ICCJ. Decizia nr. 1128/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1128/2010
Dosar nr. 2424/110/2007
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bacău la 21 martie 2007, reclamanţii S.A., S.L.C. şi S.V.O. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiul Bacău, anularea dispoziţiei nr. 1012 din 19 februarie 2007, emisă de acesta, şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de aproximativ 500 mp, situat în Bacău.
În motivarea contestaţiei, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii au arătat că prin dispoziţia contestată li s-a restituit suprafaţa de 629 mp, iar pentru suprafaţa de 1 mp li s-a respins notificarea, deoarece nu s-a făcut dovada proprietăţii şi a preluării abuzive.
S-a menţionat că terenul restituit formulează obiectul contractului de concesionare nr. 16274 din 30 decembrie 1993, modificat prin actul adiţional nr. 8840 din 26 martie 1999 încheiat între Consiliul Local Bacău şi Banca Comercială Română, iar terenul proprietatea reclamanţilor, solicitat prin notificare are un alt amplasament decât cel restituit prin dispoziţia atacată, o mare parte a acestuia fiind liberă de construcţii (cca. 500 mp).
Tribunalul Bacău, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 405 din 21 mai 2008, a respins contestaţia reclamanţilor ca nefondată, reţinând, în esenţă, că terenul situat pe vechiul amplasament este ocupat parţial de blocul nr. 5, de o conductă de termoficare activă şi o conductă de canalizare subterană inactivă, două cămine de vizitare conducte subterane precum şi două garaje.
S-a constatat, astfel, că acest teren este afectat de amenajări de utilitate publică, motiv pentru care nu se poate dispune restituirea în natură, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost interpretat prin art. 10.3 din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
De asemenea, s-a reţinut că nu s-a probat faptul că terenul ar face obiectul unui contract de concesiune încheiat anterior, această situaţie nefiind de natură să afecteze dreptul de proprietate al reclamanţilor, în speţă, aplicându-se dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei menţionate au formulat apel reclamanţii, criticând-o ca nelegală întrucât, în mod eronat, nu s-a constatat că partea din terenul în litigiu, neafectată de servituţi legale sau amenajări de utilitate publică putea fi restituită în natură.
De asemenea, s-a susţinut că stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent, prin compensare cu alte bunuri încalcă dispoziţiile art. 10 alin. (1) din legea specială, întrucât nu există acordul persoanei îndreptăţite în acest sens.
Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, pentru cauze cu minori, de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 4 din 14 ianuarie 2009, a admis apelul reclamanţilor şi a schimbat în tot sentinţa în sensul că a admis contestaţia şi a anulat în parte dispoziţia nr. 1012 din 19 februarie 2007, emisă de Primarul Municipiului Bacău, obligându-l pe acesta să dispună restituirea în natură, pe vechiul amplasament, a suprafeţei de 462 mp, teren identificat prin schiţa anexă la raportul de expertiză T.M., marcat cu linie roşie (fila 43 dosar apel).
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că terenul în litigiu nu se încadrează în categoria excepţiilor de la principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
S-a considerat că, deşi pe acest teren se află un cămin de vizitare a unei reţele telefonice subterane, reţeaua respectivă este inactivă şi abandonată, iar proprietarul acesteia şi-a dat acordul la restituirea terenului.
Împrejurarea că pe teren se află o platformă betonată nu a fost considerată ca fiind de natură să determine respingerea cererii de restituire în natură, întrucât nu s-a dovedit că este destinată unei amenajări de utilitate publică, în sensul prevăzut de art. 11 alin. (3)-(4) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Primarul Municipiului Bacău, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, pârâtul recurent a susţinut că, prin Decizia recurată, s-a reţinut, contrar–probelor administrate, că nu ar exista acordul persoanelor îndreptăţite în ce priveşte măsura compensării, deşi acestea au semnat procesul verbal prin care li s-a adus la cunoştinţă suprafaţa ce se restituie.
De asemenea, recurentul a invocat nulitatea expertizei, întrucât convocarea s-a făcut la sediul Primăriei Bacău, deşi în expertiză se precizează că părţile au fost înştiinţate să se prezinte la amplasamentul terenului.
Recurentul a mai arătat că a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, însă acestea nu au fost primite după pronunţare, instanţa nemanifestând rol activ în sensul de a observa nulitatea expertizei şi de a dispune repunerea pe rol a cauzei.
Recurentul a învederat că expertul nu a respectat planurile General Proiect şi nu a identificat toate reţelele edilitare care deservesc blocul 5.
Intimaţii reclamanţi au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Examinând criticile formulate de recurentul pârât, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Critica formulată prin primul motiv de recurs este nefondată, întrucât, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, în speţă, nu a existat acordul persoanelor îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii prin compensare cu alte bunuri, situaţie în care s-au încălcat dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Procesul verbal din 31 ianuarie 2007, la care se face referire prin motivele de recurs, consemnează, într-adevăr, că petenţii sunt de acord cu propunerea de restituire a unei suprafeţe de 629 mp, însă, prin acest înscris, terenul nu este identificat şi nu se specifică împrejurarea că acesta este acordat în compensare.
Ca atare, nu se poate reţine că ar fi existat acordul expres al tuturor bunurilor îndreptăţite la acordarea măsurii compensării.
Critica referitoare la nulitatea expertizei este, de asemenea, neîntemeiată.
Prin încheierea de la termenul din 1 octombrie 2008, instanţa de apel a încuviinţat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză de către acelaşi expert care a efectuat lucrarea în primă instanţă, stabilind două obiective: respectiv determinarea suprafeţei ce ar putea fi restituită în natură, fără a fi afectată de reţele edilitare şi a împrejurării dacă conducta de telefonie ce traversează terenul ar putea fi mutată pe alt amplasament.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 208 alin. (1) C. proc. civ., dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor.
Neregularitatea provocată de nerespectarea acestei dispoziţii legale trebuie însă să fie invocată după efectuarea expertizei şi înainte de a se pune concluzii în fond.
Această nulitate, decurgând din necitarea părţilor, este o nulitate relativă ce trebuie invocată la primul termen după depunerea raportului.
Deşi raportul de expertiză a fost comunicat consilierului pârâtului la termenul din 10 decembrie 2008, obiecţiunile acestuia au fost formulate abia prin concluziile scrise înregistrate la 13 ianuarie 2009, ulterior momentului procedural al punerii concluziilor asupra apelului, respectiv datei de 7 ianuarie 2009, când instanţa, după dezbateri, consemnate în încheierea de la termenul menţionat, a amânat pronunţarea pentru depunerea de concluzii scrise.
Intimatul pârât nu a solicitat repunerea pe rol a cauzei pentru motivul menţionat, respectiv necesitatea refacerii expertizei, considerată nulă pentru necitarea sa, situaţie în care nu se poate susţine că s-ar fi încălcat principiul rolului activ al instanţei.
Critica referitoare la constatările făcute prin raportul de expertiză nu va fi analizată întrucât nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând modul de apreciere a uneia dintre probele administrate, respectiv un aspect de netemeinicie şi nu de nelegalitate a deciziei recurate.
Nici ultimul motiv de recurs nu este întemeiat.
Urmare a suplimentării probatoriului în faza apelului.
s-a constatat că pe terenul solicitat a fi restituit se află un cămin de vizitare pentru reţeaua de telefonie, reţea care este, însă, inactivă şi abandonată, iar proprietarul acestuia este de acord cu restituirea terenului, conform adresei nr. 214/3818/25 mai 2004 a SC R. SA.
Cu privire la platforma betonată s-a reţinut corect de instanţa de apel că nu s-a dovedit realizarea acesteia în cadrul lucrărilor de sistematizare a localităţii şi nici că ar fi destinată unei amenajări de utilitate publică, în sensul dispoziţiilor art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001.
În consecinţă, susţinerea recurentului în sensul că nu s-ar fi identificat toate reţelele edilitare care deservesc blocul nr. 5 nu poate fi primită.
Pentru toate aceste considerente se va constata că, în mod corect, instanţa de apel a făcut aplicarea principiului priorităţii măsurii de restituire în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, întrucât terenului în litigiu nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul pârâtului Primarul Municipiului Bacău împotriva deciziei nr. 4 din 14 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1518/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1517/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
