ICCJ. Decizia nr. 1674/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1674/2010
Dosar nr. 79/43/2009
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 1974 din 18 decembrie 2008, Tribunalul Mureş a respins contestaţia formulată de reclamata U.M.I. împotriva pârâtului Consiliul Judeţean Mureş, având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 48/2006 emisă de pârât cu referire la notificarea reclamantei de restituirea în natură a imobilului Castel având destinaţia de Centru de Plasament situat în localitatea Zau de Câmpie, înscris în C.F. nr. 9 Zau, nr. top. 15 şi a terenului aferent în suprafaţă de 17,740mp.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Mureş şi, pe cale de consecinţă, s-a respins cererea reclamantei de obligare la restituirea în natură a celorlalte imobile descrise în notificarea nr. 596/N din 28 noiembrie 2005, ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamanta U.M.I., iar prin Decizia nr. 92/A din 23 iunie 2009, Curtea de Apel Mureş a respins apelul declarat, ca nefondat,
Pentru a pronunţa această, hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prin dispoziţia nr. 48 din 13 februarie 2006, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de pârâtul Consiliul Judeţean Mureş, s-a respins cererea reclamantei U.M.I. pentru restituirea în natură a imobilului castel şi teren aferent, situat în Zau de Câmpie, înscris în C.F. nr. 9 Zau de Câmpie, nr. top 15.
Acest imobil figurează printre imobilele pe care reclamanta le-a solicitat să-i fie restituite în natură prin notificarea formulată la 28 noiembrie 2005 şi înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc G.M.C. sub nr. 596/IX/2005. întrucât imobilul respectiv face parte din domeniul public al judeţului Mureş, notificarea reclamantei referitoare la imobilul respectiv în care funcţionează Centrul de Plasament Zau de Câmpie, a fost înaintată spre soluţionare Consiliului Judeţean Mureş.
Din dispoziţia contestată nu rezultă motivele de fapt pentru care a fost respinsă cererea de restituire în natură, fiind menţionate doar temeiurile de drept, respectiv prevederile art. 22 alin. (1), art. 25 alin. (3) şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi ale OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001.
Pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă s-a clarificat faptul că notificarea reclamantei a fost respinsă pe motiv că a fost tardiv formulată. De altfel, pârâtul şi-a menţinut aceeaşi poziţie şi în apel, reiterând faptul că notificarea a fost formulată cu depăşirea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Conform prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită va notifica unitatea deţinătoare în vederea restituirii în natură a imobilului ce intră sub incidenţa cestei legi în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv cu câte 3 luni prin OUG nr. 109/2001 şi prin OUG nr. 145/2001, împlinindu-se în luna februarie 2002.
În speţă reclamanta nu a solicitat restituirea imobilului în litigiu în termenul sus-menţionat, formulând notificarea doar în noiembrie 2005.
Imobilul în litigiu intră sub incidenţa prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, care anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, prevedea doar posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin Legea nr. 247/2005, acest articol a fost modificat în sensul că în cazul imobilelor care intră sub incidenţa acestui articol nu este exclusă restituirea în natură.
Prin Legea nr. 247/2005 nu a fost instituită însă o repunere în termenul de depunere a notificărilor pentru imobilele ce intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001. De asemenea, faptul că în urma modificării art. 16 din Legea nr. 10/2001, se prevede posibilitatea restituirii în natură a imobilelor ce intră sub incidenţa acestui articol, nu înseamnă că a fost prevăzut un nou termen pentru a formula cerere de restituire a unor astfel de imobile.
In cazul persoanelor îndreptăţite la restituirea unor imobile prevăzute de art. 16 din Legea nr. 10/2001, prin art. II din Titlul I al Legii nr. 247/2005, s-a prevăzut posibilitatea de a ataca în justiţie dispoziţiile având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru astfel de imobile şi care nu au fost valorificate în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. Prin urmare, aceasta era modalitatea de valorificare a posibilităţii de restituire în natură a imobilelor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 10/2001 şi nu formularea unei noi notificări.
A concluzionat instanţa de apel că, în contextul în care reclamanta nu a formulat notificare în termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a pierdut dreptul de a solicita restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu.
S-a mai reţinut că obiectul prezentei cauze se referă doar la imobilul situat în Zau de Câmpie, deoarece doar cu privire la acest imobil, competenţa de soluţionare a notificării revenea Consiliului Judeţean Mureş, iar referirea reclamantei la posibilitatea de a revendica imobilul în litigiu pe calea dreptului comun excede obiectului prezentei cauze.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs reclamanta U.M.I.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Prin Decizia recurată, instanţa de apel nu răspunde criticilor cuprinse în motivele de apel, ci reia considerentele sentinţei pronunţate de prima instanţă.
Astfel, susţine recurenta, Curtea de Apel nu a cenzurat susţinerile cu care a fost învestită şi care vizau faptul că expertiza topografică avea anexate extrase C.F. şi plan cadastral ce se puteau referi la C.F. 50 - Zau de Câmpie şi nu la C.F. 9 - Zau de Câmpie, deşi imobilul din litigiu este identificat în această Carte Funciară. De asemenea, instanţa de apel nu a dorit să clarifice nici aspectul referirilor la faptul că, deşi dispoziţia s-a emis pentru imobilul înscris în C.F. 9 Zau de Câmpie NR top 13 înscris la A+2 unde este evidenţiat castel şi teren intravilan în suprafaţă de 846 mp, în expertiză se menţionează o suprafaţă de 17740 mp.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
Deşi în cuprinsul cererii de recurs, reclamanta indică prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că niciuna din criticile formulate nu vizează interpretarea sau aplicarea greşită a unei norme legale. Singurul aspect criticat prin motivele de recurs şi care poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este cel prin care recurenta susţine nemotivarea hotărârii recurate. De aceea, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va încadra criticile formulate prin motivele de recurs în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Exercitând controlul judiciar din perspectiva acestui motiv de modificare a hotărârii, Înalta Curte porneşte de la premisa că dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. reglementează obligaţia pentru instanţă de a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. în aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa este obligată să motiveze soluţia pronunţată sub aspectul fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestor capete de cerere.
Verificând Decizia recurată sub aspectul respectării acestor prevederi legale, Înalta Curte constată că instanţa de apel a arătat în cuprinsul deciziei pronunţate care sunt criticile formulate prin motivele de apel şi a răspuns acestora. Astfel, s-a arătat că motivele de apel cuprind critici referitoare la nemotivarea dispoziţiei contestate, la conţinutul raportului de expertiză, la faptul că, deşi reclamanta s-a adresat instituţiilor abilitate pentru restituirea mai multor imobile, a fost soluţionată o singură cerere şi la formularea în termen a notificării.
Curtea de Apel a răspuns acestor critici, arătând că, pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă, s-a clarificat împrejurarea că, prin dispoziţia contestată, notificarea reclamantei a fost respinsă ca tardiv formulată.
In continuare, instanţa de apel a expus argumentele pentru care a apreciat că soluţia pronunţată de tribunal este legală sub acest aspect, notificarea fiind formulată de reclamantă cu depăşirea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Faţă de această dezlegare şi faţă de prevederile art. 137 C. proc. civ., criticile care vizau fondul solicitărilor cuprinse în notificare sau constatările expertului expuse în raportul de expertiză nu au mai fost, în mod corect, analizate de instanţa de apel care a precizat că, în aceste condiţii, reclamanta a pierdut dreptul de a solicita restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul în litigiu.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de apel a respectat prevederile art. 261 C. proc. civ., modificarea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.. neputând fi dispusă, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta U.M.I. împotriva deciziei nr. 92/A din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze, privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1823/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1662/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
