ICCJ. Decizia nr. 1895/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1895/2010
Dosar nr. 2361/91/2007
Şedinţa publică din 19 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Judecata în primă instanţă
Prin cererea înregistrată la 28 august 20076, reclamantul I.N. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Focşani, formulând, în baza Legii nr. 10/2001, contestaţie împotriva dispoziţiei primarului nr. 13843 din 20 iulie 2007.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că autoarea lui, I.M., a achiziţionat în anul 1955 imobilul situat în Focşani, compus din casă şi suprafaţa de 700 mp, casă care a fost demolată şi pentru care s-au primit despăgubiri.
În urma identificării fostului amplasament al proprietăţii s-a constatat că din suprafaţa totală de teren se poate restitui în natură o suprafaţă de 365 mp, astfel cum s-a dispus prin dispoziţia atacată, tot prin aceasta aprobându-se acordarea de despăgubiri pentru diferenţa de 335 mp.
Cum pentru această diferenţă reclamantul a apreciat că este îndreptăţit să i se atribuie alt amplasament intravilan, a solicitat în baza Legii nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 şi OUG nr. 209/2005, anularea dispoziţiei sus menţionate, numai în ce priveşte acordarea de despăgubiri pentru diferenţa de teren nerestituită în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 268 din 1 aprilie 2008, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Pentru suprafaţa de teren de 335 mp ce nu a fost restituită în natură, petentul a solicitat ca măsură compensatorie să i se atribuie o altă suprafaţă de teren pe care a identificat-o ca fiind amplasament liber.
Din expertiza topometrică rezultă însă că pe amplasamentul revendicat există o aerisire de gaze, dar şi o canalizaţie telefonică subterană care traversează suprafaţa topometrică de 203 mp şi 120 mp., între care se află o alee.
De asemenea, suprafaţa solicitată este pe amplasamentul unui spaţiu verde, într-o zonă ultracentrală, la cel mai mare bulevard al municipiului Focşani, într-o zonă supra-circulată şi populată.
Deşi expertul nu a individualizat in extenso vecinătăţile, tot din schiţa anexată raportului rezultă că spaţiul verde este situat în faţa unor blocuri, iar pe latura de nord aleea de acces este practic stradă pentru circulaţia auto şi că este de notorietate pe plan local că zona în discuţie este spaţiu verde, chiar dacă nu a fost inventariată în domeniul public al oraşului cu destinaţia de spaţiu verde amenajat şi nu s-a procedat la întocmirea Registrului local al spaţiilor verzi.
Potrivit adresei nr. 242 din 25 februarie 2008 a Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul jud. Vrancea faţă de OUG nr. 114/2007 ce completează Legea nr. 265/2006 (legea protecţiei mediului) schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestuia.
Mai mult, trebuie avut în vedere suprafaţa de spaţiu verde minimă/locuitor în condiţiile legii, precum şi distrugerea şi degradarea acestora ca urmare a dezvoltării activităţilor economice-sociale.
Faptul că până în prezent nu a fost constituit Registrul local al spaţiilor verzi, nu-l îndreptăţeşte pe reclamant să profite de această situaţie şi să pretindă să i se atribuie oriunde o suprafaţă. Caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 trebuie apreciat în anumite limite şi nu în defavoarea în speţă a unui interes general.
Judecata în apel
Prin Decizia civilă nr. 182 a din 7 octombrie 2008, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei şi continuat de moştenitorii acestuia, ca urmare a decesului intervenit pe parcursul procesului, precum şi de cesionarul de drepturi litigioase, C.M.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Potrivit alin. (8) al aceluiaşi articol, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii investite potrivit legii cu soluţionarea notificării.
Potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol primarii sau, după caz, conducătorii entităţilor investite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia să afişeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârşitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile şi/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.
În concluzie, potrivit dispoziţiilor legale menţionate mai sus, măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se oferă doar de entitatea deţinătoare şi numai dintre acele bunuri declarate a fi disponibile prin procesele de inventariere, bineînţeles în măsura în care are acordul persoanei îndreptăţite în acest sens.
Cum această măsură echivalează cu un act de dispoziţie, nu este la îndemâna persoanei îndreptăţite să procedeze la identificarea şi alegerea anumitor bunuri aliate în patrimoniul autorităţii deţinătoare şi să ceară instanţei judecătoreşti să le declare a fi disponibile cu consecinţa obligării să i le atribuie în compensare.
Or, în speţa de faţă Primăria Focşani, a comunicat instanţei de judecată faptul că amplasamentul solicitat nu este disponibil întrucât face parte din spaţiul verde amenajat în zonă, fiind interzisă schimbarea destinaţiei acestuia conform prevederilor art. 5 din OUG nr. 114/2007 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului.
Astfel, simplul fapt că un teren aflat în patrimoniul unei localităţi este liber, în sensul că nu este ocupat în mod efectiv de construcţii, nu este de natură să îi confere şi calitatea de teren disponibil, calitate care să permită atribuirea sa în compensare în procedurile instituite prin diverse legi reparatorii.
De altfel, din raportul de expertiză tehnică, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, reiese că terenul solicitat de reclamant în compensare este afectat şi de utilităţi publice - aerisire gaze şi canalizaţie telefonică subterană.
Judecata în recurs
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs I.L., I.C. şi I.D., în calitate de moştenitori ai reclamantului decedat I.N., şi C.M., în calitate de cesionar de drepturi litigioase.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au susţinut următoarele:
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 10/2001 privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri.
Instanţa de apel a considerat că este la latitudinea entităţii deţinătoare să ofere bunuri în compensare şi că tot aceasta stabileşte care anume bunuri sunt disponibile prin procese-verbale de inventariere.
Interpretarea instanţei este în mod vădit eronată şi nu ţine cont de faptul că legiuitorul a stabilit un drept de opţiune al persoanei îndreptăţite pentru tipul măsurilor reparatorii prin echivalent şi că Legea nr. 10/2001 este o lege reparatorie emisă în favoarea proprietarilor deposedaţi în mod abuziv.
Conform art. 1 alin. (2), în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv .
Acest text stabileşte dreptul de opţiune al persoanei îndreptăţite pentru un anumit gen de măsuri reparatorii prin echivalent, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă.
De asemenea, normele invocate de Curtea de Apel Galaţi, art. 1 alin. (3) şi alin. (5), art. 11 alin. (4) şi (8), trebuie coroborate cu art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care prevede că:
„Dacă restituirea în natura nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestita potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1) să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită" .
Din această dispoziţie legală, care stabileşte o ordine de preferinţă, rezultă că, în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, ceea ce prevalează este acordarea de bunuri în compensare persoanei îndreptăţite şi doar în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptăţită se pot acorda despăgubiri.
Mai mult decât atât, prin Normele Metodologice de aplicare unitară a legii s-a prevăzut chiar posibilitatea ca bunurile acordate în compensare să fie trecute din domeniul public în cel privat.
Or, în speţă Primăria Focşani, prin dispoziţia emisă a propus direct acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 335 mp ce nu poate fi restituită în natură pe vechiul amplasament.
Primăria Focşani nu a motivat în niciun mod neacordarea de teren în compensare pentru suprafaţa de 335 mp.
Posibilitatea Primăriei Focşani, la care face trimitere curtea de apel, de a stabili bunurile disponibile nu trebuie să fie una arbitrară sau neconformă cu realitatea.
În speţă, neacordarea de teren în compensare este complet nejustificată şi nelegală în condiţiile în care în cauză s-a demonstrat de reclamant că Primăria Focşani are în patrimoniu teren liber şi care a fost identificat.
Însăşi instanţa de apel reţine că acest teren este liber, în sensul că nu este afectat de construcţii.
Reţinerea instanţei că terenul ar ti afectat de utilităţi publice nu concordă cu realitatea.
Aşa cum rezultă din probele noi cu acte pe care le vor administra în recurs - adresa 3618 din 14 noiembrie 2008 a R.T.C. şi adresa 1578 din 12 noiembrie 2008 a D.S. - se poate stabili cu exactitate amplasamentul din zonă al instalaţiilor de telecomunicaţii, dar în ipoteza obţinerii titlului de proprietate se pot efectua lucrări de deviere a eventualelor instalaţii.
De asemenea, D.S. prin adresa sus menţionată a comunicat la cererea petentului C.M. că „pe amplasament, la data prezentului aviz, unitatea noastră nu are în întreţinere şi exploatare reţele de gaze naturale".
Nu s-a demonstrat în cauză prin nici un mijloc de probă că terenul ar fi spaţiu verde, cu excepţia susţinerii pro causa a Primăriei Focşani.
Nu s-a depus un proces-verbal de inventariere din care să rezulte că terenul aparţine domeniul public cu destinaţia de spaţiu verde şi acesta nu figurează în Registrul local al spaţiilor verzi.
Pe de altă, parte chiar şi în ipoteza în care Înalta Curte ar reţine că este vorba de un spaţiu verde, a cărui destinaţie nu poate fi schimbată conform art. 5 din OUG nr. 114/2007, acest aspect nu exclude posibilitatea acordării sale în compensare către reclamanţi, cu obligaţia acestora de a nu îi schimba destinaţia.
Între obligaţia stipulată în art. 5 din OUG nr. 114/2007 şi acordarea terenului în compensare reclamanţilor nu există nici o incompatibilitate şi în niciun caz obligaţia menţionată nu poate avea prioritate faţă de măsurile reparatorii stipulate prin Legea nr. 10/2001 în folosul persoanelor îndreptăţite.
Intimaţii Primăria şi Primarul municipiului Focşani nu au depus la dosar întâmpinare.
Recurenţii au administrat proba cu înscrisuri noi, menţionată în cererea de recurs.
Înalta Curte, analizând recursul, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Este reală susţinerea recurenţilor în sensul că oferirea de bunuri în compensare este o măsură reparatorie prevăzută de legea specială, respectiv de art. 11 alin. (8) şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, şi că acordarea acestei măsuri nu este lăsată de legiuitor la aprecierea discreţionară a entităţii sesizate cu soluţionarea notificării.
În cazul în care se face dovada că există bunuri pe care în mod abuziv, nejustificat unitatea deţinătoare refuză să le ofere în compensare persoanelor cărora nu le poate restitui imobilele în natură, instanţa de judecată poate sancţiona acest abuz, dispunând ea însăşi acordarea acestei măsuri reparatorii în echivalent, în soluţionarea contestaţiei intentate împotriva dispoziţiei emise sau a refuzului emiterii acesteia.
Numai că, în speţă, refuzul Primăriei municipiului Focşani nu este unul discreţionar, ci justificat de împrejurarea că terenul pe care-l solicită recurenţii nu este liber în senul Legii nr. 10/2001.
Atât tribunalul, cât şi curtea de apel au verificat realitatea acestei susţineri şi au stabilit, pe bază de probe, că terenul nu este liber, în sensul că, deşi nu este ocupat de construcţii, este traversat de conducte şi cabluri subterane şi are destinaţia de spaţiu verde.
Analizarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt sunt atributul exclusiv al instanţelor de fond şi, după abrogarea art. 304 pct. 11 şi 10 C. proc. civ., aceste aspecte nu mai intră sub cenzura instanţei de recurs.
Verificând aplicarea legii la situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 terenurile ocupate nu pot fi restituite nici când au aparţinut persoanelor ce formulează notificare sau moştenitorilor lor. În atare situaţie, nu s-ar putea oferi în compensare, ca măsură reparatorie alternativă, asemenea terenuri.
În speţă, terenul care a aparţinut autorilor recurenţilor a fost expropriat, ceea ce atrage incidenţa art.11 din Legea nr. 10/2001.
Din suprafaţa iniţială, 335 mp nu se pot restitui în natură deoarece au fost utilizaţi în scopul în care s-a dispus exproprierea, fapt necontestat în cauză.
În ceea ce priveşte suprafaţa de teren în litigiu, solicitată în compensare şi încadrată de instanţă în categoria celor ocupate, din situaţia de fapt redată de curtea de apel – ca şi de tribunal - reiese că este corectă concluzia privitoare la ocuparea terenului.
Chiar în lipsa unui proces-verbal de inventariere, prin expertiza efectuată în dosar s-a constatat că terenul este amplasat într-o zonă foarte populată a oraşului, că este ocupat de spaţiu verde şi că zona în care se află este traversată de cabluri telefonice de mare capacitate la care sunt racordate blocurile din zonă. Faptul că acestea ar putea fi în viitor deviate, aşa cum se atestă prin adeverinţa depusă în recurs, nu înseamnă că la data soluţionării cauzei terenul este liber.
De asemenea, împrejurarea că terenul nu ar fi traversat şi de conducte de gaze, atestat de adeverinţa eliberată de D.S. tot în faza recursului, nu înlătură celelalte impedimente reţinute de instanţa de apel.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte va menţine Decizia atacată şi, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii I.L., I.C., I.D. şi C.M. - cesionar de drepturi litigioase, şi continuat de C.M. împotriva deciziei nr. 182 A din 7 octombrie2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1918/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1822/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
