ICCJ. Decizia nr. 1273/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1273/2010
Dosar nr. 43455/3/2006
Şedinţa publică din 26 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 359 din 2 martie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanţii A.V., B.M. şi T.A.E., prin mandatar S.O., în contradictoriu cu pârâta CN C.F. C.F.R. SA, având ca obiect anularea Deciziei nr. 1/6692 din 20 septembrie 2006 emisă de pârâtă în procedura administrativ-jurisdicţională a Legii nr. 10/2001, cu obligarea restituirii în natură a imobilului-teren situat în Municipiul Galaţi, în suprafaţă de 1.704,86 mp, cu anexele existente.
Prin Decizia civilă nr. 200/A din 26 martie 2009 Curtea de Apel, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de reclamanţi; a schimbat în totalitate sentinţa civilă nr. 359 din 2 martie 2007 a Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în sensul că a admis contestaţia aşa cum a fost formulată; a anulat Decizia nr. 1/6692 din 20 septembrie 2006 emisă de intimata CN C.F.R. SA şi a dispus obligarea intimatei să restituie în natură imobilul (teren) în suprafaţă de 1.704,86 mp situat în municipiul Galaţi, judeţul Galaţi, imobil identificat conform raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. expert tehnic A.T. A fost obligată intimata către apelanţi, la plata sumei de 2.880 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că Tribunalul Bucureşti în mod corect a constatat că reclamanţii sunt moştenitorii autorului, proprietar al imobilului solicitat, la data preluării de către stat, precum şi calitatea procesuală pasivă a pârâtei, care se află în posesia terenului aflat în litigiu, însă acţiunea acestora s-a respins pe considerentul că nu s-a stăruit în administrarea probei cu o expertiză tehnică care să individualizeze imobilul revendicat, aspect remediat în cadrul instanţei de apel prin efectuarea unui raport de expertiză tehnică, la solicitarea apelanţilor.
S-a reţinut din conţinutul aceluiaşi raport de expertiză, că imobilul solicitat poate fi restituit în natură, fiind neschimbat ca formă şi vecinătăţi şi că şi amplasament după anul preluării, 1950, şi până în prezent.
Împotriva deciziei respective, la data de 19 mai 2009, în termenul legal, a declarat recurs intimata CN C.F. C.F.R. SA Bucureşti, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii apelului declarat de reclamanţi împotriva hotărârii primei instanţe.
Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea şi întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., intimata a susţinut că, în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti a constatat calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la restituire în sensul Legii nr. 10/2001, acestea neavând calitatea de moştenitori ai lui I.G., proprietarul imobilului preluat abuziv de stat, conform menţiunii (poziţia nr. 44 ) din listele anexă la Decretul nr. 92/1950, privind lista imobilelor naţionalizate în judeţul „Covurlui”, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, precum şi faptul că, în ceea ce priveşte delimitarea şi configuraţia terenului solicitat, nu a rezultat în mod clar din raportul de expertiză efectuat în cauză, dacă de la momentul preluării şi până în prezent, limitele şi vecinătăţile imobilului, au rămas aceleaşi.
Sub acelaşi aspect s-a arătat că raportul de expertiză tehnică face referire la un plan cadastral întocmit în anul 1947, unde se arată că terenul era în suprafaţă de 1.530 mp, iar la raport nu este ataşat nici un înscris care să ateste conturul materializat pe planul de amplasament şi identificarea imobilului.
S-a concluzionat că decizia recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a Normelor Metodologice de aplicare unitară a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
La data de 10 februarie 2010, intimaţii-reclamanţi A.V. şi B.M. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de intimată, ca nefondat.
Au solicitat totodată, constatarea nulităţii recursului declarat, în raport de prevederile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., întrucât motivele invocate nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurentă, ca de altfel nici în celelalte motive de casare sau modificare prevăzute în art. 304 pct. 1-8 C. proc. civ.
Recursul declarat de pârâta CN C.F. C.F.R. SA este nul, şi va fi constatat ca atare, avându-se în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs, va cuprinde sub sancţiunea nulităţii, motivele de neegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de neegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este aceea a nulităţii recursului.
Prin urmare, când în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei, care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, sancţiunea aplicabilă este aceea a constatării nulităţii recursului.
Astfel, motivele invocate de pârâtă în sensul că petenţii nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la restituire, ca moştenitori ai persoanei deposedate abuziv, precum şi dovada dreptului de proprietate pretins la data preluării abuzive, cât şi faptul că nu au fost precizate delimitarea şi configuraţia terenului a cărui restituire în natură s-a solicitat, reprezintă chestiuni de fapt şi nu de drept, motive de netemeinicie şi nu de nelegalitate, care nu mai pot fi analizate în această fază procesuală, recursul fiind reglementat actual ca o cale de atac extraordinară, din interpretarea prevederilor art. 304 C. proc. civ., reieşind în mod clar caracterul nedevolutiv al recursului, în sensul că instanţa, chiar în ipoteza admiterii căii de atac, nu va proceda la o nouă judecată în fond, ci va reforma hotărârea doar în raport de motivele invocate, cu excepţia art. 3041 C. proc. civ.
Motivele indicate de pârâtă fac trimitere la probele administrate în cauză şi la situaţia de fapt şi de drept, reţinută pe seama acestora, aspecte care însă nu mai pot fi reiterate în faţa instanţei de recurs.
În această privinţă, înscrisurile pe baza cărora s-a reţinut calitatea de persoane îndreptăţite la restituire a reclamanţilor, cât şi expertiza tehnică efectuată în cauză, pe baza căreia s-a individualizat terenul solicitat, nu mai pot fi reanalizate şi neinterpretate în faţa instanţei de recurs, aceasta nemaifiind în măsură să cenzureze probele administrate în cauză, administrarea şi interpretarea probatoriului, neconstituind un motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de cele arătate, se constată că recursul declarat de pârâtă nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurentă nu se circumscriu acestui cadru legal, astfel încât, Înalta Curte va constata nulitatea căii de atac conform prevederilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta către intimaţii-reclamanţi la plata sumei de 2.975 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâta CN C.F. C.F.R. SA împotriva Deciziei nr. 200/A din 26 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă si pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă pe recurenta-pârâtă la plata sumei de 2.975 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi A.V. şi B.M.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1269/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1277/2010. Civil → |
|---|
