ICCJ. Decizia nr. 1827/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1827/2010
Dosar nr.14029/3/2006
Şedinţa publică din 17martie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 aprilie 2006 la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 14029/3/2006 C.P. şi C.A.A. au solicitat anularea deciziei nr. 165 din 22 martie 2006 emisă de R.A.A.P.P.S. - motivat de faptul că li se refuza restituirea imobilului din Bucureşti, pentru lipsa actelor doveditoare, deşi acestea depuse fiind la dosarul administrativ nr. 14239/2001 au dispărut.
În instanţă contestatorii au depus actele care-i atestă calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii şi dreptul de proprietate al autorilor lor asupra imobilului revendicat.
Tribunalul Bucureşti prin sentinţa nr. 1342 din 17 noiembrie 2006 - a admis contestaţia reclamanţilor C.P. şi C.A.A. în contradictoriu cu R.A.A.P.P.S., a anulat Decizia nr. 165 din 22 martie 2006 emisă de intimată şi a obligat intimata R.A.A.P.P.S. să emită o nouă decizie privind restituirea în natură a părţii din imobilul în litigiu pe care îl are în administrare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamanţii-contestatori au probat că la nivelul anului 1947 şi ulterior, M.T. (fostă D.) a deţinut în proprietate imobilul din Bucureşti, naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 şi că aceştia sunt moştenitorii numitei C.P., succesoarea proprietarei imobilului.
Notificarea adresată de reclamanţii-contestatori Primăriei Municipiului Bucureşti a fost înaintată fără a fi însoţită de actele doveditoare ataşate acesteia intimatei R.A.A.P.P.S. care are în administrare o parte din imobilul naţionalizat.
Cum din actele ataşate dosarului cauzei a rezultat că imobilul face obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 şi că reclamanţii-contestatori sunt persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii pentru partea din imobilul aflat în administrarea R.A.A.P.P.S. - respectiv apartamentul nr. 2 parter şi garaj cu terenul aferent în suprafaţă de 40,70 mp, instanţa a procedat la anularea dispoziţiei nr. 165/2006 emisă de R.A.A.P.P.S. şi la obligarea intimatei la emiterea unei noi dispoziţii de restituire în natură a imobilului în litigiu pe care îl are în administrare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de R.A.A.P.P.S. împotriva sentinţei nr. 1342 din 7 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a concluzionat că cele reţinute de tribunal, ca instanţă de fond în considerentele sentinţei îşi găsesc suport în probele dosarului şi corespondent în dispoziţiunile legale, astfel că, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii în privinţa părţii din imobilul pe care intimata îl are în administrare.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interesul apelantei - formulată de Z.A., Curtea a concluzionat că absenţa nejustificată a acesteia la două termene de judecată, fapt pentru care nu s-a putut discuta admisibilitatea în principiu a intervenţiei, echivalează cu retragerea cererii.
Împotriva deciziei a declarat recurs R.A.A.P.P.S., în motivele de recurs fiind invocate în nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În susţinerea recursului se critică Decizia sub următoarele aspecte:
- Administrarea de acte noi în faza contencioasă a cauzei contravine art. 23 din Legea nr. 10/2001, instanţa fiind investită doar cu verificarea legalităţii deciziei în condiţiile în care entitatea deţinătoare a avut în vedere anumite acte, pronunţându-se în faza contencioasă.
- Instanţa de fond şi aceea de apel nu au arătat în baza căror acte şi-au întemeiat convingerea că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite, deşi aceştia sunt culpabili de nedepunerea lor urmare adresei ce le-a fost înaintată de R.A.A.P.P.S. S-a apreciat de asemenea de recurentă că Decizia apelată este nelegală şi din perspectiva actelor depuse cu ocazia procesului, deoarece acestea nu probează calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite şi nici descrierea construcţiei demolate pentru care urmează a fi acordate despăgubiri.
- Instanţa de apel nu s-a pronunţat în privinţa criticilor aduse în apel de R.A.A.P.P.S. procesului-verbal de înscriere a imobilului în C.F. 39162/1940 – care este o copie xerox ilizibilă, cu multiple ştersături şi adăugiri, care vizează un alt imobil decât cel revendicat de reclamanţi.
- Copia deciziei nr. 675/606/1929 are în vedere un act de partaj voluntar al masei succesorale a defunctului T.I. din care nu reiese că imobilul solicitat a fi restituit a fost atribuit antecesoarei reclamanţilor T.P.
- Reclamanţii-contestatori nu şi-au probat descendenţa şi nici nu au depus declaraţiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 10/2001 – cum că autorii lor nu au primit despăgubiri în temeiul acordurilor internaţionale privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.
- În afară de aceasta nu au probat împrejurarea potrivit căreia imobilul teren nu a făcut obiectul măsurilor de reparaţie prevăzute de Legea nr. 18/1991.
Recursul este întemeiat astfel cum se va arăta în cele ce urmează. Art. 23 din Legea nr.1 0/2001 limitează durata depunerii probelor necesare evaluării pretenţiunilor de restituire a imobilelor la care se referă legea numai la faza administrativă – până la soluţionarea notificării, fără a obstrucţiona această posibilitate şi în faza contencioasă supusă dispoziţiunilor Codului de procedură civilă.
Verificarea legalităţii deciziei unităţii deţinătoare nu se face numai în temeiul actelor supuse aprecierii acesteia ci în contextul tuturor probelor, inclusiv a acelora administrate în faza contencioasă, o atare viziune înscriindu-se în raţiunea legii şi principiului de interpretare a acesteia în interesul celor îndreptăţiţi la restituirea bunurilor de care au fost lipsiţi în mod abuziv.
În cauză însă instanţa de apel nu şi-a fondat soluţia pe un material probator complet menit să identifice imobilul a cărui restituire s-a solicitat, dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanţilor, calitatea acestora de succesori şi dacă imobilul a fost preluat de stat ori a fost supus altor operaţiuni juridice.
Decizia nr. 675 din 06 iunie 1929, care are în vedere un act de partaj voluntar al averii succesorale a defunctului T.I. face trimitere la modalitatea de lotizare propusă prin expertiză, fără a se putea deduce dacă atribuirea imobilului în litigiu s-a făcut în lotul antecesorilor reclamanţilor. În atari condiţiuni, Decizia nu atestă dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanţilor în absenţa actului de proprietate al defunctului T.I. asupra imobilului în litigiu şi a probei privind posesiunea imobilului.
Certificatul de moştenitor nr. 81/1956 al defunctei T.I.M. (fila 19 dosar fond) care atestă calitatea de succesoare a P.C. autoarea reclamanţilor nu confirmă existenţa în masa succesorală a imobilului în litigiu, deşi în procesul-verbal din 11 decembrie 1941 pentru înscrierea în C.F. M.I.T., căsătorită D., figurează cu imobilul din Bucureşti – compus din teren în suprafaţă de 658 mp şi o construcţie cu parter, etaj şi mansardă.
Faţă de aceste incoerenţe a actelor de proprietate, instanţa era datoare să dispună ataşarea la dosarul cauzei a extrasului de carte funciară, istoricul de rol fiscal din care să reiasă data şi motivul închiderii rolului, actul de preluare a imobilului sau orice alt act emanând de la o autoritate, care atestă direct sau indirect faptul că bunul a aparţinut şi a fost preluat de stat de la T.I.M. căsătorită D. sau de la C.P. ori că acesta a făcut obiectul altor operaţiuni juridice.
De asemenea, instanţa era datoare să dispună depunerea la dosarul cauzei a unui certificat de nomenclatură urbană pentru a stabili dacă imobilul de la nr. 37, 39, – a primit actualul nr. 29 şi să procedeze pe calea unei expertize topo – având în vedere actul de proprietate al antecesorului reclamanţilor, I.T., la identificarea imobilului în litigiu, la determinarea suprafeţei reale a terenului (658 mp sau 400 mp) şi a construcţiilor existente pe teren – în prezent demolate, pentru care se va face în cauză aplicarea art. 32 din Legea nr. 10/2001.
În acelaşi scop vor fi suplimentate probele – pentru descrierea construcţiilor aflate pe teren şi determinarea momentului demolării lor, anterior sau ulterior preluării de către stat.
- În aplicarea dispoziţiunilor art. 5 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii vor depune la dosar, declaraţii autentice pe proprie răspundere privitoare la despăgubirile eventual primite de autorii lor potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.
Din perspectiva insuficienţei probatoriilor administrate în cauză, care echivalează cu nesoluţionarea cauzei pe fondul său, se impune aplicarea în cauză a dispoziţiunilor art. 314 C. proc. civ. în sensul admiterii recursului R.A.A.P.P.S. şi casarea deciziei nr. 51 din 29 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti cu trimitere spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta R.A.A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 51 A din 29 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia III-a civilă, pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi Curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1864/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1821/2010. Civil → |
|---|
