteşti, Municipiul Piteşti şi Consiliul Local Piteşti, Prefectura Argeş şi A.P.A.P.S. Bucureşti, pentru ca hotărârea pronunţată în cauză să le fie opozabilă.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că terenul menţionat provine de la autoarea sa B.M. şi a fost expropriat conform decretului nr. 129/1971, aflându-se în prezent în posesia pârâtei SC S.G. SA.
Deşi s-a adresat cu notificare acestei pârâte pentru a fi despăgubită, pârâta i-a respins cererea, conform adresei nr. 168/2001, astfel încât se impune obligarea acesteia la despăgubiri .
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 273 din 19 decembrie 2002, a admis acţiunea reclamantei M.A., în sensul că, a constatat dreptul acesteia de a primi despăgubiri, în echivalent, pentru terenul în suprafaţă de 1100 mp situat in Piteşti.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civila nr. 87/2003, a admis apelul declarat de parata SC S.G. SA Piteşti în sensul acordării de despăgubiri echivalente reclamantei, pentru suprafaţa de 703,28 mp teren deţinut de societatea pârâtă şi despăgubiri echivalente suprafeţei de 117,88 mp deţinută de SC C SA, ambele suprafeţe fiind situate la aceeaşi adresă.
A fost respinsă acţiunea faţă de Primăria municipiului Piteşti şi totodată, a fost respinsă cererea de chemare în garanţie fată de A.P.A.P.S.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. au declarat recurs pârâtele SC S.G. SA Piteşti şi SC C. SA Piteşti.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 465 din 18 ianuarie 2006 a admis recursurile declarate de pârâtele SC S.G. SA Piteşti şi SC C. SA Piteşti, a casat Decizia recurată precum şi sentinţa nr. 273/2002 a Tribunalului Argeş şi a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
S-a reţinut că terenul în litigiu, preluat de C.A.P. Bascov în anul 1962, a fost expropriat prin Decretul nr. 129/1971, în ceea ce priveşte suprafaţa de 1100 mp, în vederea înfiinţării SC C. SA Piteşti, scopul exproprierii fiind astfel realizat.
În aceste condiţii, Înalta Curte a apreciat că instanţele au stabilit în mod corect obligativitatea acordării de masuri reparatorii prin echivalent şi nu în natură, dar nu au stabilit natura juridică şi nici cuantumul acestora.
Dat fiind faptul că, potrivit art. 11 pct. 8 din Legea nr. 10/2001 natura juridică a măsurilor reparatorii acordate prin echivalent este in mod concret şi limitativ enunţată, o hotărâre judecătorească dată fără a preciza în ce constă „echivalenţa" acestor măsuri, este nelegală.
Aceeaşi hotărâre nu stabileşte însă nici părţile sau persoanele juridice cărora le revine obligaţia de acordare a măsurilor reparatorii.
O hotărâre judecătorească prin care se stabileşte doar un drept virtual al părţii, este in realitate privată de respectarea principiul contradictorialităţii şi totodată, imposibil de executat.
Practic, o astfel de hotărâre obligă părţile la promovarea unei acţiuni judecătoreşti ulterioare, fapt ce face să fie încălcate prevederile art. 129 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., cu privire la stabilirea cadrului procesual şi a situaţiei de fapt, in raport de care sunt aplicate dispoziţiile legale.
Totodată, instanţele nu au lămurit nici prin prisma prevederilor legale in materie şi nici prin prisma stării de fapt, dacă se impunea sau nu, chemarea in garanţie a AV.A.S.
Astfel, in condiţiile in care notificarea reclamantei a fost adresată acestei din urmă autorităţi(fila 48 fond), instanţele aveau obligaţia de a examina cererea in special a SC S.G. SA, inclusiv cu privire la acest aspect.
Instanţele nu s-au pronunţat nici in privinţa excepţiei de inadmisibilitate a acţiuni invocată de pârâta SC C. SA prin prisma faptului că, acţiunea a fost introdusă in instanţă la data de 2 august 2001, iar notificarea sa datează din 2 noiembrie 2001.
Pentru aceste considerente, deoarece Înalta Curte a apreciat ca este nevoie de a se stabili natura juridică a despăgubirilor acordate prin echivalent, precum şi cuantumul acestora, fapt ce presupune administrarea de noi probe, hotărârile au fost casate si cauza trimisă spre rejudecare la instanţa de fond.
Cu prilejul rejudecării, in afara aspectului arătat, instanţa a stabilit calităţile procesuale pasive şi răspunderea concretă a fiecăreia din părţile implicate in proces.
De asemenea, a analizat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
În rejudecare, chemata în garanţie A.V.A.S. a formulat la data de 17 octombrie 2006 întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, precum şi excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, cu motivarea că reclamanta nu şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului revendicat, iar acordarea despăgubirilor băneşti nu mai este prevăzută de lege în prezent.
În cauză s-a administrat proba cu expertiză tehnică pentru evaluarea imobilului teren, lucrare întocmită de către expertul inginer B.P. şi completată la data de 17 septembrie 2008 .
De asemenea, intimatele Primăria municipiului Piteşti, Municipiul Piteşti - prin Primar, Consiliul Local Piteşti şi Prefectura Judeţului Argeş au invocat excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive în prezenta cauză, determinat de faptul că terenul nu se află în patrimoniul unităţii administrativ teritoriale a municipiului Piteşti sau administrat de către aceasta.
SC S.G. SA a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, în raport de dispoz. art. 23 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care se referă numai la cazurile de restituire în natură şi nu la acordarea de despăgubiri băneşti, cum a solicitat în cauză reclamanta.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 183 din 25 septembrie 2008, a respins excepţia de inadmisibilitate invocată de A.V.A.S. şi pârâtele SC S.G. SA şi SC C. SA, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de A.V.A.S. şi pârâtele societăţi, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Primăria Municipiului Piteşti - prin Primar, Consiliul local Piteşti şi Prefectura Argeş şi a respins acţiunea faţă de aceşti pârâţi, a admis în parte acţiunea faţă de pârâtele SC S.G. SA Piteşti şi SC C. SA Piteşti, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtele societăţi faţă de A.V.A.S. şi, în consecinţă, a constatat că reclamanta este îndreptăţită să primească măsuri reparatori prin echivalent, în condiţiile legii speciale pentru suprafaţa de 703,28 mp şi respectiv 117,8 mp teren intravilan situat în Municipiul Piteşti, judeţul Argeş.
Totodată a fost obligată pârâta SC S.G. SA la 70 lei şi pârâta SC C. SA la 150 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunţa această hotărâre instanţa de rejudecare a reţinut următoarele:
Excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtele societăţi şi chemata în garanţie A.V.A.S. este neîntemeiată, având în vedere că, după formularea notificării la data de 2 noiembrie 2001, reclamanta a înţeles să-şi valorifice drepturile în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001, fără a avea relevanţă faptul că anterior aceasta a formulat o acţiune în despăgubiri.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către pârâtele SC S.G. SA şi SC C. SA a reţinut ca, potrivit art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale, măsurile reparatorii fiind propuse către instituţia publică care a efectuat privatizarea, însă potrivit art. 29.2 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, pentru situaţiile prevăzute la art. 29 alin. (1) şi (2) entitatea învestită cu soluţionarea notificării va emite dispoziţie prin care va propune acordarea de despăgubiri.
Având în vedere că pârâtele societăţi comerciale deţin imobilele în patrimoniul lor, s-a apreciat că acestea justifică calitatea procesuală pasivă, legat de faptul că acestea au înţeles să formuleze chemarea în garanţie A.V.A.S., care de asemenea are calitate procesuală pasivă în raport de calitatea acesteia de instituţie publică care a efectuat privatizarea, singura care are obligaţia de a propune acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Pentru aceleaşi considerente, tribunalul a constatat că pentru celelalte pârâte, respectiv Primăria Municipiului Piteşti, Consiliul Local Piteşti şi Prefectura Argeş, care nu au calitatea de unitate deţinătoare în sensul art. 25 din Legea nr. 10/2001, respectiv de persoana care are puterea şi competenţa de a angaja patrimonial, se impune respingerea acţiunii.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că prin Decizia de casare s-a statuat în mod irevocabil că reclamanta este persoană îndreptăţită la masuri reparatorii prin echivalent în condiţiile legii speciale pentru suprafaţa de teren de 703,28 mp şi respectiv 117,88 mp, identificată prin raportul de expertiză întocmit de expert N.I.
Faţă de dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, precum şi de dispoziţiile art. 60 C. proc. civ., chemata în garanţie A.V.A.S., instituţie care a efectuat privatizarea şi investită cu soluţionarea notificării, are obligaţia de a emite decizie prin care va propune măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile legii speciale.
Întrucât, în prezent, regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv este reglementat prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, capitolul V, potrivit cu care notificarea şi întreaga documentaţie se trimit Comisiei Centrale pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor în condiţiile legii speciale, tribunalul a apreciat că, deşi în cauză s-a efectuat evaluarea terenului, acesta constituie atributul exclusiv al Comisiei Centrale, care va emite, după întocmirea raportului de evaluare, Decizia privind gradul de despăgubiri, potrivit art. 16 alin. (7) din acest act normativ.
Astfel, în temeiul art. 26, art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 modificată şi art. 16 din Titlul VII, cap. V din Legea nr. 247/2005, s-a admis în parte acţiunea faţă de pârâtele SC S.G. SA şi SC C. SA, precum şi cererea de chemare în garanţie a A.V.A.S.
Ulterior pronunţării sentinţei, prin încheierea din şedinţa camerei de consiliu din 4 decembrie 2008, aceeaşi instanţă a admis cererea formulată de M.C.E. şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei, în sensul că reclamanta M.A., prin moştenitor M.C.E. este îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen legal chemata în garanţie A.V.A.S. şi reclamantul M.C.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Chemata în garanţie A.V.A.S. a arătat, printr-o primă critică, că hotărârea a fost pronunţată în contradictoriu cu M.A., faţă de care s-a constatat calitatea de persoană îndreptăţită, deşi succesorul acesteia este M.C.E.
Printr-un al doilea motiv de apel a susţinut că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
În dezvoltarea acestei critici, a arătat că nu are competenţa legală de a acorda despăgubiri băneşti, mai mult, a înaintat spre soluţionare Primăriei municipiului Piteşti notificarea cu privire la imobilul în litigiu, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Prin urmare, persoana juridică învestită în prezent să soluţioneze notificarea este Primăria municipiului Piteşti.
De asemenea, cererea reclamantului nu face obiectul Legi nr. 10/2001, conform art. 8 din această lege.
Imobilul a fost preluat de la CAP Bascov şi a fost solicitat potrivit prevederilor Legii nr. 169/1997, aşa încât prezenta acţiune este inadmisibilă.
Reclamantul M.C.E., prin apelul declarat, a susţinut ca hotărârea nu este legală pentru că nu ţine seama de împrejurarea că la 26 octombrie 2006 autoarea sa, M.A. a decedat, astfel că drepturile trebuiau stabilite în favoarea sa, în calitate de unic moştenitor al reclamantei şi pentru că nesocoteşte Decizia de casare, prin aceea că nu a stabilit în concret cuantumul despăgubirilor ce trebuiesc acordate şi modalitatea de acordare.
A admite acţiunea şi a reţine doar că are dreptul la despăgubiri, în condiţiile în care s-a efectuat şi o expertiză pentru stabilirea cuantumul acestora şi a nu se stabili acest cuantum, înseamnă a nesocoti Decizia de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 56A din 6 martie 2009 a admis apelul declarat de reclamantul M.C.E., a schimbat în parte sentinţa, în sensul că, a stabilit contravaloarea despăgubirilor pentru terenurile în suprafaţă de 703,28 mp şi respectiv 117,8 mp situate în municipiul Piteşti, judeţul Argeş, la suma de 1.724.436 lei, a respins apelul A.V.A.S., ca nefondat şi a menţinut, în rest, sentinţa.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte apelul declarat de chemata în garanţie A.V.A.S. că sentinţa a fost pronunţată în contradictoriu cu M.C.E., care este unicul moştenitor al reclamantei M.A., conform certificatului de moştenitor nr. 312/2006 emis B.N.P. asociaţi C.V. şi C.M. (fila 65 dosar).
Curte a reţinut calitatea procesuală pasivă a A.V.A.S., ca instituţie care a efectuat privatizarea societăţii comerciale în patrimoniul căreia se găseşte bunul imobil revendicat în procedura legii speciale.
S.C. C. SA a fost integral privatizată, anterior Legii nr. 10/2001, prin cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni, deţinut înainte de 1999 de către fostul F.P.S., actualul A.V.A.S.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, în situaţia imobilelor prevăzute la alin. (1) şi (2), respectiv pentru cele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, cum este cazul în speţă, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.
Cum A.V.A.S. a efectuat privatizarea, tot această instituţie trebuie să propună măsurile reparatorii, astfel încât A.V.A.S. îşi justifică calitatea procesuală pasivă.
Şi excepţia inadmisibilităţii, acţiunii a fost corect soluţionată de către instanţa de fond, întrucât art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil cauzei de faţă, terenul în litigiu nefiind situat în extravilan, ci în intravilanul localităţii, iar pe de altă parte nu putea face obiectul Legii nr. 18/1991, dat fiind faptul că la data apariţiei acestui act normativ, nu se mai găsea în patrimoniul CAP, fiind expropriat prin Decretul nr. 129/1971, în vederea înfiinţării actualei SC C. SA.
Cum potrivit art. 8 din Legea nr. 18/1991 stabilirea dreptului de proprietate în condiţiile acestei legi se face numai asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie, Curtea a apreciat nefondat acest motiv de apel.
Apelul declarat de reclamant a fost apreciat de Curte ca fondat numai în ceea ce priveşte cea de-a doua critică invocată, respectiv faptul că instanţa de fond, cu ocazia rejudecării cauzei a nesocotit Decizia de casare, prin aceea că nu a stabilit cuantumul despăgubirilor ce trebuiau acordate.
Instanţa de rejudecare a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare în acest sens, lucrare întocmită şi, ulterior, completată de către expertul tehnic B.P., căreia în final nu i-a dat eficienţă pentru motivul că, urmare modificării Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2001, cuantumul despăgubirilor nu mai este atributul instanţei, ci al Comisii Centrale care emite după întocmirea raportului de evaluare, Decizia privind titlul de despăgubire.
Este adevărat că prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, capitolul V, s-a prevăzut această modalitate de stabilire a despăgubirilor, însă instanţa avea obligaţia să respecte cele stabilite prin Decizia de casare, chiar dacă respectivele dispoziţii contravin normelor legale în materie.
In acest sens sunt dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemei de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs A.V.A.S. care a formulat următoarele critici de nelegalitate:
Instanţele de apel si de fond au respins in mod greşit excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. si excepţia inadmisibilitatii acţiunii formulate de intimatul-reclamant.
In ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive se susţine ca potrivit Legii nr. 10/2001 recurenta nu are competenta legala de a acorda despăgubiri băneşti, astfel cum a solicitat reclamantul prin cererea de chemare in judecata.
Cererea intimatului reclamant nu face obiectul Legii nr. 10/2001, conform art. 8 din aceasta lege.
Mai mult, prin adresa nr. VP1/12198 din 12 octombrie 2006 A.V.A.S. a înaintat spre soluţionare Primăriei municipiului Piteşti, notificarea nr. 2517/2001 cu privire la imobilul in litigiu, formulată de intimatul-reclamant, însoţită de documentele depuse la A.V.A.S., in conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
A.V.A.S. a comunicat prin adresa nr. VP1/12549 din 20 octombrie 2006 acest fapt si reclamantului.
Prin urmare, persoana juridică învestită în prezent să soluţioneze notificarea reclamantului este Primăria municipiului Piteşti, care primind notificarea nu s-a considerat necompetentă să o soluţioneze.
Astfel, instanţa de apel in mod greşit a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte.
A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă, întrucât, in prezenta speţa nu se realizează identitatea ceruta de lege între cel care stă în judecată în calitate de intimat şi cel care poate fi obligat in raportul juridic dedus judecaţii.
Imobilul a fost preluat de la CAP Bascov si a fost solicitat potrivit prevederilor Legii nr. 169/1997, situaţie care se încadrează în dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Recurenta susţine că potrivit dispoziţiilor art. 8.1 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, nu fac obiectul legii terenurile situate in extravilanul localităţilor (inclusiv terenurile aflate in extravilanul localităţilor si evidenţiate in patrimoniul unor societăţi comerciale), indiferent că aveau această situaţie la data preluării abuzive sau la data notificării .
Se constată astfel că terenul in litigiu, era extravilan la data preluării, în raport de care a excedat măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001, fapt ce conduce la aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
În acelaşi sens, conform art. V alin. (1) si (2), Titlul l al Legii nr. 247/2005, notificările nesoluţionate până la data intrării in vigoare a prezentului titlu... se vor înainta in vederea soluţionării in termen de 60 zile, comisiilor comunale, orăşeneşti si municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/199, republicata...
În cadrul legislativ astfel stabilit şi având în vedere situaţia juridică a imobilului - teren revendicat la momentul preluării abuzive de stat, cu referire la dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, se poate constata că imobilul nu intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 10/2001, republicata, chiar dacă in prezent se află in patrimoniul unei societăţi comerciale.
Spre o justa soluţionare a prezentei cauze, instanţa de apel trebuia sa aibă in vedere că pentru aplicabilitatea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 este necesar ca imobilul să fie extravilan la momentul preluării abuzive.
Acest aspect, rezultă în mod indubitabil din interpretarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, articol ce nu impune in mod imperativ îndeplinirea cumulativa a unor condiţii prevăzute in textul de lege "Nu intra sub incidenţa prezentei legi terenurile situate in extravilanul localităţilor la data preluării abuzive ".
Faţă de această împrejurare, instanţa nu trebuie să fie ţinută la soluţionarea justa a cauzei, de schimbarea ulterioară (după momentul preluării) a situaţiei juridice a terenului, aspect ce nu împiedică aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Aşadar, in primul rând A.V.A.S. a constatat că nu este competenta să soluţioneze această notificare în condiţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicata, iar în, al doilea rând, şi-a îndeplinit obligaţiile legale, prin emiterea adresei nr. VP1/12198 din 12 octombrie 2006.
In considerarea celor mai de sus, in mod temeinic si legal A.V.A.S. a declinat competenţa de soluţionare a notificării, către Primăria Municipiului Piteşti, in baza art. 8 alin. (1), din Legea nr. 10/2001.
In ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de A.V.A.S., instanţa de apel a respins în mod greşit această excepţie, fără a analiza motivele invocate drept argumente în susţinerea acestei critici în apel.
Astfel, A.V.A.S. a soluţionat notificarea intimatei-reclamante prin adresa nr. VP1/12198 din 12 octombrie 2006 transmiţând-o către Primăria Municipiului Piteşti conform art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de judecata nu se poate substitui entităţii investite potrivit legii speciale sa soluţioneze procedura administrativă, instanţa neputând fi investită decât cu verificarea legalităţii deciziilor luate in cadrul procedurii prealabile.
Mai mult reclamantul a formulat prezenta acţiune la data de 2 august 2001, înainte de a formula notificare in baza legii speciale, şi, prin urmare nu poate susţine că nu i s-a răspuns la notificare.
Procedura judiciara este subsidiara, in sensul că, cei nemulţumiţi de modul de soluţionare a notificărilor pot apela la justiţie in termenul si modalităţile expres stabilite de lege, respectiv prin formularea contestaţiei împotriva deciziei/dispoziţiei motivate emise in cadrul procedurii administrative.
In acesta situaţie solicitarea reclamantului este inadmisibila.
O altă critică vizează faptul ca instanţa de apel a stabilit in mod greşit cuantumul despăgubirilor.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor de către instanţa de judecata, prezintă o evidentă încălcare a dispoziţiilor legale, legea specială precizând expres competenta de evaluare in faza administrativă.
In acest context legislativ, hotărârea instanţei de fond este in totala contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 si ale Legii nr. 247/2005.
De asemenea, nu a fost comunicat A.V.A.S. raportul de expertiză întocmit in cauză încălcându-i-se astfel dreptul la apărare.
Totodată, la stabilirea valorii măsurilor reparatorii instanţa trebuia sa aibă in vedere dacă s-au primit sau nu despăgubiri pentru imobilul in litigiu.
Ultima critică vizează faptul că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul notificării la data preluării abuzive.
Sarcina probei proprietăţii si a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptăţită, in conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) şi ale art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, hotărârile recurate fiind pronunţate cu încălcarea acestor dispoziţii legale.
Certificatul de moştenitor depus in copie în dosarul administrativ nu reprezintă titlu de proprietate.
Reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate conform dispoziţiilor art. 3 lit. a) şi ale art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (3) C. proc. civ. solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr. 56/A din 06 martie 2009, schimbarea sentinţei civile nr. 183 din 25 septembrie 2008, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S., a inadmisibilităţii acţiunii formulata de intimatul-reclamant fata de instituţia noastră, iar pe fondul respingerea cererii de chemare in garanţie a A.V.A.S., ca neîntemeiata.
Pârâta SC C. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului A.V.A.S., susţinând că acesta parte are calitate procesuală pasivă în cauză.
Astfel, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 stabilesc clar obligativitatea acestei instituţii de a soluţiona notificarea persoanelor îndreptăţite în condiţiile în care terenul se află în patrimoniul societăţilor comerciale integral privatizate.
Terenul a fost preluat de către CAP Bascov în anul 1962, iar prin Decretul nr. 129/1971 a fost expropriat în vederea înfiinţării I.C.V.A., actual SC C. SA, despăgubirile pentru imobil fiind primite de fostul CAP Bascov. La data preluării, terenul nu se afla în extravilanul localităţii.
Pârâta susţine că terenul în cauză nu putea face obiectul Legii nr. 18/1991, deoarece dispoziţiile art.1 alin. (1) coroborat cu art. 11 alin. (3) stabilesc că reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept se realizează numai pentru terenurile care se găseau în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie la data de 1 ianuarie 1990.
Analizând recursul în limita susţinerilor recurentei, se constată că acesta este nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Structurând criticile formulate, în ordinea în care analiza motivelor de recurs o impune, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate de stat, despăgubiri care se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispoziţiile art. 26 alin. (1) [care trimit la art. 25 alin. (1)] fiind aplicabile în mod corespunzător.
Prin urmare, în sensul Legii nr. 10/2001 prin unitate învestită cu soluţionarea notificării se înţelege fie unitatea deţinătoare, respectiv entitatea cu personalitate juridică care exercită în numele statului dreptul de proprietate cu privire la bunul care face obiectul legii sau care are bunul în patrimoniul său, fie persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze notificarea cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său.
În speţă, astfel cum a fost stabilită situaţia de fapt, şi cum de altfel recurenta nu a contestat nici în apel nici prin prezentul recurs, SC C. SA este o societate comercială integral privatizată din 18 aprilie 2000 (fila 59 dosar fond), prin cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni, deţinut înainte de 1999 de către fostul F.P.S., actualul A.V.A.S.
În raport de această împrejurare de fapt reţinută de instanţele de fond şi de dispoziţiile legale anterior menţionate, Curtea a apreciat corect incidenţa acestora şi a statuat că A.V.A.S. se legitimează procesual în cauză, în calitatea sa de instituţie publică care a efectuat privatizarea şi nu ca urmare a învestirii sale cu soluţionarea notificării.
Astfel, criticile formulate de recurentă cu privire la calitatea sa procesuală nu sunt fondate întrucât, în conformitate cu textele de lege menţionate, chemarea sa în judecată este obligatorie, chiar dacă A.V.A.S. nu răspunde notificării şi nu are competenţa de a restitui în natură sau de a acorda măsuri reparatorii în echivalent.
Cu privire la criticile care vizează nedovedirea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită şi regimul juridic al terenului, prin care se aduc în discuţie probele administrate, tinzând la reaprecierea acestora în vederea determinării unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel, nu se încadrează nici în cazul de modificare indicat de recurentă, dar nici în celelalte cazuri de modificare sau casare prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ. pentru realizarea controlului judiciar în recurs.
Or, având ca premisă situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, acestea nu pot fi analizate în recurs în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., situaţia de fapt stabilită pe bază de probe nemaiputând fi cenzurată în această cale extraordinară de atac după abrogarea pct. 11 al art. 304, prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
De altfel, prin Decizia de casare a Înaltei Curţi aceste aspecte au fost dezlegate cu putere de lucru judecat într-un prim ciclu procesual şi prin urmare în condiţiile dispoz. art. 315 alin. (1) C. proc. civ. asupra lor instanţa de trimitere nu mai poate reveni, problemele de drept astfel dezlegate devenind obligatorii pentru judecătorii fondului.
Pentru acest considerent nu va fi primită nici critica de nelegalitate vizând stabilirea cuantumului despăgubirilor de către instanţa de judecata, întrucât acesta a constituit motivul principal al casării în primul ciclu procesual.
În respectarea dispoziţiilor art. 311 coroborat cu art. 315 C. proc. civ., în mod corect instanţa de apel a statuat că nu pot face obiect al analizei sale alte chestiuni ale procesului întrucât, prin efectul deciziei de casare parţială, acestea au intrat în puterea lucrului judecat.
Cât priveşte critica că raportul de expertiză efectuată în cauză nu a fost comunicat recurentei, aceasta nu poate fi cenzurată direct în calea de atac extraordinară a recursului, atât timp cât nu a fost reclamată în apel, fiind vorba despre o critică formulată omisso medio, trecând peste calea de atac a apelului.
Mai mult decât atât, raportul de expertiză efectuat în rejudecarea cauzei a fost depus în termen în data de 4 iunie 2008, iar A.V.A.S. legal citată la termenele de judecată, nu a depus diligenţe pentru a lua cunoştinţă de acest raport şi nici nu a solicitat comunicarea lui.
Cu privire la greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, în raport de împrejurarea că demersul judiciar a fost iniţiat la data de 2 august 2001, înainte de demararea procedurii administrative, declanşate prin notificarea reclamantei din data de 2 noiembrie 2001, nu se pot reţine argumente fondate pentru admiterea acestui motiv de recurs.
Aşa cum rezultă din materialul probator şi cum a reţinut Curtea de apel, reclamanta a formulat prima notificare, în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu, la data de 21 mai 2001 (fila 5 dosar prima instanţă) către SC S.G. SA, iar ulterior au fost notificate, ca urmare a corespondenţei purtate, A.V.A.S. (la data de 8 noiembrie 2001, fila 48 dosar prima instanţă) şi SC C. SA (la data de 12 noiembrie 2001, fila 33 dosar prima instanţă).
Pasivitatea persoanei juridice deţinătoare, sub forma lipsei răspunsului la notificarea reclamantei, a deschis acesteia accesul la justiţie, proces care reprezintă o acţiune în realizarea dreptului în acord cu scopul legii speciale de reparaţie, demersul judiciar al reclamantei fiind legal şi admisibil, din această perspectivă, analizată just de către instanţa de apel.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 56A din 6 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1215/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1190/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
