ICCJ. Decizia nr. 1728/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1728/2010
Dosar nr. 5673/1/2999
Şedinţa din 12 martie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Obiectul prezentei cauze rezultă din conexarea Dosarului nr. 3127/30/2006 la Dosarul nr. 5851/C/2006, ambele aparţinând Tribunalului Timiş, la data de 3 noiembrie 2006.
Obiectul Dosarului nr. 5851/C/20068, fost nr. 2859/2004 al Tribunalului Timiş, l-a constituit anularea dispoziţiei nr. 563 din 8 martie 2004 emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001 de către Primarului municipiului Timişoara, iar cel al Dosarului nr. 3127/30/2006 l-a reprezentat contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 2071 din 3 august 2006 a Primarului municipiului Timişoara.
După un prim ciclu procesual, care a avut ca obiect numai dispoziţia nr. 563 din 8 martie 2004, a fost pronunţată decizia civilă nr. 7900/2005 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a fost trimisă cauza pentru rejudecare la Tribunalul Timiş cu motivarea că nu s-a individualizat obiectul revendicării pentru a se stabili natura juridică actuală a imobilului ce a făcut obiectul dispoziţiei nr. 563/2004, în raport de care să se aprecieze asupra dispoziţiilor legale aplicabile.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 4978/30/2006, pe parcursul soluţionării acestui dosar fiind dispusă, la termenul din 3 noiembrie 2006 conexarea Dosarului nr. 3127/30/2006 la Dosarul nr. 5851/C/2006, ambele aparţinând Tribunalului Timiş.
Prin sentinţa civilă nr. 1605/ PI din 6 iulie 2007 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 4978/30/2006, au fost respinse acţiunile conexe formulate de reclamanţii S.E., B.E., P.I.G. şi H.A. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Timişoara.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin cererea de chemare în judecată contestatorii, în calitate de moştenitori legali ai defunctului S.A., decedat la data de 2 noiembrie 2002, au solicitat anularea dispoziţiilor nr. 563 din 08 martie 2004 şi nr. 2071 din 3 august 2006 emise de Primarul Municipiului Timişoara, prin care s-a respins notificarea prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul preluat în mod abuziv şi demolat abuziv, situat în Timişoara, înscris în CF Timişoara, casă, curte şi fânaţ în Selişte, cu suprafaţa de 2140 m.p., având descrierea de fânaţ în Selişte, în suprafaţă de 5.070 m.p. primul şi arabil în Selişte, în întindere de 1,2624 ha cel de-al doilea, transcrise din CF-ul iniţial Timişoara în CF Timişoara. Ambele notificări au fost respinse cu motivarea că imobilul face obiectul de reglementare al legilor fondului funciar.
Tribunalul, în urma probelor administrate în cauză, a constatat că imobilelor le sunt aplicabile dispoziţiile legilor fondului funciar, deoarece, atât la data deposedării, cât şi în prezent, sunt situate în extravilanul municipiului Timişoara.
Prin decizia civilă nr. 531/ A din 3 decembrie 2007, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de reclamanţii.
Instanţa de apel a reţinut că imobilele solicitate, înscris în CF Timişoara, sunt situate în extravilanul municipiului Timişoara, situaţie în care nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, iar imobilul înscris în CF Timişoara, se află în proprietatea numitului M.Ş., nefiind preluat de către Statul Român.
A mai reţinut instanţa de apel, că reclamanţii au contestat actele emise de Primăria municipiului Timişoara, sub aspectul calificării terenurilor solicitate ca fiind situate în extravilan şi că s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate, prin care s-a stabilit că terenurile sunt situate în extravilan. În această situaţie nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii în termen legal, au declarat recurs reclamanţii, iar prin decizia civilă nr. 5673 din 09 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 4978/30/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamanţilor şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara, reţinând în esenţă că hotărârea pronunţată în apel nu este motivată.
Prin decizia civilă nr. 92 din 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, în rejudecare, s-a admis apelul declarat de reclamanţii împotriva sentinţei civile nr. 1605 din 06 iulie 2007, pronunţată de Tribunalul Timiş, pe care a desfiinţat-o şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
În motivarea acestei soluţii instanţa de apel a reţinut că prima instanţă nu a cercetat fondul pricinii, fiind necesar a se dispune şi admiterea altor noi probe în dosar. Astfel, s-a apreciat că prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamanţilor, reţinând în esenţă că terenurile în litigiu, pretinse de acestea, se sustrag sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, deşi era clar în dosar că obiectul litigiului l-a constituit contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acest text legal prevăzând în mod expres că decizia/dispoziţia poate fi atacată la secţia civilă a tribunalului.
Curtea a mai constatat că prima instanţă a administrat un probatoriu insuficient pentru a stabili o corectă stare de fapt vizând mai multe suprafeţe de teren şi construcţii demolate, susţinând că, în privinţa imobilului înregistrat sub nr. top. x, proprietarul tabular M.Ş. nu a avut posibilitatea să dispună de bunul său, deoarece imobilul, care face parte din intravilan, a fost dat în administrarea operativă a Institutului Agronomic.
În consecinţă, prima instanţă este datoare, cu prilejul rejudecării cauzei, pe fond, să verifice susţinerile reclamanţilor privind preluarea în fapt a bunului în litigiu, demolarea construcţiilor existente pe teren şi deţinerea imobilului de către Institutul Agronomic, precum şi regimul juridic al imobilelor aflate - conform precizărilor aceloraşi reclamanţi - în administrarea unei staţiuni de cercetare din agricultură.
Împotriva menţionatei decizii a declarat şi motivat recurs, în termen legal, intimatul-pârât municipiul Timişoara pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora recurentul-pârât arată că, în mod total eronat, Curtea de Apel Timişoara a apreciat că prima instanţă nu a cercetat fondul pricinii fiind necesar a dispune şi admiterea altor probe în dosar întrucât terenurile în speţă, care fac obiectul prezentei cauze, respectiv imobilele înscrise în C.F. Timişoara se sustrag sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001 întrucât „Nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţii la data preluării abuzive sau la data notificării, precum si cele ale căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările si completările ulterioare si prin Legea nr. 1/2000 ... cu modificările si completările ulterioare ” .
Urmare celor mai sus arătate, recurentul consideră că prima instanţă a cercetat întrutotul fondul cauzei nefiind necesar a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiş, secţia civilă, având în vedere şi faptul că Tribunalul Timiş a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ţinând cont de dispoziţiile legale în materie şi de probatoriul administrat în cauză.
Mai mult, în mod absolut corect s-a reţinut faptul că terenurile în litigiu au fost şi sunt situate în extravilanul Municipiului Timişoara, aspect evidenţiat de expertul tehnic care a fost numit în prezenta cauză, astfel fiind incidente în speţă dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, menţionate anterior.
Totodată, potrivit dispoziţiilor pct. 8.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 „Nu fac obiectul legii terenurile situate în extravilanul localităţilor (inclusiv terenurile aflate în extravilanul localităţilor si evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale), indiferent că aveau această situare la data preluării abuzive sau la data notificării.”
Prin urmare, rezultă fără putinţă de tăgadă că terenurile ce fac obiectul prezentei cauze, respectiv imobilele înscrise în CF Timişoara, se sustrag sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Într-un prim ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 7900/2005 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost trimisă cauza pentru rejudecare la prima instanţă, Tribunalul Timiş, cu motivarea că nu s-a individualizat obiectul revendicării pentru a se stabili natura juridică actuală a imobilului ce a făcut obiectul dispoziţiei nr. 563/2004, în raport de care să se aprecieze asupra dispoziţiilor legale aplicabile.
În rejudecarea cauzei în primă instanţă, în al doilea ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 1605/2007, Tribunalul Timiş a respins acţiunea, astfel cum a rezultat din conexarea celor două dosare, după ce a efectuat raport de expertiză topografică, conformându-se indicaţiilor date de instanţa de recurs pentru individualizarea imobilelor şi stabilirea naturii sale intravilane sau extravilane.
Prin decizia nr. 5673 din 9 octombrie 2008, pronunţată în recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus pentru a doua oară trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului împotriva sentinţei civile nr. 1605/2007 la Curtea de Apel Timişoara, iar nu la prima instanţă, astfel cum s-a procedat în primul ciclu procesual.
În motivarea acestei dispoziţii Înalta Curte a apreciat că instanţa de apel nu s-a preocupat să răspundă tuturor criticilor aduse prin motivele de apel, că nu şi-a motivat hotărârea sub aspectul incidenţei în cauză a Legii nr. 18/1991 şi nici a Legii nr. 1/2000, aspect exclusiv avut în vedere la pronunţarea soluţiei de către prima instanţă de fond, nu a înlăturat motivat susţinerile apelanţilor - reclamanţi privind preluarea în fapt a bunului, demolarea construcţiilor existente pe teren şi deţinerea unuia dintre imobile de către Institutul Agronomic.
Trimiţând cauza spre rejudecarea apelului, într-un al treilea ciclu procesual, Înalta Curte a considerat că instanţa de apel va trebui să lămurească aspectele care ţin de incidenţa în cauză a Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 1/2000 sau a Legii nr. 10/2001, acest fapt fiind dat ca îndrumare expresă în scopul de a se răspunde criticilor de nelegalitate aduse sentinţei primei instanţe.
Procedând la admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiş, trimitere motivată numai de împrejurarea că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, Curtea de Apel Timişoara, fără a răspunde motivelor de apel, a încălcat prin decizia nr. 92/2009 dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., ignorând faptul că deja în primul ciclu procesual se dispusese de către instanţa de recurs stabilirea naturii juridice a imobilelor în litigiu prin individualizare, aspect care a fost lămurit prin expertiza efectuată în cauză de către prima instanţă în al doilea ciclu procesual.
Urmare a celei de-a doua casări cu trimitere spre rejudecare, de această dată a apelului, ca urmare a lipsei de motivare, sarcina instanţei era aceea de a răspunde criticilor formulate în apel, lucru pe care instanţa de apel nu l-a făcut.
De altfel, Înalta Curte observă că în considerentele deciziei nr. 92/2009 nu se reţin argumentele pentru care s-a considerat ca fondat recursul şi indicaţiile date de instanţa de recurs instanţei de apel, ci numai argumentele pentru care în recurs s-a considerat nefondată critica privind greşita calificare a căii de atac, ceea ce dovedeşte că instanţa de apel nu s-a preocupat să urmărească indicaţiile ce i s-au dat, ocazie cu care ar fi observat că trebuia să răspundă criticilor din apel referitoare la toate cererile cu care prima instanţă a fost investită şi care au ca obiect mai multe suprafeţe de teren şi construcţiile demolate, să stabilească legea aplicabilă şi în cazul imobilului înregistrat sub nr. top. x.
Fără a răspunde acestor critici, apreciind că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului cauzei şi că nu a administrat probe suficiente pentru stabilirea situaţiei de fapt, instanţa de apel a desfiinţat în mod greşit sentinţa nr. 1605/2007, neconformându-se dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. şi indicaţiilor date de instanţa de recurs, în condiţiile în care, în temeiul art. 292 alin. (1) teza II coroborat cu art. 295 C. proc. civ., putea administra toate probele pe care le considera necesare pentru lămurirea deplină a situaţiei de fapt, în raport de care să verifice ulterior aspectele de legalitate ale sentinţei apelate, în limitele cererii de apel.
Celelalte critici invocate de recurent vizează cauze de nelegalitate care au fost invocate şi pe calea apelului şi cărora urmează a li se răspunde de către instanţa de apel cu ocazia analizării motivelor de apel, după casare.
Pentru aceste argumente şi în temeiul art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 92 din 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1697/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1730/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
