ICCJ. Decizia nr. 1959/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1959/2010
Dosar nr. 189/111/2005
Şedinţa publică din 23 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Primarul municipiului Oradea a emis, în baza Legii nr. 10/2001, dispoziţia nr. 4522 din 30 noiembrie 2004, prin care a fost respinsă cererea de restituire, în natură a imobilului (casă şi teren), situat în Oradea, înscris în C.F. nr. 322 Seleus, nr. top. 391, formulată de petentul N.P.M. şi a fost aprobată acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare, în cuantum de 624.039.486 lei.
Contestaţia formulată de petent împotriva dispoziţiei emisă de primar a fost respinsă, prin sentinţa nr. 590/C din 28 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia civilă.
Prin Decizia nr. 89/A din 14 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a fost admis apelul, declarat de contestator, a fost schimbată, în tot, sentinţa tribunalului, în sensul că a fost admisă contestaţia, a fost dispusă modificarea parţială a dispoziţiei emisă de primar, s-a constatat că reclamantul este îndreptăţit la acordarea de despăgubiri băneşti pentru casa demolată şi terenul aferent, în suprafaţă de 717 mp, în valoare de 366.690 Euro pentru teren şi 145.300 RON pentru casa demolată, a fost dispusă scăderea din aceste sume a despăgubirilor acordate cu ocazia deposedării, actualizate, în valoare de 6658 RON, au fost păstrate celelalte măsuri ale dispoziţiei contestate şi a fost obligat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice să-i plătească reclamantului sumele acordate, în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P., încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă, că nu are calitate procesuală pasivă şi că prin Legea nr. 10/2001 legiuitorul a urmărit să fie asigurată o reparaţie echitabilă a prejudiciului suferit de persoanele cărora le-au fost preluate abuziv imobilele.
În opinia majorităţii membrilor completului de judecată, recursul este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Conform art. 26 (în prezent art. 28) alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice poate fi chemat în judecată numai în situaţia în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată.
Or, în prezenta cauză, unitatea deţinătoare este Primăria municipiului Oradea, al cărei primar a emis dispoziţia contestată, situaţie în care se constată că este fondată critica vizând lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Şi critica privitoare la întinderea prejudiciului suferit de contestator, respectiv la cuantumul despăgubirilor acordate este fondată.
Întrucât dispoziţia contestată a fost emisă la data de 30 noiembrie 2004, anterior apariţiei Legii nr. 247/2005, dispoziţiile acestei legi nu sunt aplicabile în cauză şi deci, contestatorul este îndreptăţit la acordarea de despăgubiri băneşti, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma sa iniţială.
În ceea ce priveşte cuantumul acestor despăgubiri însă, se impune completarea probelor şi urmează a fi făcută aplicaţiunea art. 314 C. proc. civ., conform căruia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Or, în prezenta cauză, împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite, în sensul că între sumele menţionate în expertizele tehnice efectuate în faza de apel există discrepanţe, ce trebuiau lămurite, prin efectuarea unei noi expertize, în vederea stabilirii corecte a cuantumului despăgubirilor cuvenite contestatorului pentru imobilul ce formează obiectul litigiului.
În consecinţă, recursul urmează a fi admis, a fi casată Decizia curţii de apel şi a fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru completarea probelor cu o nouă expertiză tehnică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În majoritate, admite recursul, declarat de pârâta D.G.F.P. Bihor în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român împotriva deciziei nr. 89-A din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă,
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2010.
Cu opinia separată a doamnei judecător
Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Bihor în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 89-A din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Modifică în parte Decizia în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. Bihor în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român şi respinge acţiunea faţă de aceasta.
Înlătură din Decizia recurată dispoziţia de obligare a acestei pârâte la plata sumelor reprezentând despăgubiri în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
OPINIE SEPARATA a doamnei judecăto.
În sensul că raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenta pârâtă D.G.F.P. Bihor, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, pentru Statul Român, urmare a admiterii recursului, se impunea a se modifica în parte Decizia atacată în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi respingerii acţiunii reclamantului faţă de această pârâtă pentru considerentele ce succed:
În speţă, unitatea cu personalitate juridică deţinătoare a imobilului în litigiu este Primarul Municipiului Oradea, căruia îi revine obligaţia, conform Legii nr. 10/2001, de a se pronunţa prin Decizia motivată asupra notificării reclamantului.
Examinarea titlului statului şi aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 în vederea stabilirii măsurilor reparatorii se realizează în cadrul procesual stabilit prin participarea persoanelor ce se consideră îndreptăţite în sensul legii şi a unităţii deţinătoare.
Emiterea în numele şi pe seama Statului Român a titlurilor de despăgubiri este de competenţa Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Este evident că Statul Român nu este reprezentat de către Ministerul Finanţelor Publice, ci, potrivit art. 22 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din Legea 10/2001, de Primarul Municipiului Oradea , ca instituţie abilitată să se pronunţe, prin decizie motivată cu privire la eventuala restituire în natură a imobilului sau să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
În cauză, Primarul Municipiului Oradea a emis dispoziţia nr. 4522 din 30 noiembrie 2004, prin care a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, respectiv titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare pentru imobilul (casă şi teren), din Oradea.
În calitate de reprezentant al Statului Român, Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are atribuţia de a aviza sau aproba Decizia emisă de unitatea deţinătoare a imobilului şi nici de a aviza sau de a acorda titluri de despăgubiri.
Neavând calitatea procesuală pasivă în cauză, Ministerul Economiei şi Finanţelor nu putea fi obligat la despăgubiri, astfel cum, în mod nelegal, s-a dispus prin Decizia recurată.
Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care are competenţa emiterii în numele şi pe seama Statului Român a titlurilor de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, poate fi atacată cu contestaţie în condiţiile Legii Contenciosului administrativ nr. 554/2009.
Acesta este motivul, determinat de natura actului şi a emitentului, pentru care Statul stă în proces, în aceste cauze, prin Comisia Centrală, conform art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
De altfel, în opinia majoritară se constată lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
În aceste condiţii, în opinia separată, se impunea a se admite recursul şi, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., a se modifica Decizia atacată în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi respingerii acţiunii reclamantului faţă de aceasta.
În consecinţă, ar fi urmat să se înlăture din Decizia recurată dispoziţia de obligare a acestei pârâte la plata sumelor reprezentând despăgubiri în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărâri , menţinându-se celelalte dispoziţii ale deciziei.
În opinia separată, în lipsa unor critici în recurs cu privire la cuantumul despăgubirilor şi în condiţiile constatării lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului nu se putea casa Decizia atacată pentru neconcordanţele din expertize referitoare la sumele stabilite cu titlu de despăgubiri.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1937/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1893/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
