ICCJ. Decizia nr. 1516/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1516/2010
Dosar nr. 423/44/2009
Şedinţa publică din 8 martie 2010
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1898/1991 din 16 mai 2008, pe rolul Tribunalului Vrancea reclamanţii N.N.C., S.L., C.M., B.R., D.M., G.L.N., B.M., S.D., U.M., D.D., O.I., G.A., C.D.L., C.C. şi B.A., C.D., G.G., O.R. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Galaţi, Judecătoria Adjud, Judecătoria Focşani, Judecătoria Panciu, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi Tribunalul Vrancea, solicitând obligarea lor la plata despăgubirilor echivalente cu diferenţele de drepturi salariale neacordate în mod discriminatoriu (diferenţele de drepturi salariale cuvenite reclamanţilor calculate în funcţie de treapta profesională a acestora şi de coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti şi drepturile salariale primite efectiv de reclamanţi, care au fost calculate în funcţie de treapta profesională a reclamanţilor şi coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri, arhivari şi grefierii registratori), diferenţe calculate începând cu luna ianuarie 2007 şi până la încetarea discriminării; să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce fondurile necesare plăţii despăgubirilor solicitate; să fie recunoscute reclamanţilor grefieri arhivari şi grefieri registratori studiile superioare la acordarea drepturilor salariale.
Acţiunea a fost soluţionată de Curtea de Apel Galaţi, care la acea dată, potrivit dispoziţiilor, art. I şi art. II din OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei avea competenţa materială de soluţionare ca primă instanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 4F din 11 septembrie 2008 Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Ministerul Justiţiei, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Ministerul Economiei şi Finanţelor.
A fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Vrancea, Curtea de Apel Galaţi, Judecătoria Panciu, Judecătoria Adjud şi Judecătoria Focşani.
Această hotărâre a fost atacată cu recurs de reclamanţi, iar prin Decizia civilă nr. 730 R din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se că, urmare a evenimentelor legislative intervenite în legătură cu aplicarea OUG nr. 75/2008, competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva hotărârii curţii de apel pronunţată în primă instanţă conform art. 4 pct. 1 C. proc. civ., revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1898/91/2008 la data de 29 decembrie 2008.
Având în vedere prevederile deciziei Curţii Constituţionale nr. 104 din 20 ianuarie 2009 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 din OUG nr. 75/2008, cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare Curţii de Apel Galaţi pentru următoarele considerente:
potrivit art. 1 alin. (1) din OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, cererile menţionate în cuprinsul acestui text de lege, din categoria cărora fac parte şi solicitările reclamanţilor, erau soluţionate în primă instanţă de curţile de apel;
conform alin. (2) din textul de lege menţionat mai sus, recursul împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel se judecată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea Constituţională s-a admis excepţia de neconstitutionalitate invocată din oficiu de instanţa supremă în mai multe dosare şi s-a constat că dispoziţiile art. I şi art. II din OUG nr. 75/2008 sunt neconstituţionale.
În susţinerea excepţiei de neconstitutionalitate s-a invocat încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) şi (6) şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
Curtea Constituţională a constatat că elementele cuprinse în nota de fundamentare care însoţeşte OUG nr. 75/2008, referitoare la necesitatea ca justiţia să reprezinte un factor esenţial de echilibru în statul de drept, ceea ce implică unificarea practicii judiciare, inclusiv în domeniul stabilirii drepturilor salariale, la necesitatea asigurării unui cadru unitar privind administrarea fondurilor în domeniul justiţiei, la dificultăţile întâmpinate în executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materie, printre altele, nu sunt de natură să justifice adoptarea Ordonanţei de urgenţă în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4) teza I din Constituţia României.
De asemenea, aspectele ce ţin de oportunitatea adoptării reglementării nu îşi pot găsi, însă, soluţionarea în modificarea unor norme ce reglementează competenţa în primă instanţă şi în recurs.
Mai mult, a constatat Curtea Constituţională că niciunul dintre obiectivele OUG nr. 75/2008 nu este susceptibil de a fi atins prin măsura schimbării de competenţă, adică prin derogare de la dreptul comun în materia litigiilor de muncă, în domeniul acţiunilor privind valorificarea drepturilor salariale ale personalului din justiţie.
S-a reţinut şi înfrângerea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţia României prin dispoziţiile art. I şi art. II din Ordonanţă, deoarece se afectează regimul unei instituţii fundamentale a statului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie al cărei statut constituţional este prevăzut de art. 126 alin. (4) din legea fundamentală.
În continuare, Înalta Curte a mai constatat că, stabilirea în competenţa instanţei supreme a soluţionării recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel în primă instanţă are ca efect extinderea sferei sale de competenţă şi supradimensionarea activităţii acesteia, în condiţiile în care, potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu funcţionează în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o secţie specializată în soluţionarea conflictelor şi litigiilor de muncă.
A mai reţinut că dispoziţiile ordonanţei de urgenţă respective nu satisfac nici exigenţele art. 21 alin. (3) din Constituţie în ceea ce priveşte soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât supradimensionarea instanţei supreme are repercusiuni asupra judecării cu celeritate a cauzelor, grav afectând activitatea actului de justiţie.
În esenţă, Curtea a constatat că nerespectarea normelor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi 4 şi art. 21 alin. (3), prin art. I şi art. II din OUG nr. 75/2008 atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. I alin. (5), conform cărora: ,În România, nerespectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".
Ulterior deciziei Curţii Constituţionale s-a adoptat Legea nr. 76 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea OUG nr. 75/2008, cu mai multe modificări şi completări, printre care şi abrogarea art. I din Ordonanţă, text de lege care stabilea competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ca atare, având în vedere declararea neconstituţionalităţii art. I din Ordonanţă, precum şi abrogarea ulterioară a acestui text de lege, Înalta Curte nu mai are în competenţă în prezent soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de către curţile de apel, în materia litigiilor de muncă în care este implicat personalul din justiţie, ca, de altfel, în nici o altă categorie de litigii de muncă.
Chiar dacă, prin Legea nr. 76/2009, în urma abrogării art. I, nu s-au prevăzut şi norme tranzitorii în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de către curţile de apel, având în vedere considerentele Curţii Constituţionale în exercitarea controlului de constituţionalitate a acestui control de lege, este fără dubiu că intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a stabili, în continuare, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate în materia supusă discuţiei în favoarea Înaltei Curţi. O asemenea interpretare ar conduce la concluzia că legea de aprobare a OUG nr. 75/2008, ulterioară deciziei Curţii Constituţionale, în loc să transpună concepţia în materie a instanţei constituante în legătură cu degrevarea instanţei supreme de această categorie de litigii, faţă de volumul semnificativ de activitate al acesteia, dar şi de inexistenţa unei secţii specializate în materia conflictelor de muncă în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a perpetuat tocmai acele considerente avute în vedere în Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă, considerente ca fiind elaborate cu înfrângerea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) şi (6), precum şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
În esenţă, instanţa de drept comun, în materia soluţionării recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă, în domeniul litigiilor de muncă, este reprezentată de curţile de apel, care au secţii specializate în judecarea acestui tip de litigii, indiferent cărei instanţe aparţine sentinţa recurată.
Pentru aceste argumente, în baza art. 158 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să decline competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanţi în favoarea Curţii de Apel Galaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanţii N.N.C., S.L., C.M., B.R., D.M., G.L.N., B.M., D.S., U.M., D.D., O.I., G.A., C.D.L., C.C. şi B.A. împotriva deciziei nr. 4F din 11 septembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în favoarea acestei instanţe (Curtea de Apel Galaţi).
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1539/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1511/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
