ICCJ. Decizia nr. 1960/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1960/2010
Dosar nr. 849/42/2005
Şedinţa publică din 23 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Buzău la 16 ianuarie 2004, reclamantul S.C. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Bozioru, să se dispună anularea în parte a dispoziţiei nr. 241 din 5 decembrie 2003 şi restituirea în natură a suprafeţelor de teren menţionate în notificările nr. 67 din 24 aprilie 2001 şi nr. 8 din 28 iunie 2001, precum şi a terenurilor de 800 mp şi, respectiv, 0,06 ha în trup compact, aferente imobilelor restituite.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că autorul său, defunctul S.G., a fost condamnat pentru delictul de uneltire împotriva ordinii sociale prin sentinţa penală nr. 858 din 3 septembrie 1957 a fostului Tribunal Militar Bucureşti, dispunându-se, totodată, confiscarea totală a averii acestuia.
Reclamantul a precizat că la data de 27 mai 1959 s-a procedat la executarea silită în baza hotărârii judecătoreşti menţionate şi s-a întocmit procesul verbal nr. 441 din 27 mai 1959, în baza căruia au fost trecute în proprietatea statului construcţia compusă din casă şi magazie şi mai multe suprafeţe de teren: 0,06 ha în punctul „Rast Sat", 0,30 ha în punctul Poieni, 0,03 ha în punctul Plăişor, 0,20 ha în punctul Mocanu, 0,15 ha în punctul „In faţa odăii", 0,50 ha în punctul „Izvorul Mare", 0,20 ha în punctul „In fund", 0,50 ha în punctul „La Plăişor", 0,50 ha în punctul „Pe vale", 0,25 ha în punctul „Bozioru", 0,10 ha în punctul „Gornet pe Groapă", 0,05 ha în punctul „Gornet Lăculeţe", 0,10 ha în punctul „Gornet Fund" şi 0,08 ha în punctul „Rast Sat".
A mai arătat că, urmare a celor două notificări formulate, primăria a emis dispoziţia nr. 241 din 5 decembrie 2003, prin care i-a recunoscut calitatea de succesibil al fostului proprietar, dispunând restituirea în natură a casei de locuit, magaziei şi suprafeţei de 800 mp teren aferent construcţiilor situate în punctul „Rast Sat", însă contestă dispoziţia pentru nepronunţarea asupra celorlalte terenuri aferente construcţiei, ce făceau trup compact, respectiv 800 mp restituiţi şi alţi 600 mp în vecinătatea de est.
În legătură cu suprafeţele de teren enumerate în procesul verbal de confiscare, reclamantul a arătat că acestea au fost preluate de stat înainte de cooperativizare, dar din anul 1990 le stăpâneşte netulburat, sub nume de proprietar.
La termenul din 4 februarie 2004 a formulat cerere de intervenţie numitul S.B., arătând că îşi însuşeşte contestaţia în calitate de succesor al defunctului S.G., precizând că solicită anularea în parte a dispoziţiei atacate şi obligarea comisiei de a se pronunţa cu privire la restituirea suprafeţelor de teren solicitate, precum şi a terenurilor de 800 mp şi 0,06 ha aferente imobilelor retrocedate.
Prin sentinţa civilă nr. 556 din 18 octombrie 2004, Tribunalul Buzău a admis în parte acţiunea şi cererea de intervenţie şi a dispus anularea în parte a dispoziţiei nr. 241 din 5 decembrie 2003, emisă de Primăria comunei Bozioru. Pe cale de consecinţă, s-a dispus restituirea în natură a următoarelor suprafeţe de teren: 0,30 ha fâneaţă în punctul „Poieni", 0,35 ha fâneaţă în punctul „Plăişoru" 0,20 ha fâneaţă în punctul „Mocănău", 0,15 ha fâneaţă în punctul „In faţa odăii", 0,50 ha păşune în punctul „Izvorul Mare", 0,20 ha păşune în punctul „La cornet", 0,20 ha în punctul „La fund", 0,20 ha păşune în punctul „La Plăişor", 0,50 ha livadă în punctul „Pe vale", 0,25 ha livadă în punctul „Bozioru", 0,10 ha livadă în punctul „Gornet pe Groapă", 0,05 ha livadă în punctul „Lăculeţe", 0,10 ha livadă în punctul „Gornet Fund", fiind respins capătul de cerere privind restituirea suprafeţei de 0,06 ha în punctul „Rast Sat".
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, potrivit sentinţei penale nr. 853 din 3 septembrie 1957 a Tribunalului Militar Bucureşti, tatăl reclamantului, defunctul S.G., a fost condamnat pentru delictul de uneltire împotriva ordinii sociale, dispunându-se ca măsură complementară confiscarea totală a averii acestuia, iar prin procesul verbal întocmit la 27 mai 1959 s-a procedat la executarea silită şi preluarea tuturor suprafeţelor de teren confiscate, care, însă, din anul 1990 au fost stăpânite în mod netulburat de către reclamant.
S-a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamantul S.C. şi intervenientul S.B., criticând-o pentru greşita nominalizare ca restituită a suprafeţei de 0,20 ha (în loc de 0,50 ha cât apare în procesul verbal de confiscare), situată în punctul „La Plăişor", precum şi pentru nepronunţarea cu privire la situaţia reală a terenului în suprafaţă de 0,06 ha situată în punctul „Rast Sat", pentru care a dovedit că a făcut obiectul confiscării, este liber de construcţii, iar cei care l-au primit prin aplicarea Legii nr. 18/1991 nu au deţinut niciodată teren în punctul respectiv.
Având în vedere că au promovat acţiune pentru anularea titlului depus de D.F. şi D.D., acţiune înregistrată sub nr. 54/2005 pe rolul Judecătoriei Pătârlagele, apelanţii au apreciat că se impune suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acelei pricini.
Celelalte critici formulate de apelanţi au vizat nepronunţarea asupra cererii de restituire a casei, magaziei şi suprafeţei de teren aferent de 800 mp confiscate şi nici asupra cererii privind obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Intimaţii D.F. şi D.D. au solicitat prin întâmpinare respingerea apelului ca nefondat, întrucât au dovedit că dreptul lor de proprietate asupra terenului în litigiu de 0,06 ha, situat în punctul „Rast sat" este consfinţit de un titlu de proprietate emis în condiţiile legii de Comisia Locală de Fond funciar a comunei Bozioru.
La data de 17 martie 2005, s-a dispus suspendarea judecăţii apelului în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 54/2005, aflat pe rolul Judecătoriei Pătârlagele, cauza fiind repusă pe rol din oficiu la 8 iunie 2007, iar ulterior la 25 iunie 2007, în temeiul aceluiaşi text de lege dispunându-se suspendarea judecăţii până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 2257/2006 al Judecătoriei Pătârlagele.
La 8 iulie 2008, apelantul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, motivat de împrejurarea că a fost soluţionat definitiv şi irevocabil dosarul în raport de care s-a dispus suspendarea pronunţându-se sentinţa civilă nr. 540 din 23 iulie 2007 a Judecătoriei Pătârlagele, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenurile menţionate.
La acelaşi termen s-a dispus de către apelant o precizare a motivelor de apel prin care a solicitat să se schimbe în parte hotărârea primei instanţe în sensul de a se dispune restituirea suprafeţei de 0,50 ha în punctul „La Plăişor", şi nu 0,20 ha cât a acordat prima instanţă şi să se înlăture din dispozitivul sentinţei apelate suprafeţele de 0,20 ha păşune, în punctul „La Fund", 0,10 ha livadă în punctul „Gornet pe Groapă", 0,10 ha livadă în punctul „Gornet Fund", ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 540 din 23 iulie 2007 a Judecătoriei Pătârlagele.
Totodată, s-a precizat că solicitarea de restituire a suprafeţei de 0,06 ha situate în punctul „Rast Stat" a rămas fără obiect, întrucât pentru această suprafaţă s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate conform sentinţei civile nr. 669 din 17 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Pătârlagele.
Prin Decizia civilă nr. 213 pronunţată la 09 septembrie 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de S.C. şi S.B. şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că suprafaţa restituită în punctul Plăişor este de 0,50 ha păşune, în loc de 0,20 ha păşune.
S-a respins cererea privind restituirea suprafeţelor de 0,20 ha păşune în punctul „La Fund", 0,10 ha livadă în punctul „Gornet pe Groapă", 0,10 ha în punctul „Gornet Fund şi 0,60 ha în punctul „Rast Sat", ca rămasă fără obiect şi au fost obligaţi intimaţii la 660 lei cheltuieli de judecată către S.C.
Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus menţinerea restului dispoziţiilor sentinţei şi au fost obligaţi intimaţii la 2540 lei cheltuieli de judecată către apelantul S.B.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că terenul situat în punctul „Plăişor" a fost preluat de la autorul reclamantului în baza dispoziţiilor art. 30 din Decretul nr. 417 din 15 octombrie 1958, acest teren având o suprafaţă de 0,50 ha, cu categoria de folosinţă „păşune" şi nu de 0,20 ha cum din eroare s-a avut în vedere de prima instanţă.
În ceea ce priveşte celelalte terenuri, s-a reţinut că prin hotărâri irevocabile (sentinţa civilă nr. 540 din 23 iulie 2007 şi 669 din 17 mai 2007 pronunţate de Judecătoria Pătârlagele) apelanţii au obţinut reconstituirea dreptului de proprietate, astfel că cererea de restituire în temeiul Legii nr. 10/200l a rămas fără obiect.
S-a constatat, totodată, că prin dispoziţia nr. 241 din 5 decembrie 2003 emisă de Comisia Bozioru prin primar s-a dispus restituirea în natură către moştenitorii lui S.G. a imobilului alcătuit din casă de locuit, magazie şi 800 mp. teren aferent, situat în punctul „Rast Sat", această situaţie fiind confirmată de apărătorul apelantului, astfel că acest motiv de apel a fost apreciat ca neîntemeiat.
Referitor la cheltuielile de judecată s-a reţinut că, deşi acestea au fost solicitate de reclamant, instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, pârâţii D.F. şi D.D.N. şi Primăria comunei Bozioru, Judeţul Buzău, prin primar.
Recurenţii D.F. şi D.D.N. au criticat Decizia atacată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că, în cauză, nu a fost dovedită culpa lor procesuală, întrucât au fost introduşi în cauză în calitate de deţinători de bunuri, contestându-li-se dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 0,06 ha din punctul „Rast Sat", iar la acel moment capătul de cerere referitor la restituirea acestui teren a fost respins.
S-a arătat că, în condiţiile în care, ulterior, prin precizarea motivelor de apel, apelanţii au renunţat la acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect, obligarea lor în solidar cu Primăria comunei Bozioru la plata cheltuielilor de judecată este nelegală, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Prin motivele sale de recurs, pârâta Primăria comunei Bozioru prin primar a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând Decizia recurată ca nelegală pentru încălcarea dispoziţiilor art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., şi nesancţionarea depunerii precizării motivelor de apel la 8 iulie 2008 cu decăderea.
S-a susţinut că motivele invocate de apelanţi se puteau soluţiona de către instanţa de fond conform procedurii speciale prevăzute de art. 281 C. proc. civ., art. 2822 alin. (1) şi, respectiv art. 2822 alin. (3) C. proc. civ., astfel că apelul trebuia respins ca nefondat.
Critica formulată de pârâtă prin ultimul motiv de recurs a vizat greşita obligare la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care dispoziţia nr. 241/2003 a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a pct. 8.1 din Normele de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG nr. 498/2003 şi a modelului orientativ stabilit de anexa 1 la HG nr. 498/2003, model menţinut şi în anexa 4 din HG nr. 250/2007.
Examinând criticile formulate prin recursul pârâtei Primăria comunei Bozioru, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul acesteia este nefondat şi urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru considerentele ce succed:
Apelanţii au depus motivarea apelului în termenul procedural şi cu respectarea dispoziţiilor art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Astfel apelul a fost formulat în termenul legal prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., fiind motivat sumar prin declaraţia de apel înregistrată la 24 decembrie 2004.
Motivele de apel au fost detaliate prin petiţia depusă la 8 februarie 2005, anterior primei zile de înfăţişare, cu respectarea dispoziţiilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ., acestea fiind comunicate intimaţilor conform dispoziţiilor instanţei de la termenul din 15 februarie 2005 pentru a-şi putea formula apărările.
La prima zi de înfăţişare, 17 martie 2005, s-a suspendat judecata apelului în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 54/2005 aflat pe rolul Judecătoriei Pătârlagele.
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu, conform rezoluţiei din 8 iunie 2007, pentru verificarea existenţei motivului de suspendare, iar la 25 iunie 2007, prin încheierea Curţii de Apel Ploieşti, s-a dispus suspendarea judecăţii conform art. 244 alin. (1) C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 2257/2006 al Judecătoriei Pătârlagele.
Precizarea motivelor de apel în sensul restrângerii acestora a intervenit ca urmare a pronunţării sentinţelor civile nr. 556 din 18 octombrie 2004 şi nr. 540 din 23 iulie 2007, prin care s-au soluţionat parţial cererile de restituire formulate de apelanţi.
În consecinţă, nu se poate reţine că prin restrângerea motivelor de apel s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât apelul are efect devolutiv, cauza fiind cercetată în întregul său de instanţa de apel.
Criticile formulate prin cel de-al doilea motiv de recurs sunt, de asemenea, nefondate.
Dispoziţiile art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., la care se referă în realitate recurenta, se aplică în cadrul judecăţii în primă instanţă, când instanţa a omis a se pronunţa asupra cererilor principale, accesorii, conexe sau incidentale, cu care a fost investită.
per a contrario nu s-ar putea uza de procedura completării hotărârii atunci când instanţa a soluţionat o astfel de cerere, acordând însă autorului cererii mai puţin decât a cerut, în speţă nu a dispus restituirea unor imobile solicitate, sau a restituit suprafeţe mai mici decât cele la care apelanţii se considerau îndreptăţiţi, ori nu s-a pronunţat cu privire la cheltuielile de judecată, deşi acestea au fost solicitate.
In această situaţie, calea procedurală recunoscută părţii pentru a pune în discuţie legalitatea ori temeinicia admiterii doar în parte a pretenţiilor sale nu este aceea a completării hotărârii, în condiţiile art. 2812 C. proc. civ., ci a exercitării căii de atac recunoscute de lege, în speţă apelul.
Criticile referitoare la greşita obligare a recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată sunt nefondate.
Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care pârâta a căzut în pretenţii prin admiterea în parte a contestaţiei şi a cererii de intervenţie formulate de S.B. şi anularea în parte a dispoziţiei nr. 241 din 5 decembrie 2003 emisă de aceasta în sensul restituirii în natură a terenurilor indicate.
In acelaşi sens, prin admiterea apelului declarat de reclamantul S.C. şi de intervenientul S.B., pârâta Primăria comunei Bozioru a căzut în pretenţii, fiind în mod legal obligată la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 C. proc. civ.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul pârâtei Primăria comunei Bozioru prin primar.
In ceea ce priveşte recursul declarat de recurenţii D.F. şi D.A., Curtea va reţine ca întemeiată critica potrivit căreia prin respingerea capătului din cererea reclamantului referitor la restituirea suprafeţei de 0,06 ha situată în punctul Rast Sat, de către prima instanţă, s-a dat eficienţă apărării deţinătorilor de la acel moment ai terenului în discuţie, (respectiv D.D. şi D.F.).
In consecinţă obligarea acestora în solidar cu Primăria comunei Bozioru la plata cheltuielilor de judecată, urmare a admiterii apelului reclamantului şi intervenientului şi modificării sentinţei apelate în sensul menţionat, este nelegală în raport cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., întrucât recurenţii nu au căzut în pretenţii.
De asemenea, urmare a renunţării apelanţilor la criticile cu privire la restituirea suprafeţei de 0,06 ha în punctul „Rast Sat" întrucât acestea au rămas fără obiect, considerent reţinut prin dispozitivul şi motivarea hotărârii recurate, practic calitatea procesuală pasivă a recurenţilor (în faza apelului) nu se mai justifică, iar obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată este nelegală, conform art. 274 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ., urmează ca în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. să se admită recursul pârâţilor D.D. şi D.F. şi să se modifice în parte Decizia recurată în sensul înlăturării dispoziţiei privind obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în fond şi apel.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria comunei Bozioru prin Primar împotriva deciziei nr. 213 din 29 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite recursul declarat de D.D. şi D.F. împotriva aceleiaşi decizii pe care o modifică în parte în sensul înlăturării obligării acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1995/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1937/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
