ICCJ. Decizia nr. 1604/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1604/2010
Dosar nr. 1896/1/2009
Şedinţa publică din 10 martie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Decizia nr. 886 din 2 februarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâţii P.G. şi Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva deciziei nr. 434 A din 4 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că în mod corect s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare întrucât cererea a fost formulată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar art. 47 din această lege permite judecarea acţiunilor în revendicare. Corect s-a reţinut lipsa de diligenţă a pârâtului P.G. la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, având în vedere că potrivit actelor dosarului, la 25 aprilie 2006, anterior încheierii acestuia, reclamantul a solicitat restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995, fiind evidentă astfel lipsa de bună-credinţă cerută de dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ceea ce conduce la lipsa valabilităţii titlului. Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilul preluat în temeiul Decretului nr. 92/1950, act normativ ale cărui dispoziţii contraveneau Constituţiei din anul 1948, este preluat abuziv, fără titlu valabil. S-a concluzionat că, având în vedere aspectul că niciunul dintre pârâţi nu şi-a dovedit criticile formulate ca fiind întemeiate, hotărârea atacată este legală, motiv pentru care recursurile au fost respinse.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire P.G., întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., arătând că soluţia nu este motivată cu privire la al treilea motiv de recurs care priveşte buna-credinţă de care a dat dovadă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, precum şi cu privire la al patrulea motiv de recurs care vizează compararea efectivă a titlurilor de proprietate. Astfel, instanţa de recurs a omis să se pronunţe cu privire la intervenienţi, care nu au formulat cerere de restituire a imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995, iar reclamantul T.N. a solicitat restituirea numai cu privire la o cotă de ⅓ din imobil, fără să o individualizeze. Un alt aspect este acela potrivit căruia revizuentul a depus cererea de cumpărare în anul 1996, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în 1997, după trecerea termenului prevăzut de lege pentru depunerea cererilor de restituire şi nu înainte ca oficiul juridic al vânzătoarei să confirme că nu există impedimente la vânzare.
Cererea de revizuire urmează a fi respinsă pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Potrivit art. 322 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Din economia reglementării în materie, rezultă condiţiile minime de admisibilitate a cererii de revizuire, iar, referitor la hotărârile pronunţate în recurs, textul cuprinde precizarea că revizuirea este posibilă numai dacă instanţa de recurs a evocat fondul, per a contrario, însemnând că nu poate fi revizuită hotărârea prin care recursul a fost respins.
În căile de atac evocarea fondului presupune schimbarea situaţiei de fapt în urma analizei probelor. Drept urmare, hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se situaţia de fapt, nu sunt susceptibile de revizuire.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.
Or, în speţă, prin Decizia a cărei revizuire se solicită s-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâţii P.G. şi Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva deciziei nr. 434 A din 4 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Se reţine deci că prin Decizia atacată, dată de o instanţă de recurs, nu s-a evocat fondul.
În plus, pct. 2 al art. 322 C. proc. civ., precizat ca temei de drept al cererii de revizuire, reglementează situaţia în care se poate cere revizuirea unei hotărâri motivat de faptul că instanţa de judecată s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori a dat mai mult decât s-a cerut, aceste cerinţe nefiind întrunite în cazul de faţă.
Astfel, textul vizează inadvertenţele dintre obiectul pricinii supuse judecăţii – în baza principiului disponibilităţii – şi ceea ce instanţa a hotărât, între ceea ce s-a cerut şi ceea ce s-a pronunţat, deşi nu s-a cerut – extra petita; nu s-a pronunţat, deşi s-a cerut – minus petita; s-a dat mai mult decât s-a cerut – plus petita, neîngăduind instanţei să depăşească obiectul acţiunii sau al celorlalte cereri accesorii sau incidentale şi nepermiţând acesteia să omită de a se pronunţa asupra unui capăt de acţiune. Textul implică ca revizuentul să aibă în vedere obiectul cererii, nu temeiurile acesteia sau mijloacele de apărare. Nemulţumirea revizuentului, exprimată faţă de considerentele hotărârii atacate, nu poate face obiectul căii extraordinare de atac prin prisma motivului prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Respingând recursurile declarate de pârâţi, instanţa de recurs a menţinut o soluţie anterioară, nepronunţându-se ea însăşi cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată în raport de care se verifică, în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., respectarea principiului disponibilităţii, astfel încât nici nu putea să acorde altceva decât s-a cerut.
Pentru cele ce preced, cererea de revizuire urmează a fi respinsă.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., revizuentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3570 lei, reprezentând onorariu avocaţial către intimaţii T.N., P.C., T.E. şi T.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de P.G. împotriva deciziei nr. 886 din 2 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Obligă revizuentul la 3570 lei cheltuieli de judecată către intimaţii T.N., P.C., T.E. şi T.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1632/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1602/2010. Civil. Drepturi băneşti.... → |
|---|
