ICCJ. Decizia nr. 1215/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1215/2010
Dosar nr. 2477/115/200.
Şedinţa publică din 25 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş Severin sub nr. 2477/115 din 19 iulie 2007, reclamantul B.P.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de Primăria municipiului Reşiţa şi Comisia de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, solicitând ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună: restituirea în natură a terenului prevăzut în C.F. 2816 Reşiţa Română, nr. cadastral (152 – 153)/b/2/1, în suprafaţă de 522 mp ce se afla situat în vecinătatea Policlinicii; restituirea prin acordare echivalent bănesc pentru imobilul expropriat şi demolat amplasat pe terenul din C.F. de mai sus, respectiv a sumei de 70.812 lei, actualizată cu rata inflaţiei, rezultată din raportul de evaluare efectuat la data de 8 februarie 2002, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul susţine că potrivit certificatului de moştenitor nr. 546 din 11 noiembrie 1986, în urma decesului mamei reclamantului, B.E., a moştenit imobilul din C.F. 2816 Reşiţa Română, nr. top. (152 – 153)/b/2 casa nr. 1337 cu teren de 833,71 mp în cotă de 3/8 părţi, în calitate de fiu, fratele reclamantului, B.R.G. (decedat) la fel, adică o cotă de 3/8 părţi iar tatăl B.I. (decedat) o cotă de 2/8 părţi.
În anul 1988, în baza Decretului nr. 239 din 26 august 1088, terenul a fost expropriat în favoarea Statului Român iar casa cu nr. 1337 a fost radiată, fiind demolată. Pentru casă a fost despăgubit conform adeverinţei SC P. SA. Exproprierea a fost evidenţiată în C.F. sub nr. 585/93, apoi parcela cu nr. top. (152 – 153)/b/2 se dezmembrează în următoarele parcele: nr. top. (152 – 153)/b/2/1 – teren 522 mp care se transferă în favoarea Statului Român; nr. top. (152 – 153)/b/2/2 – teren 311,71 mp care rămâne în favoarea proprietarilor.
În temeiul art. 21 din Legea nr. 10 din 14 februarie 2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, prin intermediul executorului judecătoresc a depus notificarea în dosar execuţional nr. 52/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 522 mp şi echivalent bănesc pentru imobilul demolat. Prin dispoziţia nr. 666 din 20 august 2001, Primăria Reşiţa, respinge cererea de restituire în natură a terenului (art. 1 din dispoziţie) iar pentru imobilul expropriat se face ofertă de restituire prin echivalent bănesc pe care urmează să o comunice (art. 2 din dispoziţie). Reclamantul menţionează că nu i s-a comunicat suma cu care urma să fie despăgubit. Nemulţumit de această situaţie a înaintat o adresă Prefecturii Judeţului Caraş Severin, înregistrată sub nr. 1769 din 13 februarie 2002, dar nici la aceasta nu a primit nici un răspuns. Cu adresa nr. 7875 din 21 mai 2007, depusă la Primăria Reşiţa, a revenit asupra notificării, din dosarul execuţional nr. 52/2001. Din partea Primăriei, ca răspuns, a primit adresa nr. 9625 din 9 iunie 2007, prin care se menţine refuzul de restituire a terenului în natură, deşi terenul este liber.
Pârâta Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria municipiului Reşiţa a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea acesteia. În primul rând, pe cale de excepţie, pârâta invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria municipiului Reşiţa, comisia fiind doar un organ administrativ fără personalitate juridică înfiinţat în conformitate cu prevederile legii speciale în scopul analizării dosarelor întocmite potrivit Legii nr. 10/2001. Notificarea formulată în dosarul execuţional nr. 52/2001 BEJ M.G. a fost soluţionată însă prin dispoziţia nr. 666 din 30 august 2001 a Primarului municipiului Reşiţa.
O a doua excepţie invocată de pârâtă ar fi cea a tardivităţii introducerii acţiunii, fiind încălcate dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Instanţa a pus în discuţia părţilor excepţiile invocate de pârâtă.
Reclamantul, faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată, a înţeles să-şi precizeze acţiunea în sensul că înţelege să se judece în calitate de pârât doar cu Statul Român prin municipiul Reşiţa, prin Primar – organ emitent a dispoziţiei a cărei anulare se cere. De asemenea, reclamantul precizează că solicită anularea Dispoziţiei nr. 666 din 30 august 2001 emisă de pârât.
Prin sentinţa civilă nr. 276 din 9 iulie 2008, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul B.P.M., împotriva pârâtului Statul Român, prin municipiul Reşiţa, prin Primar.
S-a dispus anularea Dispoziţiei nr. 666 din 30 august 2001 emisă de Primarul municipiului Reşiţa.
S-a dispus să i se restituie reclamantului în natură parcela nr. top. R212/1/1/b/10/a teren în suprafaţă de 294 mp, parcelă obţinută prin dezmembrarea parcelei nr. top. R 212/1/1/b/10 înscrisă în C.F. nr. 3340 Reşiţa Română conform schiţei şi planului de dezmembrare întocmit de expert C.E., urmând ca parcela nr. top. R212/1/1/b/10/b în suprafaţă de 1201,53 mp să rămână în proprietatea Statului Român.
A fost obligat pârâtului să-i acorde reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de teren de 228 mp afectată de stradă, a cărei valoare de circulaţie a fost stabilită de expertul C.H.L. la 64.980 Euro, respectiv 238.398 RON.
A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa a admis excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria municipiului Reşiţa, organ administrativ fără personalitate juridică şi a dispus scoaterea din cauză a Primăriei municipiului Reşiţa, prin municipiul Reşiţa, ca pârâţi şi introducerea în cauză a Statului Român, prin municipiul Reşiţa, prin Primar în calitate de pârât.
Referitor la excepţia de tardivitate a introducerii prezentei acţiuni, reprezentantul reclamantului solicită a fi respinsă, întrucât la data emiterii dispoziţiei atacate, reclamantul a depus toate diligenţele pentru soluţionarea în vreun fel a acestei probleme, respectiv fie să i se acorde restituirea în natură, fie echivalent bănesc după apariţia Legii nr. 247/2005. Consideră că este în termen contestaţia având în vedere ultima adresă emisă de Primarul municipiului Reşiţa la 19 iunie 2007.
Referitor la această excepţie instanţa a reţinut că prin dispoziţia nr. 666 din 30 august 2001 reclamantului B.P.M. i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, însă i s-a făcut oferta de restituire prin echivalent bănesc. Având în vedere că nu a fost indicată suma cu care urma să fie despăgubit, reclamantul a făcut mai multe demersuri în vederea lămuririi acestei probleme, respectiv s-a înscris în audienţă, a înaintat cererea către Prefectura judeţului Caraş Severin şi către Primarul municipiului Reşiţa, din care reiese că în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură a imobilului, reclamantul este de acord să primească despăgubiri prin echivalent bănesc.
La ultima cerere a reclamantului cu nr. 7875 din 21 mai 2007, Primarul municipiului Reşiţa răspunde prin adresa nr. 9625 din 19 iunie 2007 înştiinţându-l pe reclamant că, în conformitate cu prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dispoziţia nr. 666 din 20 august 2001 împreună cu întreaga documentaţie va fi trimisă Secretariatului Comisiei Centrale în vederea acordării titlurilor de despăgubire.
În aceste condiţii, instanţa a apreciat că procedura administrativă obligatorie nu a fost îndeplinită de către pârâtă, nici până în prezent. Astfel, se reţine că potrivit art. 24 alin. (1) din lege „dacă restituirea în natură nu este aprobată, sau nu este posibilă, după caz, deţinătorul imobilului este obligat ca prin decizie să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului".
Cu referire la aplicarea acestui text de lege, Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498 din 18 aprilie 2003 prevăd la pct. 24.1, că unităţii deţinătoare a imobilului imposibil de restituit în natură, sau pentru care nu s-a aprobat restituirea în natură, îi revine obligaţia ca prin decizie/dispoziţie motivată, să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire în echivalent, corespunzătoare valorii imobilului respectiv.
La punctul 24.2 din Norme se prevede că, în cazul în care persoana nu prezintă acte doveditoare care să permită evaluarea măcar aproximativă a pretenţiilor de restituire prin echivalent, unitatea deţinătoare va emite o ofertă de restituire prin echivalent care va cuprinde o valoare estimativă a imobilului.
În raport cu aceste prevederi legale imperative, unitatea deţinătoare care nu a aprobat restituirea în natură a imobilului, avea obligaţia să facă oferta de restituire în echivalent corespunzătoare valorii acestui imobil, dar nu a respectat această îndatorire legală.
Instanţa de fond a reţinut că, potrivit raportului de expertiză efectuat de experta C.E. terenul în litigiu, cu nr. top. (152 – 153)/b/2/1, în suprafaţă de 522 mp a trecut după dezmembrare în fila de C.F. nr. 3340 Reşiţa Română unde a fost unificat, împreună cu alte parcele, formând parcela cu nr. top. unificat R212, dezmembrată, la rândul ei în nr. top. R212/1/1/b/10, nr. cad. 1195 cu descrierea de „teren" în suprafaţă de 1495,53 mp proprietatea Statului Român.
În urma efectuării expertizei tehnice s-a identificat terenul intravilan în litigiu, înscris iniţial în fila C.F. nr. 2816 Reşiţa Română, nr. top. (152 – 153)b/2/1 în suprafaţă de 522 mp. După verificarea bazei de date a O.C.O.T. Caraş Severin experta a constatat că din terenul în litigiu suprafaţa de 228 mp este ocupată de traseul actual al Străzii Spitalului şi trotuarul aferent, ce se va realiza pe lângă traseul străzii, astfel încât aleea pietonală ce străbate terenul în litigiu să nu mai fie necesară şi suprafaţa liberă de sarcini va fi de 294 mp Totodată, experta a trasat amenajările de utilitatea publică existente şi viitoare (trotuarul propus pe lângă strada), care să înlocuiască aleea pietonală existentă, care străbate la ora actuală terenul în litigiu.
De asemenea, experta a propus dezmembrarea terenului în litigiu, ce face în prezent parte din parcela nr. top. R212/1/1/b/10, înscrisă în fila de C.F. 3340 Reşiţa Română, în două subparcele, conform planşei anexă la suplimentul raportului de expertiză prezentate la fila 117 dosar, după cum urmează: subparcela nr. top. R212/1/1/b/10 a – teren în suprafaţă de 294 mp, propusă să se retrocedeze reclamantului şi subparcela nr. top. R212/1/1/b/10/b – teren în suprafaţă de 1.201,53 mp teren ce va rămâne în proprietatea Statului Român.
Referitor la dotările tehnico – utilitare subterane existente, experta a precizat că pe parcela vecină parcelei în litigiu, care aparţine de asemenea unor persoane fizice, există două cămine de canalizare. Experta menţionează că este posibil ca traseul conductelor de canalizare să treacă pe sub parcela în litigiu.
Astfel reţelele tehnico – edilitare nu s-au observat a afecta parcela.
În „memoriul de urbanism" ce a stat la baza modificării actuale a PUZ-ului depus la dosar de pârât, la pagina 8 este consemnat că traseul de canalizare menajeră şi pluvială este uzat, astfel încât posibil că va fi refăcut.
Verificând noul PUZ al zonei Policlinicii din Reşiţa, aprobat în primăvara acestui an, constatăm că de jur împrejurul Policlinicii există parcele private, unde se construiesc în prezent birouri şi un hotel, iar în spate sunt case.
Astfel, din „zona verde cu amenajări de utilitate publică" la care face referire pârâtul a mai rămas foarte puţin, respectiv parcela a cărei restituire o solicită reclamantul şi încă o parcelă aflată în litigiu tot la Legea nr. 10/2001.
În concluzie, parcelele din jurul Policlinicii Reşiţa nu sunt la dispoziţia Statului, ci aparţin unor persoane de drept privat, iar aceste persoane, ca şi reclamantul, doresc să valorifice acest teren neutilizat; îi văd „utilitatea economică", chiar dacă pentru a le pune în valoare trebuie să parcurgă procedura de modificare a PUG sau PUZ. Aceste modificări ale proiectelor de urbanism general sau zonal sunt o practică posibilă, obişnuită, reglementată detaliat.
Pe de altă parte, considerăm că partea din terenul expropriat neafectat de lucrări specifice scopului exproprierii, este restituibilă în natură în temeiul art. 1 alin. (2), art. 2 lit. h) [fost art. 2 lit. g)] şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 rep., chiar dacă prin HG i s-a stabilit regimul de proprietate publică (vezi Decizia civilă nr. 3364 din 25 aprilie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 rep. prevede clar că: „ În cazul în care (…) lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi (…) măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent".
Chiar dacă facem abstracţie de faptul că, deşi terenul în litigiu a fost trecut în proprietatea Statului Român pentru construirea de blocuri de locuinţe, pe el nu s-a construit nici un bloc, nu este nici teren aferent vreunui bloc şi nici nu este o zonă verde care să fie încadrată de blocuri.
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicat, „de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură"; conform art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, „se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcţii afectate de lucrări de investiţii de interes public aprobate, dacă nu a început construcţia acestora, ori lucrările aprobate au fost abandonate".
În aceste condiţii, s-a apreciat că se impune restituirea în natură a terenului revendicat de către reclamant, liber de construcţie în suprafaţă de 294 mp.
Valoarea de circulaţie a imobilului a fost stabilită de expertul C.L.H. la 148.770 Euro, adică 545.807 RON, respectiv 285 Euro/mp. Valoarea parcelei de 228 mp a fost stabilită la 64.980 Euro, respectiv 238.398 RON, iar valoarea parcelei de 294 mp a fost stabilită la 83.790 Euro, respectiv 307.409 RON.
Faţă de aceste considerente, Tribunalul în baza art. 7 alin. (1), art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul B.P.M., conform celor de mai sus.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimatul Municipiul Reşiţa prin primar, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei primei instanţe în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
Se invocă că greşit a fost respinsă excepţia de tardivitate a acţiunii reclamantului invocată la prima instanţă, că în mod greşit s-a restituit în natură o parte din acest teren şi au fost acordate despăgubiri pentru partea ocupată de stradă.
La data de 12 septembrie 2008s-a depus o cerere de intervenţie în interesul StatuluiRomân, reprezentat de Municipiul Reşiţa prin Primar, prin care se solicită admiterea apelului declarat de pârâtă şi desfiinţarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, de către intervenientele B.E., B.E.A. şi B.A.O., care sunt moştenitoarele lui B.R.G., fratele reclamantului B.P.M.
În motivarea cererii de intervenţie se arată că cele trei interveniente sunt soţia supravieţuitoare a defunctului B.R.G., respectiv B.E., iar celelalte două interveniente sunt fiicele acestuia şi atât antecesorul lor, cât şi B.P.M. sunt moştenitorii proprietarei tabulare B.E.
Intervenientele sunt nemulţumite de faptul că reclamantul s-a indicat unic moştenitor al defunctei B.E., contrar realităţii, iar prima instanţă a procedat la soluţionarea cauzei fără a pune în discuţie şi stabilirea cadrului procesual legal, în sensul că nu s-a pus în vedere introducerea în cauză şi a intervenientelor în calitatea lor de moştenitoare a fratelui reclamantului.
Prin Decizia civilă nr. 284 A din 9 decembrie2008 a Curţii de Apel Timişoara a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Municipiul Reşiţa prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 276 din 9 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin. S-a respins cererea de intervenţie în sprijinul pârâtului Statul Român prin Municipiul Reşiţa prin Primar formulată de B.I.E., B.E. Alexandra şi B.A.O..
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a considerat că prin dispoziţia nr. 666 din 30 august 2001 emisă de Primarul Municipiului Reşiţa, reclamantului B.P.M. i-a fost respinsă notificarea referitoare la restituirea în natură a cotei de 3/8 părţi din terenul în suprafaţă totală de 522 mp, restituirea în natură a cotei de 3/8 părţi din terenul în suprafaţă totală de 522 mp, înscris în C.F. Reşiţa Română 3340 cu nr. top. 212/1/1/98, cu motivarea că pe acest teren este amenajată parcarea Policlinicii Noi şi Zonă verde, dar în art. 2 al susmenţionatei dispoziţii se face ofertă de restituire prin echivalent bănesc, pe care instituţia Primarului se obligă să o comunice persoanei îndreptăţite după ce suma respectivă va fi stabilită printr-o expertiză.
Această sumă nu a fost comunicată reclamantului niciodată, neexistând preocupare pentru stabilirea acestei despăgubiri, astfel că, în mod justificat reclamantul a solicitat a-i fi restituit în natură imobilul sau parte din acesta care nu este ocupat de construcţii.
Cum pârâtul nu a respectat această îndatorire legală, prima instanţă în mod corect, în temeiul art. 24 pct. 1 coroborat cu art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a considerat că această contestaţie este formulată în termen.
Pe baza expertizei efectuate în cauză s-a stabilit că o parte din parcela respectivă, respectiv suprafaţa de teren de 294 mp este liberă de construcţii, iar suprafaţa de teren de 228 mp este afectată de construcţii de interes public, respectiv de o stradă.
Prin urmare, în baza art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 care prevede că se restituie în natură terenurile fără construcţii s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de teren de 294 mp, iar pentru suprafaţa de teren de 228 mp a stabilit despăgubiri.
La pronunţarea acestei hotărâri, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 10, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, precum şi normele de aplicare unitară a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, în baza art. 296 C. proc. civ. apelul pârâtului a fost respins.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interesul Statului, aceasta a fost respinsă în baza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care stabileşte că de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III din Legea nr. 10/2001, profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite.
Intervenientele moştenitoare legale nu au parcurs această procedură instituită de Legea nr. 10/2001, astfel că, cererea de intervenţie formulată în acest dosar nu a fost admisă şi în baza textului de lege mai sus indicat a fost respins.
Împotriva deciziei au declarat recurs atât intervenientele B.I.E., B.R.G.E.A., B.R.G.O.A., cât şi Municipiul Reşiţa.
Recurenţii intervenienţi moştenitori ai defunctului B.R.G., au susţinut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate: reclamantul a declanşat litigiul în temeiul Legii nr. 10/2001 indicându-se drept singur moştenitor al defunctei B.E., iar prima instanţă a procedat la soluţionarea cauzei fără a pune în discuţia aceste aspecte; ele sunt moştenitoare ale defunctului B.R.G. din 29 ianuarie 2008, iar procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 pe care îşi motivează acţiunea reclamantul s-a închis abia în luna februarie 2002.
Se mai susţine încălcarea principiului rolului activ al instanţei, al dreptului la apărare, cât şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce ar echivala cu o necercetare a fondului, solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Recurentul Municipiul Reşiţa prin Primar a susţinut că Decizia este nelegală deoarece motivarea lapidară a deciziei Curtea de Apel Timişoara nu face altceva decât să reia, pe scurt, motivarea primei instanţe.
Se mai susţine că din eroare s-a redactat în art. 2 din dispoziţia nr. 666/2001 menţiunea „pe care urmează să o comunice persoanei îndreptăţite", în realitate, textul dispoziţiei menţiona faptul că Primăria Municipiului Reşiţa va face ofertă de restituire prin echivalent bănesc, valoarea ofertei urmând a o comunica persoanei îndreptăţite, Primăriei Municipiului Reşiţa, în termen de 60 de zile de la comunicarea ofertei; atâta timp cât încă din 2002 petentul a arătat faptul că nu este de acord cu respingerea cererii de restituire în natură indiferent de valoarea despăgubirilor care urmează să le primească, acesta trebuia să conteste dispoziţia primarului în termen legal, lucru pe care l-a făcut abia în 2007, în mod tardiv.
Faţă de acţiunea precizată, a reclamantului, pe considerent că, în privinţa Statului Român, acesta nu a fost reprezentat în instanţă aşa cum impun prevederile legale în vigoare, iar Municipiul Reşiţa, prin Primar, nu poate fi obligat la restituirea terenului în cauză, obligaţia revenind Statului Român.
Pe fondul cauzei, se susţine că s-au nesocotit prevederile legale aplicabile speţei ce înlătură principiul prevalenţei restituirii în natură şi nu s-a avut în vedere faptul că imobilul în litigiu este prevăzut în documentaţia de urbanism în unitatea teritorială.
Se mai contestă efectuarea raportului de expertiză contabilă care ar fi fost întocmit fără participarea lor, precum şi modul în care a fost stabilită valoarea de circulaţie a imobilului.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
În mod corect Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Municipiul Reşiţa prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 276 din 9 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin şi a respins cererea de intervenţie, în sprijinul pârâtului Statul Român prin Municipiul Reşiţa prin Primar, formulată de B.I.E., B.E.A. şi B.A.O.
Criticile recurenţilor – intervenienţi constituie practic susţinerile acestor intervenienţi din cererea de intervenţie care a fost respinsă de instanţa de apel.
Calitatea de persoană îndreptăţită, pentru a solicita restituirea imobilelor preluate abuziv în temeiul Legii nr. 10/2001 este reglementată de dispoziţiile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, dispoziţii ce au fost interpretate şi aplicate în mod just de instanţa de apel ce a considerat că intervenientele moştenitoare nu au parcurs procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru a putea beneficia de cotele moştenitorilor legali sau testamentari ce nu au urmat procedura prevăzută la Capitolul III din Legea nr. 10/2001.
În cazul în care nu toate persoanele care au calitatea de moştenitor al persoanei fizice îndreptăţite au solicitat restituirea imobilului preluat abuziv, de cotele cuvenite celor ce nu au depus notificări vor profita ceilalţi moştenitori care au depus în termen cereri de restituire. Această soluţie legislativă este în deplină concordanţă şi cu dispoziţiile art. 697 C. civ.
Astfel, comoştenitorul care a solicitat restituirea în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001 (considerat moştenitor acceptant) culege şi cota comoştenitorului care nu a acceptat succesiunea în termen legal. În cazul în care după adoptarea deciziei/dispoziţiei de soluţionare şi până la întabularea acestora, apar alte persoane cu vocaţie succesorală, care au depus în termen cerere de restituire, se va putea dispune anularea deciziei şi emiterea altei decizii conform cu dispoziţiile legale.
În speţa supusă judecăţii, intervenienţii, deşi au vocaţie succesorală, nu au depus în termen cererea de restituire, astfel că în mod just Curtea de Apel a respins cererea lor de intervenţie.
Celelalte critici ale acestor recurenţi privind încălcarea principiului rolului activ, al dreptului la apărare, dispoziţiile Convenţiei europene pentru Drepturile Omului nu se justifică, ca de altfel nici susţinerile acestora în sensul necercetării fondului cauzei, deoarece instanţele s-au pronunţat întocmai pe cererile deduse judecăţii, în conformitate cu principiul disponibilităţii părţilor.
Nici recursul formulat de recurentul Municipiul Reşiţa prin Primar nu este fondat.
Motivarea instanţei de apel este conformă dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ. -, nefiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Susţinerea recurentului privind eroarea de redactare din cuprinsul deciziei emise de Primărie nu poate constitui un motiv de nelegalitate a deciziei recurate, reglementat de art. 304 C. proc. civ.
Nici criticile privind „nereprezentarea Statului Român" şi greşita obligare a Municipiului Reşiţa prin Primar la restituirea în natură a imobilului în litigiu în opinia recurenţilor, greşită, nu pot fi primite, instanţa de apel a considerat în mod corect ca fiind aplicabile prevederile art. 10 alin. (4), şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dispunând restituirea în natură a terenului liber, în suprafaţă de 294 mp.
Susţinerile privind constatările raportului de expertiză reprezintă chestiuni de fapt, de apreciere a probelor, ce nu pot atrage reţinerea vreunui motiv de nelegalitate ce ar putea conduce la modificarea deciziei recurate.
Pentru aceste considerente, se vor respinge recursurile declarate ca nefondate şi, în baza art. 312 C. proc. civ., se va menţine Decizia recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii B.I.E., B.R.G.E.A., B.R.G.O.A. şi pârâtul Municipiul Reşiţa prin Primar împotriva deciziei civile nr. 284 A din 9 decembrie2008 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1221/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1212/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
