ICCJ. Decizia nr. 1282/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.1282/2010
Dosar nr. 9301/3/200.
Şedinţa publică din 26 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 martie 2008 la Tribunalul Bucureşti şi întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 reclamanta N.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General ca prin hotărârea ce se va pronunţa acesta să fie obligat să emită o dispoziţie de restituire natură privind soluţionarea notificărilor nr. 2467/2001 şi nr. 898/2002 pentru imobilul (teren şi construcţii) situat în Bucureşti.
În subsidiar, în situaţia în care se va constata că nu sunt îndeplinite condiţiile Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură, a solicitat obligarea pârâtului să emită o dispoziţie de propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent constând în despăgubiri, acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. A solicitat obligarea pârâtului la plata 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii începând de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la emiterea dispoziţiei de restituire în natură sau măsuri reparatorii în echivalent.
În motivare a arătat că prin notificările nr. 2467/2001 şi 898/2002 a solicitat Primăriei municipiului Bucureşti în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului teren şi construcţii situat în Bucureşti.
Urmare notificărilor s-au format dosarele nr. 11921/2001 şi 23459/2002.
La data de 20 decembrie 2007 a depus prin cererea înregistrată la Primăria Municipiului Bucureşti sub nr. 691094/2007 actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi ale calităţii de moştenitor solicitând şi conexarea celor două dosare şi precizând că nu mai are alte probe, cerând ca notificarea să fie soluţionată în termen de 60 de zile, dar primăria nu a respectat acest termen.
Reclamanta a mai precizat că imobilul a aparţinut defunctului său soţ I.N., ea fiind unica succesoare şi că a fost preluat abuziv de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951, prin Decizia nr. 1254/1953.
Potrivit evidenţei Primăriei Municipiului Bucureşti imobilul se află în patrimoniul municipiului Bucureşti, nefiind înstrăinat.
La data de 10 decembrie 2008 reclamanta şi-a precizat acţiunea solicitând restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 1668,33 mp şi construcţii din Bucureşti, pârâtul să fie obligat să emită dispoziţie de propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul teren în suprafaţă de 457,67 mp reprezentând imobil de restituit în natură şi obligarea pârâtului la plata a 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii începând de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la emiterea dispoziţiei de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul teren imposibil de restituit.
Prin sentinţa civilă nr. 1883 din 17 decembrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte acţiunea precizată, a dispus restituirea către reclamantă în natură a terenului de 1668,33 mp identificat conform raportului de expertiză, a obligat pârâtul să emită dispoziţie de propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 457,67 mp imposibil de restituit în natură, a respins cererea de restituire în natură a construcţiilor ca nefondată şi cererea de daune cominatorii ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7169 din 29 februarie 1940 de Tribunalul Ilfov, Secţia a IX-a notariat, transcris sub nr. 3072/1940 de grefa aceluiaşi tribunal, autorul reclamantei a cumpărat o suprafaţă de teren de 2000 mp situat în Bucureşti, (privilegiul vânzătorului rezervat prin acest act fiind radiat ulterior).
Imobilul a fost înscris în Cartea Funciară Provizorie Bucureşti conform procesului verbal de C.F. nr. 15791/1940 pe numele lui I.N. terenul fiind în suprafaţă de 1839 mp, iar construcţiile fiind reprezentate de 5 corpuri de casă.
Conform adresei nr. 308 din 28 mai 2008 şi nr. A 414 din 10 iunie 2008 SC A. SA imobilul a fost naţionalizat prin Decretul nr. 111/1951 şi Decizia nr. 1254/1953 (teren în suprafaţă de 1464 mp şi s-au demolat o magazie şi corpurile B şi C de clădire).
Preluarea imobilului de la autorul reclamantei este confirmată şi de Primăria municipiului Bucureşti (adresa nr. 674148/18208/2007) din care rezultă că în evidenţele cadastrale din anul 1986 imobilul figura ca fiind compus din teren în suprafaţă de 1659 mp şi construcţii în suprafaţă de 325 mp.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 N.P. în calitate de moştenitoare a lui I.N.(I.) a depus la Primăria municipiului Bucureşti prin executor judecătoresc notificările nr. 2467/2001 şi nr. 898/2002 prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului teren şi construcţii, notificări nesoluţionate.
Reclamanta şi-a dovedit calitatea de unică succesoare a fostului proprietar.
Din raportul de expertiză (N.S.D.) şi suplimentul acestuia rezultă că în prezent terenul are o suprafaţă de 1668,33 mp , diferenţa în minus de 457,67 mp fiind datorată modificărilor în timp a dimensiunilor limitelor de proprietate.
Pe una din laturi sunt construcţii provizorii, iar pe altă latură sunt construcţii fără autorizaţie.
Tribunalul a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001 în sensul că imobilul a fost preluat abuziv prin Decretul nr. 111/1951 de la I.N., iar reclamanta, moştenitoarea acestuia, având calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001.
Întrucât nu s-a răspuns la notificări instanţa de fond a soluţionat notificarea în acest sens instanţa de apel reţinând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţii Unite, s-a pronunţat prin Decizia nr. XX/2007 dând plenitudine instanţei de judecată de a se pronunţa în situaţia lipsei răspunsului entităţii deţinătoare şi a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1668,33 mp şi obligarea pârâtului la măsuri reparatorii pentru 457,67 mp respectând principiul restituirii în natură prevăzut de art. 1 şi art. 7 din lege.
În ce priveşte construcţiile, instanţa a reţinut că din cele 5 construcţii iniţiale nu s-a stabilit identitatea cu cele existente în prezent, iar pentru cele demolate (corp B şi C ) nu s-au solicitat acordarea de măsuri reparatorii.
În procesul-verbal de carte funciară s-a înregistrat dreptul de proprietate pentru 5 corpuri de casă.
Din dovada de preluare a imobilului nu rezultă componenţa construcţiilor, menţionându-se că au fost demolate o magazie şi corpurile B şi C de clădire.
Ulterior pronunţării recursului în interesul legii, prin Legea nr. 459/2006 a fost introdus art. 58013 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia daunele cominatorii în această situaţie nu se pot acorda.
Împotriva acestei sentinţe pârâtul a declarat apel susţinând că potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (l) şi (2) din Legea nr. 10/2001 termenul de 60 de zile de soluţionare a cererii este un termen de recomandare, depăşirea lui putând fi sancţionată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unităţii deţinătoare în măsura în care a fost depăşit în mod culpabil, iar persoana îndreptăţită face dovada existenţei unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauză.
Dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor se dovedesc cu înscrisuri prin care se înţelege orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, cu efect constitutiv translativ sau declarativ de proprietate şi care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.
S-a mai susţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 22 termenul de 60 de zile începe să curgă după data completării dosarului.
Prin Decizia nr. 272 A din 30 aprilie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că termenul de 60 de zile nu are caracter de decădere, dar trebuie privit ca un termen rezonabil.
Orice contestaţie prin care se urmăreşte valorificarea unui drept patrimonial indiferent de modalitatea concretă de soluţionare prevăzută de lege (chiar şi printr-o procedură prealabilă) trebuie să beneficieze de un termen rezonabil mai ales dacă legea prin spiritul ei obligă la celeritate.
Prima instanţă a reţinut că până la data introducerii acţiunii notificarea nu a fost soluţionată de pârâtă.
Pentru o astfel de ipoteză instanţa supremă a statuat că absenţa răspunsului persoanei juridice deţinătoare la notificarea persoanei îndreptăţite are valoarea unui refuz, ce trebuie cenzurat de instanţa de judecată.
Prin Decizia nr. XX/2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţii Unite, s-a statuat că instanţa este competentă să soluţioneze pe fond notificarea. Instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt în raport de lucrările dosarului, reţinând nefondate criticile de nelegalitate şi netemeinicie.
Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că în speţă nu ne aflăm în situaţia unui refuz nejustificat al unităţii deţinătoare de a soluţiona notificarea persoanei îndreptăţite şi nici în ipoteza unei absenţe a răspunsului căci termenul de 60 de zile este un termen de recomandare.
Dosarul administrativ urmează o procedură de soluţionare care se finalizează prin emiterea unei dispoziţii motivate presupunând verificări şi lucrări ale unor direcţii de specialitate.
Chiar dacă au trecut aproximativ 8 ani din momentul formulării primei notificări ne aflăm în intervalul unui termen rezonabil şi nu este vorba de un refuz ci de o procedură administrativă în plină desfăşurare care se va finaliza prin emiterea unei dispoziţii motivate.
Recursul nu este fondat şi va fi respins pentru următoarele considerente. Pe lângă faptul că termenul de 60 de zile este un termen imperativ , unitatea deţinătoare nu se poate prevala de un interval rezonabil în soluţionarea notificării în condiţiile în care de la data notificării a trecut o perioadă de timp care sub nicio justificare nu poate fi considerată rezonabilă. Notificarea nu este soluţionată nici la data judecării dosarului de recurs; susţinerea că procedura administrativă este în curs de finalizare contravine nu numai redactării imperative a textului ci şi caracterului şi naturii reparatorii a întregului act normativ.
Aşa cum s-a statuat în Decizia XX a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţii Unite, din data de 19 martie 2007 în cazul când unitatea deţinătoare sau investită cu soluţionarea notificării nu se pronunţă cu privire la notificare în termen de 60 de zile de la înregistrarea acesteia „se impune /.. ./ca instanţa investită să evoce fondul în condiţiile prevăzute în art. 297 alin. (l) C. proc. civ. şi să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură". „într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unităţii deţinătoare, respectiv al entităţii investite cu soluţionarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziţie legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptăţit de a se adresa instanţei".
Aşa fiind, criticile recurentului constând în faptul că eronat s-a considerat lipsa răspunsului ca echivalând cu refuzul de a soluţiona notificarea sau absenţa acestui răspuns vor fi înlăturate, precum şi că termenul de 60 de zile este un termen de recomandare, faţă de cele de mai sus şi dezlegarea de drept dată de Decizia citată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţii Unite.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 272 A din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 26 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 457/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 456/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
