ICCJ. Decizia nr. 1221/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1221/2010
Dosar nr. 5378/1/200.
Şedinţa publică din 25 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1029 din 28 iunie 2005 a Tribunalului Mureş a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Statul Român prin Primăria municipiului Târgu-Mureş şi a fost respinsă contestaţia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, însă în urma apelului promovat de contestatoare, prin Decizia nr. 467/A din 10 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Târgu-Mureş s-a desfiinţat integral hotărârea atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Mureş, considerându-se că urmează a se lămuri în fata instanţei de fond calitatea procesuală a părţilor. În rejudecare, această cauză a fost conexată la dosarul având ca obiect cererea formulată împotriva pârâtei SC F.A. SA.
În cauză s-a dispus de către instanţă efectuarea unei expertize în vederea evaluării apartamentului nr. 1 cu destinaţia de farmacie, ale cărei concluzii se regăsesc în raportul de expertiză depus la dosar (filele 75-92).
Prin sentinţa civilă nr. 2672 din 23 noiembrie 2006 Tribunalul Mureş a respins ambele acţiuni formulate de reclamante. În privinţa acţiunii exercitate împotriva dispoziţiei nr. 1426/2005 emisă de Primarul municipiului Târgu-Mureş s-a apreciat că a rămas fără obiect întrucât prin dispoziţia nr. 2974 din 25 aprilie 2006 a primarului localităţii s-a îndreptat eroarea strecurată în prima dispoziţie, în sensul că s-a menţionat că se restituie în natură 3 spaţii comerciale şi nu 2. În privinţa acţiunii exercitate împotriva pârâtei SC F.A. SA, s-a apreciat că la data depunerii notificării de către reclamante, pârâta avea capital privat, astfel că fiind incidente prevederile art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, în mod legal s-a respins cererea de restituire, prin Decizia consiliului de administraţie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele, iar prin Decizia civilă nr. 36/A din 15 martie 2007 a Curţii de Apel Târgu-Mureş acesta a fost admis şi în urma desfiinţării hotărârii pronunţate, s-a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Mureş. În considerentele hotărârii s-a menţionat că se impune ca instanţa de rejudecare să verifice şi să analizeze distinct pentru fiecare dintre cele două spaţii imobiliare (cel cu destinaţie de farmacie, deţinut de pârâta SC F.A. SA şi apartamentul înstrăinat în favoarea numitei D.E., în temeiul Legii nr. 112/1995) legalitatea şi temeinicia dispoziţiilor emise.
Prin sentinţa civilă nr. 497 din 28 martie 2008 a Tribunalului Mureş, s-a admis contestaţia formulată de petentele B.E.M. şi N.M.M. şi în consecinţă:
S-a anulat Decizia din data de 2 februarie 2005 emisă de SC F.A. SA Târgu-Mureş şi a obligat-o pe aceasta la restituirea în natură către petente a imobilului reprezentând apartamentul nr. 1, cu destinaţia de farmacie, situat în Târgu-Mureş, judeţul Mureş, înscris în C.F. nr. 987/111 col. Târgu-Mureş, cu număr topografic 2260, 2261, 2262, 2264, apartament compus din oficină, laborator, magazie, WC, situat în corpul A, 1 pivniţă în subsolul corpului B, 1 garaj în corpul D, 1 depozit în corpul E.
S-a dispus modificarea în parte a dispoziţiei nr. 1426 din 8 februarie 2005 emisă de Primarul municipiului Târgu-Mureş în sensul că art. 3 va avea următorul conţinut:
„Art. 3 - Se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, pentru apartamentul nr. 1 din corpul B de clădire, situat în Târgu-Mureş, judeţul Mureş, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005".
Pârâtele SC F.A. SA şi Primăria municipiului Târgu-Mureş au fost obligate la plata către petente a câte unei sume de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, pârâtul Primarul municipiului Târgu-Mureş, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin sentinţa atacată nu s-a modificat în nici un fel dispoziţia de primar emisă, stabilindu-se doar în concret modalitatea de despăgubire, respectiv despăgubiri băneşti.
În ceea ce priveşte expertizele efectuate, acestea au fost dispuse de către instanţă fără o analiză atentă a dispoziţiilor legale, acestea nu s-au dovedit a fi probe concludente, pertinente şi utile cauzei deduse judecăţii.
S-a dispus înaintarea dosarului Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor, pentru stabilirea modalităţii de despăgubire şi a valorii de circulaţie a imobilului.
Aceste evaluări se efectuează în mod gratuit iar în aceste condiţii, efectuarea a două expertize nu are nici o utilitate şi nu s-a indicat în dispozitivul sentinţei atacate valorile stabilite de experţi.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel şi pârâta SC F.A. SA, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei civile atacate şi respingerea contestaţiei ca fiind nefondată şi menţinerea deciziei Consiliului de Administrare al SC F.A. SA din data de 2 februarie 2005 ca fiind temeinică şi legală.
S-a considerat că hotărârea primei instanţe este nelegală, deoarece apartamentul nr. 1 din imobilul situat în Târgu-Mureş, str. Republicii, nr. 4, nu a fost naţionalizat fără titlu valabil, întrucât apartamentul mai sus menţionat a fost naţionalizat în temeiul Decretului nr. 134/1949. Naţionalizarea farmaciei s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor considerate ca legale în acea vreme.
Antecesorul reclamantului nu poate fi inclus în categoria persoanelor exceptate de la aplicarea Decretului nr. 92/1950 întrucât profesia de farmacist nu era considerată o profesie liberală.
Caracterul liberal al profesiei de farmacist a fost recunoscut abia în anul 1997 prin adoptarea Legii nr. 81, privind exercitarea profesiunii de farmacist.
Ca atare, s-a considerat că prin prisma legislaţiei în vigoare la acea vreme, naţionalizarea imobilelor deţinute de farmacişti au urmat spiritul legii, astfel încât nu se poate reţine că naţionalizarea s-ar fi făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Mai mult, în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt imobile reluate în mod abuziv, imobilele preluate în temeiul următoarelor acte normative: Decretul nr. 92/1950; Legea nr. 119/1948, Decretul nr. 410/1948, Decretul nr. 478/1954, Decretul nr. 111/1951, Legea nr. 139/1940, acte normative care nu includ şi Decretul nr. 34/1949.
Ca urmare a naţionalizării, statul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului transmiţând un drept de administrare în favoarea O.F.R. Târgu-Mureş.
Apelanta SC F.A. SA este succesoarea în drepturi şi obligaţii a fostului O.F. Mureş, evidenţiat ca fiind titular al unui drept de administrare directă asupra imobilului în speţă.
Prin prisma prevederilor Legii nr. 15/1990 Oficiul farmaceutic s-a organizat sub forma unei societăţi comerciale pe acţiuni, având iniţial ca unic acţionar statul, noua societate, SC F.A. SA preluând activul şi pasivul patrimonial fostei unităţi de stat.
Această susţinere este confirmată şi de HG nr. 15/1991, act normativ care în anexa la pct. 17 confirmă înfiinţarea noii societăţi comerciale prin reorganizarea fostului O.F. Târgu-Mureş. Potrivit art. 2 al acestui act normativ societăţile comerciale farmaceutice pe acţiuni se înfiinţează prin preluarea activului şi pasivului de la oficiile farmaceutice. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 15/1990 a avut loc inventarierea patrimoniului unităţii supuse transformării, stabilindu-e capitalul social al noii societăţi prin evaluarea patrimoniului în conformitate cu HG nr. 945/1990.
Cu privire la dovada titlului de proprietate asupra imobilului, practica instanţelor judecătoreşti este constantă în a aprecia că hotărârea guvernului de înfiinţare a societăţii constituie titlu de proprietate pentru imobilul în litigiu, deoarece s-a prevăzut expres că în patrimoniul acesteia intră toate drepturile şi obligaţiile ce formau patrimoniul fostei unităţi.
În speţă, apartamentul din litigiu se afla în administrarea fostului O.F., care a dobândit acest drept de administrare în baza încheierii RPR Tribunalul Popular al Raionului Târgu-Mureş, fiind inclus ulterior în capitalul social al SC F.A. SA, prin transformarea dreptului de administrare directă în drept de proprietate .
Mai mult, pentru imobilul ce constituie obiectul litigiului, apelanta achita anual impozit pe clădire şi se comportă ca un bun proprietar achitându-se de toate obligaţiile ce-i revin unui proprietar.
Prin Decizia civilă nr. 33 A din 17 martie 2009 Curtea de Apel Târgu Mureş a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtele Primăria Municipiului Târgu Mureş şi SC F.A. SA, continuat de succesorul în drepturi.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin apelul declarat de SC F. de SC F.A. SA se contestă restituirea în natură către moştenitorul fostului proprietar a apartamentului nr. 1, cu destinaţia de farmacie, situat în Târgu-Mureş, înscris în C.F. nr. 987/III col. Târgu-Mureş, nr. top. 2260, 2261, 2262, 2264.
Aşa cum rezultă din Extrasul de la fila 5 dosar 2817/1988 imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950.
Conform extrasului de C.F. (fila 6) a fost înscris în favoarea fostului O.F.R. Târgu-Mureş un drept folosinţă, în baza adresei emise de fostul Sfat Popular al oraşului Târgu-Mureş (fila 16) şi a referatului întocmit de oficiul juridic (fila 15).
Potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990 actualizată „Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu".
Conform art. 645 C. civ. legea este unul din modurile în care se poate dobândi proprietatea, însă după cum rezultă din textul de lege mai sus arătat, societăţile comerciale constituite prin reorganizarea fostelor unităţi economice de stat, sunt proprietare asupra bunurilor din patrimoniul lor numai dacă acestea nu le-au fost atribuite cu alt titlu.
Ori, imobilul din litigiu a fost transmis în folosinţă şi nu în proprietate. Bunul fiind transmis numai în folosinţă, conform părţii a doua a art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, acest drept nu s-a transformat în drept de proprietate la momentul intrării în vigoare a legii.
Astfel, imobilul nu putea fi evidenţiat nici în patrimoniul societăţii comerciale, decât cu dreptul aferent de folosinţă.
A considera altfel, ar însemna ca prin simpla evidenţiere în patrimoniul societăţii comerciale să se recunoască transmiterea dreptului de proprietate, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor legale referitoare la modurile de dobândire a dreptului de proprietate.
Din aceste considerente, indiferent că imobilul a fost preluat de stat cu titlu sau fără titlu, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată.
De asemenea, în cadrul procesului de privatizare, prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 8 din 19 februarie 1999 încheiat între FPS şi SC A.P. I.N.C. s-au cumpărat acţiuni, părţi ale capitalului social şi nu active, corespondent al patrimoniului, respectiv imobile, astfel încât prin aceasta nu s-a dobândit un drept de proprietate asupra imobilului, iar pe de altă parte, nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 republicată. Cad sub incidenţa acestui text numai actele juridice de înstrăinare cu titlu particular, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, nu şi privatizarea prin cumpărarea pachetului de acţiuni.
Prin art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, legiuitorul plasează pe primul loc principiul reparării în natură a prejudiciului, dând o forţă subsidiară, secundară principiului reparării prin echivalent.
Întrucât imobilul se află în proprietatea Statului Român şi dând eficienţă principiului mai sus enunţat, prima instanţă în mod just a dispus restituirea în natură a imobilului mai sus menţionat. Pe de altă parte, la data înregistrării notificării – 18 mai 2001 – obligaţia restituirii imobilelor preluate abuziv revenea şi societăţilor comerciale privatizate, punându-se în discuţie şi retroactivitatea legii civile prevăzută de art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
În ceea ce priveşte apelul declarat de Primarul Municipiului Târgu Mureş, trebuie reţinut că reclamantul, prin contestaţia formulată împotriva Dispoziţiei nr. 1426/2005 a solicitat obligarea pârâtelor la plata despăgubirii recalculată pentru apartamentul nr. 1 (corp B), conform valorii de circulaţie a acestuia, şi nu potrivit valorii calculate la nivelul anilor 1995, în baza Legii nr. 112/1995.
Prin acţiunea formulată reclamantul a obţinut ca despăgubirea să fie recalculată conform valorii de circulaţie, respectiv în temeiul prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Astfel, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., apelanta fiind în culpă procesuală, iar sumele acordate reprezintă onorarii avocaţiale şi nu contravaloarea expertizelor efectuate (fila 12 dosar nr. 3065/2007 al Tribunalului Mureş), (fila 6 dosar nr. 210/43/2007 al Curţii de Apel Târgu-Mureş, fila 7 dosar 2817/1988/2005 al Tribunalului Mureş).
Împotriva deciziei a declarat recurs SC R. SA care a susţinut următoarele motive de nelegalitate: se consideră că este incident art. 304 pct. 9 teza III C. proc. civ., hotărârea fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii; astfel, s-ar fi interpretat greşit, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind dovada dreptului de proprietate al SC F.A. SA asupra imobilului în litigiu.
Se consideră a fi incidente dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 conform cărora bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acestora, restituirea unui imobil deţinut de o societate comercială nu este posibilă decât dacă statul sau o unitate administrativă mai este fie acţionar majoritar, fie măcar deţinător al unui pachet de acţiuni cu o valoare de cel puţin valoarea imobilului.
Se susţine că legiuitorul a permis ca restituirea în natură a unui imobil aflat în patrimoniul societăţii comerciale să fie posibilă doar în acele cazuri în care statul se mai află într-un raport patrimonial faţă de un imobil la un mod cel puţin cât este valoarea imobilului; a obliga recurenta la predarea imobilului ar însemna ca acţionarii să fie lipsiţi de această valoare a obiectului material al acţiunilor dobândite şi drept urmare, intimatele au dreptul să solicite despăgubiri băneşti conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Se consideră că în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Analizând Decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 prevăd că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află, în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini. Incidenţa legii este stabilită „erga omnes", indiferent de calitatea deţinătorului.
Legea specială instituie prevalenţa restituirii în natură a imobilului către persoana îndreptăţită, prevalenţă care este o consecinţă şi a prevederii art. 52 din lege ce înlătură dreptul la aplicarea orice alte prevederi contrare, căutând să indisponibilizeze bunul de la restituirea în natură.
Motivele de recurs invocate de recurentă nu pot fi primite, în mod just instanţele de judecată au interpretat şi aplicat prevederile art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 15/1990, reţinând că imobilul în cauză a fost atribuit doar în folosinţa fostului oficiu farmaceutic şi nu în proprietate. De asemenea, corect s-a considerat că art. 20 din Legea nr. 15/1990 precizează că societăţile comerciale înfiinţate prin reorganizarea fostelor unităţii economice de stat sunt proprietare asupra bunurilor din patrimoniul lor numai dacă acestea le-au fost atribuite cu alt titlu; imobilul în cauză nu a fost dobândit în urma procesului de privatizare, privatizarea realizându-se în modalitatea vânzării pachetului majoritar de acţiuni de către Fondul Proprietăţii de Stat.
Nici susţinerile recurentei privind aplicabilitatea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legii nr. 10/2001 nu pot fi primite, în mod just instanţele au considerat că la data înregistrării notificării, 18 mai 2005, era în vigoare forma iniţială a Legii nr. 10/2001, ce prevedea obligaţia restituirii în natură şi de către societăţile comerciale privatizate, reţinându-se în mod corect şi principiul neretroactivităţii legii civile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
Nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanţa de judecată corect au aplicat şi interpretat dispoziţiile legale incidente, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine sentinţa civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC R. SA împotriva deciziei nr. 33 A din 17 martie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1237/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1215/2010. Civil → |
|---|
