ICCJ. Decizia nr. 1783/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1783/2010
Dosar nr. 3875/118/2006
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
1. Instanţa de fond
Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă nr. 1914 din 30 octombrie 2007 a respins acţiunea reclamanţilor I.V., B.E. şi N.I.G. prin care s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primăria comunei Chirnogeni, primarul şi comuna Chirnogeni anularea Dispoziţiei nr. 51 din 13 februarie 2006 şi obligarea pârâţilor la retrocedarea în natură a imobilului teren de 6250 mp situat în comuna Chirnogeni, judeţul Constanţa.
În motivarea acestei sentinţe instanţa a reţinut următoarele:
Contestaţia a fost formulată de reclamanţi la 24 martie 2006, formându-se dosarul nr. 1075/2006 la care a fost ataşat şi dosarul nr. 1075/2006 al Tribunalului Constanţa cu acelaşi obiect, admiţându-se prin încheierea din 22 iunie 2006 excepţia de litispendenţă.
Prin notificările cu nr. 66 şi 67 din 24 iunie 2001 reclamantul I.V. a solicitat Primăriei din Chirnogeni şi C.C. din Negru Vodă în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea imobilului situat în comuna Chirnogeni individualizat prin procesul verbal din 9 martie 1949, preluat abuziv din proprietatea tatălui său, I.R.
Prin Decizia 1137 din 10 august 2001 F.C. Chirnogeni a respins cererea reclamanţilor de restituire în natură a imobilului - construcţie (fostă brutărie) cerere adresată iniţial către C.C. Negru-Vodă.
Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă nr. 218 din 13 februarie 2003, rămasă definitivă şi irevocabilă a anulat Decizia şi a obligat pârâta F.C. Constanţa să restituie în natură contestatorilor, imobilul-construcţie.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 prin notificarea nr. 93 din 9 august 2005 reclamantul I.V. s-a adresat din nou, Primăriei comunei Chirnogeni, solicitând retrocedarea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 625 mp aferent construcţiei fostei brutării. Notificarea a fost modificată la 28 octombrie 2005 în sensul că suprafaţa terenului este de 6250 mp şi nu 625 mp.
Primarul comunei Chirnogeni prin dispoziţia nr. 51 din 13 februarie 2006 a respins notificarea nr. 93/2005 ca tardiv formulată, cu depăşirea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001 (14 februarie 2002).
S-a reţinut că potrivit art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 (în prezent art. 22) nerespectarea termenului prevăzut pentru formularea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii iar prin intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 nu s-a operat o repunere în termenul de adresare a notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001.
Instanţa de fond a constatat însă că deşi soluţia deciziei, în raport de argumentaţia conţinută, este legală, nu se poate reţine că reclamanţii au pierdut dreptul de a solicita direct în justiţie măsuri reparatorii, ca urmare a depăşirii termenului pentru înregistrarea notificării.
Aceasta deoarece ei au adresat Primăriei o primă notificare sub nr. 66 din 24 mai 2001 privind restituirea imobilului din comuna Chirnogeni şi deşi nu se menţionează în acea notificare din ce se compune imobilul, trebuie considerat că sesizarea a fost făcută pentru întreg imobilul atât construcţie cât şi teren, în interpretarea dată de art. 6 din Legea nr. 10/2001 noţiunii de imobil.
S-a reţinut că potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (fost art. 23) dacă imobilul solicitat e deţinut la data intrării în vigoare a legii de persoanele notificate, restituirea în natură sau echivalent cade în sarcina acestora.
Cum din adresa nr. 4687 din 10 octombrie 2006 rezultă că terenul revendicat face parte din domeniul privat al comunei, Primăria Chirnogeni, investită prin notificarea din 2001, avea obligaţia să o soluţioneze în condiţiile prevăzute de lege.
S-a reţinut însă că Primăria deşi învestită, a remis notificarea şi întreaga documentaţie petentului cu adresa nr. 2610 din 2 august 2001, fără a motiva această acţiune.
Această atitudine a fost considerată un refuz de restituire a imobilului care trebuie cenzurat de către tribunal, jurisprudenţa naţională recunoscând dreptul petentului la o acţiune în instanţă, drept recunoscut şi de art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Analizând temeinicia cererii reclamanţilor s-a constatat ca aceştia sunt succesorii legali ai lui I.R., potrivit certificatelor de moştenitor depuse la dosar.
S-a constatat că pentru dovedirea dreptului de proprietate al lui I.R. au fost depuse mai multe înscrisuri, care atestă diferite constatări cu privire la bunurile ce au fost găsite la I.R. în diferite împrejurări, printre acestea şi cele referitoare la confiscare şi deportare.
Instanţa a reţinut însă că înscrisurile depuse la dosar nu fac dovada, în condiţiile legii, a dreptului de proprietate al autorului reclamanţilor asupra terenului de 6250 mp aferent, conform celor susţinute de reclamanţii construcţiei restituite prin sentinţa civilă nr. 218/2003 a Tribunalului Constanţa.
S-a reţinut astfel că în niciunul din înscrisurile prezentate nu se menţionează nici întinderea terenului intravilan pe care ar fi deţinut-o autorul reclamanţilor dar nici faptul că un asemenea teren este aferent fostei locuinţe care ar fi avut destinaţia de brutărie.
Elemente concrete în vederea identificării şi individualizării imobilului nu s-au indicat de către reclamanţi nici în notificările formulate, deşi legea prevede expres o atare obligaţie în sarcina pretenţiilor.
Instanţa a mai reţinut declaraţia făcută de reclamantul I.V. prin avocatul său, în şedinţa din 19 aprilie 2007 potrivit căreia suprafaţa de teren indicată în acţiune nu figurează în niciun document iar cât priveşte vecinătăţile terenului a făcut trimitere la constatările din procesul-verbal de expropriere şi raportul de expertiză. S-a mai precizat de către reclamant că terenul de 54 mp menţionat în procesul-verbal din 2 martie 1949 nu are legătură cu terenul în litigiu, pentru acea suprafaţă existând o reconstituire în favoarea reclamanţilor în temeiul Legii nr. 18/1991.
Ca urmare, constatându-se că nici actul de proprietate nu certifică niciun element pentru identificarea terenului solicitat şi că această lipsă nu poate fi complinită de raportul de expertiză, s-a respins acţiunea.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale prin Decizia civilă nr. 153/C din 16 aprilie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamanţilor care a avut ca singură critică împrejurarea că nu s-a observat că a fost făcută dovada dreptului de proprietate asupra terenului de 6250 mp.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că în cauză reclamanţii nu au făcut dovada impusă de art. 22 (în prezent art. 23) din Legea nr. 10/2001, din actele depuse la dosar neputându-se reţine nici întinderea, nici amplasarea, nici proprietarul terenului de 6250 mp, aceste date fiind esenţiale în acţiunile de recuperare a bunurilor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001.
S-a constatat că nici din celelalte probe administrate, martori sau expertiză nu s-a putut identifica bunul.
Martorii nu au cunoscut ce întindere de teren a deţinut defunctul iar raportul de expertiză nu poate oferi suport pentru titlul de proprietate.
3. Recursul
Împotriva acestei decizii reclamanţii au declarat recurs.
În drept a fost invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt s-a invocat împrejurarea că din actul de expropriere, indicându-se vecinătăţile terenului expropriat şi expertiza de identificare a acestui teren, se poate lesne reconstitui vechea curte.
S-au invocat şi adresele Primăriei Chirnogeni care fac vorbire şi acesta de parcelele CC 583 de 3 442 mp şi CC 66/1/5 de 2000 mp ca răspuns la solicitarea instanţei de obţinerea de informaţii cu privire la situaţia juridică a terenului.
S-a mai invocat o restituire de teren care a operat încă din 1994 în favoarea unei alte persoane fizice O.M. iar din declaraţiile martorilor audiaţi a rezultat că imobilul construcţie a aparţinut autorului lor împreună cu terenul aferent.
4. Analiza instanţei de recurs
Criticile formulate se referă în fapt la modalitatea de interpretare a probelor administrate, în opinia recurenţilor acestea fiind suficiente şi clare în determinarea dreptului de proprietate al autorului lor pentru terenul revendicat 6250 mp.
În primul rând este de reţinut că nici recurenţii nu au putut evidenţia vreun element de identificare a terenului şi au făcut trimitere la aceleaşi probe (înscrisuri, declaraţii de martori) care se referă în manieră vagă, neprecisă, la „un teren" iar simpla realitate că o construcţie în mod evident are şi un teren aferent nu este de natură să conducă la concluzia că proprietatea construcţiei ar cuprinde şi terenul aferent (din nici o probă nu rezultă întinderea acestuia), cu atât mai mult cu cât nici o probă nu vorbeşte despre un teren aferent construcţiei cu destinaţie brutărie.
Osebit de această situaţie constată în mod judicios de instanţa de fond şi respectiv de apel, se observă că reformarea unei hotărâri când aceasta se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate putea fi făcută - pe calea recursului - în temeiul art. 304 pct. 11 C. proc. civ., dispoziţie expres abrogată prin OUG nr. 138/2000.
Examinarea criticilor s-a făcut însă din perspectiva motivului de recurs invocat şi prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât priveşte aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, referitor la dovedirea dreptului de proprietate.
Sub acest aspect se constată că soluţia Curţii de apel este legală şi temeinică aceasta constatând că instanţa de fond în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Acest articol prevede în beneficiul fostului proprietar sau moştenitorilor lui, prezumţia de proprietate asupra bunului preluat, în cazul în care nu există acte doveditoare pentru bunul pretins conform art. 23 din aceeaşi lege.
Prezumţia de proprietate se referă însă la noţiuni precise şi nu ambigue, în absenţa unor probe contrare existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, în sensul prevăzut de alin. (2) al aceluiaşi articol, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate fiind presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.
Or, din procesul-verbal din 9 martie 1949 prin care s-a întocmit „inventarierea bunurilor mobile şi obiecte de valoare aparţinând moştenitorului R.I., expropriat în baza Decretului nr. 83/1949", se constată că „la conacul moşiei" (fără să se localizeze în spaţiu acesta) s-au găsit „terenuri de 54 ha".
Despre acest teren există declaraţia reclamantului I.V. că nu are legătură cu terenul pretins prin acţiune, acest teren fiind reconstituit în limita a 50 ha în temeiul Legii nr. 18/1991.
Faptul că în acest document se mai menţionează şi bunurile găsite în ogradă, este irelevant, în lipsa unor precizări cât priveşte întinderea ei şi locul în care este amplasată aceasta, pentru prezumţia de proprietate prevăzută de art. 24 menţionat, prezumţie care nu operează în aceste condiţii.
Ca urmare, în mod corect s-a apreciat în cauză că dreptul de proprietate nu a fost dovedit în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi ca urmare reclamanţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite în înţelesul acestei legi.
Pentru considerentele mai sus evocate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins ca nefondat recursul.
PENTRUACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii I.S., I.D.M., Z.C.I., B.E. şi N.I.G. împotriva deciziei nr. 153/C din 16 iunie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1894/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1780/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
