ICCJ. Decizia nr. 1632/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1632/2010
Dosar nr. 1735/117/200.
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 724 din 31 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 1760/2006 s-a constatat renunţarea reclamanţilor G.G. şi G.V. la judecarea cererii având ca obiect anularea ordinului Prefectului nr. 376/2001, emis de Prefectura judeţului Cluj; s-a admis excepţia lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca şi Consiliul Judeţean Cluj, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamanţilor, formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi; s-a admis în parte plângerea extinsă, formulată de reclamanţii G.G. şi G.V., în contradictoriu cu Primarul Municipiului Cluj – Napoca şi, în consecinţă, s-a anulat în parte această dispoziţie, pârâtul fiind obligat să emită pe seama reclamanţilor o dispoziţie de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 367 mp, parte din parcela cu nr. top. 3811, situat în perimetrul ANBC74MA, indicat în schiţa anexă la expertiză întocmită de expert G.T., aflată la fila 286 dosar, ce face parte integrantă din sentinţă; s-a respins cererea de restituire în natură a terenului până la concurenţa suprafeţei de 1348 mp şi de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 695 mp; s-a dispus rectificarea C.F. nr. 138533 Cluj - Napoca prin radierea tuturor înscrierilor făcute în această carte funciară, precum şi a C.F. nr. 4861 Cluj, prin radierea înscrierilor de sub B. 12; pârâţii Primarul municipiului Cluj – Napoca, F.N.Z.S., F.N.C.S. şi SC N. & M.I. SRL au fost obligaţi să plătească reclamanţilor suma de 389 lei cheltuieli de judecată parţiale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în considerentele sentinţei faptul că, iniţial, imobilul a fost înscris în C.F. nr. 4861 Cluj nr. top. 3811, având destinaţia de curte şi grădină, cu casă din cărămidă formată din două corpuri de clădire, constituind proprietatea tabulară a reclamanţilor sub B. 5, B. 8, B. 6, B. 9, iar ulterior a trecut în proprietatea Statului Român în baza decretului de expropriere nr. 166/1968, cu plata unor despăgubiri de 84.601 lei. Pentru o suprafaţă de 325 mp din nr. top. 3811 s-a eliberat titlul de proprietate în favoarea numitului J.C.P., teren înscris ulterior în C.F. nr. 138533, în favoarea succesorilor acestuia, J.D. şi S., cu nr. top. Nou 3811/1, imobil înstrăinat succesiv prin contracte de vânzare-cumpărare autentice lui F.A., apoi lui J.L.M. şi G., apoi lui SC N. & M.I. SRL, şi mai apoi în favoarea lui F.N. şi M.
Prin ordinul prefectului nr. 376/2001 reclamanţilor li s-a restituit în baza Legii nr. 1/2000 o suprafaţă de 536 mp, iar pentru diferenţa de 1507 mp s-a dispus înscrierea acestora în anexa 39 cu despăgubiri, validată prin hotărârea nr. 35 din 24 aprilie 2001.
Prin dispoziţia atacată s-a respins cererea de restituire în natură a terenului, pe motiv că cererea de restituire a terenului a fost soluţionată în baza Legii nr. 18/1991, astfel încât nu mai poate face obiectul Legii nr. 10/2001, însă în opinia Tribunalului acest teren face obiectul Legii nr. 10/2001 întrucât, fiind un teren expropriat, se încadrează în prevederile art. 11 din această lege, mai ales că nu s-a făcut dovada că reclamanţii ar fi beneficiat de despăgubiri ca urmare a înscrierii lor în anexa nr. 39.
Expertiza întocmită în cauză de expert G.T. a relevat faptul că este posibilă restituirea în natură doar a unei părţi din teren, de 367 mp, restul terenului fiind ocupat cu construcţii, bloc de locuinţe, centrală termică, parcări asfaltate, parcări neamenajate, căi de acces, trotuare, alei asfaltate.
Raportat la această stare de fapt, Tribunalul a apreciat că acţiunea este întemeiată în parte, potrivit dispozitivului sentinţei.
În temeiul art. 36 pct. 1 şi art. 38 din Legea nr. 7/1996 s-a dispus rectificarea înscrierilor din cartea funciară conform dispoziţiilor din dispozitivul sentinţei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, pe de o parte reclamanţii G.G. şi G.V., iar pe de altă parte pârâţii Primarul municipiului Cluj – Napoca, F.N.Z.S. şi M.V.M.
Apelanta G.V. a decedat pe parcursul soluţionării cauzei, respectiv la data de 18 februarie 2008, în cauză fiind introduşi succesorii acesteia, G.G. – soţ supravieţuitor, G.G. jr. – fiu şi P.T.G., nepoată de fiică predecedată, calitatea de succesori fiind dovedită cu actele de stare civilă aflate la filele 29 – 33 dosar apel.
Prin propriul apel, reclamanţii au solicitat schimbarea sentinţei apelate, în sensul de a se dispune obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii prin care să fie restituit în natură terenul liber în suprafaţă de 812 mp, iar pentru diferenţa de teren de 695 mp să se acorde măsuri reparatorii în echivalent.
În motivarea apelului s-a arătat că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că doar suprafaţa de 367 mp poate fi restituită în natură, câtă vreme expertiza întocmită în cauză a evidenţiat existenţa unei suprafeţe mai mari de teren, răspunzându-se astfel obiecţiunilor formulate de către reclamanţi.
S-a mai arătat de către reclamanţi că cei 536 mp teren, acordaţi prin ordinul prefectului, nu au fost identificaţi în teren, iar reclamanţii au constatat la faţa locului că au apărut parcări noi, amenajate cu rea-credinţă de către Primărie, pe terenul asupra căruia s-a emis acest ordin.
Prin propriul apel, pârâtul Primarul municipiului Cluj – Napoca a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, în principal pe excepţia tardivităţii cererii, iar în subsidiar ca nefondată, cu motivarea că, prin cererea introductivă de instanţă, reclamanţii au contestat dispoziţia Primăriei din 17 ianuarie 206 privind Legea nr. 10/2001, în contradictoriu cu Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj – Napoca şi abia ulterior, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât, reclamanţii şi-au extins acţiunea împotriva Primarului municipiului Cluj – Napoca, la 5 mai 2006, solicitând expres anularea dispoziţiei nr. 193 d in 19 ianuarie 2006. În concluzie, arată pârâtul apelant, s-a depăşit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pentru atacarea dispoziţiei.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a arătat că prima instanţă a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, ţinând seama de faptul că pentru o parte din teren, respectiv pentru 536 mp, reclamanţii au primit Ordinul prefectului nr. 376/2001, iar pentru diferenţa de 1507 mp au fost înscrişi în anexa nr. 39 validată prin hotărârea nr. 35 din 24 aprilie 2001 a Comisiei judeţene Cluj pentru aplicarea Legii nr. 18/1991. Prin urmare, dacă terenul a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, nu mai poate face obiectul Legii nr. 10/2001.
În plus, instanţa de fond nu a stabilit exact dacă mai există teren liber în suprafaţă de 536 mp, sau teren în plus faţă de acesta, instanţa fondului acordându-le practic reclamanţilor 2410 mp în loc de 2045 mp la cât ar fi fost îndreptăţiţi din care 903 mp în natură (536 mp prin ordinul prefectului şi 367 mp prin sentinţa apelată), iar 1507 mp în echivalent.
Prin propriul apel, pârâţii M.V.M. şi F.N.Z.S., au solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului, astfel cum a fost precizată şi extinsă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acestui apel au fost reproduse concluziile primei instanţe, arătându-se că în mod nelegal a fost admisă plângerea reclamanţilor, având în vedere că, pe de o parte, aceasta este tardiv formulată, iar pe de altă parte, pentru că s-au încălcat dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, arată apelanţii, plângerea a fost precizată abia la data de 5 mai 2006, în sensul anulării dispoziţiei nr. 193/2006, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj – Napoca, în timp ce cererea de chemare în judecată iniţială a fost înregistrată la 16 februarie 2006, în contradictoriu cu Statul Român prin Consiliul Local Cluj – Napoca, reclamanţii arătând că înţeleg să conteste „dispoziţia Primăriei din 17 ianuarie 2006".
În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a arătat că atâta timp cât reclamanţilor li s-a eliberat ordinul prefectului pentru 536 mp teren, iar pentru diferenţa de 1507 mp aceştia au fost înscrişi în anexa 39 pentru despăgubiri, hotărârea pronunţată de prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, cererea reclamanţilor, formulată în baza Legii nr. 10/2001, apărând ca fiind lipsită de interes.
Nu s-a făcut dovada, în speţă, a existenţei vreunei suprafeţe libere de teren din parcela cu nr. top. 3811, ce a aparţinut reclamanţilor, susceptibilă de a fi restituită în natură, expertiza tehnică efectuată în cauză lăsând neelucidat acest aspect. În susţinerea acestui motiv de apel au fost reproduse considerentele expertizei întocmite în faţa primei instanţe, arătându-se că instanţa de fond a omis să identifice exact suprafaţa de 536 mp din Ordinul prefectului, a omis să verifice dacă există suprapunere între această suprafaţă de teren şi terenul de 367 mp restituit prin sentinţă, a omis să identifice suprafaţa de 500 mp din C.F. nr. 138533 Cluj, şi a omis să stabilească dacă suprafaţa de 367 mp se suprapune în mod real sau nu cu suprafaţa de 325 mp înscrisă sub nr. top. 3811/1 din C.F. 138533 Cluj.
S-a mai arătat de către pârâţii apelanţi că hotărârea primei instanţe este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 112 pct. 3, art. 132 şi art. 133 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin extinderea de acţiune formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii F.N. şi M. nu s-a indicat obiectul cererii şi valoarea lui şi nici pretenţiile concrete faţă de pârâţi, ceea ce atrage nulitatea extinderii de acţiune.
Apoi instanţa a încălcat dispoziţiile Legii nr. 146/1997 întrucât, reclamanţii trebuiau să timbreze cererile în rectificarea înscrierilor de C.F.
Instanţa de fond a încălcat şi dispoziţiile Legii nr. 7/1996 atunci când a dispus rectificarea cărţilor funciare care putea fi făcută eventual în baza art. 36 din această lege, iar nu în baza art. 38, mai ales că prima instanţă nu a fost legal învestită cu vreo cerere de anulare a titlurilor de proprietate ale pârâţilor, nu a analizat valabilitatea acestor titluri, ceea ce înseamnă că nu se putea pronunţa nici pe rectificarea înscrierilor făcute în baza acestor titluri.
În sfârşit, arată apelanţii, instanţa s-a pronunţat plus petita, întrucât, deşi reclamanţii au solicitat anularea înscrierilor din C.F. nr. 138533 Cluj doar pentru 325 mp, despre care susţineau că este identică cu suprafaţa pentru care titlul de proprietate al lui J.C.P. a fost parţial anulat, totuşi a dispus rectificarea C.F. pentru întreaga suprafaţă de 500 mp.
În legătură cu acest apel, Curtea constată că au calitatea de apelanţi doar pârâţii F.N.Z.S. şi M.V.M., aceştia fiind cei care au formulat declaraţia de apel în nume personal, în termen legal, declarând apel la data de 20 februarie 2008, (f. 3, 4 dosar apel), şi în numele cărora, avocaţii aleşi să-i reprezinte, au formulat motivele de apel, iniţial, în preambulul memoriului de apel fiind menţionaţi doar aceşti doi pârâţi, care de altfel au fost înscrişi ca semnatari ai apelului şi la finalul memoriului de apel (f. 43, 50 dosar apel).
Soţiile celor doi pârâţi, M.C.G. şi F.N.C.S. nu au declarat apel împotriva hotărârii fondului, nici nu au înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 293 C. proc. civ., astfel încât, menţionarea olografă în memoriul cuprinzând motivele de apel formulate de pârâţii M.V.M. şi F.N.Z.S., independent de cine a făcut această menţiune olografă, nu este susceptibilă să producă efecte juridice, în sensul de a le conferi acestor pârâte calitatea de apelante în cauză.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanţii au solicitat respingerea apelului pârâţilor M. şi F.N., întrucât în calificarea introducerii în termen a unei acţiuni se are în vedere cu prioritate data la care aceasta a fost înregistrată şi formulată, iar nu forma şi condiţiile îndeplinite de cererea de chemare în judecată, reclamanţii atacând dispoziţia la Secţia civilă a Tribunalului Cluj în termen de 30 zile de la comunicare; în mod corect s-a apreciat de către prima instanţă că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, întrucât aceasta are un caracter de complinire în raport de alte acte normative anterioare, prevederile Legii nr. 10/2001 aplicându-se cu prioritate faţă de aceste măsuri (f. 65).
Consiliul Judeţean Cluj şi Prefectura judeţului Cluj au solicitat, prin întâmpinările formulate, să se constate că nu au calitate procesuală pasivă în cauză.
Prin Decizia civilă nr. 78 A din 12 martie 2009 Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a admis apelurile în parte, apeluri declarate de reclamanţii G.G., G.G. jr., P.T.G. şi F.N.Z.S. şi M.V.M. şi a respins ca nefondat apelul pârâtului Primarul Municipiului Cluj – Napoca, împotriva sentinţei civile nr. 724 din 31 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj pe care a schimbat-o în parte, astfel: S-a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanţilor, a terenului în suprafaţă de 419 mp, identificată prin S 4 în anexa la raportul de expertiză efectuat de expert M.M.T., parte integrantă din hotărâre, situată între pct. E – F – G – H.
A fost stabilit dreptul reclamanţilor la măsurile reparatorii, în echivalent pentru diferenţa de 955 mp teren şi pentru construcţiile demolate, având în vedere despăgubirile primite la expropriere.
A fost înlăturată din sentinţa dispoziţia privitoare la respingerea cererii de restituire în natură a diferenţei de teren până la concurenţa suprafeţei de 1348 mp şi de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 695 mp, precum şi cea privind obligarea pârâţilor F.N. şi M. la plata cheltuielilor de judecată. Au fost respinse petitele din cererea reclamanţilor privind rectificarea C.F. nr. 138533 Cluj, prin radierea tuturor înscrisurilor din această C.F.. A fost menţinută dispoziţia din sentinţă privind radierea de sub B 12 din C.F. 4861, nr. top. 3811/1, teren în suprafaţă de 325 mp Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei. Au fost compensate parţial cheltuielile de judecată în apel, - constând în onorariile avocaţilor reclamanţilor şi ale părţilor F.N. şi M., până la concurenţa sumei de 800 lei, şi total în privinţa cheltuielilor de judecată, constând în onorariile pentru expertiză şi a obligat pârâta la plata sumei de 2.448 lei cheltuieli de judecată parţiale în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată şi modificată, Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la Secţia civilă a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare, sau, după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Este adevărat că potrivit art. 112 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, respectiv pentru persoanele juridice denumirea şi sediul lor, obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă, dar nu este mai puţin adevărat că potrivit art. 1141 C. proc. civ., la primirea cererii de chemare în judecată, dacă se constată că cererea nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege, se va stabili un termen în acest sens, aceste dispoziţii fiind în concordanţă cu prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
În nici un caz nu poate fi primită susţinerea apelanţilor, în sensul că cererea introductivă de instanţă nu cuprindea toate elementele pe care trebuie să le conţină o cerere de chemare în judecată, conform art. 112 C. proc. civ., câtă vreme, prin cererea introductivă în instanţă, promovată în contradictoriu cu mai mulţi pârâţi, reclamanţii au arătat că înţeleg să conteste dispoziţia Primăriei din 17 ianuarie 2006, arătând că în timp util vor depune „şi memoriu şi documentele necesare".
Prin urmare, obiectul cererii introductive de instanţă este clar precizat, şi anume, anularea dispoziţiei Primăriei emisă în baza Legii nr. 10/2001.
Este irelevant faptul că la acel moment nu s-a indicat exact numărul acelei dispoziţii şi nici emitentul acesteia, câtă vreme, aprecierea promovării în termen sau nu a unei acţiuni – în cazul în care o anume lege prevede un anumit termen în acest sens, se raportează la data la care aceasta a fost efectiv la instanţa competentă să o soluţioneze, fiind suficient să se indice succint care este obiectul respectivei cereri, un argument în acest sens constituindu-l chiar posibilităţile conferite reclamantului de art. 1141 şi art. 132 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte, este de observat faptul că odată cu cererea introductivă de instanţă reclamanţii au anexat acestei cereri dispoziţia atacată, fiind evident că aceasta era dispoziţia împotriva căreia au înţeles să formuleze contestaţie.
Condiţiile de formă pe care ar trebui să le îndeplinească cererea de chemare în judecată, eventual nerespectate de către reclamanţi, nu sunt de natură să le fie imputabile acestora şi să atragă în consecinţă sancţiunea respingerii acţiunii pentru acest motiv, câtă vreme, pe de o p arte, cererea a fost promovată în termenul prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte, art. 84 C. proc. civ. prevede că cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită.
Împrejurarea că prin cererea introductivă de instanţă – promovată înăuntrul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată -, reclamanţii nu au indicat exact numărul dispoziţiei pe care o atacă şi nici emitentul acesteia, făcând confuzie între Primărie şi Primar – confuzie scuzabilă având în vedere lipsa de pregătire juridică a reclamanţilor şi neasistarea lor în acel moment de către o persoană cu o pregătire juridică -, nu este de natură să conducă la aprecierea că această plângere nu ar fi fost promovată în termen legal.
Din actele dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că dispoziţia atacată le-a fost comunicată reclamanţilor la data de 26 ianuarie 2006 (dovadă de comunicare – fila 17 dosar fond), iar plângerea împotriva acestei dispoziţii a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj – instanţa competentă potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată -, la data de 16 februarie 2006, deci înăuntrul termenului de 30 de zile reglementat de acest text legal.
Prin prisma considerentelor mai sus expuse, Curtea a constatat că plângerea formulată de reclamanţi împotriva dispoziţiei emise în baza Legii nr. 10/2001 a fost promovată în termen legal, reglementat de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel încât, urmează să se respingă ca vădit nefondată excepţia tardivităţii plângerii, invocată de pârâţii apelanţi, concomitent cu înlăturarea ca nefondate a acestor motive de apel.
Cu privire la circumstanţele de fapt ale cauzei, Curtea a reţinut că prin dispoziţia nr. 193 din 19 ianuarie 2006, emisă de Primarul municipiului Cluj – Napoca, s-a respins cererea formulată de notificatorii G.G. şi G.V., pentru restituirea în natură a terenului înscris în C.F. nr. 4861 Cluj, nr. top. 3811, situat în Cluj – Napoca, pe motiv că cererea este lipsită de obiect, fiind soluţionată în baza Legii nr. 18/1991, propunându-se totodată acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru construcţiile expropriate şi demolate, iniţial amplasate pe terenul cu nr. top. 3811, urmând să fie avute în vedere despăgubirile primite la expropriere (f. 3 dosar fond).
Prin notificarea nr. 452 din 8 iunie 2001 (f. 20, 40 dosar fond) reclamanţii solicitaseră să fie despăgubiţi în baza Legii nr. 10/2001, pentru casa şi atelierul care au fost demolate în anul 1988, în urma exproprierii, şi să le fie restituit în natură terenul liber, aceştia recunoscând prin declaraţia autentificată sub nr. 9512 din 6 iulie 2005 că în urma exproprierii imobilului, prin Decretul de expropriere nr. 166/1988, au primit de la stat despăgubiri în sumă de 83.728 lei (f. 48 dosar fond).
Din referatul care a stat la baza emiterii dispoziţiei atacate rezultă faptul că imobilul înscris în C.F. nr. 4861 nr. top. 3811 şi care a constituit proprietatea tabulară a reclamanţilor, cu titlu de drept cumpărare, aceştia fiind întabulaţi în anul 1949 şi 1950 sub B. 5, B. 6, B. 8 şi B. 9, a fost expropriat, construcţiile au fost demolate, iar din suprafaţa totală de 2.043 mp reclamanţilor li s-a restituit în natură o suprafaţă de 536 mp, prin Ordinul Prefecturii nr. 376 din 21 mai 2001, iar pentru diferenţa de 1.507 mp reclamanţii au fost înscrişi în anexa nr. 39 pentru despăgubiri, anexă validată prin Hotărârea nr. 35 din 24 aprilie 2001 a Comisiei judeţene Cluj pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (f. 19, 21, 103, 155, 327 dosar fond).
Concret, imobilul din C.F. nr. 4861 Cluj nr. top. 3811 a fost expropriat prin Decretul de expropriere nr. 166 din 20 iunie 1988, în vederea construirii ansamblului de locuinţe, reclamanţilor stabilindu-li-se despăgubiri la expropriere în sumă totală de 84.601 lei, din care 4.596,75 lei pentru teren, la valoare de 2,25 lei/mp, iar 80.004,25 lei despăgubiri pentru construcţie (fila 32, 37).
După preluarea imobilului de către Statul Român cu titlu de expropriere, nr. top. Iniţial nr. 3811 a fost dezmembrat, prin încheierea de C.F. nr. 12768, conexată cu C.F. nr. 16560 din 23 octombrie 2000, la data de 21 august 2000, în baza sentinţei civile nr. 5010 din 27 iunie 2000 a Judecătoriei Cluj – Napoca pronunţată în dosarul nr. 3580/2000 şi în baza încheierii civile din 13 septembrie 2000, definitive prin neapelare, în două imobile cu nr. top. noi, 3811, teren de 325 mp, transcris în C.F. nr. 138533 nou înfiinţată în favoarea lui J.D. şi J.S., şi nr. tolp nou 3811/2 în suprafaţă de 1318 mp, reînscris în C.F. nr. 4861 Cluj, în favoarea vechiului proprietar Gal, sub A + 2 (f. 22, 23 dosar fond).
Această nouă situaţie de carte funciară a fost determinată de împrejurarea că în favoarea numitului J.C.P. a fost emis, în baza Legii nr. 18/1991, titlul de proprietate nr. 28859/186 din 21 iunie 1996, pentru 500 mp (f. 141 dosar fond), teren care, cu ocazia întabulării titlului de proprietate în C prin sentinţa nr. 5010 din 27 iunie 2000, dosar nr. 3580/2000 al Judecătoriei Cluj – Napoca ca suprapunându-se parţial cu nr. top. 3811, pe suprafaţa de 325 mp, şi parţial, pe 175 mp, pe nr. top. 3810 (f. 22, 23, 95, 101 dosar fond), această sentinţă fiind întabulată în C.F. 138533 Cluj, unde, iniţial sub B. 1 şi B. 2 au figurat ca proprietari succesorii lui J.C.P., J.D. şi J.S.M., iar ulterior, proprietatea a fost transmisă, prin contracte de vânzare cumpărare autentice succesive, în favoarea cumpărătorilor F.A., J.L.M., J.G., SC N.M.I. SRL, M.V.M., M.C.G., F.N.Z.S. şi F.N.C.S. (f. 136, 138 – 140 dosar fond, f. 289 – 292 dosar apel).
Acest titlu de proprietate al lui J.C.P. a fost anulat parţial pentru suprafaţa de 325 mp, prin sentinţa civilă nr. 10467/2003, pronunţată în dosarul nr. 4657/2003 al Judecătoriei Cluj – Napoca, hotărâre judecătorească care însă nu a fost operată în cartea funciară până la acest moment, ca urmare a admiterii acţiunii formulată de reclamanţii Gal pentru constatarea nulităţii absolute a acestui titlu (f. 53, 133 dosar fond).
Din considerentele şi concluziile expertizei, coroborate cu anexa nr. 10 la expertiză, reprezentând planul cu situaţia terenului liber (f. 220 dosar apel), a rezultat faptul că este teren liber în înţelesul Legii nr. 10/2001, susceptibil de restituire în natură, terenul marcat prin S4 în anexa nr. 10, în suprafaţă de 419 mp, colorat în verde, menţionat între punctele E – F – G – H.
Expertul a apreciat că şi o altă suprafaţă, colorată tot în verde în anexa nr. 10, marcată prin S2a, în suprafaţă de 245 mp, ar fi teren liber, susceptibil de restituirea în natură, mai ales că se găseşte în continuarea terenului de 536 mp, ce deja a fost restituit reclamanţilor prin ordinul prefecturii nr. 376/2001, marcat prin S2b şi colorat în maro în anexa nr. 10, cu precizarea că terenul de 245 mp reprezintă o alee de circulaţie asfaltată.
Cu privire la dispoziţiile legale aplicabile în speţă.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 1072001 republicată şi actualizată, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi nerestituite – până la momentul intrării în vigoare a acestei legi (s.n.) -, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi, restituirea în natură fiind regula consacrată nu numai în dispoziţiile art. 1 alin. (1), dar şi în textul art. 7 alin. (1) şi art. 9 din aceeaşi lege, iar excepţia constituind-o, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin prisma art. 2 alin. (1) lit. h) şi i) din Legea nr. 10/2001 republicată, preluarea imobilului în litigiu apare ca fiind una abuzivă şi întrucât se situează în perioada de referinţă supusă analizei legii, este evident că imobilul în litigiu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001.
În temeiul prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege, reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la a pretinde măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Art. 11 din aceeaşi lege prevede următoarele:
(1) Imobilele expropriate şi ale căror construcţii edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptăţite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispoziţiilor legale. Dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislaţiei în vigoare.
(2) În cazul în care construcţiile expropriate au fost demolate parţial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcţiile rămase, iar pentru construcţiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea diferenţei dintre valoarea despăgubirii primite şi valoarea construcţiilor demolate aşa cum a fost calculată în documentaţia de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislaţiei în vigoare.
(3) În cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispoziţiile art. 10 alin. (3), (4), (5) şi (6) se vor aplica în mod corespunzător.
(4) În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
(5) Valoarea construcţiilor expropriate şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.
(6) Valoarea construcţiilor expropriate, care nu se pot restitui în natură şi a terenurilor aferente acestora se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
(7) În situaţiile prevăzute la alin. (2), (3) şi (4) valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabileşte prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcţii, din valoarea corespunzătoare a părţii din imobilul expropriat – teren şi construcţii – care nu se poate restitui în natură, stabilită potrivit alin. (5) şi (6).
(8) În situaţiile prevăzute la alin. (2), (3) şi (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Art. 10.3 din HG nr. 250/2007 prevede că nu se restituie în natură acele suprafeţe de teren care sunt afectate unor amenajări de utilitate publică sau sunt afectate unei unităţi publice, respectiv, acele suprafeţe de teren care sunt supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căile de comunicaţie, străzi, alei, trotuare, dotări tehnico – edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale, străzi, trotuare, parcări amenajate, etc., prin prisma acestui text legal fiind discutabil dacă este admisibilă restituirea în natură a terenului marcat în anexa nr. 10 la expertiză prin S2a, în suprafaţă de 245 mp, şi care reprezintă o alee de circulaţie asfaltată.
În schimb, este susceptibilă de restituire în natură suprafaţa de sub S4, chiar dacă pe acest teren este amplasat un garaj, întrucât acest garaj este o construcţie cu caracter provizoriu, demontabilă, în acest sens dispunând şi prevederile art. 10 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001 republicată şi modificată.
Cu privire la inaplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, Curtea a constatat că:
Acest text legal prevede că nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, cu modificările ulterioare.
Curtea a constatat însă că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, în privinţa terenului revendicat de reclamanţi, având în vedere cel puţin următoarele argumente:
În primul rând, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată prevede faptul că fac obiectul aceste legi imobilele care au fost preluate în perioada de referinţă şi nerestituite până la momentul intrării în vigoare a legii.
În al doilea rând, art. 1 lit. f) din HG nr. 250/2007 statuează în sensul că prevederile Legii nr. 10/2001 au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare şi, în cazul în care acestea din urmă conţin alte măsuri, prevederile legii se aplică cu prioritate în raport cu respectivele măsuri, măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 prevalând asupra altor proceduri care tind să înlăture de la restituirea în natură bunuri care fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Or, în speţă, simpla menţionare a reclamanţilor în anexa nr. 39, întocmită conform art. 17 din Legea nr. 1/2000, cu despăgubiri pentru suprafaţa de 1.507 mp din C.F. nr. 4861 nr. top. 3811 (f. 155 – 156 dosar fond), neurmată de materializarea efectivă a încasării acestor despăgubiri de către reclamanţi, în nici un caz nu echivalează cu o soluţionare a cererii reclamanţilor în baza legilor fondului funciar, ci are de departe valoarea clară a faptului că până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 reclamanţilor nu le-a fost soluţionată cererea de restituire în natură a terenului revendicat.
În al treilea rând, un argument în plus, în sprijinul ideii că în speţă nu se aplică prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, îl constituie şi faptul că Legea nr. 10/2001 reprezintă o lege specială de reparaţie în materia imobilelor expropriate, conţinând în textul art. 11 prevederi exprese referitoare la modul de soluţionare a cererilor formulate în baza acestei legi, de persoanele îndreptăţite, cu privire la imobile expropriate.
Pe cale de consecinţă, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la motivul de apel referitor la greşita rectificare de către prima instanţă a cărţilor funciare, precum şi cu privire la motivul de apel referitor la pronunţarea plus petita de către prima instanţă.
Prin cererea de chemare în judecată precizată şi extinsă (f. 118, f. 78, 133, 149 dosar fond), reclamanţii au solicitat rectificarea tuturor înscrierilor din C.F. nr. 138533, respectiv a înscrierii de sub B. 12 din C.F. nr. 4861, însă, nicăieri, prin nici una din precizările şi extinderile de acţiune, nu au solicitat şi anularea contractelor de vânzare-cumpărare pe baza cărora s-au operat în C.F. respectivele înscrieri, astfel încât, în speţă, nu se putea soluţiona favorabil această solicitare a reclamanţilor, decât cu nesocotirea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996 şi ale art. 129 alin. final C. proc. civ., mai ales că, acţiunea în rectificare de C.F. este o acţiune subsidiară, care se grefează întotdeauna pe o acţiune principală, în constatarea nulităţii ori a nevalabilităţii titlului, ori înscrierii din C.F. Singura rectificare de C.F., care era admisibilă, era cea de sub B. 12 din C.F. nr. 4861, dat fiind că titlul de proprietate al lui J.C.P. a fost anulat pe cale judecătorească.
Curtea constată aşadar că aceste motive de apel sunt întemeiate.
În legătură cu acest motiv de apel, Curtea constată că sunt nefondate criticile referitoare la nesocotirea de către prima instanţă a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997, câtă vreme, prin prisma art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, raportat la art. 17 C. proc. civ., cererea reclamanţilor era scutită de plata taxelor de timbru.
Pe cale de consecinţă, în temeiul tuturor considerentelor de fapt şi de drept expuse în paginile prezentei decizii, Curtea constată că este susceptibilă restituirea în natură, în favoarea reclamanţilor, a terenului marcat în S4 în anexa nr. 10 la raportul de expertiză, în suprafaţă de 419 mp, urmând ca pentru diferenţa de teren ce nu poate fi restituită în natură, precum şi pentru construcţiile demolate, reclamanţilor să li se stabilească dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, ţinând seama de despăgubirile pe care le-au primit la expropriere.
Având în vedere prevederile din Decizia în interesul Legii nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea a apreciat că se poate pronunţa direct asupra restituirii în natură, respectiv asupra acordării de măsuri reparatorii în echivalent, fără să mai fie necesară obligarea Primarului la a emite o dispoziţie în acest sens.
Atât reclamanţii, cât şi pârâţii F.N. şi M. au solicitat cheltuieli de judecată în apel, aceste cheltuieli constând pe de o parte, în onorariul avocaţial, iar pe de altă parte, în onorariul pentru expertiză.
Onorariul pentru expertiză, fiind în sumă totală de 2.500 lei, a fost suportat jumătate/jumătate de către reclamanţi şi pârâţi, astfel încât, în temeiul art. 276 C. proc. civ., faţă de soluţia de admitere în parte a celor două apeluri, cheltuielile de judecată, constând în onorariul pentru expertiză, vor fi compensate integral.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii G.G., G.G. jr., P.T.G. şi pârâţii Consiliul Local al Municipiului Cluj – Napoca şi Primarul Municipiului Cluj – Napoca.
Recurenţii – reclamanţi au susţinut următoarele critici de nelegalitate a deciziilor recurate:
În privinţa suprafeţei de teren ce poate fi restituită în natură, instanţa de apel trebuia să dispună restituirea în natură şi cu privire la suprafaţa de 245 mp, în mod greşit instanţa făcând aplicarea HG nr. 256/2007. Se susţine că, ţinând cont că instanţa a reţinut şi că parcarea amintită s-a făcut în cursul anului 2007, şi că Primăria, prin adeverinţa nr. 112067/2008, le-a comunicat că aceste amenajări nu constituie un impediment pentru retrocedarea terenului, fiind construcţii provizorii, în mod greşit instanţa de apel neţinând cont de aceste aspecte şi interpretând în mod greşit dispoziţiile legale incidente.
Relativ la suprafaţa de teren pentru care s-a solicitat restituirea în echivalent, suprafaţa de 955 mp indicată este eronată, fiind o greşeală de calcul a instanţei, în realitate suprafaţa fiind de 1.088 mp.
O altă critică priveşte respingerea pretenţiilor privind rectificarea C.F. nr. 138533 Cluj, prin radierea înscrierilor din C.F. cu privire la suprafaţa de 325 mp, susţinându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 34-36 din Legea nr. 7/1996; se mai susţine că în mod eronat instanţa i-a obligat la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariul avocaţial de 2.448 lei, fiind nejustificate cheltuielile acordate în favoarea pârâţilor şi cu atât mai mult, cuantumul în care s-au acordat de instanţa de apel.
Recursurile declarate de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Cluj – Napoca şi Primarul Municipiului Cluj – Napoca susţin următoarele motive de nelegalitate.
Cererea de chemare în judecată a fost tardiv formulată raportat la dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001: instanţa a fost sesizată cu plângere împotriva dispoziţiei nr. 193 din 19 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj – Napoca la 5 mai 2006, iar, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Decizia sau dispoziţia motivată, trebuia contestată în 30 de zile de la comunicare. În speţă, dispoziţia nr. 193 din 19 ianuarie 2006 a fost comunicată la data de 26 ianuarie 2006, contestaţia reclamanţilor fiind tardivă.
Se mai susţine încălcarea de către instanţa de judecată a art. 8 din Legea nr. 10/2001 care exclude posibilitatea acordării de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru terenurile ce fac obiectul legilor fondului funciar. Instanţele au considerat în mod eronat că reclamanţii sunt înscrişi pe anexa nr. 39, dar nu s-a făcut dovada că hotărârea de validare a propunerii de înscriere a reclamanţilor în anexă ar fi fost comunicată acestora, astfel că măsura reparatorie nu este definitivă încă, şi în plus, această măsură nici nu a fost efectiv pusă în aplicare de vreme ce nu s-a aprobat ca reclamanţii să-şi primească despăgubirile pentru suprafaţa de 1507 mp.
Atunci când motivează respingerea cererii de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 695 mp instanţa nu rămâne consecventă considerentelor expuse, apreciind că reclamanţilor li s-a recunoscut deja dreptul la despăgubiri şi că, potrivit Legii nr. 18/1991 modificată prin Legea nr. 247/2005, despăgubirile acordate în baza legilor fondului funciar se calculează şi se plătesc conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Ultima susţinere vizează faptul că instanţa a mai arătat că a identificat pe schiţă o suprafaţă liberă de construcţii noi autorizate, pe care exista doar o baracă din lemn al cărui proprietar nu a putut fi identificat, dar în mod eronat nu a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 367 mp.
În fine, se solicită exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2448 lei la care au fost obligaţi de către instanţă.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursurile ca nefondate pentru considerentele ce succed:
Criticile recurenţilor – reclamanţi nu pot fi primite. Instanţa de apel a procedat la o justă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 2, art. 3, art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi a art. 10.3 din HG nr. 250/2007, considerând că numai terenul în suprafaţă de 419 mp, identificat prin S.4 în anexa la raportul de expertiză (parte integrantă la raportul de expertiză) poate fi restituit în natură, suprafaţa de 245 mp reprezentând o alee de circulaţie asfaltată fiind deci afectată unei utilităţi publice.
Susţinerile privind reţinerea eronată a unei suprafeţe mai mici de teren pentru care ar fi îndreptăţiţi la restituirea prin echivalent nu pot conduce la reţinerea nelegalităţilor deciziei recurate, suprafaţa de teren de 955 mp (diferenţa de teren) a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, iar instanţa a considerat în mod corect că pentru această suprafaţă şi pentru construcţiile demolate reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, având în vedere şi despăgubirile pe care le-au primit la expropriere.
Nici criticile privind petitele având ca obiect rectificarea C.F. nr. 138533 Cluj şi cele privind cheltuieli de judecată nu se justifică. Curtea de Apel a aplicat în mod legal dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 7/1996, reţinând că acest capăt de cerere are un caracter subsidiar, ce trebuia datorat unei acţiuni principale, respectiv de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare pe baza cărora s-au operat în Cartea Funciară respectivele înscrieri, cerere ce nu a fost formulată de reclamanţi.
De asemenea, s-a procedat la o justă aplicare a prevederilor art. 274 şi art. 276 C. proc. civ., dispunându-se compensarea parţială a cheltuielilor de judecată.
Nici recursurile declarate de pârâţii Consiliul local al Municipiului Cluj – Napoca şi Primarul Cluj – Napoca nu sunt fondate.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia recurată, a soluţionat în mod just excepţia tardivităţii invocate, reiterată prin motivele de recurs, considerând că cererea a fost promovată în termenul prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (comunicarea deciziei a avut loc la 26 ianuarie 2006, iar plângerea a fost înregistrată la 16 februarie 2006), iar împrejurarea că nu s–a indicat exact numărul deciziei atacate şi emitentul acesteia nu poate conduce la concluzia că plângerea nu a fost formulată în termenul legal.
Relativ la dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a constatat în mod just că acestea nu se aplică: simpla menţionare a reclamanţilor în anexa 39 întocmită conform art. 17 din Legea nr. 1/2000, cu despăgubiri, pentru suprafaţa de 1007 mp din C.F. nr. 4861/nr. top. 3811, neurmată de încasarea efectivă a despăgubirilor, nu echivalează cu soluţionarea cererii de restituire a terenului, demonstrând faptul că, până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 reclamanţilor nu le-a fost soluţionată cererea de restituire în natură a terenului revendicat. De altfel, corect a reţinut instanţa că, în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 10/2001 fac obiect al acestei legi speciale de reparaţie, imobilele preluate în perioada de referinţă, nerestituite până la momentul intrării în vigoare a legii.
Criticile privind identificarea pe schiţă a unei suprafeţe libere de construcţii noi, autorizate nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate, iar motivul de recurs privind cheltuielile de judecată nu este justificat, fiind just aplicate de către instanţă prevederile art. 274 - 276 C. proc. civ., având în vedere soluţia de admitere a celor două apeluri.
Pentru aceste considerente, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine sentinţa civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanţii G.G., G.G. jr. şi P.T.G. (1) şi pârâţii Consiliul local al municipiului Cluj Napoca prin Primar (2) şi primarul municipiului Cluj – Napoca (3) împotriva deciziei civile nr. 78 A din 8 decembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1636/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1604/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
