ICCJ. Decizia nr. 1836/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1836/2010
Dosar nr. 2932/30/200.
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 martie 2008, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Timişoara prin Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând anularea dispoziţiei nr. 471 din 11 februarie 2008 emisă de pârâtul Municipiul Timişoara prin Primar şi restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara, judeţul Timiş, înscris în C.F. nr. 2579 Timişoara, sub nr. top. 11876 şi transcris în C.F. col. 127522 Timişoara, cu consecinţa rectificării înscrierilor de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român şi înscrierea în favoarea reclamantei a dreptului de proprietate asupra imobilului menţionat cu titlu de restituire şi moştenire. Pentru parte din imobil înstrăinat de Statul Român au solicitat atribuirea în compensare a altor imobile aflate pe raza aceleiaşi localităţi, echivalente valoric, cu înscrierea menţiunilor corespunzătoare în evidenţele de carte funciară.
La termenul de judecată din 11 iunie 2008, SC R.I. SRL a depus cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Municipiul Timişoara prin Primar, solicitând respingerea contestaţiei dedusă judecăţii justificat de nedovedirea calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită, întrucât certificatul de vacanţă succesorală a fost menţinut ca valabil prin Decizia Curţii de Apel Timişoara nr. 1416/R din 29 noiembrie 2004.
Prin sentinţa civilă nr. 3777 din 26 noiembrie 2008, Tribunalul Timiş a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi a respins acţiunea în contradictoriu cu acest pârât.
A fost admisă în parte acţiunea reclamantului şi anulată dispoziţia nr. 471 din 11 februarie 2008 emisă de Primarul Municipiului Timişoara.
S-a dispus restituirea în natură a imobilelor din Timişoara, str. Romulus nr. 32, judeţul Timiş, cu nr. top. 11876/111 constând din apartamentul nr. 2, în corpul de clădire B din curte, compus dintr-o cameră, bucătărie, cămară, alimente, magazie în curte, cu 4,18% p.c. generale, 52/1250 mp teren, 19,98% p.c. ale corpului B şi nr. top. 11876/v, constând din spaţiu de alimentaţie publică, restaurant în corpul de clădirea A, compus din patru săli de mese, sală de protocol, hol, hol de intrare, grup sanitar, duş, opt magazii, bucătărie, două coridoare, spălătorie, două garderobe, cameră frig, birou, două grupuri sanitare, coborâre subsol, grădină de vară, terasă la parter, iar la subsol trei săli de mese, bar, două coridoare, hol intrare, magazii, 65% din p.c. generale, 820/1250 mp teren şi 82,95% p.c. ale corpului A.
A dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor menţionate cu cotele aferente din părţile comune şi teren, cu titlu de restituire în baza Legii nr. 10/2001 şi moştenire în C.F. 2579 nr.top. 11876, C.F. 127522 şi C.F. 127523.
A fost respinsă cererea de compensare a imobilelor înstrăinate de Statul Român cu alte bunuri imobile aflate pe raza localităţii Timişoara, precum şi cererea de radiere şi înscriere a acestor drepturi în cartea funciară.
A fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea privind obligarea pârâtului Municipiul Timişoara prin Primar să emită o nouă dispoziţie.
A fost obligat pârâtul Municipiul Timişoara prin Primar să transmită dosarul administrativ Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele înstrăinate (apartamentul 1 A, 1 B, 10) din imobilul în litigiu.
A fost respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată de SC R.I. SRL.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că notificarea reclamantei formulată în baza art. 22 din Legea nr. 10/2001 echivalează cu acceptarea succesiunii, opţiune ce lipseşte de eficienţă actul prin care Statul Român a cules moştenirea rămasă de pe urma antecesorului reclamantei, J.M., sub pretextul că aceasta ar fi fost vacantă.
Reţinând că reclamanta a făcut dovada calităţii de moştenitoare a proprietarilor bunului, expropriat în baza Decretului nr. 111/1951 şi având în vedere şi dispoziţiile deciziei nr. XX/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus în sensul celor reţinute în dispozitivul sentinţei.
Apelul declarat de pârâtul Municipiul Timişoara prin Primar a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 165 A din 15 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că vocaţia la restituire recunoscută de actul normativ de reparaţie nu este restrânsă decât cu privire la persoanele care au renunţat expres la moştenire, legea oferind protecţie celor care nu au făcut acte de acceptare a succesiunii.
Opţiunea de acceptare a moştenirii, manifestată prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/0201 are drept efect înlăturarea Statului de la succesiune vacantă a fostului proprietar, lipsind de eficienţă juridică însuşi certificatul de vacanţă succesorală şi reactivând calitatea de succesori a celor în drept.
Chiar în absenţa actului de expropriere, nu este necesară o hotărâre distinctă privind constatarea nulităţii certificatului de vacanţă succesorală pentru ca bunul să poată fi restituit persoanei îndreptăţite.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul Municipiul Timişoara prin Primar şi intervenienta SC R.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate, critici încadrate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea recursului său, pârâtul a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în cauză, calitate ce revine, în raport de obiectul pricinii şi de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, primarului localităţii şi nu unităţii administrativ teritoriale locale.
Au arătat că întrucât actul de preluare a bunului – certificatul de succesiune vacantă – nu a fost desfiinţat, titlul statului este valabil şi consolidat prin dispoziţiile deciziei nr. 1416 din 19 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara care a respins cererea reclamantei de anulare a certificatului de vacanţă succesorală.
Ca urmare, reclamanta nu are calitate de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului solicitat, motiv pentru care sunt greşite dispoziţiunile instanţelor prin care au recunoscut reclamantei această calitate, ca şi cele privind restituirea bunului în natură, cu încălcarea prerogativelor unităţii administrative în soluţionarea cererilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001.
Recurenta intervenientă SC R.I. SRL a învederat, alăturat criticilor invocate de pârât, şi pe cele privind neregularităţile actelor de care s-a folosit reclamanta în cauză, apărare ce greşit nu a fost reţinută de cele două instanţe.
Referitor la recursurile deduse judecăţii, se constată următoarele:
Potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, de imediată aplicare, "în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ – teritoriale restituirea în natură sau prin echivalentul către persoana îndreptăţită să face prin dispoziţia motivată a primarilor".
Ca urmare, entitatea administrativ – teritorială în al cărei patrimoniu se află imobilul, reprezentat prin primar, are calitate procesuală pasivă în acţiunea introdusă în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Astfel fiind, chemarea în judecată a unităţii administrativ – teritoriale în al cărei patrimoniu se află imobilul, reprezentată prin emitentul actului supus cenzurii instanţelor judecătoreşti este în spiritul dispoziţiilor legale analizate, motiv pentru care criticile invocate sub acest aspect se vădesc a nu fi fondate.
Cât priveşte critica privind neîndeplinirea cerinţei de către reclamantă de persoană îndreptăţite la restituire se reţine că, astfel cum legal au constatat cele două instanţe, aceasta întruneşte calitatea menţionată, corect reţinută în cauză.
Astfel, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestei legi, beneficiază moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Alineatul (3) al textului, dispune că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea, sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii.
Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestui act normativ.
Vocaţia la restituire şi în această materie, asemenea celorlalte acte normative de reparaţie (legile fondului funciar) nu este restrânsă decât cu privire la persoanele care au renunţat expres la moştenire, legea acoperind ipoteza celor care nu au făcut acte de acceptare a moştenirii.
Este şi cazul în speţă, instanţele reţinând corectă că notificarea formulată în baza art. 22 din lege în termen legal, echivalează cu acceptarea succesiunii, opţiune ce lipseşte de eficienţă actul prin care statul a cules moştenirea defunctului sub pretextul că aceasta ar fi fost vacantă (fără a se impune în determinarea acestei calităţi, în accepţiunea legii speciale, a anulării actului de acceptare a succesiunii de către stat).
Întrucât, în cauză, reclamanta a făcut dovada calităţii de moştenitoare a proprietarilor bunului, preluat abuziv de către stat, se constată ca legale dispoziţiunile instanţelor prin care s-a reţinut îndreptăţirea acesteia la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială.
Nu pot fi primite nici criticile privind depăşirea atribuţiunilor puterii judecătoreşti, întrucât în exercitarea controlului legalităţii actului administrativ atacat şi în virtutea plenitudinii sale de jurisdicţie, instanţa de judecată are competenţa să dispună nu doar anularea actului emis în faza administrativă a procedurii, cum greşit susţine recurentul, ci şi cu privire la natura măsurilor reparatorii cuvenite, aceasta constituind de fapt finalitatea controlului de legalitate prevăzut de legea specială [art. 26 alin. (3) din lege].
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul pârâtului urmează a fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 246 C. proc. civ. se va lua act de renunţarea intervenientei la judecarea cererii sale de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Timişoara prin Primar împotriva deciziei nr. 265 A din 15 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Ia act de renunţarea la recursul declarat împotriva aceleiaşi decizii de intervenientul SC R.I. SRL.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către reclamanta B.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1837/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1834/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
