ICCJ. Decizia nr. 1277/2010. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1277/2010
Dosar nr. 7281/3/2007
Şedinţa publică din 26 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 4445 din 4 iunie 2007 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ, reclamanţii T.F. şi T.F. s-au adresat instanţei, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâţilor Consiliul Judeţean Timiş şi W.M. şi solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună anularea Deciziei nr. 1291 din 26 iulie 1988 emisă de fostul Consiliul Popular al Judeţului Timiş, în baza căreia imobilul situat în Municipiul Timişoara, a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, cu consecinţa rectificării cărţii funciare.
Prin încheierea nr. 693 din 1 octombrie 2007, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare secţiei civile ale aceleiaşi instanţe, apreciind că actul contestat nu intră în sfera de aplicare a Legii nr. 554/2004.
La Secţia civilă a Tribunalului Timiş, reclamanţii şi-au precizat cadrul procesualpasiv cât şi obiectul cererii, solicitând chemarea în judecată în calitate de pârâţi a Municipiului Timişoara, prin primar, Statul Român prin Consiliul Local Timişoara şi M.F.P., precum şi constatarea nevalabilităţii titlului statului de preluare a imobilului, în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998, susţinând că au dreptul la cota de 1/3 din imobilul aflat în litigiu.
Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Judeţean Timiş a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, întrucât reclamanţii nu sunt succesorii pârâtului W.M., precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivat de faptul că imobilul solicitat constituie obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001 şi ca atare, nu poate fi revendicat pe dreptul comun.
Prin sentinţa civilă nr. 906/P.I. din 5 martie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 7281/30/2007 Tribunalul Timiş a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii T.F. şi T.F., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Timişoara şi Statul Român reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Timiş.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii sunt lipsiţi de calitate procesuală activă, întrucât din conţinutul cărţii funciare a imobilului aflat în litigiu a rezultat că între cei doi comoştenitori S.E. (antecesoarea reclamanţilor) şi C.C. (autorul pârâtului W.M.) a avut loc o ieşire din indiviziune în urma căreia imobilul a intrat în cota de 1/1 în proprietatea coindivizorului C.C., şi nu în proprietatea autoarei reclamanţilor.
S-a concluzionat că reclamanţii nu şi-au justificat calitatea procesuală activă, conform art. 112 C. proc. civ., calitate ce presupune existenţa unei identităţi între reclamant şi cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii.
Împotriva hotărârii respective, la data de 12 mai 2009 au declarat apel reclamanţii, criticând-o ca fiind nelegală, întrucât dreptul de proprietate asupra imobilului s-a transmis de la autori către reclamanţi pe calea unor acte juridice succesive, iar la data trecerii în proprietatea statului, imobilul nu se afla în proprietatea exclusivă a pârâtului W.M.
Prin Decizia civilă nr. 185 din 18 iunie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii T.F. şi T.F., reţinându-se că, în mod întemeiat, prima instanţă a constatat lipsa calităţii procesuale active a acestora.
Împotriva deciziei respective, la data de 6 august 2009, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii T.F. şi T.F., criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe care să fie desfiinţată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, în condiţiile în care ambele instanţe au soluţionat cauza, în mod greşit, pe excepţia lipsei calităţii procesuale active.
În subsidiar, au solicitat admiterea recursului şi rejudecând cauza, pe fond, să se admită cererea aşa cum a fost formulată.
Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, reclamanţii au susţinut că, instanţa de apel a reţinut o stare de fapt greşită, întrucât, în urma dezbaterii succesorale a averii rămase de pe urma defunctei M.M., prin sentinţa civilă nr. 8435 din 25 noiembrie 1981, imobilul aflat în litigiu a fost dobândit de cei doi descendenţi C.C., în cotă de 2/3 din imobil şi de S.E. în cotă de 1/3 din imobil, ei fiind succesorii numitei S.E. iar pârâtul W.M., succesorul testamentar a lui C.C.
S-a mai arătat faptul că decizia de preluare a imobilului de către stat în baza Decretului nr. 223/1974 este greşită, întrucât acesta nu era în proprietatea exclusivă a pârâtului W.M., iar, pe de altă parte, la data emiterii Deciziei nr. 1291 din 26 iulie 1988 acesta din urmă nu părăsise definitiv ţara, plecarea fiind efectuată în anul 1991.
La data de 14 ianuarie 2010, pârâtul Consiliul Judeţean Timiş a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, întrucât reclamanţii nu au calitate procesuală activă.
Recursul declarat de reclamanţi se priveşte ca fiind întemeiat şi se va admite, avându-se în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
Astfel, în cauză, cele două instanţe au soluţionat cauza, pe excepţie, reţinând lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor T.F. şi T.F., fără ca împrejurările de fapt pe baza cărora s-a reţinut această excepţie, să fi fost pe deplin stabilite şi lămurite.
În acest sens, s-a reţinut că la data de 25 noiembrie 1981 Judecătoria Timişoara a pronunţat sentinţa civilă nr. 8435/1981 prin care s-a constatat că moştenitorii fostei proprietare tabulare M.M., cu privire la imobilul situat în Municipiul Timişoara, judeţul Timiş, sunt numiţii S.E. şi C.C., în calitate de descendenţi, s-a dispus emiterea unui certificat de moştenitor pentru fiica S.E. în cotă de 1/3 din imobil şi pentru fiul C.C. în cotă de 2/3 din imobil.
S-a mai reţinut şi faptul că, la data 28 ianuarie 1983, între cei doi moştenitori, deveniţi coindivizari, a avut loc o ieşire din indiviziune în urma căreia întreg imobilul în litigiu devine proprietatea numitului C.C., astfel cum se menţionează în C.F.
Această din urmă menţiune a fost reţinută de cele două instanţe, ceea ce a dus în final la constatarea lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, fără a se cerceta în profunzime şi a se stabili cu claritate, dacă într-adevăr, între cei doi coindivizari, a avut loc o ieşire din indiviziune.
Aceasta întrucât, prin hotărârea judecătorească depusă la dosar, nu s-a sistat starea de indiviziune dintre autorii părţilor, respectiv S.E. şi C.C., ci numai s-a constatat masa succesorală rămasă de pe urma defunctei M.M., moştenitorii şi cotele lor succesorale şi s-a dispus emiterea unui certificat de moştenitor în acest sens.
Pe de altă parte, cartea funciară a imobilului aflat în litigiu a fost reconstituită, conform susţinerilor părţilor şi a menţiunii aflată la fila nr. 49 din dosarul primei instanţe, iar reclamanţii au afirmat în mod constant faptul că, cu ocazia acestei reconstituiri, menţiunile din cartea funciară a imobilului au fost înscrise în mod greşit.
În această privinţă, la fila nr. 50 în dosarul Tribunalului Timiş, se află depusă, în copie, cartea funciară a imobilului unde, este menţionat ca proprietar tabular numitul C.C., în calitate de proprietar al imobilului, pe bază de ieşire din indiviziune, fără însă a se arăta în concret pe ce bază ( hotărâre judecătorească sau partaj voluntar autentificat la notariatul de Stat) s-a realizat sistarea stării de indiviziune între cei doi coindivizari, C.C. şi S.E.
Se impune aşadar completarea probatoriului administrat în cauză, pentru a se putea stabili cu claritate dacă între cei doi coproprietari, deveniţi coindivizari, s-a sistat starea de indiviziune cu privire la imobilul aflat în litigiu, şi dacă menţiunile din cartea funciară, în urma reconstituirii acesteia, sunt corecte şi complete.
Aceasta întrucât instanţa a reţinut lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, pe seama menţiunilor din cartea funciară care fac trimitere la o ieşire din indiviziune, despre care nu există nicio dovadă la dosar că s-ar fi produs cu privire la imobilul aflat în litigiu, şi unde este menţionat în calitate de proprietar exclusiv, pârâtul W.M., în calitate de moştenitor testamentar a lui C.F.
Prin urmare, se va reţine faptul că instanţele au reţinut excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor pe seama unei situaţii de fapt care nu a fost pe deplin lămurită şi a unui probatoriu insuficient administrat în cauză.
În consecinţă, faţă de cele arătate şi în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţi, va casa decizia recurată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel Timişoara va completa probatoriul administrat în cauză pentru a se putea stabili cu certitudine dacă a avut loc o ieşire din indiviziune între autorii reclamanţilor şi a pârâtului W.M. cu privire la imobilul aflat în litigiu, şi dacă la momentul preluării de către Statul Român prin Decretul nr. 223/1974, imobilul respectiv se află în proprietatea exclusivă a pârâtului în calitate de moştenitor testamentar a soţilor C.C. şi F. sau era în proprietatea indiviză.
Numai după lămurirea acestui aspect esenţial al cauzei, se va statua dacă reclamanţii au, sau nu, calitate procesuală activă şi în funcţie de aceasta, cererea va fi soluţionată, pe fond, sau pe excepţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii T.F. şi T.F. împotriva Deciziei nr. 185 din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1273/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 129/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
