ICCJ. Decizia nr. 1937/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1937/2010
Dosar nr. 10150/95/2008
Şedinţa publică din 22 martie 2010
Asupra recursului de fată, retine următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 10150/95/2008 la Tribunalul Gorj, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâtul Automobil Clubul Român Tg-Jiu, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată cu privire la restituirea în natură a imobilului situat în Tg-Jiu, aflat în incinta A.C.R., respectiv terenul în suprafaţă de 680 mp.
A mai solicitat reclamantul obligarea pârâtului la plata unei amenzi civile în cuantum de 50 de lei pe fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligaţiei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc P.I. sub nr. 66/N/2001 a notificat pârâtul să-i restituie în natură sau prin echivalent terenul în suprafaţă de 680 mp situat în Tg-Jiu, aflat în incinta ACR.
Mai arată că, în prezent pârâtul ca entitate deţinătoare, nu s-a pronunţat prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură şi nu a comunicat-o persoanei îndreptăţite în termen de 10 zile de la data adoptării.
In drept, s-au invocat dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, art. 5803 alin. (1) C. proc. civ., art. 1075 C. civ., iar pentru dovedirea cererii a depus în copie notificarea nr. 66/N/2002 şi Decizia de instituire a curatelei.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, cu motivarea că a răspuns la notificarea formulată de reclamant şi a comunicat răspunsul persoanei îndreptăţite la data de 08 octombrie 2001.
Prin Decizia civilă nr. 175 din 30 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 10150/95/2008, s-a admis cererea formulată de reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâtul Automobil Clubul Român.
A fost obligat pârâtul să se pronunţe prin dispoziţie motivată asupra notificării reclamantului şi să o comunice acestuia.
A mai fost obligat pârâtul la 50 lei pe zi de întârziere, reprezentând amendă civilă, de la rămânerea definitivă a sentinţei până la îndeplinirea obligaţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că reclamantul a realizat procedura notificării către pârât, conform Legii nr. 10/2001, iar acesta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, adresa nr. 119 din 5 octombrie 2001 nereprezentând dispoziţie sau decizie motivată în sensul legii.
Prin apelul declarat de pârâtul A.C.R., Filiala Interjudeţeană Gorj - Mehedinţi, hotărârea instanţei de fond a fost criticată pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Apelantul a susţinut că dreptul la acţiune este prescris, raportat la dispoziţiile art. 3 şi art. 7 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Hotărârea a fost criticată şi în ceea ce priveşte reţinerea instanţei că adresa nr. 119 din 5 octombrie 2001 nu reprezintă dispoziţie sau decizie motivată, susţinându-se că prin această adresă i s-a comunicat reclamantului că nu i se recunoaşte calitatea de persoană îndreptăţită şi că acesta avea posibilitatea să formuleze acţiune la instanţă, obligaţia de a emite dispoziţie subzistând doar în situaţia în care se aprobă restituirea în natură sau se face ofertă de restituire prin echivalent.
Prin Decizia nr. 8 din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia I şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul A.C.R., Filiala Interjudeţeană Gorj - Mehedinţi, împotriva deciziei civile nr. 175 din 30 septembrie 2008 a Tribunalului Gorj, secţia civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C.C.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că, potrivit art. 23 alin. (1) şi art. 24 alin. (1), (2) şi (7) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la data înregistrări notificării, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură, iar persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie actul în termen de 30 de zile de la comunicare.
Potrivit art. 24 din aceeaşi lege, s-a arătat că pot fi atacate în justiţie numai dispoziţiile (deciziile) motivate în sensul legii şi prin care s-a acordat acest drept părţii.
S-a arătat că, în mod corect s-a reţinut că adresa nr. 119/2001 nu reprezintă o decizie (dispoziţie) motivată în sensul legii, pe care partea să o atace în justiţie.
S-a reţinut ca nefondată susţinerea recurentului, potrivit căreia obligaţia de a emite decizie subzistă doar în cazul în care se dispune restituirea în natură sau se face ofertă de restituire prin echivalent, dispoziţiile art. 24 impunând obligaţia de a emite dispoziţie în toate cazurile în care se respinge notificarea, indiferent de cauză - lipsa calităţii de persoană îndreptăţită , lipsa dreptului, imposibilitatea restituirii în natură, lipsa calităţii de unitate deţinătoare, etc.
Lipsa dispoziţiei (deciziei) motivate generată de o conduită imputabilă persoanei notificate (din neglijenţă sau poate rea voinţă), nu poate să afecteze interesele persoanelor îndreptăţite şi nici să fie lipsite de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege.
Neemiterea deciziei în termen de 60 de zile de la data sesizării, dă dreptul persoanei îndreptăţite să se adreseze instanţei judecătoreşti competente pentru ca persoana juridică deţinătoare să fie obligată să dea un răspuns prin decizie motivată, îndatorire ce rezultă din lege şi care face parte dintr-o procedură administrativă-jurisdicţională prealabilă, instituită în mod imperativ.
Termenul de 60 de zile prevăzut de lege pentru soluţionarea cererii este un termen de recomandare şi depăşirea lui poate fi sancţionată prin obligarea unităţii la despăgubiri, dacă se face dovada unui prejudiciu, astfel că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 3 şi art. 7 din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva deciziei nr. 8 din 13 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a declarat recurs în termen legal pârâtul A.C.R., Filiala Interjudeţeană Gorj – Mehedinţi, care, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., a criticat-o pentru nelegalitate, pentru următoarele aspecte:
Într-o primă critică, recurentul susţine că instanţa de apel a interpretat greşit adresa nr. 119 din 5 octombrie 2001 prin care i s-a comunicat intimatului-reclamant că nu i se recunoaşte calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, recurentul susţinând că adresa respectivă echivalează cu o decizie motivată conform art. 23 alin. (1) şi art. 24 alin. (1), (2) şi (7) din lege.
În drept, s-a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
O a doua critică vizează aplicarea greşită a legii, recurentul susţinând că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu a intervenit prescripţia dreptului de a solicita emiterea deciziei motivate, conform art. 3 şi art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, în condiţiile în care termenul de 60 de zile a expirat la 29 iulie 2001, şi că prescripţia de trei ani începe să curgă de la această dată, fiind împlinit la 29 aprilie 2004, iar acţiunea introdusă la 10 iulie 2008.
Mai arată recurentul că, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că termenul de 60 de zile este unul de recomandare, dar, şi în raport de această susţinere, apreciază că nu putea fi depăşit termenul de 3 ani, considerând de fapt că dreptul la acţiune este prescris în intervalul de trei ani.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte îl reţine ca nefondat pentru motivele de mai jos.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 66N/2001 reclamantul a solicitat ca pârâtul să-i restituie în natură sau prin echivalent suprafaţa de 680 mp teren, situat în Târgu-Jiu.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, după depunerea actelor doveditoare, potrivit art. 23 din acelaşi act normativ.
Este adevărat că adresa nr. 119 din 5 ianuarie 2001 emisă de către pârât nu reprezintă o dispoziţie sau o decizie motivată prin care acesta să se fi pronunţat asupra notificării reclamantului în raport cu dispoziţia legală enunţată mai sus.
În această situaţie, corect a procedat instanţa de fond prin obligarea pârâtului să se pronunţe prin dispoziţie motivată asupra notificării reclamantului şi să o comunice acestuia, soluţie menţinută de către instanţa de apel.
Este nefondată susţinerea potrivit căreia obligaţia de a emite decizie este justificată numai în cazul în care s-ar fi dispus restituirea în natură a imobilului, ori s-ar fi făcut o ofertă de restituire prin echivalent.
În acelaşi timp, lipsa dispoziţiei sau deciziei motivate generată de conduita imputabilă a persoanei notificate nu trebuie să afecteze interesele persoanei îndreptăţite şi nici să o priveze de posibilitatea de a-şi apăra drepturile.
Susţinerile recurentului conform cărora adresa nr. 119/2001 ar echivala cu o decizie motivată, contravin dispoziţiilor art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Nefondat este şi motivul privind invocarea prescripţiei cu privire la dreptul de a solicita emiterea deciziei motivate, considerându-se că termenul de 60 de zile este unul de prescripţie şi nu unul de recomandare, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel.
De fapt, prin criticile invocate recurentul nu arată în concret aspectele de nelegalitate legate de neemiterea deciziei ca răspuns la notificarea formulată de reclamant şi nici cu privire la obligaţia stabilită de către instanţa de apel în sarcina recurentului-pârât de a emite decizie sau dispoziţie motivată.
Faţă de considerentele expuse, se reţine că recursul recurentului este nefondat, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul A.C.R., Filiala Interjudeţeană Gorj-Mehedinţi, împotriva deciziei nr. 8 din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia a I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1960/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1959/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
