ICCJ. Decizia nr. 1539/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1539/2010
Dosar nr. 42356/3/2006
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 27 decembrie 2006, reclamanta B.O. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta R.A. A.P.P.S., să se dispună anularea deciziei nr. 397 din 3 noiembrie 2006, emisă de aceasta, prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului – vila 15 Snagov, situat în comuna Ghermăneşti, Judeţul Ilfov, format din construcţie – parter şi etaj şi terenul aferent în suprafaţă de 0,52 ha.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul în litigiu a aparţinut autoarei sale, P.V., aşa cum rezultă din extrasul eliberat de Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană Dâmboviţa, iar în anul 1950 a fost preluat în mod abuziv de regimul comunist şi folosit în sistemul de protocol.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1228 din 27 septembrie 2007, a admis cererea şi a obligat-o pe pârâtă să emită decizie motivată de restituire în natură către reclamantă a terenului în suprafaţă de 1428,31 mp, situat în localitatea Snagov, şi construcţia - vila 15 Snagov, compusă din parter şi etaj cu o suprafaţă construită la sol de 100,94 mp., conform raportului de expertiză tehnică efectuat de ing. D.C.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, ca moştenitoare a fostei proprietare, precum şi a preluării abuzive de către stat.
S-a constatat că proba ştiinţifică administrată în cauză a relevat identitatea dintre imobilul revendicat şi cel existent pe teren, având acelaşi amplasament şi arhitectură cu construcţia descrisă în actele iniţiale pe proprietate.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâta R.A. A.P.P.S., criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru nedovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului, faţă de împrejurarea că reclamanta B.O. nu a depus niciun titlu de proprietate, extrasul pus la dispoziţie de Arhivele Naţionale neputând proba faptul că vila nr.15 a fost proprietatea V.P..
S-a susţinut că în epocă au existat două persoane cu nume asemănătoare, V.P.A. şi V.P.O., prima deţinând un teren de 1500 mp. şi o construcţie cu 4 camere, cu lumină şi fără apă, iar a doua o construcţie, fără a avea precizat în evidenţe nivelul de înălţime şi numărul de camere, şi un teren în suprafaţă de 0,52 ha.
Apelanta pârâtă a mai susţinut că nu s-au respectat prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale HG nr. 498/2003, situaţie în care, în mod nelegal, a fost admisă cererea reclamantei.
În faţa instanţei de apel s-a administrat proba cu martori, fiind, audiaţi martorii D.G. şi C.M., care au declarat că au avut cunoştinţă despre situaţia imobilului în litigiu, care ar fi aparţinut numitei P.V. şi care poartă nr. 15, în declaraţia martorei C.M. şi nr. 18 în declaraţia martorului D.G.
În raport de aceste probe, instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize, care a avut ca obiective, identificarea imobilului – vila 15 Snagov, stabilirea suprafeţei şi a vecinătăţilor, întocmirea unei schiţe de amplasament.
Urmare a efectuării raportului de expertiză, expertul P.P. a concluzionat că actuala vilă 15, inclusă în ansamblul Complexului Muntenia şi administrată de R.A. A.P.P.S., a cărei restituire a fost solicitată de reclamantă, este fosta proprietate a numitei P.V.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 150 pronunţată la 25 februarie 2009, a respins ca nefondat apelul pârâtei şi a obligat-o pe aceasta la 800 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt menţionată de instanţa de fond este cea reală, probele administrate în această instanţă, completate cu cele dispuse şi administrate în faţa curţii de apel făcând dovada că vila 15 a aparţinut autoarei reclamantei, P.V., şi este situată în comuna Ghermăneşti Snagov, Judeţul Ilfov, în prezent fiind inclusă în ansamblul Complexului Muntenia şi în administrarea R.A. A.P.P.S.
S-a constatat că dimensiunile, conturul construcţiei şi compartimentarea interioară a acesteia este identică cu documentaţia cadastrală intabulată, din schiţe, întocmită în anul 1971.
În ceea ce priveşte suprafaţa de teren, s-a apreciat că aceasta este mai mică decât suprafaţa determinată în anul 2007, ca urmare a modificărilor succesive ce au avut loc în incinta complexului Muntenia.
S-a mai reţinut că apelanta pârâtă nu a depus la dosar niciun document care să facă dovada modului în care bunul a trecut în proprietatea statului sau a titlului în baza căruia exercită un drept de administrare.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta R.A. A.P.P.S., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 22.1 din Normele Metodologice din 18 aprilie 2003 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, reţinând eronat că reclamanta B.O. a făcut dovada deplină că imobilul vila 15 Snagov şi terenul aferent de 1500 mp au fost până în anul 1950 în proprietatea autoarei P.V.
În acest sens, s-a învederat că intimata reclamantă nu a prezentat titlul de proprietate al autoarei sale, unicele documente depuse la dosar, extrasul de pe tabelul de vile existente în comuna Snagov, întocmit de Comitetul Provizoriu al comunei Snagov, Judeţul Ilfov, emis de Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană Dâmboviţa şi respectiv adresa nr. 4621 din 17 decembrie 1971, emisă de O.E.C.C. şi transmisă Consiliului Popular Snagov dovedind că numita V.P. este proprietara imobilului teren în suprafaţă de 15 ari şi construcţie cu 4 camere, fără a rezulta adresa şi denumirea vilei.
Recurenta a susţinut că între cele două înscrisuri există neconcordanţe, pe care instanţele de fond şi apel nu le-au înlăturat, încălcând astfel dispoziţiile Legii nr. 10/2001; mai mult în adresa nr. 4621 din 17 decembrie 1971 a fostei I.E.O. Snagov a fost modificată cifra vilei la care se referă, deci i-a fost alterat conţinutul.
S-a arătat că, pe de altă parte, în extrasul de pe tabelul imobilelor naţionalizate numele pretinsului fost proprietar este menţionat ca fiind "V.P." şi nu "P.O.", numele autoarei reclamantei.
Criticile formulate prin cel de-al doilea motiv de recurs au vizat greşita apreciere a probatoriului administrat, respectiv a probei testimoniale şi a expertizei tehnice judiciare topometrice.
În baza rolului activ, instanţa de recurs a solicitat recurentei depunerea copiei dosarului administrativ, acesta fiind înaintat prin adresa nr. 433 din 14 ianuarie 2010.
Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Reclamanta intimată B.O. a dovedit cu certificatul de moştenitor nr. 215 emis la 6 septembrie 1996 de B.N.P. T.P. că este unica moştenitoare, legatar universal a defunctei P.V., decedată la 25 martie 1988, calitate în care a solicitat restituirea în natură a vilei nr. 15 situate în comuna Snagov, judeţul Ilfov.
Adresa nr. 4692 din 17 decembrie 1971, invocată de reclamanta intimată ca dovedind dreptul de proprietate al autoarei sale, nu este suficientă pentru a proba, prin sine însăţi, faptul că vila nr. 15 a aparţinut V.P.
Pe de o parte, în această adresă (fila 40 dosar), numărul vilei este modificat, conţinutul fiind evident alterat.
Pe de altă parte, conţinutul acestei adrese nu este în concordanţă cu extrasul de pe tabelul vilelor existente în comuna Snagov în ceea ce priveşte suprafaţa terenului aferent vilei, potrivit acestui înscris suprafaţa terenului fiind de 15 ari (15000 mp) şi nu de 0,52 ha (5200 mp), cum rezultă din adresa nr. 4621 din 17 decembrie 1971 a fostei I.E.O. Snagov.
Între cele două înscrisuri există neconcordanţe şi în ceea ce priveşte compunerea construcţiei.
Recurenta a solicitat intimatei reclamante să completeze dosarul administrativ prin depunerea autorizaţiei de construcţie şi a planurilor anexă şi a istoricului de rol fiscal, care să cuprindă data şi motivul închiderii rolului, cu adresele nr. 4465 din 11 iunie 2002 (file 46 dosar recurs) şi 1175 din 31 ianuarie 2003.
În lipsa acestor înscrisuri, prin Decizia contestată, recurenta a respins cererea de restituire în natură formulată prin notificare.
Curtea va constata că se impune completarea probatoriului în ceea ce priveşte dovedirea dreptului de proprietate al autoarei reclamantei, P.V., în sensul dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi al art. 22.1. din Normele Metodologice de aplicare unitară a acestei legi – HG nr. 498/3002.
Potrivit dispoziţiilor legale menţionate, prin acte doveditoare se înţeleg orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau juridică.
Înscrisurile depuse de reclamantă nu sunt apte să conducă la concluzia certă că imobilul a cărui restituire s-a solicitat prin notificare a aparţinut autoarei reclamantei, în condiţiile în care între acestea există o serie de neconcordanţe în ceea ce priveşte terenul aferent, compunerea şi suprafaţa construcţiei edificate pe acesta şi numele proprietarului.
Se impune ca instanţa, cu ocazia rejudecării cauzei să lămurească aceste neconcordanţe prin administrarea unor probe suplimentare.
Se impune totodată, ca pe calea unei expertize tehnice judiciare să se stabilească dacă vila 15 este una şi aceeaşi cu vila nr.18, la care a făcut referire martorul D.G., urmând a se determina modalitatea în care aceasta a trecut în proprietatea statului, apreciindu-se asupra utilităţii şi concludenţei depunerii istoricului de rol fiscal pentru a se verifica dacă sunt incidente dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Faţă de aceste considerente, urmează a se admite recursul pârâtei şi a se casa Decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în temeiul dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., ocazie cu care se vor avea în vedere şi criticile referitoare la modul de apreciere a probelor administrate, formulate prin cel de-al doilea motiv de recurs, critici ce nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D EC I D E
Admite recursul declarat de pârâta A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 150 din 25 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1535/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1516/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
