ICCJ. Decizia nr. 1440/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.1440/2010
Dosar nr. 26753/3/2008
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 18 aprilie 2005, S.F. a solicitat, în contradictoriu cu SC T.C.C. SA Bucureşti, constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 10 nr. 0339 din 17 martie 2005, emis de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, obligarea pârâtei să-i lase în deplină şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 535,6 mp identificat prin numărul cadastral 210 în C.F. 248 şi rectificarea cărţii funciare nr. 1672 întocmită de Biroul de Carte Funciară al Judecătoriei sector 1 Bucureşti.
Prin încheierea din 13 septembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o spre soluţionare Judecătoriei sector 1, faţă de dispoziţiile art. II din Legea nr. 219/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 13013 din 13 septembrie 2006, Judecătoria sector 1 Bucureşti a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea acestuia.
A luat act de precizarea pârâtei că nu a formulat cerere reconvenţională şi a respins cererea acesteia de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reţinut că nu s-a dovedit că există identitate între imobilul teren cuprins în certificatul de atestare a dreptului de proprietate şi terenul cu privire la care reclamantul susţine că deţin un titlu, motiv pentru care reclamantul nu justifică un interes legitim în anularea titlului pârâtei.
Prin Decizia nr. 216 din 20 februarie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a admis apelurile declarate de S.F. şi apelantul pârât - reconvenţional F.E. împotriva sentinţei, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre competentă judecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ.
Prin sentinţa civilă nr. 2384 din 4 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii capătului de cerere având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi a respins ca tardiv acest capăt de cerere.
A disjuns capetele de cerere privind revendicarea şi rectificarea căiţii funciare, formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâţii SC T.C.C. Sa, Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor şi F.E. şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 3965 din 21 martie 2008, Judecătoria sector 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, având în vedere faptul că, prin raportul de expertiză, valoarea imobilului a fost stabilită la 3.887.027 Ron, respectiv 1.116.513 Euro.
Prin sentinţa nr. 1669 din 7 noiembrie 2008 - Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiată.
A respins acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
A obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul SC C. SA.
Tribunalul a reţinut că nu s-a făcut dovada identităţii terenului solicitat cu cel aflat în posesia pârâtei SC T.C. SA şi chiar în ipoteza că terenul ar fi acelaşi, autorul reclamantului, F.E., a dobândit terenul prin înscris sub semnătură privată, vânzarea fiind constatată prin hotărâre judecătorească, care produce efecte ex nune, abia în anul 1999.
La data la care instanţele de judecată au constatat vânzarea, imobilul nu se mai afla în patrimoniul autorului reclamantului, ci în patrimoniul societăţii pârâte.
Prin Decizia nr. 31 IA din 18 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de S.F., F.E. şi T.C.C. SA.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţei, a schimbat în parte sentinţa apelată şi a respins acţiunea faţă de acest pârât.
Instanţa de apel a reţinut că pârâtul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţei nu are calitate procesuală pasivă, deoarece a stat în proces doar în cauza ce a avut ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, iar acest capăt de cerere a fost soluţionat definitiv.
A mai reţinut instanţa de apel, că tribunalul a constatat în mod corect că titlul de proprietate invocat de pârâtă este mai bine caracterizat, faţă de înscrisurile depuse la dosar.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul S.F. şi pârâtul reconvenţional F.E.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., recurenţii au arătat că instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, că toate actele deduse judecăţii sunt interpretate greşit, că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei şi că ambele instanţe au aplicat greşit dispoziţiile art. 480 C. civ.
La termenul din 10 decembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat, din oficiu, motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Analizând cu prioritate motivul de ordine publică invocat, care face de prisos cercetarea celorlalte critici formulate de recurenţi, înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 18 aprilie 2005, reclamantul S.F. a solicitat constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, obligarea pârâtei SC T.C.C. SA să-i lase în proprietate imobilul şi rectificarea cărţii funciare.
După disjungerea cererilor de chemare în judecată şi soluţionarea capătului de cerere privind constatarea nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, instanţele au rămas investite cu soluţionarea acţiunii în revendicare şi cu cererea de rectificare carte funciară.
Acţiunea în revendicare fiind guvernată de principiile dreptului comun, inclusiv în ceea ce priveşte procedura de judecată, competenţa materială în judecarea unei astfel de cereri este dată de valoarea obiectului pricinii.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a indicat valoarea bunului ce face obiectul acţiunii la suma de 2 miliarde lei.
La data introducerii cererii de chemare în judecată - 18 aprilie 2005 - art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. prevedea că tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, cu excepţia cererilor de împărţeală judiciară.
Numai că, pe parcursul judecăţii în primă instanţă, prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea OUG nr. 138/200, art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. a fost din nou modificat, în sensul că tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei.
Astfel, procesele şi cererile al căror obiect are o valoare de până la 5 miliarde lei sunt de competenţa judecătoriilor, iar conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul a devenit instanţă de drept comun pentru soluţionarea apelurilor.
Legea în discuţie cuprinde şi dispoziţii tranzitorii, care la art. II alin. (1) prevăd că procesele în curs de judecată în primă instanţă la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite, precum şi căile de atac se judecă de instanţele devenite competente, potrivit noii legi. Trimiterea dosarelor către instanţele devenite competente să le judece, conform alin. (4) al articolului în discuţie, se face pe cale administrativă.
În aplicarea acestor dispoziţii imperative, la 13 septembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, investit iniţial cu soluţionarea cauzei, a înaintat cauza spre soluţionare către Judecătoria Sector 1 Bucureşti, având în vedere valoarea bunului indicată de reclamant în cererea de chemare în judecată.
Şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, după ce, prin Decizia nr. 2384 din 4 octombrie 2007, a disjuns capetele de cerere privind revendicarea şi rectificarea cărţii funciare, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Prin urmare, după intrarea în vigoare a modificărilor legislative invocate, competenţa de soluţionare în fond, faţă de obiectul acţiunii indicat de reclamant prin cererea de chemare în judecată - 2 miliarde de lei - aparţinea judecătoriei, iar competenţa de a soluţiona apelul revenea tribunalului.
Judecătoria sectorul 1 Bucureşti, prin sentinţa nr. 3965 din 21 martie 2008, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Tribunalul Bucureşti, având în vedere valoarea imobilului stabilită prin raportul de expertiză, dar hotărârea încalcă prevederile art. 181 C. proc. civ., conform cărora instanţa investită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect.
Faţă de cele arătate, se constată că atât tribunalul, cât şi curtea de apel au nesocotit dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) şi art. 181 C. proc. civ. şi dispoziţiile tranzitorii ale Legii nr. 219/2005 privind competenţa materială în primă instanţă şi în apel, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, se va admite recursul declarat de reclamant şi pârâtul - reconvenţional, se va casa Decizia instanţei de apel şi sentinţa primei instanţe, iar dosarul se va trimite pentru judecata în fond Judecătoriei sector 1 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E
Admite recursul declarat de reclamantul S.F. şi pârâtul F.E.
Casează Decizia nr. 31 IA din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi sentinţa nr. 1669 din 7 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Trimite cauza spre judecare la Judecătoria sector 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1473/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1430/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
