ICCJ. Decizia nr. 1274/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1274/2010
Dosar nr. 964/117/2007
Şedinţa publică din 26 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 februarie 2007 la Tribunalul Cluj şi întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamanta Vila A. a contestat în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca, H.E. şi S.V.A. dispoziţia nr. 1411 din 17 ianuarie 2007 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca. A solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate faptul că doar reclamanta este îndreptăţită la acordarea de despăgubiri în baza dispoziţiei atacate, deoarece doar ea a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 şi dispoziţia să fie modificată în acest sens. A solicitat să se dispună acordarea de despăgubiri băneşti în favoarea sa atât pentru imobilul expropriat de la ea, cât şi pentru imobilul expropriat de la antecesorii săi B.L. şi B.M. situate în Cluj-Napoca, judeţul Cluj. A mai solicitat stabilirea valorii de piaţă a construcţiilor expropriate şi modificarea dispoziţiei în acest sens.
Pârâtele H.E. şi S.V.A. prin întâmpinare au solicitat respingerea acţiunii şi obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinările formulate, pârâţii Municipiul Cluj-Napoca şi Ministerul Finanţelor Publice au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi au solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 188 din 8 aprilie 2008 Tribunalul Cluj a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi a respins acţiunea faţă de acest pârât. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Cluj-Napoca. A respins acţiunea faţă de acest pârât. A respins cererea pârâtelor H.E. şi S.V.A. de obligare a reclamantei la cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că prin dispoziţia nr. 1411 din 17 ianuarie 2007 a Primarului municipiului Cluj-Napoca s-a propus acordarea de despăgubiri către Vila A. H.E. şi S.V.A. pentru imobilul expropriat de la B.L. şi B.M., în cauză existând un mandat tacit acordat reclamantei de către pârâtele persoane fizice. Această împrejurare rezultă din faptul că notificarea a fost făcută în numele tuturor, concluzie ce se desprinde din faptul că este redactată cu folosirea pronumelor la plural, cererea nu a fost semnată de nicio parte, forma scrisă a contractului de mandat este cerută „ad probationem". Mandatul poate fi tacit, primirea mandatului se dovedeşte prin executarea lui.
Instanţa a mai reţinut că pârâtele H.E. şi S.V.A. nu au dovedit cheltuielile de judecată solicitate.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice instanţa a reţinut că reclamantele s-au adresat organului abilitat pentru stabilirea şi plata despăgubirilor.
Cu privire la invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Cluj-Napoca, instanţa a reţinut că această persoană juridică este deţinătoarea bunurilor ce au aparţinut antecesorilor reclamantei şi care au fost expropriate.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat apel. Reclamanta susţine că mandatul tacit nu a existat în fapt, notificarea fiind făcută în nume propriu, ea fiind din acest motiv singura care poate beneficia de măsuri reparatorii. Domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 nu permite aplicabilitatea dispoziţiilor referitoare la mandatul tacit. Totuşi existenţa unui mandat tacit este posibilă şi în materia Legii nr. 10/2001, dacă se deduce din mai multe împrejurări de fapt care fac neîndoielnică intenţia părţilor. În cauză nu sunt împrejurări de fapt din care să rezulte existenţa mandatului tacit, notificarea nr. 1073/2001 fiind formulată în nume propriu, întrucât este singura care a semnat notificarea, la Prefectură, la dosarul cauzei fiind depusă notificarea transmisă prin executorul judecătoresc. Simpla menţiune a numelor surorilor sale , ca şi formularea verbelor la plural nu poate echivala cu un mandat tacit. Efectele juridice ale formulării unei notificări nu se pot naşte în favoarea unor persoane care au rămas în pasivitate.
Prin Decizia civilă nr. 239 A din 26 septembrie 2008 Curtea de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins apelul şi a obligat reclamanta să plătească pârâtelor H.E. şi S.V.A. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că existenţa mandatului tacit este evidentă, acesta a fost executat şi confirmat de H.E. şi S.V.A., reclamanta menţionându-le în notificarea nr. 1073/2001. Faptul că una din surori se afla în Canada la data depunerii notificării este încă un indiciu pentru existenţa mandatului.
Din analiza celor două notificări (nr. 1071 şi nr. 1073) rezultă că în timp ce prin notificarea nr. 1071 reclamanta a menţionat doar numele său folosind expresiile „solicit" şi „anexez", în cea de a doua notificare se menţionează că notificarea este formulată de „subsemnatele", fiind menţionate numele celor trei surori, cu precizarea calităţii lor. Din înscrisurile depuse odată cu notificarea (certificatele de căsătorie ale surorilor reclamantei) rezultă că demersurile au fost făcute pentru toate cele trei surori. Faptul că nici una din notificări nu este semnată relevă că nu se poate susţine că doar una dintre părţi a formulat notificare.
Ca urmare a respingerii apelului, reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Criticile formulate vizează două motive. Un prim motiv se referă la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001. În acest sens recurenta arată că pentru depunerea notificării era necesar un mandat expres, în formă autentică, din partea pârâtelor H.E. şi S.V.A., mandatul tacit a cărui existenţă este reţinură de instanţă, nu este prevăzut de lege. Sub acest aspect pârâtele, neformulând notificare, sunt decăzute din dreptul conferit de lege.
Recurenta mai arată că art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede repunerea de drept în termenul de acceptare a succesiunii a succesibililor care formulează cerere de restituire, cererea echivalând cu acceptarea succesiunii, iar în alin. (4) se prevede că de cotele moştenitorilor care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite, care au depus în termen cererea de restituire. Acceptarea succesiunii se face prin declaraţie autentică. Deoarece formularea unei notificări în baza mandatului reprezintă acceptarea succesiunii, recurenta concluzionează că regula este mandatul expres, dat în formă autentică pentru formularea cererii de restituire. Necesitatea existenţei unui mandat expres, în formă autentică nu a fost analizată de instanţa de apel, ceea ce duce la nelegalitatea deciziei.
Celălalt motiv de recurs se referă la faptul că în cazuri excepţionale practica juridică admite posibilitatea existenţei unui mandat tacit, care rezultă din anumite împrejurări de fapt care fac neândoielnică intenţia părţilor de împuternicire, dar, în speţă, situaţiile reţinute de instanţele anterioare nu duc, în opinia recurentei, la concluzia existenţei unui mandat tacit.
Intimaţii-pârâţi Municipiul Cluj-Napoca prin primar şi H.E. şi S.V.A. prin întâmpinările formulate au solicitat respingerea recursului.
Recursul nu este fondat şi va fi respins pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 1533 C. civ.: „Mandatul poate fi expres sau tacit. Şi primirea mandatului poate să fie tacită şi să rezulte din executarea lui din partea mandatarului". Faţă de aceste dispoziţii mandatul este un contract consensual, care ia naştere prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără a fi supus vreunei forme speciale, putând fi expres sau tacit. Existenţa mandatului tacit rezultă din acele împrejurări de fapt care exprimă intenţia părţilor şi care pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.
Reclamanta susţine că este singura îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul expropriat de la B.L. şi B.M., pentru că este singura care a formulat notificare, negând existenţa unui mandat tacit acordat de surorile sale.
În speţă existenţa mandatului tacit a fost dovedită, mandatul fiind executat de reclamantă, care le-a menţionat şi pe pârâte în notificarea nr. 1073 din 30 iulie 2001. Analizând cele două notificări (filele 17,18 dosar fond) se observă că niciuna nu este semnată, iar, în vreme ce în notificarea nr. 1071 din 30 iulie 2001 reclamanta a menţionat doar numele său, în notificarea nr. 1073 din 30 iulie 2001 se menţionează că notificarea este formulată de „subsemnatele". Pe de altă parte, reclamanta a anexat notificării în care sunt menţionate ca titulare şi surorile sale, actele de stare civilă ale acestora, ceea ce denotă, odată în plus, faptul că demersul său a fost făcut şi în numele surorilor, cu atât mai mult cu cât una dintre acestea se afla în străinătate la data depunerii notificării. O asemenea situaţie de fapt este cea reţinută de instanţa de apel şi ea nu poate fi schimbată în recurs faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ. Or, în raport de aceasta, în mod corect s-a reţinut ca dovedit mandatul tacit.
În acest context, este de relevat că, în conţinutul Legii nr. 10/2001, nu sunt dispoziţii care să deroge de la normele dreptului comun şi care să interzică posibilitatea părţilor de a uza de mandatul tacit, dispoziţiile invocate de recurentă - art. 22 şi art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001 - neputând fi interpretate în acest sens.
Astfel, art. 22 din Legea nr. 10/2001 impune persoanei îndreptăţite obligaţia formulării notificării, fără nicio precizare în privinţa modalităţii de formulare a acesteia, ori unde legea nu distinge, nici interpretul nu o poate face. Prin urmare, din perspectiva acestui text de lege nu există nici un impediment la formularea notificării şi prin mandatar, nu numai personal.
Nici dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001 nu susţin teza pretinsă de recurentă, argumentul acesteia în sensul că acceptarea succesiunii dedusă din formularea cererii de restituire impune forma autentică şi pentru mandatul necesar în vederea formulării unei asemenea cereri fiind greşit.
Pe de o parte, contrar susţinerilor recurentei, ca regulă generală, acceptarea succesiunii se poate face şi tacit, nu numai expres, iar, pe de altă parte, cererea de restituire căreia Legea nr. 10/2001 îi dă valoare de acceptare a succesiunii nu trebuie să îmbrace formă autentică, spre a se putea susţine că şi mandatul pentru formularea ei ar trebui să îmbrace aceeaşi formă.
Cum, în speţă, existenţa mandatului tacit a fost dovedită, iar Legea nr. 10/2001 nu exclude posibilitatea formulării notificării de restituire în baza unui mandat tacit, nu se poate reţine, din acest punct de vedere, pronunţarea hotărârii recurate cu încălcarea dispoziţiilor din Legea nr. 10/2001.
Cât priveşte celelalte critici, care se referă la împrejurările de fapt reţinute de instanţă , care au dus la concluzia existenţei mandatului tacit, urmează a se constata că prin ele se tinde la reaprecierea, la reevaluarea situaţiei de fapt, ceea ce nu este posibil a se realiza în recurs.
Pentru considerentele expuse, nu pot fi reţinute motive de nelegalitate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmând a fi respins în conformitate cu dispoziţiile art. 312, alin. (1) C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Vila A. împotriva deciziei nr. 239 A din 26 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 26 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1276/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1256/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
