ICCJ. Decizia nr. 1129/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1129/2010
Dosar nr. 5053/105/2007
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 3787 din 19 iulie 2006, primarul municipiului Ploieşti a respins cererea, formulată în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, de către A.G. şi D.I.M., vizând restituirea în natură a imobilului (teren şi construcţie) situat în Ploieşti, cu motivarea că imobilul este afectat unor amenajări de utilitate publică.
S-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru imobilul imposibil de restituit în natură.
La 2 august 2006, A.G. a contestat această dispoziţie, solicitând instanţei restituirea în natură a terenului ce a făcut obiectul notificării – imobil ce a aparţinut autorului său D.G. – care nu este în totalitate ocupat de investiţii de utilitate publică.
După un prim ciclu procesual, finalizat prin casarea cu trimitere la fond, dispusă de către Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova, secţia civilă, prin sentinţa nr. 226 din 23 ianuarie 2008, a respins contestaţia ca neîntemeiată, reţinând că prin dispoziţia atacată s-a revocat o dispoziţie anterioară emisă în legătură cu acelaşi imobil (nr. 9742 din 26 noiembrie 2004) şi s-au respins cererile vizând restituirea în natură a imobilului, pe considerentul că, pe terenul „revendicat" s-a realizat utilitatea publică, în prezent acesta fiind ocupat de Grupul Şcolar Administrativ de Servicii Ploieşti, blocuri de locuinţe şi amenajările aferente.
Tot astfel, se mai arată, nu poate fi primită cererea contestatorului vizând restituirea în natură a unei părţi din imobilul solicitat, întrucât dispoziţia anterioară, reluată în cuprinsul dispoziţiei contestate, a făcut obiectul cenzurii instanţei de judecată, care a stabilit cu caracter irevocabil, dreptul reclamantului la despăgubiri.
Cât priveşte cuantumul acestor despăgubiri, instanţa nu poate proceda la reevaluarea imobilului, în condiţiile în care, această evaluare s-a realizat în dosarul având ca obiect contestarea primei dispoziţii.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care, prin Decizia nr. 190 din 5 septembrie 2008, în esenţă cu aceeaşi motivare, a respins ca nefondat apelul contestatorului.
În cauză, a declarat recurs în termen legal contestatorul A.G. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 – 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- contestaţia a fost greşit respinsă, întrucât prin dispoziţia atacată a fost reiterată în parte, vechea dispoziţie şi respinsă cererea de restituire în natură a părţii rămasă liberă din imobil, instanţa pornind de la o premisă greşită şi anume aceea că prin hotărâri anterioare, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, că pentru imobilul în litigiu, nu se pot acorda decât despăgubiri.
- avându-se în vedere aceleaşi considerente, s-au respins cererile formulate de contestator, privind efectuarea unor alte expertize de identificare a terenului şi respectiv, de evaluare a acestuia.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Urmare notificării formulată de contestator la 6 februarie 2002, s-a emis de către primarul municipiului Ploieşti, dispoziţia nr. 9742 din 26 noiembrie 2001, prin care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în cuantum de 1.164.312.586 lei vechi, în favoarea contestatorului A.G..
Această dispoziţie a făcut obiectul controlului judecătoresc, prin hotărâre irevocabilă (Decizia nr. 1524 din 19 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) stabilindu-se îndreptăţirea celui în cauză la acordarea unor despăgubiri, în cuantum de 1.013.077 RON.
Ulterior, avându-se în vedere şi notificarea formulată la 6 noiembrie 2001, de D.I.M., în legătură cu acelaşi imobil, primarul municipiului Ploieşti, a revocat prima dispoziţie şi a emis dispoziţia cu nr. 3787 din 10 iulie 2006, contestată în prezenta cauză, prin care măsurile reparatorii prin echivalent s-au stabilit în favoarea ambilor notificatori.
Ca atare, cea de a doua dispoziţie, a reiterat-o pe prima, dispunând în plus doar asupra acordării măsurilor reparatorii prin echivalent şi în favoarea notificatoarei D.I.M.
În consecinţă, în mod corect au reţinut instanţele că nu poate fi ignorată puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în contestaţia formulată împotriva primei dispoziţii, emisă în legătură cu acelaşi imobil, prin care s-a apreciat asupra acordării măsurilor reparatorii, în cuantum de 1.013.077 RON.
Tot astfel, a fost cenzurată irevocabil şi cererea vizând restituirea în natură a unei părţi din imobil, cerere care nu mai putea fi reiterată în prezentul litigiu.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul reclamantului A.G. împotriva deciziei nr. 190 din 5 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1520/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1518/2010. Civil → |
|---|
