ICCJ. Decizia nr. 1894/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1894/2010
Dosar nr. 43726/3/2006
Şedinţa publică din 19 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 737 din 23 iunie 2005, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia prematurităţii şi a respins cererea formulată de reclamantul B.S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, ca prematur introdusă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 747/A din 22 noiembrie 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei menţionate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 5115 din 25 mai 2006, a admis recursul declarat de reclamant, a casat ambele hotărâri şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, reţinând că instanţele erau datoare să solicite „dosarul notificării", iar în urma verificării îndeplinirii cerinţelor legale şi a administrării probatoriului, trebuiau să hotărască asupra obligaţiei ce îi revine unităţii deţinătoare, raportat la notificarea formulată de reclamant.
Primind dosarul spre rejudecare, Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 441 din 27 martie 2007, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti care, la rândul său, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 9 F din 17 iunie 2008, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 1454 din 16 septembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul B.S.A.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 339 A din 1 iunie 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, reţinând că reclamantul nu a formulat niciodată o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, acţiunea sa fiind o acţiune în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., promovată în anul 2005.
A mai reţinut instanţa de apel că, până la momentul promovării cererii de chemare în judecată, respectiv 28 aprilie 2005, reclamantul nu a făcut nici un demers pentru a contesta valabilitatea titlului statului ori pentru a încerca să reintre în posesia proprietăţii pierdute şi nici nu a făcut dovada că a formulat notificare în termenele defipte în baza Legii nr. 10/2001, astfel că nu se poate susţine încălcarea dreptului de proprietate, atât din perspectiva dreptului intern, cât şi a celui comunitar, reclamantul nefăcând dovada existenţei unui bun în condiţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi nici măcar a unei speranţe legitime.
Împotriva acestei decizii, la data de 8 august 2009, a declarat recurs reclamantul, solicitând totodată, prin cererea de recurs, repunerea în termenul de declarare a recursului.
În motivarea cererii de repunere în termen, recurentul a arătat că nu are domiciliul în România, iar apărătorul său, avocatul E.S., a fost plecat în concediu de odihnă în străinătate la sfârşitul lunii iunie, iar la întoarcerea sa în ţară, la data de 25 iulie 2009, a luat cunoştinţă de Decizia Curţii de Apel Bucureşti şi, în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, a declarat şi motivat recursul.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţinând că nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 cu privire la termenele de formulare a notificării, deoarece are domiciliul în SUA şi nu a putut lua cunoştinţă de acest act normativ.
Recurentul a arătat că a urmat calea procedurală recomandată chiar de Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmând a se constata prioritatea Convenţiei europene a drepturilor omului în cadrul acţiunii în revendicare, întemeiată pe dreptul comun.
A mai arătat recurentul că, în cadrul acţiunii în revendicare, a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti, deoarece apartamentul ce i-a fost preluat de stat fără titlu valabil a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 numitei B.M.M., astfel că, prin solicitarea sa, nu se aduce atingere dreptului de proprietate al acesteia, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3189 din 25 martie 1999.
Înalta Curte constată că, în raport de prevederile art. 301 şi art. 103 C. proc. civ., este neîntemeiată cererea de repunere în termen, iar recursul este tardiv formulat.
Articolul 103 C. proc. civ. reglementează o repunere în termen în condiţii restrictive, deoarece textul se referă la „o împrejurare mai presus de voinţa părţii’’.
În sensul textului citat, împrejurarea mai presus de voinţa părţii trebuie să fie obiectivă, asimilabilă forţei majore.
Or, afirmaţia recurentului că avocatul ales E.S.C. a fost plecat din ţară, însoţită de adeverinţa depusă la termenul din 19 martie 2010, care nu are număr de înregistrare şi nu este datată, fiind semnată chiar de avocatul E.S.C., în calitate de titular al cabinetului de avocatură, prin care se arată, într-o manieră evazivă şi fără a se face vreo dovadă în acest sens, că avocatul E.S.C., în perioada 24 iunie 2009 – 25 iulie 2009 a efectuat concediul legal de odihnă în străinătate", nu constituie motiv de repunere în termen, conform art. 103 C. proc. civ.
La dosarul instanţei de apel (fila 18) se află procesul - verbal încheiat de persoana însărcinată cu înmânarea deciziei atacate, care cuprinde toate datele prevăzute de art. 100 C. proc. civ., iar, conform art. 100 alin. (4) C. proc. civ., acest proces-verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care le-a încheiat.
Or, potrivit procesului-verbal, recurentului i-a fost comunicată Decizia atacată la data de 23 iunie 2009, iar, potrivit art. 301 C. proc. civ., recursul trebuia declarat în termen de 15 zile, calculat de la această dată.
Termenul legal pentru declararea recursului a expirat la data de 9 iulie 2009, iar recursul a fost declarat la data de 8 august 2009, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, va fi respinsă cererea de repunere în termen şi, fără să se analizeze motivele de recurs formulate de reclamant, se va respinge recursul nedeclarat de acesta în termenul legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, ca nefondată.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul B.S.A. împotriva deciziei nr. 339 A din 1 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1822/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1783/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
