ICCJ. Decizia nr. 1556/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1556/2010
Dosar nr. 241/43/200.
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Harghita la 28 aprilie 2006, reclamantul F.T. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Comunei Praid, Comuna Praid prin primar, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Primăria Comunei Praid, V.A. şi V.G., să se constate nulitatea absolută a titlului statului asupra cotei de 3/5 din imobilul înscris în C.F. nr. 1809 Praid, nr.top 444, 445, preluată în mod abuziv de la coproprietari de C.F. de la B9, 11 şi 13, de la numiţii F.A., F.V. şi F.Z., să se anuleze încheierea de întabulare nr. 124-159 din 30 ianuarie 1976, în favoarea Statului Român pentru cota de 3/5, precum şi încheierea de întabulare pentru aceeaşi cotă în favoarea pârâţilor V.
S-a mai solicitat reînscrierea acestei cote pe numele coproprietarilor F,, modificarea dispoziţiei nr. 392 din 27 martie 2006, emisă de Primarul Comunei Praid, în sensul înlăturării propunerii de acordare de despăgubiri şi restituirea în natură către reclamant a cotei de 3/5 din imobilul autorilor săi.
Prin sentinţa civilă nr. 1934 din 30 mai 2007, pronunţată într-un al doilea ciclu procesual, Tribunalul Harghita a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că imobilul în litigiu, respectiv cota de 3/5 a fost preluată de Statul Român, în baza Decretului nr. 223/1974 şi a fost folosită de pârâţii V. Prin sentinţa civilă nr. 297 din 11 martie 1992 pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc s-a admis acţiunea formulată de pârâţii V. şi s-a dispus sistarea stării de indiviziune, atribuindu-se acestora în natură cota de 3/5 aparţinând statului, cu obligarea la plata sultei corespunzătoare, pe care aceştia au achitat-o în anul 1996.
S-a mai reţinut că înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al pârâţilor V. asupra cotei de 3/5, prin încheierea nr. 1735 din 13 martie 2006, s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 7/1996, în aceste condiţii titlul de naţionalizare al statului fiind valabil.
Pe cale de consecinţă, s-a constatat că nu se poate restitui în natură reclamantului cota menţionată din imobilul în litigiu.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru neanalizarea titlului statului în preluarea cotei de 3/5 din imobil, în condiţiile în care, la acea dată, proprietarii tabulari nu mai erau în viaţă, deci nu putea avea calitatea de subiecte de drept în preluarea imobilului , ceea ce atrage în mod evident nulitatea absolută.
Apelantul reclamant a mai susţinut că actul de naţionalizare nu a fost comunicat moştenitorilor defuncţilor proprietari tabulari, pentru a putea fi eventual atacat, astfel că acest transfer al dreptului de proprietate nu poate produce efecte juridice.
Prin Decizia civilă nr. 96/A din 23 octombrie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis apelul şi a desfiinţat sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
În motivarea acestei soluţii, curtea de apel a reţinut că, prin acţiunea introductivă, reclamantul a solicitat să se constate că niciodată nu a avut loc transcrierea dreptului de proprietate de la autorii săi la stat, ceea ce reprezintă o acţiune în revendicare a imobilului, iar, pe de altă parte, prin contestarea actului administrativ emis de către Comuna Praid, reclamantul recunoaşte că a avut loc un transfer al dreptului de proprietate şi, în temeiul Legii nr. 10/2001, solicită restabilirea acestui drept.
S-au invocat dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora solicitantul are posibilitatea de a urma una dintre cele două căi, cea de drept comun şi cea administrativă, însă doar alternativ. S-a considerat că se impune disjungerea celor două cereri, ulterior reclamantul avândposibilitatea de a opta pentru acţiunea de drept comun sau cea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 107/2001, opţiune ce nu se poate realiza decât în faţa primei instanţe.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamantul, susţinând că instanţa de apel, în mod greşit, a calificat acţiunea ca o acţiune mixtă, cu mai multe capete de cerere, cererea întemeiată pe Legea nr. 10/2001, reprezentând o contestaţie împotriva dispoziţiei emise de primar.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 7949 pronunţată la 11 decembrie 2008, a admis recursul reclamantului F.T. şi a casat Decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a constatat că, în speţă, reclamantul a învestit instanţa cu o contestaţie împotriva unei dispoziţii emise în procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, nu şi cu o acţiune în revendicare, cum greşit a reţinut instanţa de apel. S-a considerat că celelalte petite ale acţiunii privind legalitatea diferitelor înscrieri în C.F. referitoare la bunul ce formează obiectul litigiului, decurg din rezolvarea cererii principale.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 83/A din 12 iunie 2009, a respins ca nefondat apelul reclamantului F.T., reţinând în esenţă, că Statul Român a preluat, în baza Decretului nr. 223/1974 cota de 3/5 înscrisă în C.F. nr. 1809 Praid, sub nr. 444,445, în condiţiile în care foştii proprietari F.A., F.V. şi F.Z. au decedat cu mult înaintea emiterii actului normativ menţionat.
S-a reţinut prin considerentele acestei decizii că reclamantului nu i se putea restitui în natură imobilul în litigiu, acordându-i-se despăgubiri conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, în condiţiile în care cota de 3/5 a fost întabulată în C.F. pe numele pârâţilor V. în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs în termenul legal reclamantul F.T., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurentul a susţinut că instanţa de apel a procedat eronat neanalizând legalitatea titlului Statului Român în preluarea cotei de 3/5 din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, astfel că nu a observat că nu a avut loc o preluare juridică, ci numai o deposedare faptică.
S-a învederat că cei trei proprietari, de la care s-au preluat cote de câte 1/5, nu mai erau în viaţă la data intrării în vigoare a Decretului nr. 223/1974 (publicat în Buletinul Oficial nr. 152 din 6 decembrie 1974), astfel că prevederile acestui act normativ nu puteau fi aplicate retroactiv, încălcându-se art. 1 C. civ.
În acelaşi sens, s-a precizat că, din moment ce actul administrativ a vizat persoane decedate şi nu a fost comunicat succesorilor acestora, în contextul în care acest act era supus controlului judecătoresc, conform dispoziţiilor Legii nr. 1/1967, nu poate produce niciun efect, neoperând transferul dreptului de proprietate către stat.
S-a mai susţinut că statul nu putea dobândi un titlu valabil de proprietate, întrucât, în condiţiile art. 644 şi art. 655 C. civ., proprietatea se poate dobândi prin lege şi nu prin alte acte normative de rang inferior, cum este decretul în cauză.
O altă critică formulată prin motivele de recurs a vizat inopozabilitatea sentinţei civile nr. 297/1992 a Judecătoriei Odorheiu-Secuiesc în ceea ce priveşte pe reclamant şi Statul Român, care nu a fost reprezentat de Ministerul Finanţelor.
S-a arătat că partajul nu are caracter constitutiv de drepturi, astfel că pârâţii V. nu au titlu valabil asupra cotei de 3/5, iar atitudinea subiectivă a acestora respectiv buna credinţă nu are nicio relevanţă.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs, reclamantul a susţinut că prin încheierea nr. 218 din 12 ianuarie 2006 s-a dispus notarea în C.F. 1809 şi 1809/5 a revendicării cotei de 3/5, în aceste condiţii, în raport cu art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, text introdus prin Legea nr. 247/2005, fiind interzisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, modificarea situaţiei juridice a imobilului până la finalizarea procedurii de restituire.
De asemenea, s-a arătat că încheierea nr. 1735 din 13 martie 2006, prin care au fost înscrişi în C.F. pârâţii V. cu privire la cota de 3/5, nu este definitivă şi producătoare de efecte juridice, întrucât reclamantul a formulat plângere împotriva acesteia, pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc (dosar nr. 1016/2006, suspendat la 18 octombrie 2006, până la soluţionarea prezentei cauze).
Prin cel de-al patrulea motiv de recurs s-a invocat faptul că dispoziţia atacată reţine eronat că imobilul a fost înstrăinat către fostul chiriaş cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu toate că acest act normativ nu are aplicabilitate în cauză.
Critica formulată prin ultimul motiv de recurs s-a referit la împrejurarea că reclamantului, cetăţean maghiar, nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. II alin. (1)-(3) din OUG nr. 184/2002, completat cu alin. (4) şi (5) din Legea nr. 48/2004, cu privire la dreptul de folosinţă special al cetăţenilor străini, întrucât imobilul a fost preluat fără titlu valabil, astfel că şi-a păstrat calitatea de proprietar avută la data preluării, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile formulate prin motivele invocate de recurentul reclamant, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat având în vedere considerentele ce succed:
Prin acţiunea introductivă, reclamantul F.T. a contestat dispoziţia nr. 392 din 27 martie 2006, emisă de Primarul Comunei Praid, în sensul că a solicitat înlăturarea din dispoziţia menţionată a propunerii de acordare de despăgubiri şi restituirea în natură a cotei de 3/5 din imobilul situat în Praid, înscris în C.F. nr. 1809 nr.top. 444, 445, teren şi construcţii, cotă indiviză ce a aparţinut autorilor săi, proprietarii tabulari F.A., F.V. şi F.Z.
Cealaltă cotă parte de 2/5, ce a constituit proprietatea tabulară a numiţilor S.G. şi S.R. a fost înstrăinată prin contractul autentic de vânzare-cumpărare nr. 1434/1978 pârâţilor V.A. şi V.G., dreptul de proprietate al acestora fiind înscris în cartea funciară.
Cota indiviză de 3/5 din imobil, ce a aparţinut autorilor reclamantului, a fost preluată de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974.
La 17 septembrie 1991 s-a înregistrat la Judecătoria Odorheiu – Secuiesc acţiunea prin care V.A. şi V.G. au solicitat ieşirea din indiviziune privind imobilul situat în Praid, înscris în C.F. 1809.La 11 martie 1992, s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 297, prin care s-a admis acţiunea şi s-a atribuit în natură imobilul reclamanţilor cu stabilirea unei sulte corespunzătoare, dispunându-se întabularea dreptului de proprietate asupra întregului imobil în C.F.
Această hotărâre judecătorească, definitivă şi irevocabilă, a intrat în puterea lucrului judecat, neputând fi cenzurată în prezentul litigiu, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel.
Urmare a achitării sultei, la 13 martie 2006, prin încheierea nr. 1735 s-a întabulat dreptul de proprietate al pârâţilor intimaţi V. cu privire la cota de 3/5.
Critica formulată prin primul motiv de recurs vizând neanalizarea de către instanţa de apel a legalităţii titlului statului în ceea ce priveşte preluarea cotei de 3/5 din imobil este neîntemeiată.
Pe de o parte, instanţa de apel a reţinut corect că Statul Român a preluat, în baza Decretului nr. 223/1974, cota de 3/5 din imobilul înscris în C.F. 1809 Praid, în condiţiile în care foştii proprietari F.A., F.V. şi F.Z. erau decedaţi la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat.
Astfel, F.A. a decedat la 17.08.1954 la Budapesta, F.V. la 31 ianuarie 1965 la Tatabanya, Ungaria, iar F.Z. la 17 martie 1963 la Kajapek, Ungaria.
Într-adevăr, actul administrativ, respectiv Decizia de preluare a cotei indivize în discuţie emisă în aplicarea Decretului nr. 223/1974, a vizat persoane decedate, nu a fost comunicat succesorilor, astfel că nu a putut fi supus controlului judecătoresc, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 1/1967.
Intimatul pârât Primarul Comunei Praid nu a contestat însă calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la acordarea veniturilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 şi nici preluarea abuzivă a cotei menţionate, implicit, prim emiterea dispoziţiei contestate, prin care a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, apreciind că imobilul în discuţie se încadrează în dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, întrucât prima instanţă a fost învestită cu o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, calificată ca atare prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7949 din 11 decembrie 2008, nu se impunea compararea titlurilor părţilor, respectiv al reclamantului şi Statului Român şi subdobânditorilor dreptului de proprietate asupra cotei de 3/5 din imobil, pârâţii V.
Ca atare criticile reclamantului recurent sunt neîntemeiate.
Într-adevăr sentinţa irevocabilă a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc prin care s-a dispus ieşirea din indiviziune, atribuindu-se cota de 3/5 din imobil pârâţilor persoane fizice nu este opozabilă reclamantului şi nu are efect constitutiv de drepturi, însă aceste aspecte sunt lipsite de relevanţă în contextul cadrului procesual fixat prin cererea de chemare în judecată, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
În realitate, prin contestaţia reclamantului, prima instanţă a fost chemată să cenzureze natura măsurilor reparatorii acordate acestuia prin dispoziţia contestată.
Refuzul restituirii în natură a cotei indivize solicitate de reclamant a fost justificat, în mod eronat, în preambulul dispoziţiei contestate, de constatarea înstrăinării imobilului către fostul chiriaş cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Acest argument nu corespunde situaţiei de fapt expuse mai sus, în realitate cota în discuţie fiind dobândită de pârâţi în baza unei hotărâri judecătoreşti de ieşire din indiviziune cu statul, definitive şi irevocabile, pronunţate la 11 martie 1992, anterior formulării notificării de către reclamant în baza Legii nr. 10/2001.
Măsurile reparatorii a căror acordare s-a propus prin dispoziţia contestată, chiar dacă motivarea acestuia nu este corectă, au fost legal stabilite, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3), art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, republicate.
Critica formulată prin cel de-al treilea motiv de recurs, referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, este de asemenea, nefondată.
Dreptul de proprietate al pârâţilor asupra cotei de 3/5 din imobil a fost întabulat în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile cu mult anterioare oricărei solicitări de restituire a imobilului de către reclamant şi intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,în baza căreia s-a formulat notificarea.
În procedura contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, instanţa de apel nu putea cenzura încheierea de înscriere în C.F. nr. 1735 din 13 martie 2006, nefiind investită în acest sens.
Criticile formulate prin ultimul motiv de recurs referitoare la inaplicabilitatea OUG nr. 184/2002, modificate prin Legea nr. 48/2004 nu vor fi analizate, reţinându-se că, raportat la măsurile reparatorii ce s-au propus a fi acordate reclamantului, prin dispoziţia contestată, emisă cu aplicarea corectă a prevederilor Legii nr. 10/2001, calitatea de cetăţean străin a acestuia este lipsită de relevanţă.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi analizat, fiind invocat formal, întrucât din dezvoltarea criticilor aduse deciziei recurate nu rezultă că s-ar invoca nemotivarea hotărârii sau motivarea contradictorie sau bazată pe argumente străine de natura pricinii.
Pentru toate aceste considerente, se va constata că nu sunt întrunite dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi se va respinge recursul reclamantului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul F.T. împotriva deciziei nr. 83/A din 12 iunie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă şi de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1590/2010. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 155/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
