ICCJ. Decizia nr. 4126/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA CIVILĂ ȘI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4126/2010
Dosar nr. 844/1/2010
Ședinţa publică din 1 iulie 2010
La data de 26 martie 2003, reclamantul H.O.H. a chemat în judecată pe pârâta SC R.S. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 50 din 3 februarie 2003 emisă de pârâtă şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 5.856 mp, şi a unui atelier cu un şopron, imobilul fiind situat în localitatea Comlăuşi, conform C.F. Comlăuşi.
Ulterior, pârâta a emis o altă Decizie cu nr. 548 din 3 noiembrie 2003 prin care a revocat Decizia nr. 50 din 3 februarie 2003 cu motivaţia că nu este competentă conform Legii nr. 10/2001 să soluţioneze cererea de restituire formulată de petent.
Împotriva acestei decizii a formulat plângere reclamantul.
Prin sentinţa civilă nr. 858 din 9 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Arad a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R.S. SA; a fost respinsă plângerea formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 50/2003; a fost admisă plângerea formulată împotriva Deciziei nr. 548 din 3 noiembrie 2003, care a fost anulată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul H.O.H. şi pârâta SC R.S. SA.
Prin Decizia nr. 1641 din 30 iunie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia civilă, a fost admis apelul reclamantului; a fost schimbată în parte sentinţa în sensul admiterii acţiunii reclamantului; a fost anulată Decizia nr. 50/2003 şi a fost obligată pârâta să facă o ofertă de restituire prin echivalent compensatoare valorii terenului şi construcţiei.
Prin aceeaşi decizie a fost respins apelul declarat de pârâtă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC R.S. SA.
Prin Decizia nr. 5403 din 1 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă de proprietate intelectuală, a fost admis recursul pârâtei; a fost casată Decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel pentru rejudecarea apelurilor.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel trebuia să hotărască asupra a două chestiuni şi anume: calitatea de unitate deţinătoare a pârâtei şi aplicabilitatea art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 404/ A din 24 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a fost admis apelul declarat de reclamant; a fost schimbată în parte sentinţa civilă nr. 858 din 9 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Arad; a fost anulată Decizia nr. 50 din 3 februarie 2003 emisă de pârâtă, aceasta fiind obligată să soluţioneze notificarea transmisă de reclamant; a fost menţinută sentinţa apelată cu privire la anularea Deciziei nr. 548/2003 emisă de pârâtă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC R.S. SA.
Prin Decizia nr. 4903 din 27 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de pârâta SC R.S. SA, a fost casată Decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa supremă, a reţinut că prin Decizia nr. 5403 din 1 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual a fost admis recursul pârâtei; a fost casată decizia şi trimisă cauza spre rejudecare pentru a se analiza două aspecte şi anume: calitatea de unitate deţinătoare a pârâtei şi aplicabilitatea art. 27 (în prezent art. 29) din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel nu a analizat deloc aplicabilitatea art. 27 din Legea nr. 10/2001 şi a analizat în mod cu totul superficial calitatea de unitate deţinătoare încălcând dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., şi nici nu s-a pronunţat asupra apelului declarat de pârâtă.
Prin Decizia nr. 318 din 14 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a fost respins apelul declarat de reclamant; a fost admis apelul declarat de pârâta SC R.S. SA; a schimbat în parte sentinţa civilă atacată în sensul că: a respins contestaţia împotriva Deciziei nr. 548 din 3 noiembrie 2003 emisă de pârâtă; a menţinut în rest sentinţa apelată.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel, a reţinut, în esenţă următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 republicată; numai unităţile de stat sunt unităţi deţinătoare obligate să dispună restituirea în natură.
Pârâta este societate agricolă de tip privat, în care participarea statului este exclusă şi ca atare nu are calitatea de unitate deţinătoare cu obligaţia de a soluţiona notificarea reclamantului, acesta având dreptul la despăgubiri prin echivalent, care trebuiau solicitate autorităţii locale aşa cum s-a precizat prin dispoziţia din 3 noiembrie 2003.
În speţă, în raport de dispoziţiile art. 27 (în prezent art. 29) alin. (4) din Legea nr. 10/2001, reclamantul trebuia să notifice autoritatea locală şi să solicite măsuri reparatorii în echivalent.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamantul H.O.H. invocând motivele prevăzute de art. 309 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate recurentul a susţinut în esenţă următoarele:
- contrar hotărârii recurate, intimata are calitatea de unitate deţinătoare în baza art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea iniţială) prin aplicarea principiului tempus regit actum, instanţa de apel încălcând textul şi principiul enunţat;
- dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 (în prezent art. 29) alin. (4), nu sunt aplicabile în acest proces întrucât imobilul din discuţie nu a fost preluat cu titlu şi nici nu a fost înstrăinat;
- hotărârea recurată este nemotivată sub aspectul aplicării legii în timp conform principiului tempus regit actum, respectiv sub aspectul inaplicabilităţii art. 27 (în prezent art. 29) alin. (4) din Legea nr. 10/2001;
- s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei (soluţie neapelată de aceasta) şi s-a respins pe fond plângerea sa în mod greşit.
Faţă de cele expuse, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei, schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate în raport de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Pe de altă parte, instanţa de trimitere este obligată să se conformeze şi îndrumărilor date de instanţa de control judiciar pentru corecta stabilire a situaţiei de fapt.
În speţă, instanţa supremă, în două cicluri procesuale, a stabilit că, două erau chestiunile asupra cărora instanţa trebuia să hotărască în analiza apelului şi anume: calitatea de unitate deţinătoare a pârâtei SC R.S. SA şi aplicabilitatea art. 27 (în prezent art. 29) din Legea nr. 10/2001 republicată.
În rejudecare, curtea de apel, s-a conformat îndrumărilor date, stabilind în mod judicios că în raport de dispoziţiile art. 20 (în prezent art. 21) din Legea nr. 10/2001 republicată, pârâta SC R.S. SA nu are calitatea de unitate deţinătoare.
Pârâta SC R.S. SA este o societate agricolă de tip privat constituită în baza Legii nr. 36/1991, şi nu poate fi considerată unitate deţinătoare pentru a fi obligată să soluţioneze notificarea reclamantului.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 18/1991, republicată activul net imobiliar rămas după lichidarea fostelor cooperative agricole de producţie dizolvate prin efectul Legii nr. 18/1991 a trecut fără plată în proprietatea publică sau privată a comunelor, oraşelor sau municipiilor şi în administrarea primăriilor.
Prin urmare imobilele supuse restituirii în natură conform Legii nr. 10/2001 urmează a fi retrocedate de unitatea administrativ-teritorială dobânditoare, adică Primăria Sîntana, aşa cum s-a stabilit de altfel prin Decizia nr. 548/2003.
Potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001 (în prezent art. 29) în situaţia bunurilor imobile preluate cu titlu valabil, înstrăinate sub orice formă din patrimoniul administraţiei publice centrale sau locale, persoana îndreptăţită va notifica organele de conducere ale acesteia.
Aşa cum a statuat şi instanţa de apel, şi cum rezultă din actele aflate la dosar, bunurile revendicate au ieşit din patrimoniul primăriei şi au intrat în patrimoniul pârâtei.
În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului tempus regit actum şi la nemotivarea hotărârii sub acest aspect, aceasta este nefondată, din lecturarea considerentelor rezultă argumentele pe care instanţa de apel le-a avut în vedere, în fundamentarea soluţiei recurate.
Este nefondată şi critica vizând nemotivarea hotărârii sub aspectul calităţii de unitate deţinătoare a pârâtei SC R.S. SA.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul H.O.H., împotriva Deciziei nr. 318 din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 1 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1580/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1630/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
