ICCJ. Decizia nr. 1535/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1535/2010
Dosar nr. 2717/107/2006
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Alba la 24 octombrie 2006, reclamanţii K.R., B.I., K.L., D.U. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Blaj, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea parţială a dispoziţiei nr. 2066 din 18.98.2006, emisă de acesta, în sensul de a le fi recunoscută calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil înscris în C.F. nr. 345 Blaj, sub nr.top 514/2/3, imobil situat administrativ în Blaj, Judeţul Alba .
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului, fostă proprietate a reclamantei K.R. şi a soţului său K.M.H., decedat, dispoziţia contestată, prin care s-a constatat că sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 1/2 din imobil, fiind nelegală şi netemeinică întrucât s-a considerat eronat că partea ce a intrat în proprietatea statului, în temeiul art. 2 din Decretul nr. 223/1974, pentru care s-au primit despăgubiri a fost preluată legal, reclamanta K. fiind îndestulată rezonabil prin preţul primit, conform art. 1.4. pct. B din HG nr. 498/2003.
Prin sentinţa civilă nr. 250 din 28 februarie 2007, Tribunalul Alba, secţia civilă, a admis cererea reclamanţilor şi a constatat că aceştia au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent asupra întregului imobil înscris în C.F. 345 Blaj, nr.top 514/2/3, situat administrativ în Blaj.
S-a modificat Decizia contestată în sensul că s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptăţite a contestatorilor la măsuri reparatorii în echivalent asupra întregului imobil solicitat.
Prin considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut că imobilul în litigiu, înscris în CF 345 Blaj, top 514/2/3, a constituit proprietatea contestatoarei K.R. şi a soţului său K.M.H., în prezent decedat.
Acesta din urmă a părăsit ţara, refuzând să se întoarcă, astfel că, în anul 1976, cota acestuia de 1/2 din imobil a trecut în proprietatea Statului Român, fără despăgubiri. Ulterior, prin plecarea din ţară a reclamantei K.R., cealaltă cotă de 1/2 a fost preluată de către stat, în baza art. 2 din Decretul nr. 223/1974, cu plata de despăgubiri.
S-a constatat că, deşi din economia dispoziţiilor pct. 1.4 lit. b) din Normele metodologice rezidă concluzia unei preluări valabile în baza Decretului nr. 223/1974, analiza dispoziţiilor acestui text de lege determină o interpretare contrară.
S-a reţinut, astfel, că obligaţia înstrăinării către stat a locuinţei, impusă persoanelor care doreau să se stabilească în străinătate, de actul normativ menţionat, conduce la concluzia că judecarea în această modalitate nu poate fi considerată decât abuzivă, contrară normelor internaţionale cu privire la libera circulaţie, în consecinţa încălcării caracterului inalienabil al proprietăţii.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Blaj, susţinând că, potrivit dispoziţiilor pct. 1.4 lit. b) cap. II din HG nr. 498/2003, preluarea cotei indivize de 1/2 din imobil, în baza Decretului nr. 223/1974 nu poate fi considerată abuzivă.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 314/A din 16 noiembrie 2007, a respins apelul pârâtului Primarul Municipiului Blaj ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 10/2001, definind noţiunea de imobil preluat abuziv, nu fac distincţie cu privire la diferitele categorii de legi ce au putut constitui temeiul preluării cu titlu a unui imobil, reglementarea de la pct. 1.4 lit. b) din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003, ce stabileşte caracterul neabuziv al preluării, în situaţia în care s-au achitat despăgubiri îndestulătoare, este, în mod evident, în contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, pe care trebuie să o aplice.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Primarul Municipiului Blaj criticând-o ca nelegală pentru încălcarea dispoziţiilor pct. 1.4. lit. b) alin. ultim din cap. II al HG nr. 498/2003, care interpretează prevederile generale din art. 2 al Legii nr. 10/2001.
Recurentul a mai arătat prin motivele de recurs că art. 2 din Decretul nr. 223/1974 stipula că plata bunurilor preluate de la persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară se făcea potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, astfel că stabilirea şi acordarea despăgubirilor pentru imobilul în discuţie a avut ca temei prevederile unui act normativ şi nu manifestarea de voinţă a fostului proprietar.
În consecinţă, s-a susţinut că, întrucât despăgubirile acordate pentru imobil îşi au temeiul în lege, nu pot forma obiect de negociere între stat şi fostul proprietar şi, ca atare, dispoziţia contestată îşi păstrează pe deplin valabilitatea, fiind emisă cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001, în conformitate cu art. 3 alin. (2) din HG nr. 250/2007.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile formulate de recurentul pârât raportat la dispoziţiile art.304 pct. 9 C. proc. civ., cărora li se circumscriu motivele de recurs, Curtea va constata că recursul este nefondat având în vedere considerentele ce succed:
Prin dispoziţia nr. 2066 din 18 septembrie 2006, contestată de reclamanţi, s-a constatat că aceştia au calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent numai pentru cota indiviză de 1/2 din imobilul solicitat, înscris în C.F. 345 Blaj, cu nr.top 514/2/3, situat în Blaj, cotă ce a fost preluată de Statul Român fără despăgubiri prin Decizia nr. 171 din 17 mai 1976 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Alba, emisă în baza Decretului nr. 223/1974.
Critica invocată de recurentul pârât vizează preluarea cu titlu, neabuziv şi cu plata de despăgubiri a celeilalte cote de 1/2 din imobil, ce a aparţinut reclamantei K.R., situaţie în raport de care s-a susţinut că s-au încălcat dispoziţiile pct. 1.4 lit. b) alin. ultim din Cap. II al HG nr. 498/2003.
În realitate nu s-a dovedit de către pârâtul recurent că reclamanta K.R. ar fi primit despăgubiri pentru cota sa din dreptul de proprietate asupra imobilului, această împrejurare rezultând şi din declaraţia reclamantei, autentificată sub nr. 1248 din 4 octombrie 2006 la B.N.P. B.H.I. din Blaj, înscris ce se află în dosarul administrativ anexat dosarului 2717/107/2006 al Tribunalului Alba, secţia civilă.
Ca atare, nu se poate reţine că această cotă de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, pentru care nu s-a constatat îndreptăţirea la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, ar urma un regim juridic diferit, în raport cu cealaltă cotă, ce a aparţinut defunctului K.M.H., preluată fără despăgubiri în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Curtea va reţine, totodată, că este neîntemeiată susţinerea recurentului pârât în sensul că nu a fost preluată abuziv cota indiviză ce a aparţinut reclamantei K.R. şi că în cauză sunt aplicabile prevederile pct. 1.4 lit. b) alin. ultim din Nomele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003, potrivit cărora, în situaţia în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa către stat, „stabilirea conduitei acesteia era atributul său exclusiv, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, ea fiind îndestulată rezonabil prin preţul primit sau având vocaţia de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenţiei de a părăsi definitiv ţara".
Chiar dacă s-ar reţine că preluarea cotei în discuţie ar fi avut loc cu plata de despăgubiri, ceea ce în realitate nu s-a întâmplat, nelegalitatea prevederii cuprinsă în textul menţionat din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 rezultă din încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1), care definesc moţiunea de imobil preluat abuziv de stat, precum şi a celor înscrise în art. 1 alin. (1) şi (2), art. 7 alin. (2) şi art. 9 alin. (1), referitoare la restituirea în natură şi prin echivalent.
Legea specială, deşi nu defineşte noţiunea de „preluare abuzivă" enumeră în art. 2 alin. (1) situaţiile juridice care constituie preluări cu acest caracter, astfel că autoritatea competentă să soluţioneze notificarea reclamanţilor trebuia să aprecieze dacă situaţia acestora se încadra în vreunul dintre cazurile prevăzute în Legea nr. 10/2001.
Dispoziţia invocată de recurent ca temei pentru respingerea notificării în ceea ce priveşte cota de 1/2 ce a aparţinut reclamantei K.R. ignoră împrejurarea că, în situaţia părăsirii definitive a ţării, persoanele în cauză erau obligate să procedeze la înstrăinarea construcţiilor către stat, în schimbul unor sume pe care tot acesta le stabilea, motiv pentru care acestea nu puteau să reprezinte o despăgubire rezonabilă.
Argumentul oferit de Normele Metodologice, în sensul că persoana avea vocaţia de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina bunul înainte de manifestarea intenţiei de a părăsi definitiv ţara, este pur teoretic pentru că, practic, o astfel de operaţiune era imposibilă având în vedere că, potrivit art. 5 din Decretul nr. 223/1974, actele juridice încheiate în scopul eludării acestui decret erau nule de drept ceea ce constituia o încălcare a principiului libertăţii contractuale.
De altfel, textul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 nu condiţionează caracterul abuziv al preluării de împrejurarea că statul a plătit sau nu o sumă de bani în schimbul imobilului.
Pe de altă parte, nelegalitatea prevederii cuprinse în pct. 1.4 lit. b) alin. ultim din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003 rezultă nu numai din încălcarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ci şi din încălcarea dispoziţiilor constituţionale, care prevăd că hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar în conformitate cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, actele normative date în executarea legii se emit în limitele şi potrivit normelor pe care la ordonă.
Prin urmare, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, dispoziţiile constituţionale, care stabilesc o anumită ierarhie a actelor normative, interzic modificări sau completări ale dispoziţiilor unei legi printr-un act normativ de rang inferior.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul pârâtului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Blaj împotriva deciziei nr. 314/A din 16 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1543/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1539/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
