ICCJ. Decizia nr. 1662/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1662/2010
Dosar nr. 874/64/2006
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 547 din 8 noiembrie 2002 a Tribunalului Braşov s-a respins contestaţia formulată de contestatorii P.I., S.E. şi M.W. în contradictoriu cu intimatul Municipiul Braşov prin Primar cu privire la dispoziţia nr. 908/2002 emisă de intimat şi s-a respins contestaţia formulată de B.A. ca urmare a admiterii excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a acesteia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin notificarea expediată Primăriei Municipiului Braşov prin executorul judecătoresc, la data de 2 noiembrie 2001, solicitanţii P.I., S.E., B.A. şi M.W. au solicitat restituirea in natura a porţiunii de teren rămasă liberă din imobilul înscris în C.F. 21493 Braşov, nr. top 7489/2/2 şi măsuri reparatorii prin echivalent pentru restul de teren şi pentru construcţiile demolate, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, toate evaluate la valoarea de 600.000.000 lei vechi.
Prin dispoziţia nr. 908/2002 emisă de Primarul Municipiului Braşov s-a dispus respingerea cererii formulate de persoanele îndreptăţite, cu motivarea că terenul expropriat este afectat în totalitate de construcţii şi amenajări exterioare, constituind împreună cu alte terenuri din zonă, suprafaţa aferentă blocului de locuinţe.
Prin aceeaşi dispoziţie s-a făcut solicitanţilor oferta de măsuri reparatorii prin echivalent corespunzător valorii imobilului şi anume titluri de valoare nominală plătite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionale pe piaţa de capital.
S-a stabilit că, în materia aplicării Legii nr. 10/2001, în urma formulării contestaţiei prevăzute de art. 24 alin. (7), instanţa poate dispune în mod direct restituirea imobilului către persoana îndreptăţită dacă se constată că persoana juridică deţinătoare a imobilului a respins greşit cererea de restituire în natură, fără a mai fi necesară obligarea unităţii deţinătoare la emiterea unei decizii sau dispoziţii noi.
In cauză, intimatul şi-a întemeiat concluzia cu privire la starea de fapt a imobilului pe referatul Direcţiei de Arhitectură Urbanism din cadrul Primăriei Braşov, din planul urbanistic al zonei rezultând că terenul în litigiu este ocupat de construcţii şi amenajări exterioare, fiind ataşat şi un detaliu din planul de sistematizare din care rezultă această împrejurare.
Contestatorii nu au propus nici o probă din care sa rezulte contrariul, ori cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească, conform dispoziţiilor art. 1169 C. civ.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la restituirea în natură a porţiunii de teren rămasă liberă, s-a reţinut că aceasta îmbracă aspectul unei cereri reale, petitorii.
În cauză, una dintre fostele coproprietare ale imobilului în litigiu, respectiv B.A. era decedată la data introducerii acţiunii (19 iulie 2002.), respectiv 11 iulie 2002.
Astfel fiind, rezultă că cererea a fost promovată şi în numele unei persoane lipsite de capacitatea de a sta în judecată, conform dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ.
In aceste condiţii, pretenţiile contestatorilor cu privire la restituirea în natură a unei porţiuni de teren nu pot fi valorificate în cererea de faţă, care, prin natura ei, presupune coparticiparea procesuală activă obligatorie.
In ceea ce priveşte critica ce vizează modul în care a fost făcută propunerea de măsuri reparatorii prin echivalent, sub aspectul nedeterminării cuantumului despăgubirilor şi plătitorul sumei, instanţa a reţinut următoarele:
Art. 34 alin. (1) din Lege prevede că, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia, Ministerul Finanţelor Publice va elabora norme metodologice privind emiterea, înregistrarea şi utilizarea titlurilor de valoare nominală care, potrivit alin. (2), pot fi folosite exclusiv în procesul de privatizare.
In fine, art. 40 din lege prevede că, pe baza evaluării despăgubirilor băneşti, în termen de 1 an de la expirarea termenului de 6 luni prevăzut de lege pentru depunerea notificărilor (termen care a fost prorogat succesiv şi a expirat la data de 14 februarie 2002), prin lege specială se vor reglementa modalităţile, cuantumul şi procedurile de acordare a despăgubirilor băneşti, care pot fi plafonate.
Legea prevede obligativitatea menţionării în decizie sau dispoziţie a valorii estimative a imobilului doar în ipoteza în care măsurile reparatorii propuse sunt sub forma despăgubirilor băneşti, iar nu şi în cazul măsurilor reparatorii prin echivalent în celelalte două modalităţi - prin titluri de valoare nominală sau acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.
În ceea ce priveşte debitorul obligaţiei de plată a despăgubirilor, din întreaga economie a actului normativ, rezultă că acesta este Statul Român, care în raporturile juridice de restituire născute în temeiul acestei legi stă în nume propriu şi este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice. Această concluzie se desprinde şi din dispoziţiile art. 37-38 din Lege, precum şi din cele ale art. 16 alin. (4) lit. e) din Normele Metodologice.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatorii P.I., S.E. şi M.W., iar prin Decizia civilă nr. 37 din 12 mai 2003 a Curţii de Apel Braşov acest apel a fost respins.
Prin Decizia civilă nr. 1752 din 16 februarie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanţii P.I., S.E. şi M.W. împotriva deciziei nr. 37/Ap din 12 mai 2003 a Curţii de Apel Braşov, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel a constatat nefondat apelul declarat pentru următoarele considerente:
În raport cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a contestatoarei B.A., reţinută de prima instanţă, a fost în mod legal admisă. Decesul contestatoarei a intervenit la data de 11 iulie 2002, anterior promovării acţiunii civile, astfel că, drepturile procesuale nu au fost transmise moştenitorilor.
Împrejurarea potrivit căreia, în contractul de asistenţă juridică, a figurat şi numele defunctei, nu are relevanţă juridică în cauză. Capacitatea de folosinţă a contestatoarei trebuia să existe la data înregistrării acţiunii, iar pe de altă parte, menţionatul contract nu poartă semnătura defunctei B.A.
Cererea de restituire în natură a unei porţiuni din teren ce a aparţinut defunctei - promovată numai de unii coproprietari în numele unei persoane lipsită de capacitate de folosinţă şi în condiţiile existenţei unui moştenitor al acesteia - nu putea fi valorificată întrucât nu s-a realizat coparticiparea procesuală activă.
S-a mai reţinut că, prin raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul L.M. a fost identificat imobilul în litigiu, stabilindu-se că o parte din teren este situat în str. D nr. 5, identic cu str. Z. nr. 58, iar o altă parte pe pasajul dintre străzile D. şi Z. Identificarea imobilelor s-a realizat dună documentele de C.F. nr.21493 şi după nr. topografice, numerele administrative nefiind relevante.
Lucrarea de expertiză a evidenţiat că întreaga suprafaţă de teren este ocupată de construcţii, platforme betonate şi un pasaj de trecere între str. D. şi str. Z., astfel încât restituirea în natură a imobilului teren nu este posibilă.
În ceea ce priveşte modalitatea în care s-a făcut propunerea de măsuri reparatorii prin echivalent, în apel nu s-a adus nici o critică sentinţei atacate.
În calea de atac exercitată, apelanţii au extins cadrul procesual prin formularea unor pretenţii noi în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că au solicitat atribuirea unui alt teren în compensare în suprafaţă egală cu terenul preluat abuziv.
Având în vedere că efectul devolutiv al apelului operează numai cu privire la aspectele judecate de prima instanţă, formularea unor noi pretenţii în apel a fost respinsă, în temeiul dispoziţiilor art. 292 şi art. 294 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs reclamanţii P.I., S.E., F.(M.)M. şi B.E.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
1. Imobilul situat în Braşov, înscris în C.F.. Braşov nr. 1493, nr. top. 7489/2/2, nu a fost niciodată expropriat, aşa cum reiese din adresa aflată la dosar şi, prin urmare, se pune în discuţie legalitatea edificării de către intimata - pârâtă a construcţiilor care se află pe acest teren.
2. Oferta de măsuri reparatorii prin echivalent corespunzător valorii imobilului, şi anume titluri de valoare nominală plătite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, este o modalitate inechitabilă de restituire a unui imobil. Se solicită acordarea de despăgubiri băneşti prin aplicarea art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, aşa cum era în vigoare la data emiterii dispoziţiei nr. 908/2002 şi a art. 36 alin. (3) din aceeaşi lege.
In acelaşi sens se arată că, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, instanţele sunt abilitate să analizeze cererea reclamanţilor sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, inclusiv a categoriei măsurilor reparatorii ce li se cuvin, astfel încât instanţa putea dispune cu privire la acordarea despăgubirilor băneşti, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (8) coroborat cu art. 10 din Legea nr. 10/2001.
3. La data decesului defunctei B.A., dreptul la formularea contestaţiei exista, în condiţiile în care aceasta a decedat cu 8 zile înainte de introducerea prezentei contestaţii, iar moştenitorul acesteia a înţeles să-1 mandateze pe unul din comoştenitori, respectiv pe P.I. să continue demersurile începute pentru restituirea bunului în litigiu. Coparticiparea procesuală nu este obligatorie în cazul unei contestaţii formulate în baza Legii nr. 10/2001, iar instanţa avea obligaţia de a se pronunţa cu privire la drepturile acestor comoştenitori.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
1. Modalitatea în care imobilul în litigiu a fost preluat de stat a fost stabilită de instanţe prin interpretarea probelor administrate în cauză.
Situaţia de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce ţin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanţei de recurs să cenzureze modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
Prin urmare, critica care cuprinde aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate, care vizează greşita apreciere a probelor din care rezultă împrejurarea că imobilul în litigiu a fost expropriat, nu mai învesteşte în mod legal instanţa de recurs cu analiza ei.
Pe de altă parte, controlul de legalitate exercitat pe calea recursului se rezumă la aspecte asupra cărora instanţele s-au pronunţat în fazele de judecată anterioare, fiind învestite în acest sens prin cererile formulate de părţi. Or, legalitatea edificării de către intimata-pârâtă a construcţiilor care se află pe acest teren, contestată prin recursul declarat, excede obiectului prezentului litigiu, reclamanţii neformulând în cauză un capăt de cerere în acest sens.
2. Este adevărat că, prin Decizia nr. LII din 04 iunie 2007 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii referitor la problema aplicabilităţii dispoziţiilor cuprinse în titlul VII din Legea 247/2005, s-a statuat în sensul că prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005 nu se aplică dispoziţiilor/deciziilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
In cuprinsul deciziei menţionate s-a arătat că deciziile/dispoziţiile care se aflau pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestaţie, ca şi cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanţelor judecătoreşti, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.
În cauză, deşi dispoziţia contestată a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar contestaţia formulată împotriva ei.
Astfel, s-a reţinut că lucrarea de expertiză a evidenţiat că întreaga suprafaţă de teren este ocupată de construcţii, platforme betonate şi un pasaj de trecere între str. D. şi str. Z., astfel încât restituirea în natură a imobilului teren nu este posibilă.
In aceste condiţii, au fost respectate prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, drepturile contestatorilor care au înţeles să declanşeze procedura judiciară reglementată de Legea nr. 10/2001 fiind analizate de instanţa de apel care, în mod corect a decis, că ele nu pot fi valorificate prin restituirea în natură a imobilului, dată fiind situaţia de fapt reţinută prin raportul de expertiză.
Pentru considerentele expuse, apreciind ca nefondate criticile formulate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii P.I., S.E. şi F.(născută M.)M. împotriva deciziei nr. 24/Ap din 25 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1674/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1642/2010. Civil → |
|---|
