ICCJ. Decizia nr. 1748/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1748/2010
Dosar nr. 4368/95/2009
Şedinţa de la 12 martie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 11837/3/2009, ca urmare a disjungerii din Dosarul nr. 48186/3/2008, reclamanţii - membri de sindicat, reprezentaţi de Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial (F.N.F.M.C.) a chemat în judecată pe pârâta CN C.F.C.F.R. SA, solicitând obligarea acesteia la plata ajutorului material aferent zilei feroviarilor, pentru 2005-2008, sume care să fie actualizate cu indicele de inflaţie.
Prin sentinţa civilă nr. 2407 din 23 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocate din oficiu şi a dispus declinarea soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamanţii, membrii de sindicat, au domiciliul în judeţul Gorj, fiind menţionaţi în tabelul anexat cererii de chemare în judecată.
Potrivit art. 284 alin. (2) C. muncii, competenţa teritorială revine instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul sau reşedinţa reclamantului, norma fiind una de ordine publică ce nu poate fi eludată prin voinţa reclamanţilor, calitate ce revine salariaţilor reprezentaţi prin Federaţia Naţională, conform art. 222 C. muncii.
Instanţa a apreciat că desemnarea unui reprezentant pentru exercitarea acţiunii şi a altor drepturi procesuale, nu poate înlătura caracterul de ordine publică a competenţei teritoriale în materia litigiilor de muncă, în speţă, interesând domiciliul real al reclamanţilor, astfel că s-a procedat la declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Gorj în a cărui rază teritorială domiciliază cei mai mulţi dintre aceştia (alţii, având domiciliul în raza Tribunalului Mehedinţi).
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 4386/95/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 3246 din 7 octombrie 2009, această instanţă, la rândul său a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a procedat la declinarea soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, constatând totodată, ivit conflict negativ de competenţă, astfel că s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Gorj a constatat că cererea de chemare în judecată a fost formulată de F.N.F.M.C., fiind introdusă pe rolul Tribunalului Bucureşti care a fost considerată instanţă competentă teritorial în raport de dispoziţiile art. 284 C. muncii.
Tribunalul Gorj a reţinut totodată, că potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea 54/2003 a sindicatelor, în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor şi au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Textul dispune mai departe că acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală, dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată.
Instanţa în faţa căreia s-a ivit conflictul negativ de competenţă a apreciat că din interpretarea textului anterior rezultă că acţiunea promovată de un sindicat sau de o organizaţie sindicală este una de substituire, iar nu de reprezentare, acţiune care prezintă aceleaşi caracteristici precum acţiunea oblică (mijloc juridic prin care creditorul exercită drepturile şi acţiunile creditorului, atunci când acesta refuză sau neglijează să şi le exercite).
Pe de altă parte, s-a reţinut că acţiunea în substituire promovată de sindicat în numele membrilor săi, poate fi considerată drept o limitare a efectului relativ al contractelor şi prin urmare, salariatul care este parte în contractul de muncă poate exercita orice acţiune în justiţie pentru a-şi apăra drepturile ce-i revin în baza contractului; pe de altă parte, sindicatul, care nu este parte în contractul de muncă al salariatului, poate interveni în situaţia în care salariatul rămâne pasiv, pentru că legea prevede această posibilitate, prin dispoziţiile art. 28 din Legea 54/2003, aşa cum s-a arătat.
În consecinţă, s-a concluzionat că sindicatul are calitate procesuală activă, astfel că, în baza art. 284 C. muncii, competenţa soluţionării cauzei revine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul, în speţă, Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului, conform art. 22 C. proc. civ.
Înalta Curte apreciază că, potrivit dispoziţiilor legale, competenţa soluţionării prezentei cauze revine instanţei mai întâi sesizate, anume, Tribunalului Bucureşti.
Conform art. 284 C. muncii competenţa soluţionării cererii, revine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul (sau sediul) reclamantul.
Cererea de chemare în judecată, cu care Tribunalul Bucureşti a fost învestit, a fost formulată nu de membri de sindicat, ci de F.N.F.M.C., organizaţie sindicală cu personalitate juridică (autorizată în baza sentinţei civile nr. 69/PJ/1992 a Judecătoriei Deva), reprezentativă la nivel de ramură (transporturi) şi la nivel de unităţi, respectiv la nivelul CN C.F.C.F.R. SA, ce reprezintă şi protejează interesele membrilor săi.
Prin urmare, F.N.F.M.C. a acţionat în cauză în calitate de reclamant, iar nu în calitate de reprezentant judiciar al membrilor de sindicat (indicaţi în anexa cererii de chemare în judecată), legitimarea procesuală activă fiind una legală, ce decurge din dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Legea 54/2003 a sindicatelor, normă specială în raport de dispoziţiile art. 222 C. muncii, care dispun că: la cererea membrilor săi, sindicatele pot să îi reprezinte pe aceştia în cadrul conflictelor de drepturi.
Or, legea specială, nr. 54/2003, dispune că sindicatele pot formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză, ceea ce echivalează cu recunoaşterea prin lege a calităţii procesuale active în favoarea sindicatelor, salariatul păstrându-şi însă dreptul de a se opune fie la introducerea acţiunii, fie la continuarea ei.
Ca atare, conform art. 22 alin. (5) C. proc. civ., în aplicarea regulii specialia generalibus derogant, a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 şi a art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. rap. la art. 284 C. muncii, se va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti în a cărui rază federaţia sindicală reclamantă îşi are sediul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1732/2010. Civil. Obligaţie de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 1749/2010. Civil. Drepturi băneşti.... → |
|---|
