ICCJ. Decizia nr. 1872/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1872/2010
Dosar nr. 145/62/2009
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarel.
Prin sentinţa nr. 119/S din 13 aprilie 2009, Tribunalul Braşov, secţia civilă, a admis acţiunea precizată, formulată de reclamanţii W.E.W., W.R.M., P.F.G., P.K.W., G.D.C.M. şi D.W.W., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, prin lichidator SC C.E. SPRL Bacău şi a dispus anularea în parte a deciziei nr. 2441 din 21 noiembrie 2008 emisă de pârâtă în sensul că: a dispus restituirea în natură către reclamanţi, în cote egale de câte 1/6 părţi, cu excluderea notificatoarei D.M.F. (decedată), a imobilului situat în Braşov, înscris în C.F. 8971 Braşov, nr. top. 5135, 5136, compus din casă de piatră şi teren de 819,70 mp; a anulat dispoziţia cuprinsă în art. 1 alin. (2) din decizie, potrivit cu care, pentru spaţiul nou construit prin extinderea clădirii, predarea-preluarea se va face după radierea SC B. SA, aflată în lichidare voluntară; a obligat pe pârâtă să emită o nouă decizie de restituire în sensul celor de mai sus, sub sancţiunea plătii de daune cominatorii în cuantum de 500 lei pe fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la emiterea deciziei de restituire; a luat act că reclamanţii au renunţat la judecata capătului de cerere având ca obiect anularea dispoziţiei cuprinse la art. 1 alin. (1) din decizie, referitor la condiţionarea restituirii de achitarea sumei de 282.575 lei (74.483 Euro) cu titlul de despăgubiri aferente modernizărilor şi extinderii clădirii executate de pârâtă.
Instanţa de fond a reţinut că, prin notificarea înregistrată sub nr. 2084 din 13 august 2001, reclamanţii au solicitat pârâtei restituirea în natură a imobilului situat în Braşov, înscris în C.F. 8971 Braşov, nr. top. 5135, 5136, care a constituit proprietatea antecesorilor lor - D.W. şi D.M. - imobil naţionalizat în anul 1949, iar după cum rezultă cu autoritate de lucru judecat din sentinţa civilă nr. 493/S/2007 a Tribunalului Braşov, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului şi respectiv a recursului, iniţial notificarea a fost soluţionată prin Decizia nr. 8 din 30 noiembrie 2005 prin respingerea cererii de restituire, cu motivarea că notificatorii nu au depus actele doveditoare în copii legalizate.
Prin sus-menţionata sentinţă, Tribunalului Braşov a admis contestaţia formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către aceiaşi reclamanţii, în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă, şi în consecinţă a dispus anularea deciziei nr. 8/2005, pârâta fiind obligată la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului, statuându-se asupra calităţii notificatorilor de persoane îndreptăţite la restituire, a dreptului de proprietate al autorilor lor la data preluării imobilului de către stat şi asupra faptului că imobilul poate fi restituit în natură.
In executarea dispoziţiilor acestei hotărâri judecătoreşti, pârâta a emis Decizia nr. 2441 din 21 noiembrie 2008, prin care a dispus restituirea imobilului revendicat, compus din casă de piatră şi teren de 819,70 mp, cu condiţia respectării prevederilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, respectiv achitarea de către petenţi a unei despăgubiri aferente modernizărilor şi extinderii clădirii executate de către SC B. SA Braşov, iar pentru spaţiul nou construit prin extinderea clădirii, s-a dispus ca predarea-preluarea să se facă după radierea SC B. SA Braşov, aflată în lichidare voluntară.
Astfel, faţă de sentinţa civilă nr. 493/S/2007 a Tribunalului Braşov, pârâta era ţinută să se conformeze întocmai acestei hotărâri judecătoreşti, inclusiv în ceea ce priveşte identificarea corectă şi completă a imobilului.
Instanţa a reţinut că Legea nr. 10/2001 nu cuprinde nicio prevedere în sensul celor dispuse de pârâtă, respectiv posibilitatea ca predarea-preluarea unui imobil supus restituirii în natură (ori a unei părţi din aceasta, aşa cum este cazul în speţă) să se facă doar în momentul radierii unităţii deţinătoare, această dispoziţie fiind fără suport legal, legea prevăzând posibilitatea prorogării termenului de intrare în posesia bunurilor restituite în natură numai în ceea ce priveşte imobilele având destinaţiile arătate la anexa 2 lit. a) la Legea nr. 10/2001, respectiv a celor necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, sănătate ori social-culturale, iar nu şi cu privire la alte imobile, dispoziţia în acest sens a pârâtei fiind contrară legii şi echivalând cu instituirea de către aceasta, în folosul propriu, a unui adevărat drept de retenţie, în condiţii nelegale.
In ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor ca restituirea imobilului să se facă în cote egale, instanţa a reţinut că, potrivit prevederilor art. 4.3. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, în cazul în care restituirea aceluiaşi imobil este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, care sunt succesoare ale titularului şi care sunt rude de acelaşi grad, comisia de analiză a notificărilor nu poate stabili cotele cuvenite fiecăruia dintre succesori, Decizia de restituire se va emite pe numele tuturor, urmând ca stabilirea cotelor de proprietate ale acestora să se facă potrivit dreptului comun.
Prin Decizia nr. 96/AP din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei, reţinând că de vreme ce la momentul eliberării certificatului de moştenitor imobilul nu se afla în patrimoniul defunctei D.M.F., aceasta demarând încă din timpul vieţii demersurile pentru restituire în temeiul legii speciale de reparaţie, imobilul nu putea fi inclus în masa succesorală a acesteia. Pe de altă parte, calitatea defunctei de persoană îndreptăţită a fost statuată cu caracter irevocabil prin sentinţa nr. 493/S/2007 a Tribunalului Braşov.
În ceea ce priveşte măsura predării-preluării părţii nou construite prin extinderea clădirii doar după radierea SC B. SA, aflată în procedură de lichidare, instanţa de apel a reţinut că o astfel de soluţie este lipsită de suport normativ.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SA, prin lichidator C. SPRL Bacău, susţinând că instanţa de judecată în mod eronat nu a luat în considerare faptul că societatea pârâtă este proprietara construcţiei edificată prin extindere, acest imobil nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001. Mai susţine că obligarea pârâtei să predea reclamaţilor construcţia edificată nu putea fi făcută fără plata „contravalorii acesteia", aşa cum rezultă din expertiza de evaluare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, la 26 ianuarie 2010, intimaţii reclamanţi au invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât motive de recurs nu se încadrează în vreuna dintre ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Înalta Curte constată neîntemeiată excepţia nulităţii recursului, apreciind că motivele de recurs formulate de către recurentă sunt susceptibile de încadrare în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi examinând recursul constată următoarele:
Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare, şi care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul, cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte, iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel.
Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului se limitează la ceea ce a fost apelat, iar în recurs pot fi formulate doar critici care au fost aduse şi în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa investită cu calea extraordinară de atac.
In speţă, criticile aduse hotărârii primei instanţe, prin motivele de apel, au vizat, pe de o parte, greşita apreciere a certificatului de moştenitor în sensul că în cuprinsul acestuia nu este menţionat imobilul construcţie şi teren iar, pe de altă parte, că extinderea adusă edificatului, în opinia apelantei, justifică restituirea imobilului cu condiţia rămânerii acesteia în spaţiu, până la radiere.
Respingând ambele motive, instanţa de apel a reţinut, cu privire la primul motiv, că de vreme ce la momentul eliberării certificatului de moştenitor imobilul nu se afla în patrimoniul defunctei (procedura de restituire nefiind finalizată), imobilul nu putea fi inclus în masa succesorală a defunctei.
In ce priveşte al doilea motiv, instanţa a reţinut că măsura predării-preluării părţii nou construite prin extinderea clădirii doar după radierea SC B. SA, aflată în procedură de lichidare, este o soluţie lipsită de suport normativ.
Prin criticile aduse deciziei recurate, pârâta reproşează instanţei de apel că în mod eronat nu a luat în considerare faptul că societatea este proprietara construcţiei edificată prin extindere, acest imobil nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001, precum şi faptul că obligarea pârâtei să predea reclamanţilor această construcţie, fără plata unei despăgubiri, nu se justifică.
Aşadar, se constată că, prin recursul formulat împotriva deciziei din apel, pârâta invocă critici omisso medio, care nu au format obiect de analiză în apel.
În aceste condiţii instanţa de recurs nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii atacate, întrucât s-ar ajunge la încălcarea principiului „non omisso medio", ceea ce este inadmisibil.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta SC B. SA, prin lichidator C. SPRL Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC B. SA, prin lichidator C. SPRL Bacău împotriva deciziei nr. 9.6/Ap din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1893/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1868/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
