ICCJ. Decizia nr. 1834/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1834/2010
Dosar nr. 810/57/2008
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2734/2006 Tribunalul Hunedoara a respins contestaţia formulată şi precizată de P.A. împotriva dispoziţiei nr. 92/2004 – emisă de SC T.B.R.C.M. SA Geoagiu Băi în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Hunedoara, Prefectura Hunedoara şi Primăria Geoagiu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin dispoziţia nr. 92 din 23 februarie 2004 intimata SC T.B.R.C.M. SA Geoagiu Băi a soluţionat notificarea contestatorului P.A., cu motivarea că imobilul înscris în C.F. 3504 nr. top 2398/2/1, 2403/2/1 şi 2405/1 – nu face obiectul Legii nr.10/2001, fiind intrat în proprietatea sa în baza unei hotărâri definitive şi irevocabile, respectiv sentinţa nr. 2069/1996, astfel cum a fost modificată în apel şi recurs.
Terenul a fost identificat de expertul judiciar L.V. prin expertiza efectuată în respectivul dosar, care a stabilit că este înscris în C.F. 9504 nr. top 2398 – 2403 şi are drept proprietari tabulari pe G.F. şi G.E., care l-au dobândit prin moştenire de la antecesorul lor G.F. senior în cote de 3/4 şi 1/4 parte.
Prin sentinţa civilă nr. 2069/1969, Judecătoria Deva a constatat cu putere de lucru judecat că din totalul suprafeţei de teren dobândit prin uzucapiune de către antecesorii contestatorului P.N. şi P.L., suprafaţa de 0,55 ha teren ce coincide cu cel în litigiu a fost cedată la stat în anul 1983 şi ca donaţia este valabilă, întrucât legiuitorul nu impunea anterior anului 1990 încheierea unor acte de donaţie către stat sub formă autentică, ca cerinţă „ad validitate", iar faţă de cele stabilite pe toate treptele de jurisdicţie, instanţei nu-i mai este îngăduit să revină.
Ca urmare s-a concluzionat că terenul notificat nu intră în categoria imobilelor preluate abuziv în perioada de referinţă prevăzută expres de Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut de asemenea că nici contestatorul nu are calitate de persoană îndreptăţită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, întrucât nu a avut calitatea de proprietar al imobilului la data preluării acestuia şi nici calitatea de moştenitor legal sau testamentar al fostului proprietar.
Prin Decizia civilă nr. 141/A din 26 aprilie 2007 Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de P.A.
S-a reţinut că terenul în litigiu a format obiectul dosarului 9295/1994 al Judecătoriei Deva şi că prin sentinţa civilă nr. 2069/1996 s-a constatat cu putere de lucru judecat că din totalul suprafeţei de teren dobândită prin uzucapiune de către antecesorii contestatorului, P.N. şi P.L., suprafaţa de 0,55 ha teren coincide cu cel în litigiu, că acesta a fost cedat statului în 1983 prin donaţie şi că actul de donaţie este valabil.
S-a reţinut de asemenea că în speţă este vorba de puterea lucrului judecat şi nu de excepţia autorităţii lucrului judecat, întrucât nicăieri în cuprinsul sentinţei nu s-a făcut trimitere la dispoziţiunile art. 1201 C. civ. sau art. 166 C. proc. civ. pentru a se analiza tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, astfel că această excepţie poate fi primită.
În acelaşi timp s-a concluzionat că în mod corect s-a reţinut de prima instanţă că reclamantul nu a probat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru a beneficia de reparaţiune, respectiv că imobilul face parte din categoria acelora preluate abuziv în perioada de referinţă a legii, fiind stabilit în mod irevocabil că preluarea acestuia în anul 1983 a fost legală şi că autorul notificării nu intră în categoria persoanelor îndreptăţite la restituire potrivit art. 3 şi art. 4 din acelaşi act normativ, adică nu a avut calitatea de proprietar al imobilului la data preluării acestuia sau de moştenitor legal or testamentar al unui astfel de proprietar.
Prin Decizia nr. 1178 din 21 februarie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul reclamantului P.A. împotriva deciziei nr. 141 A din 25 aprilie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia pe care a casat-o trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a concluzionat că instanţa de apel a reţinut greşit că reclamantul nu este îndreptăţit la restituirea imobilului în litigiu, motivat de faptul că autorul său ar fi donat această suprafaţă de teren de 5500 mp, fără ca la dosar să fi fost depus actul de donaţie şi fără a se fi analizat existenţa dreptului reclamantului în raport de art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001 care se referă la imobilele donate statului.
De asemenea, s-a reţinut că instanţa de apel concluzionând că reclamantul nu a probat calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 coroborat cu art. 4 din Legea nr. 10/2001, a nesocotit actele aflate în dosarul nr. 9295/2004 al Judecătoriei Deva, respectiv certificatul de moştenitor nr. 85/1984 al notariatului de Stat Judeţean Timiş din care rezultă că autoarea reclamantului, P.L. a fost moştenitoarea legală a defunctei T.E., proprietara tabulară a imobilului înscris în C.F. 3504 Geoagiu top 3405, 2398-24903 în cotă de ¼, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei nr. 2069/1996 a Judecătoriei Deva, definitivă şi irevocabilă, în calitate de nepoată de soră.
Fiind probată legătura de rudenie între autoarea reclamantului şi proprietara tabulară T.E., pentru corecta aplicare a art. 4 din Legea nr. 10/2001 instanţa de apel era datoare să stabilească existenţa legăturii de rudenie între autorii reclamantului şi celălalt proprietar tabular G.F. junior.
S-a apreciat că sub acest aspect se impune administrarea probelor cu înscrisuri, faţă de faptul că, chiar prin Decizia atacată s-a reţinut că terenul a fost cedat în 1983 de către antecesorii reclamantului, fapt ce rezultă şi din sentinţa civilă nr. 2069/1996 a Judecătoriei Deva şi în raport de susţinerea reclamantului cum că proprietarul tabular G.F. a fost unchiul tatălui său.
În rejudecare, în conformitate cu recomandările deciziei de casare şi a probelor administrate, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 25 A din 20 februarie 2009 a admis apelul declarat de P.A. împotriva sentinţei civile nr. 2734/2006 pronunţată de Tribunalul Hunedoara pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis contestaţia formulată şi precizată de reclamant în contradictoriu cu pârâta SC T.B.R.C.M. SA şi în consecinţă a anulat dispoziţia nr. 92 din 23 februarie 2006, obligând-o pe pârâtă să emită o dispoziţie de restituire în natură a imobilului înscris în C.F. 3504 Geoagiu nr. top 2398/2/1, 2403/2/1 în suprafaţă de 5500 mp.
S-a reţinut de instanţa de apel faptul că imobilul în litigiu a aparţinut autorului reclamantului P.N. şi că statul l-a preluat de la acesta în 1983 printr-o donaţie care nu îndeplinea cerinţa formei autentice, astfel că exigenţa impusă de art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001 de anulare sau constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă – nu trebuia îndeplinită.
Cu actele depuse la dosar, reclamantul a probat faptul că este succesorul defunctului P.N., justificându-şi astfel pe deplin calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii, în privinţa imobilului în discuţie în conformitate cu art. 3 din Legea nr. 10/2001 şi implicit legitimarea procesuală activă.
Aşadar, în cauză, stabilirea caracterului abuziv al preluării nu este condiţionat în speţă de anularea actului, astfel că imobilul în litigiu poate forma obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de lege. S-a reţinut totodată în temeiul raportului de expertiză şi a celorlalte acte ale dosarului, că pe terenul în litigiu s-a edificat după 1990 o clădire „casă de oaspeţi" nefinalizată până în prezent şi fără autorizaţie, precum şi anexele gospodăreşti, cu o fosă septică, nefolosite de către pârâtă.
În aplicarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege, instanţa de apel anulând dispoziţia nr. 92 din 23 februarie 2004 a obligat societatea pârâtă să emită o dispoziţie de restituire în natură a imobilului înscris în C.F. 3504 Geoagiu în suprafaţă de 5500 mp urmând ca pentru anexele gospodăreşti şi fosa septică pârâta să stabilească despăgubirile la care trebuie obligat reclamantul în conformitate cu art. 10.5 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Instanţa de apel a menţinut dispoziţiunile sentinţei prin care s-a respins contestaţia formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Prefectura Judeţului Hunedoara şi Primăria Oraşului Geoagiu, întrucât aceşti pârâţi nu au calitate procesuală pasivă în cauză.
În recursul declarat de SC T.B.R.C.M. SA, împotriva deciziei nr. 25/A din 20 februarie 2009 şi motivat în drept potrivit art. 304 pct. 5, 6, 7 şi 9 C. proc. civ., criticile de nelegalitate se axează pe următoarele aspecte:
- Din cuprinsul hotărârii nu se poate desprinde cu claritate dacă despăgubirile se referă la imobilul P+2 – casa de oaspeţi evidenţiată în expertiză sau doar asupra anexelor gospodăreşti şi a fosei septice.
- Curtea de apel a omis să se pronunţe asupra excepţiei lipsei de obiect a acţiunii, invocată de SC T.B.R.C.M. SA la termenul din 19 septembrie 2008 pe care a unit-o cu fondul.
- SC T.B.R.C.M. SA Geoagiu – este o sucursală a societăţii, astfel că aceasta nu are personalitate juridică.
Recursul este nefondat.
Aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 25/2009 imobilul în litigiu a aparţinut numitului P.N., autorul reclamantului, care l-a donat statului în 1983, fără să întocmească actul în formă autentică, astfel ca acesta (actul) nefiind supus cenzurii instanţelor judecătoreşti, caracterul abuziv al preluării de către stat, nu este condiţionat în speţă de anularea actului. În consecinţă, imobilul în litigiu intrând în categoria celor prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr.10/2001, este supus măsurilor reparatorii prevăzute de această lege.
Expertul L.V. a relevat în lucrarea sa că pe terenul preluat de la autorul reclamantului s-a edificat o construcţie P+2 nivele după 1994 şi nefinalizată. Expertul nu a fost în măsură să arate dacă construcţia a fost sau nu autorizată, însă pârâta nici în apel şi nici în faza procesuală a recursului nu a depus autorizaţia, pentru a înlătura astfel concluzia Curţii de Apel Alba Iulia, din Decizia nr. 25/2009 – deşi îşi axa criticile de nelegalitate ale deciziei – prin aceea că instanţa nu i-a acordat despăgubiri pentru construcţiile aflate pe terenul pentru a cărui restituire în natură s-a dispus emiterea unei dispoziţii de către societatea deţinătoare.
Măsura dispusă de instanţa de apel se înscrie cadrului legal al art. 10 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, care statuează fără rezerve că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demolabile.
Numai în situaţia vizată de art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a terenurilor este condiţionată de plata despăgubirilor reprezentând valoarea de piaţă a construcţiilor autorizate, care nu mai sunt necesare unităţii.
Potrivit pct. 10.4 din normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 şi art. 10 alin. (3) din lege, se instituie obligativitatea restituirii în natură a terenurilor în ipoteza în care pe acestea se află edificate ilegal construcţii, indiferent de destinaţia acestora, fie construcţii uşoare, sau demolabile.
Printr-o interpretare logică bazată pe argumentul „per a contrario" a celor două texte de lege alin. (3) şi (5) al art. 10 din Legea nr. 10/2001 se poate concluziona că în ipoteza prevăzută de art. 10 alin. (3) din lege, restituirea în natură a terenului nu este condiţionată de rambursarea de către cel îndreptăţit a contravalorii construcţiei edificată ilegal, fără autorizaţie.
Instanţa de apel a ţinut seama de această distincţie făcută de alin. (3) şi (5) ale art. 10 din Legea nr. 10/2001, dovada este faptul că pentru fosa septică şi anexele gospodăreşti, edificate legal, dar nefolosite de societatea intimată a prevăzut ca unitatea, odată cu emiterea dispoziţiei de restituire în natură a terenului, aceasta să stabilească şi despăgubirile la care trebuie obligat reclamantul, în conformitate cu art. 10.5 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Este adevărat că la termenul din 10 octombrie 2008 instanţa de apel a unit excepţia lipsei de obiect a acţiunii – invocată la 19 septembrie 2008 cu fondul – aceasta vizând faptul că Decizia solicitată de petiţionar, ca răspuns la notificarea depusă societăţii a fost emisă.
Şi această critică este nefondată, deoarece la data de 01 februarie 2006 (fila 40 dosar nr. 1362/2005) P.A. şi-a modificat acţiunea, solicitând anularea dispoziţiei nr. 92 din 23 februarie 2004, iar instanţa de apel, după casarea cu trimitere, prin Decizia pronunţată a procedat la anularea dispoziţiei emise de societatea intimată, care a fost obligată să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a terenului revendicat.
Chiar şi concluziile intimatei, în apel, prin care solicită menţinerea sentinţei, în care Tribunalul Hunedoara s-a pronunţat cu privire la contestaţia formulată de P.A. împotriva dispoziţiei nr. 92/2004 scoate în evidenţă nu numai că excepţia lipsei de obiect a cauzei a avut un caracter formal dar şi faptul că instanţa de apel, prin soluţia pronunţată, a dat o rezolvare excepţiei, în limitele investirii sale prin acţiunea modificatoare.
Este adevărat că în cauză a figurat filiala Geoagiu a SC T.B.R.C.M. SA, însă aceasta nu afectează legalitatea soluţiei pronunţată în cauză, deoarece în temeiul art. 41 alin. (2) C. proc. civ., societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere.
În cauză, sucursala societăţii, care a figurat ca pârâtă, deşi nu are personalitate juridică, aceasta are organe proprii de conducere, dovada fiind chiar dispoziţia contestată nr. 92/2004 în al cărui frontispiciu (pag. 31 dosar nr. 1362/2005 al Tribunalului Hunedoara) se menţionează că sucursala este reprezentată prin directorul executiv F.J. – care şi semnează în această calitate dispoziţia.
Din perspectiva celor mai sus arătate, criticile societăţii sunt nefondate, urmând a fi respinse în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC T.B.R.C.M. SA împotriva deciziei nr. 25 din 20 februarie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1836/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1830/2010. Civil → |
|---|
