ICCJ. Decizia nr. 1731/2010. Civil. Grăniţuire. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTEŢE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1731/2010
Dosar nr. 5795/1/2009
Şedinţa publică din 12 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 6 iulie 2009 sub nr. unic 5795/1/2009, contestatorul R.D.M. a solicitat anularea deciziei nr. 616 din 26 martie 2009 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti şi trimiterea cauzei la Tribunalul Argeş spre competentă soluţionare a recursului împotriva sentinţei civile nr. 1223 din 3 iunie 2008 a Judecătoriei Câmpulung.
In motivarea contestaţiei, s-a arătat că există un conflict negativ de competenţă între Curtea de Apel Piteşti, care, prin decizia nr. 616 din 26 martie 2009, s-a declarat necompetentă să judece recursul în Dosarul nr. 3490/205/2007, considerând că este inadmisibil şi Tribunalul Argeş, care, prin decizia nr. 137 din 30 iunie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1607/109/2009, a respins contestaţia în anulare împotriva deciziei nr. 259 din 11 decembrie 2008, conflict ce trebuie soluţionat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 20 şi 21 C. proc. civ.
Prin precizarea depusă la data de 29 ianuarie 2010, petentul a arătat că cererea de faţă are drept obiect pronunţarea unui regulator de competenţă pentru desemnarea instanţei competente să soluţioneze recursul împotriva sentinţei civile nr. 1223 din 3 iunie 2008 a Judecătoriei Câmpulung, în aplicarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ.
La termenul din 12 martie 2010, Înalta Curte, faţă de precizările aduse cererii de chemare în judecată, a apreciat că este competentă a soluţiona cererea şi a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii cererii, reţinând cauza spre soluţionare pe acest aspect.
Examinând excepţia inadmisibilităţii, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Conflictul negativ de competenţă, astfel cum este descris de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., presupune ca două sau mai multe instanţe să se fi declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină.
Instanţa în faţa căreia s-a ivit conflictul de competenţă va suspenda din oficiu orice altă procedură şi va înainta dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, după cum dispune art. 21.
Potrivit art. 22 alin. (3) C. proc. civ., conflictul ivit între două instanţe care nu se găsesc în raza aceleiaşi curţi de apel se soluţionează de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În speţă, Înalta Curte, care s-a declarat competentă a rezolva un conflict de competenţă de natura celui prevăzut de art. 20 alin. (2), ivit între Curtea de Apel Argeş şi Tribunalul Argeş, apreciază că nu sunt întrunite condiţiile de existenţă a unui asemenea conflict şi nici cele de sesizare a instanţei în drept să hotărască asupra acestuia.
Astfel, petentul pretinde că decizia nr. 616 din 26 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti şi decizia nr. 137 din 30 iunie 2009 a Tribunalului Argeş ar reprezenta declarări ale necompetenţei.
Chiar dacă s-ar considera că hotărârile judecătoreşti menţionate ar fi fost pronunţate în una şi aceeaşi pricină, respectiv în căile de atac extraordinare exercitate împotriva aceleiaşi decizii (cea dintâi menţionată a vizat recursul împotriva deciziei nr. 259 din 11 decembrie 2008, iar cea de-a doua, o contestaţie în anulare împotriva aceleiaşi hotărâri), se constată că niciuna dintre instanţe nu s-a declarat necompetentă să soluţioneze recursul împotriva sentinţei civile nr. 1223 din 3 iunie 2008 a Judecătoriei Câmpulung.
Astfel, Curtea de Apel Piteşti a fost învestită cu soluţionarea recursului împotriva deciziei nr. 259 din 11 decembrie 2008, pe care l-a declarat inadmisibil, şi nu a celui împotriva sentinţei civile nr. 1223 din 3 iunie 2008 a Judecătoriei Câmpulung, vizată de cererea din cauză.
În ce priveşte Tribunalul Argeş, acesta s-a socotit competent a soluţiona calea de atac împotriva sentinţei civile nr. 1223 din 3 iunie 2008, chiar dacă l-a calificat drept apel, calificare juridică infirmată de Curtea de Apel Piteşti, care a apreciat că, în raport de valoarea obiectului pricinii, soluţia Tribunalului a fost adoptată în recurs.
Pe lângă faptul că niciuna dintre instanţe nu s-a declarat necompetentă, nici nu a avut loc o dezînvestire reciprocă pe parcursul soluţionării pricinii - cerinţă care, deşi nu este prevăzută explicit din art. 20, decurge din art. 158 alin. (3) C. proc. civ. care reglementează procedura de declarare a necompetenţei instanţei.
Pe de altă parte, în legătură cu sesizarea Înaltei Curţi, rezultă din art. 21, anterior citat, că poate fi realizată doar de către instanţa în faţa căreia s-a ivit conflictul de competenţă, ca atare, este inadmisibilă formularea unei cereri pentru regulator de competenţă, direct la instanţa care soluţionează conflictul, de către partea în proces.
Invocarea de către parte a încălcării dreptului la un proces echitabil prin nesoluţionarea căii de atac a recursului în Dosarul nr. 3490/205/2007 nu justifică iniţierea unor proceduri ce nu au un temei legal, cum este cea de faţă, în care nu sunt întrunite cerinţele art. 20 -22 C. proc. civ., fiind posibilă doar într-un cadru procesual legal creat.
Este de precizat că petentul a uzat deja de calea contestaţiei în anulare pe temeiul art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., atât împotriva deciziei nr. 616 din 26 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, cât şi a deciziei nr. 259 din 11 decembrie 2008 a Tribunalului Argeş, invocând nerespectarea normelor imperative de competenţă, cadru procesual în care s-ar fi putut prevala de încălcarea dreptului la un proces echitabil, ambele căi de atac fiind respinse.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu şi, admiţând-o ca atare, va respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea de pronunţare a unui regulator de competenţă, formulată de contestatorul R.D.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1730/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 1732/2010. Civil. Obligaţie de a face.... → |
|---|
