ICCJ. Decizia nr. 1543/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1543/2010
Dosar nr. 4097/30/2007
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş, secţia civilă, la 29 mai 1007, reclamanta R.H. a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu" solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul la plata sumei de 320.283,6 RON cu titlu de chirie, precum şi a sumei de 27.241,1 RON reprezentând dobânda legală aferentă debitului principal restant raportată la taxa de scont a B.N.R. şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 16 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, ale HG nr. 1886/2006 şi ale art. 1090 C. civ., reclamanta a arătat că este proprietara imobilului înscris în C.F. 214 Timişoara situat administrativ în Timişoara, şi că, prin deciziile nr. 14223/2006 şi 16587/2006 ale Ministerului Sănătăţii i s-a admis cererea de retrocedare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, iar pârâtul este utilizatorul imobilului, în temeiul art. 16 alin. (1) datorând chirie.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 3381/PI din 20 octombrie 2008, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâtul la plata sumei de 785147,6 RON reprezentând contravaloarea folosinţei imobilului în litigiu înscris în C.F. 214 Timişoara, nr.top.1108/2, pentru perioada 15 martie 2006 – 19 noiembrie 2007, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la scadenţa fiecărei chirii lunare (ultima zi a lunii pentru care au fost datorate şi până la plata lor efectivă).
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere expertiza contabilă efectuată în cauză, durata de timp pentru care se datorează chiria, precum şi prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu", fără a-l motiva.
La termenul din 23 martie 2009 apelantul a formulat o cerere de suspendare a judecăţii în baza art. 244 alin. (1) C. proc. civ., arătând că dezlegarea acestei pricini atârnă de soluţionarea contestaţiei formulate de Primăria Timişoara împotriva deciziei nr. EN8164 din 15 martie 2006, emisă de Ministerul Sănătăţii, litigiu ce se află pe rolul Tribunalului Timiş, fiind‚ înregistrat sub nr. 6324.1/30/2006.
Cererea de suspendare a fost respinsă, instanţa de apel apreciind că soluţia din dosarul Tribunalului Timiş nu poate influenţa judecata apelului.
Prin Decizia civilă nr. 60/A din 23 martie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul declarat de pârât ca nefondat, reţinând, în esenţă, că reclamantei i-a fost retrocedat în baza Legii 10/2001 imobilul în litigiu, folosit în prezent de Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu" pentru această folosinţă pârâtul datorând chirie. S-a apreciat, totodată, că prima instanţă a stabilit corect cuantumul chiriei, conform expertizei contabile efectuate în cauză.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu", invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, pârâtul a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a respins cererea de suspendare a judecăţii până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 6324.1/30/2006, reţinând că între cele două dosare nu există nicio legătură.
S-a menţionat că acest dosar are ca obiect contestaţia formulată de Primăria Timişoara, prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. EN8164 din 15 martie 2006, emisă de Ministerul Sănătăţii, decizie prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului. S-a arătat că această decizie a fost anulată de Tribunalul Timiş la data de 4 mai 2009, fiind evident că, în situaţia în care soluţia va rămâne definitivă şi irevocabilă, reclamanţii îşi va pierde retroactiv calitatea de proprietar şi, ca atare, nu are calitate procesuală activă pentru a solicita plata chiriei.
Cea de-a doua critică a vizat greşita aplicare a legii, în condiţiile în care instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe, deşi aceasta nu s-a cerut.
A susţinut recurentul că, în lipsa unei precizări de acţiune din partea reclamantei, tribunalul nu îl putea obliga la plata sumei stabilite prin raportul de expertiză contabilă, de 785.147,6 lei.
Intimata R.H. prin mandatar T.S.I. a formulat întâmpinare solicitând constatarea nulităţii recursului, întrucât criticile invocate nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., şi, în subsidiar, respingerea ca nefondat.
Prin cererea înregistrată la 4 februarie 2010, recurentul a solicitat suspendarea executării sentinţei civile nr. 3381/PI din 20 octombrie 2008 a Tribunalului Timiş, până la soluţionarea recursului, motivat de faptul că toate fondurile spitalului sunt blocate, fiind în imposibilitatea asigurării funcţionării.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 300 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.
Recurentul a depus la dosar copia sentinţei civile nr. 1287/PI din 4 mai 2009 a Tribunalului Timiş, secţia civilă, prin care s-a admis în parte acţiunea formulată de Municipiul Timişoara şi Statul Român reprezentat de Consiliul Local Timişoara în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii, R.H.L. şi Spitalul de Urgenţă pentru Copii Louis Ţurcanu şi s-a anulat Decizia nr. EN8164 din 15 martie 2006, emisă de Ministerul Sănătăţii.
Prin petiţia depusă la 9 martie 2010, intimata reclamantă R.H.L. arătat că înţelege să depună la dosar, în copie, Decizia civilă nr. 14/A din 28 ianuarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 6324.1/30/2006.
Prin adresa din 5 februarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a comunicat recurentului pârât că, în vederea soluţionării cererii de suspendare a executării, are de achitat o cauţiune de 10% din valoarea litigiului.
Având în vedere că, până la momentul soluţionării recursului, pârâtul recurent nu a făcut dovada achitării cauţiunii, stabilite prin rezoluţia din 4 februarie 2010 a completului de judecată, Curtea va constata că nu sunt întrunite cerinţele art. 300 alin. (3) C. proc. civ. şi va respinge cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 3381/PI din 20 octombrie 2008 a Tribunalului Timiş.
Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul pârâtului este nefondat având în vedere considerentele ce succed:
Întrucât apelul pârâtului nu a fost motivat, instanţa de apel s-a pronunţat, conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ., numai în baza susţinerilor şi mijloacelor de apărare formulate în faţa primei instanţe.
Recurentul critică soluţia dată în apel asupra cererii sale de suspendare a judecăţii, motivate de existenţa unui litigiu între reclamanta-intimată şi Primăria Municipiului Timişoara.
Aşa cum rezultă din practicaua deciziei recurate, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 244 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că nu s-a făcut dovada existenţei litigiului, de a cărui soluţionare ar fi depins, în tot în parte, soluţionarea apelului pârâtului.
Raportat la probele administrate în faza apelului, Curtea de apel a apreciat corect că, odată ce nu s-a făcut dovada existenţei pe rolul instanţelor a dosarului faţă de care s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ., cererea de suspendare a judecăţii apelului pârâtului nu putea fi admisă.
Deşi în faza recursului s-a depus la dosar, în copie, sentinţa civilă nr. 1287/PI din 4 mai 2009 a Tribunalului Timiş, secţia civilă, pronunţată în dosarul 6324/30/2006, în raport de care pârâtul a solicitat suspendarea judecăţii apelului, dovedind astfel existenţa unui litigiu cu privire la Decizia prin care s-a soluţionat notificarea intimatei R.H.L., fiindu-i restituit imobilul, clădire şi teren, ocupat în prezent de Spitalul Clinic de Copii Louis Ţurcanu, hotărârea pronunţată în acest litigiu nu ar fi putut influenţa judecata apelului.
Recurentul are doar calitatea de utilizator al imobilului şi, pe cale de consecinţă, are obligaţia legală de plată a chiriei către proprietar.
De altfel, în faza recursului, intimata reclamantă a depus la dosar Decizia civilă nr. 14/A din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, prin care s-au admis apelurile declarate de Consiliul Local şi Primarul Municipiului Timişoara, precum şi de către R.H.L. împotriva sentinţei nr. 1287 din 4 mai 2009 a Tribunalului Timiş, hotărâre ce a fost desfiinţată cu trimitere spre rejudecare către aceeaşi instanţă.
Ca atare, având în vedere situaţia de fapt menţionată, reclamanta intimată şi-a păstrat calitatea de proprietar tabular al imobilului situat în Timişoara, înscris în C.F. 214 Timişoara, astfel că îşi justifică calitatea procesuală activă în formularea cererii introductive îndreptate împotriva pârâtului, deţinător al imobilului, care datorează, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001 cheltuieli de întreţinere şi chiria pe o perioadă de 5 ani.
În consecinţă critica formulată prin primul motiv de recurs este nefondată raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs, referitoare la neprecizarea acţiunii privind suma solicitată, după stabilirea acesteia prin expertiza contabilă efectuată la prima instanţă, este neîntemeiată.
Prin precizarea de acţiune depusă la 25 octombrie 2007 la Tribunalul Timiş (file 47 din dosarul primei instanţe) reclamanta R.H. a arătat că înţelege să majoreze cuantumul pretenţiilor explicând detaliat modul de calcul al chiriei, conform HG nr. 1886/2006, art. 2 şi art. 4.
De altfel, cererea de mărire a câtimii obiectului acţiunii, poate fi formulată, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului şi se consemnează în încheierea de şedinţă, fiind suficientă declaraţia verbală făcută de reclamant, întrucât, potrivit art. 132 alin. (2) pct. 2, cererea nu se socoteşte modificată.
Prin urmare, nu se poate reţine că instanţa ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, în cazul în care reclamanta, după efectuarea expertizei, şi-a mărit câtimea obiectului cererii nefiind întrunite dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Deşi era suficientă declaraţia verbală în sensul majorării câtimii obiectului acţiunii, reclamanta a arătat prin concluziile scrise depuse la 21 octombrie 2008 care este cuantumul pretenţiilor sale, modul de calcul al acestora, distinct pentru fiecare din perioadele pentru care s-a solicitat chiria, precizând totodată, că, în conformitate cu prevederile art. 1088-1090 C. civ., cuantumul concret se va calcula de organul de executare, faţă de prevederile art. 3712 alin. (2) C. proc. civ.
În consecinţă, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de suspendare a executării.
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Louis Ţurcanu împotriva deciziei nr. 60/A din 23 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1546/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1535/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
