ICCJ. Decizia nr. 129/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECTIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 129/2010
Dosar nr. 836/279/2008
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1721 din 15 aprilie 2008 a Judecătoriei Piatra-Neamţ, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul R.T., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Piatra Neamţ, având ca obiect obligarea acestuia din urmă să-l pună în posesie cu suprafaţa de teren de 1.660 mp, situată în Piatra Neamţ, precum şi obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii, în favoarea Tribunalului Neamţ.
Prin sentinţa civilă nr. 504/C din 1 septembrie 2008 a Tribunalului Neamţ, secţia civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, iar prin Decizia nr. 14 din 16 februarie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, s-a respins cererea de repunere în termenul de apel, ca nefondată, şi s-a respins apelul declarat de reclamant, ca tardiv.
În pronunţarea acestei decizii, Curtea de Apel a constatat că, la 24 noiembrie 2008, reclamantul a formulat în scris cerere de repunere în termenul de apel.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău, sub acelaşi număr, la data de 8 decembrie 2008.
La termenul de judecată din 16 februarie 2008, reclamantul a precizat oral că, prin cererea de repunere în termenul de apel, a înţeles să formuleze, totodată, şi apel împotriva hotărârii primei instanţe.
În motivarea cererii de repunere în termenul de apel, acesta a invocat faptul că, din data de 15 septembrie 2008, şi-a schimbat domiciliul şi că sentinţa primei instanţe nu i-a fost comunicată la noua adresă, deşi a anunţat instanţa despre această schimbare.
Apelul nu a fost motivat.
Cererea de repunere în termenul de apel este nefondată.
Conform art. 288 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, care se realizează în condiţiile art. 90 alin. (1) C. proc. civ., „la domiciliul sau reşedinţa celui citat”.
Schimbarea domiciliului uneia dintre părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei, prin petiţie la dosar (art. 98 C. proc. civ.).
Motivele cererii de repunere în termenul de exercitare a unei căi de atac trebuie formulate în termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării, conform art. 103 alin. (2) C. proc. civ.
În speţă, reclamantul a adus la cunoştinţa primei instanţe despre schimbarea domiciliului abia la 31 octombrie 2008, după ce, la 19 septembrie 2008, hotărârea fusese comunicată la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, iar cererea de repunere în termenul de apel a fost formulată abia la 24 noiembrie 2008, deşi sentinţa apelată i-a fost recomunicată, la cerere, la noua adresă de domiciliu, la 4 noiembrie 2008.
În aceste condiţii, reclamantul îşi invocă propria culpă în susţinerea cererii de repunere în termen, iar, pe de altă parte, termenul de 15 zile prevăzut de art. 103 alin. (2) C. proc. civ. nu a fost respectat de către acesta.
În aceste condiţii, cererea de repunere în termenul de apel este nefondată, cu consecinţa constatării tardivităţii cererii de apel.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamantul, care a criticat-o pentru următoarele motive:
Prin dispoziţia din 7 ianuarie 2002 emisă de Primarul municipiului Piatra Neamţ, s-a dispus să-i fie restituită în natură suprafaţa de 320 mp teren, situat în aceeaşi localitate, iar pentru suprafaţa de 1310 mp urma să-i fie atribuit teren în altă parte.
Reclamantul a depus o cerere adresată Primarului Piatra Neamţ, înregistrată în 17 aprilie 2006, în urma căreia, la data de 20 aprilie 2006, s-a încheiat un proces verbal cu reprezentanţii Primăriei, prin care s-a stabilit ca recurentul să primească în echivalent, suprafaţa de 1.330 mp plus celelalte corpuri de teren, suprafeţe ce urma să fie corelate în funcţie de suprafaţa reală, cele trei terenuri însumând 1.660 mp.
După încheierea procesului verbal din 20 aprilie 2006, cu toate demersurile reclamantului, pârâtul a refuzat să-i restituie suprafaţa de teren la care era îndreptăţit.
Tribunalul Neamţ a respins acţiunea de faţă motivat de faptul că procesul verbal sus-menţionat nu are nicio relevanţă atât timp cât nu a fost însuşit de către intimat.
În baza unor împrejurări mai presus de voinţa sa, sentinţa pronunţată nu i-a fost comunicată, astfel încât, la data de 24 noiembrie 2008, a formulat o cerere de repunere în termenul de apel, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Bacău, la 8 februarie 2008.
Litigiul a avut termen la data de 16 februarie 2009, iar nu la 16 februarie 2008, cum menţionează Curtea de Apel, în cuprinsul deciziei, prin hotărârea respectivă fiind respinse cererea de repunere în termenul de apel, precum şi apelul declarat în cauză.
Recurentul arată că ataşează cererii de recurs copia sentinţei civile nr. 3954/1998, raportul de expertiză întocmit în Dosarul nr. 974/C/2003, din care rezultă că, la data judecării, terenul era liber, Decizia nr. 8016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 29269/2005, astfel încât nu rezultă argumentele pentru care nu i se poate restitui suprafaţa de 1.340 mp, cât i s-ar fi cuvenit, în loc de 1.310 mp, diferenţa de 30 mp fiind înlăturată de la restituire, motivat de pretinsa existenţă a unui bloc de locuinţe pe acest teren.
Documentele emise de Primărie menţionează că, la data judecării litigiului dintre părţi, aceasta a edificat un teren de joacă pentru copii şi un teren de handbal.
Recurentul a solicitat admiterea căii de atac şi, pe fond, admiterea acţiunii, în sensul ca Primarul municipiului Piatra Neamţ să fie obligat să-l pună în posesie cu suprafaţa de 1.340 mp.
În dosar a depus întâmpinare intimatul pârât, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.
Faţă de soluţia Curţii de Apel şi de criticile formulate, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului.
Analizând această excepţie, instanţa constată că este întemeiată pentru următoarele argumente:
Conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Aceste motive trebuie să se subsumeze cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi, deşi nu se prevede în mod expres, fără dubiu, trebuie să vizeze soluţia pronunţată de instanţa a cărei hotărâre se atacă.
Astfel, după cum s-a arătat deja, prin decizia recurată în prezentul dosar, s-a decis respingerea cererii de repunere a apelantului reclamant în termenul de declarare a apelului, precum şi a căii de atac declarate în cauză.
Motivele formulate prin cererea de recurs nu se referă la această soluţie, ci, pe de o parte, vizează o enumerare a actelor procesuale îndeplinite de parte la diferite termene, menţionându-se şi soluţia adoptată prin decizia recurată, iar, pe de altă parte se referă la critici în legătură cu fondul cauzei.
În ceea ce priveşte primul aspect, enumerarea actelor procesuale care ar avea legătură cu soluţia Curţii de Apel nu este, însă, însoţită şi de critici concrete aduse modalităţii de soluţionare a cererii de repunere în termenul de apel şi a căii de atac declarate în cauză, care să se subsumeze dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
Criticile pe fond nu au legătură cu soluţia instanţei sus-menţionate, care, respingând apelul ca tardiv, nu a mai procedat la examinarea pe fond a pretenţiilor reclamantului.
În concluzie, argumentele prezentate în cererea de recurs nu vizează soluţia instanţei de apel şi nici nu pot fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 din Cod, astfel încât, în baza art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat în cauză.
De asemenea, nu există motive de ordine publică, care să permită examinarea lor din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) din acelaşi Cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul R.T. împotriva Deciziei nr. 14 din 16 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1277/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1313/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
