ICCJ. Decizia nr. 1922/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1922/2010
Dosar nr. 2586/99/200.
Şedinţa publică din 22 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2062 din 10 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a inadmisibilităţii acţiunii şi s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii P.V., P.L., G.C.L. şi C.M.S. şi cererea de intervenţie formulată de intervenientul R.G.D. în contradictoriu cu pârâta SC T.C. SA Iaşi care a fost obligată să le restituie în natură reclamanţilor şi intervenientului suprafaţa de 916 mp (suprafaţa de 746 mp şi de 170 mp) conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul R. – plan de situaţie 2 anexa 10 şi construcţiile situate pe teren pe care le deţine.
Prin încheierea nr. 174 din 18 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 2062 din 10 decembrie 2008 a Tribunalului Iaşi şi s-a dispus ca în loc de „obligă pârâta SC T.C. SA Iaşi să le restituie în natură reclamanţilor şi intervenientului suprafaţa de 916 mp (suprafaţa de 746 mp şi 170 mp) conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul R.P. – plan de situaţie 2 - anexa 10 şi construcţiile situate pe teren pe care le deţine" în dispozitivul sentinţei să se înscrie „obligă pârâta SC T.C. SA Iaşi să le restituie în natură reclamanţilor şi intervenientului suprafaţa de 916 mp adică suprafaţa de 746 mp delimitată de punctele 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 67, 66, 65, 25, 24, 23, D 8 şi 170 mp delimitată de punctele 1, 2, 3, 22, 1 şi 19, 20, 21, 22, 19, 19 conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul R.P. – plan de situaţie 2 – anexa 10 şi construcţiile situate pe teren pe care le deţine „pârâta".
Prin încheierea nr. 251 din 18 mai 2009 a Tribunalului Iaşi s-a admis cererea de lămurire a dispozitivului încheierii nr. 174 din 18 martie 2009 a Tribunalului Iaşi formulată de reclamanţi şi s-a dispus ca la coordonatele suprafeţei de 170 mp punctele să se scrie 1, 2, 3, 22, 1 şi 19, 20, 21, 22, 191, 19 cum este corect. 170 mp delimitată de punctele 1, 2, 3, 21, 1 şi 19, 20, 21, 22, 191, 19 conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul R.P. – plan de situaţie 2 – anexa 10 şi construcţiile situate pe teren pe care le deţine pârâta.
Pentru a se pronunţa în sensul admiterii cererii instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin notificarea nr. 1628 N din 1 noiembrie 2001 depusă la Biroul Executorului Judecătoresc B.G. din Iaşi şi înregistrată la Primăria Municipiului Iaşi sub nr. 46067 din 26 iulie 2001 formulată de L.P.G., notificarea nr. 1628 N din 2 noiembrie 2001 depusă la Biroul Executorului Judecătoresc B.G. din Iaşi şi înregistrată la Primăria Municipiului Iaşi sub nr. 66223 din 2 noiembrie 2001 depusă de P.L. şi notificarea nr. 1096 N din 14 august 2001 depusă la Biroul Executorului Judecătoresc B.G. din Iaşi şi înregistrată la Primăria Municipiului Iaşi sub nr. 50027 din 17 august 2001 formulată de R.G.D. şi R.E. s-a solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Iaşi.
Prin dispoziţia nr. 3969 din 16 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Iaşi s-a restituit în natură notificanţilor L.P.G., P.L., R.G.D. şi R.E. imobilul – clădire şi teren aferent în suprafaţă construită de 707,55 mp notat în schiţa anexă cu C. 1, compus din şapte spaţii cu altă destinaţie, situat în Iaşi, şi s-au direcţionat notificările formulate de L.P.G., P.L., R.G.D. şi R.E. spre competentă soluţionare T.C. Iaşi, persoană juridică ce are calitatea de unitate deţinătoare pentru restul de imobil – teren şi corpuri de clădire din Iaşi, predat în data de 29 august 1969.
Reclamanţii P.V. şi P.L. sunt descendenţii notificantei P.L., decedată la data de 18 decembrie 2001, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 36 din 9 iulie 2002, precum şi din certificatul de moştenitor suplimentar nr. 27 din 3 aprilie 2003 eliberate de Biroul notariatului Public Camelia M.G.
Reclamantele G.C.L. şi C.M.S., în calitate de succesoare a notificantului L.P.G. au solicitat şi ele, în contradictoriu cu pârâta SC T.C. SA Iaşi, restituirea imobilului situat în Iaşi, cerere înregistrată sub nr. 6513/99/2007.
Prin încheierea din 19 decembrie 2007, s-a dispus conexarea dosarului nr. 6513/99/2007 al Tribunalului Iaşi la dosarul nr. 2586/99/2007 al Tribunalului Iaşi, având în vedere dispoziţiile art. 164 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
Pârâta a contestat reclamanţilor calitatea procesuală activă, considerând că dreptul de proprietate pe care aceştia îl au este unul pe cote – părţi şi la proprietatea pe cote – părţi, coproprietarul nu poate introduce acţiunea în revendicare împotriva terţilor, deoarece aceasta presupune un drept de proprietate exclusiv.
Ca lege specială de reparaţie, Legea nr. 10/2001 cuprinde mai multe dispoziţii noi care derogă de la dreptul comun, tocmai pentru a facilita repararea abuzurilor săvârşite în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. În această materie nu funcţionează regula unanimităţii, aşa cum se arată în mod constant şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Demersurile întreprinse de unul dintre coproprietari pentru restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de stat au caracterul unor acte de conservare a drepturilor celorlalţi coproprietari. Dreptul poate fi exercitat de cel care optează să şi-l valorifice, fără a fi condiţionat de o eventuală pasivitate a altui moştenitor, deoarece, în caz contrar, legea ar fi golită de conţinut.
Exercitarea acţiunii de către toţi notificanţii, respectiv succesorii lor, le-ar impune acestora o sarcină disproporţionată ce i-ar priva de orice posibilitate de a obţine examinarea de către instanţă a cererilor lor de restituire a imobilului în litigiu, aducând atingere substanţei însăşi a dreptului lor de acces la o instanţă.
În acelaşi sens a apreciat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Lupaş şi alţii împotriva României (cererile nr. 1434/02, 35370/02, 1385/03).
Astfel, în calitate de succesori legali ai notificantei P.L., reclamanţii au calitatea de a urma procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001 începută de autoarea lor.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii invocate de pârâtă şi aceasta este nefondată şi urmează să fie respinsă.
Pârâta a invocat caracterul obligatoriu al procedurii administrative prealabile înscrisă în art. 1, art. 22 alin. (1) şi alin. (5), art. 46 alin. (2) şi art. 47 din Legea nr. 10/2001, aceasta însemnând că de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cererile de restituire în natură sau prin echivalent, formulate împotriva persoanelor juridice deţinătoare direct la instanţele judecătoreşti competente sunt inadmisibile dacă nu se face dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 22 şi art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care prevede că Notificarea prin care se solicită restituirea potrivit alin. (1) se adresează instituţiei publice implicate care a efectuat privatizarea – A.P.A.P.S. (fostul Fond al Proprietăţii de Stat), ministerul de resort, autoritatea administraţiei publice locale – în a cărei rază este sau era situat imobilul, indiferent de valoarea acestuia.
Situaţia în speţă este reglementată de dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 care arată că dispoziţiile art. 25 sunt aplicabile şi în situaţia în care persoana juridică notificată deţine numai în parte bunurile imobile solicitate. În această situaţie persoana juridică deţinătoare emite Decizia motivată de retrocedare numai pentru partea din imobil pe care o deţine. Persoana juridică notificată comunică ulterior persoanei îndreptăţite toate datele privind persoana fizică sau juridică deţinătoare a celeilalte părţi din imobilul solicitat. Totodată, anexează la comunicare şi copii de pe actele de transfer a dreptului de proprietate sau, după caz, de administrare. În cazul în care nu deţine aceste date, persoana juridică notificată comunică acest fapt persoanei îndreptăţite.
În speţă, Primăria Municipiului Iaşi, după soluţionarea notificărilor formulate de L.P.G., P.L., R.G.D. şi R.E. prin dispoziţia nr. 3969 din 16 decembrie 2005 a trimis spre competentă soluţionare T.C. Iaşi, în calitatea sa de unitate deţinătoare pentru restul de imobil – teren şi corpuri de clădire din Iaşi, predat în data de 29 august 1969.
Deşi legea prevedea ca Primăria să comunice persoanelor îndreptăţite datele privind persoana juridică deţinătoare a restului imobilului, cu toate datele necesare, pentru ca aceştia să o notifice, Primăria a trimis ea însăşi, direct, spre soluţionare T.C. Iaşi notificările formulate de L.P.G., P.L., R.G.D. şi R.E. pentru partea din imobil pe care o deţinea.
Pârâta a primit în termen notificările referitoare la imobilul din Iaşi, pe care îl deţine şi nu pot fi sancţionaţi reclamanţii pentru faptul că Primăria Iaşi nu le-a transmis lor toate datele persoanei juridice deţinătoare a părţii din imobil revendicate pentru a o notifica, ci a transmis ea însăşi notificările.
Astfel, autoarea reclamanţilor a urmat procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001, prezenta acţiune fiind admisibilă.
În speţă au formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi notificanţii R.G.D. şi R.E., cerere admisă în principiu, ei justificându-şi calitatea, legătura şi interesul de a interveni în cauză.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, reclamanţii şi ceilalţi notificanţi au făcut dovada, în baza actului autentic – ordonanţa de adjudecare nr. 491 din 6 octombrie 1905 că autorul lor comun R.A. a fost proprietarul imobilului care a fost preluat de stat în mod abuziv, fără un titlu valabil.
Prin procesul-verbal din 13 octombrie 1947 clădirea aparţinând lui R.A. a fost rechiziţionată în scopul funcţionării I.R.S. Iaşi. Ordinul de rechiziţie s-a referit strict la construcţie, terenul nefăcând obiectul acestei rechiziţii.
Terenul în suprafaţă de 4337 mp nu a fost preluat de stat cu un titlu valabil, astfel încât nu a ieşit legal din proprietatea adevăratului proprietar, iar statul nu putea să-i constituie pârâtului un titlu valabil.
În anul 1958, prin Decizia fostului Sfat Popular Regional Iaşi s-a transferat doar dreptul de administrare asupra terenului de la Comitetul Executiv Regional Iaşi la T.C.R. Iaşi.
Notificanţii şi succesorii lor au făcut dovada că au calitatea de persoane îndreptăţite, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Legea nr. 10/2001 a instituit o procedură sui-generis având ca obiect restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu de stat sau de persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, indiferent de destinaţia lor, deţinute la data intrării în vigoare a legii de persoanele juridice prevăzute la art. 21 alin. (1) al legii. Regula instituită de lege în această materie o reprezintă restituirea în natură a imobilelor, excepţia fiind despăgubirea prin echivalent în cazurile expres prevăzute de lege.
Persoanele notificante au dobândit vocaţia la măsuri reparatorii, cu precizarea că în cazul bunurilor preluate fără titlu valabil, persoanele îndreptăţite beneficiază de restituirea în natură a bunului.
Dispoziţiile art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, prin care se modifică art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 [devenit art. 291 alin. (1)] au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curţii Constituţionale, astfel încât acestea din urmă rămân în vigoare.
Obligaţia de a restitui în natură imobilele preluate abuziv incumbă şi societăţilor comerciale privatizate, cu o condiţie – ca bunul revendicat să fi fost preluat de stat fără titlu valabil, ca în cazul de faţă.
Prin raportul de expertiză topo efectuat în cauză de expert R.P., a fost identificat terenul revendicat prin Planul de situaţie nr. 2 – anexa 10, astfel: suprafaţa de 746 mp delimitată de punctele 8, 9, 10, 11, 12, 13 14, 15, 16, 17, 18, 66, 65, 25, 24, 23, D, 8 şi suprafaţa de 170 mp delimitată de punctele 1, 2, 3, 22, 1 şi 19, 20, 21, 22, 19.
Faţă de considerentele anterior expuse, tribunalul, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, a admis cererea formulată de toţi reclamanţii şi intervenienţii şi a dispus obligarea pârâtei SC T.C. SA Iaşi să le restituie imobilul construcţie şi teren situat în Iaşi, a cărui persoană juridică deţinătoare este.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC T.C. SA Iaşi iar prin Decizia civilă nr. 102 din 27 mai2009 a Curţii de Apel Iaşi s-a respins apelul pârâtei reţinându-se următoarele:
Prin dispoziţia nr. 3969 din 16 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Iaşi s-a restituit în natură petenţilor L.D.G., P.L., R.G.D. şi R.E., imobilul – clădire şi teren aferent în suprafaţă construită de 707,55 mp notat în schiţa anexă cu C.1 compus din şapte spaţii cu altă destinaţie, situat în Iaşi, şi s-au direcţionat notificările formulate de L.D.G., P.L., R.G.D. şi R.E. spre competentă soluţionare T.C. Iaşi, persoană juridică ce are calitatea de persoană deţinătoare pentru diferenţa de imobil, teren şi corpuri de clădire din Iaşi, predat în data de 29 august 1069. Terenul solicitat şi pentru care s-a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 face parte din suprafaţa de 4337 mp (construcţii şi teren) ce a aparţinut autorului mamei notificanţilor, R.A., care l-a dobândit în baza ordonanţei de adjudecare nr. 491 din 6 octombrie 1904. În urma probatoriului administrat în cauză (înscrisuri, raport de expertiză tehnică de specialitate pentru identificarea terenului, a suprafeţelor libere şi a celor afectate de construcţii) instanţa de fond s-a pronunţat în sensul restituirii în natură a suprafeţei de 916 mp, liberă de construcţii. Sentinţa instanţei de fond cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei cu privire la restituirea acestei suprafeţe, astfel că susţinerile apelatei formulate ca prim motiv de apel nu pot fi primite.
Nici susţinerile ce formează cel de-al doilea motiv de apel nu pot fi primite, instanţa pronunţându-se raportat la cererea formulată şi la probatoriul administrat în cauză, cu privire la suprafaţa de teren pentru care restituirea în natură este posibilă. De altfel, criticile apelantei cu privire la diferenţa de teren pentru care instanţa de fond nu s-a pronunţat în sensul restituirii nu au justificare, atâta timp cât nici un interes al acesteia nu a fost lezat.
Cât priveşte faptul că instanţa nu ar fi delimitat cadrul procesual în ceea ce priveşte dimensiunea terenului în litigiu, se observă că, încă de la termenul de la 24 octombrie 2007 s-au depus precizări din care rezultă că imobilul care a format obiectul cererii de retrocedare în baza Legii nr. 10/2001 este constituit din construcţii şi teren în suprafaţă de 4337 mp, că prin dispoziţia nr. 3969 din 16 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Iaşi li s-a recunoscut calitatea de succesori ai proprietarului de drept şi li s-a retrocedat imobilul construcţie, situat în Iaşi, iar pentru restul de imobil teren şi corpuri de clădire s-au direcţionat notificările spre competentă soluţionare apelantei – pârâte. Prin urmare, acesta a fost modul procesual cu care a fost învestită instanţa de fond şi cu privire la care s-a pronunţat, raportat la probatoriul administrat în cauză.
Cât priveşte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de notificanţii R.G.D. şi R.E., în mod corect a fost admisă de instanţă, aceştia având calitatea de succesori ai fostului proprietar.
Totodată, prin dispoziţia primarului nr. 3969 din 16 decembrie 2005 acestora li s-a restituit în temeiul Legii nr. 10/2001 suprafaţa de teren construită de 705,55 mp situat în Iaşi, pentru diferenţa de teren solicitată notificarea fiind direcţionată spre competentă soluţionare T.C. Iaşi.
Pe fondul cauzei instanţa constată că reclamanţii şi intervenienţii au făcut dovada că autorul lor comun R.A. a fost proprietarul imobilului în litigiu. Imobilul construcţie a făcut obiectul unui ordin de rechiziţie, şi ca urmare prin procesul-verbal încheiat la data de 13 octombrie 1947, acesta a fost rechiziţionat în scopul funcţionării Inspectoratului Regional de Siguranţă Iaşi. Terenul în litigiu nu a făcut obiectul rechiziţiei, iar în anul 1958, prin Decizia fostului Sfat Popular Regional Iaşi s-a transferat dreptul de administrare asupra acestuia de la Comitetul Executiv Regional Iaşi la T.C.R. Iaşi.
Prin urmare, în mod corect s-a constatat de către instanţa de fond că terenul nu a fost preluat de stat cu titlu valabil, astfel încât nu a ieşit din proprietatea adevăratului proprietar, statul neputând să-i constituie pârâtului un titlu valabil.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, prin care se modifică art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 [devenit art. 29 alin. (1)] fiind declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, obligaţia de a restitui în natură imobilele preluate abuziv, revine şi societăţilor comerciale privatizate cu condiţia ca terenul revendicat să fi fost preluat fără titlu valabil, astfel că în mod corect instanţa de fond a dispus obligarea pârâtei SC T.C. SA Iaşi la restituirea în natură a suprafeţei de 916 mp teren, potrivit raportului de expertiză tehnică de specialitate efectuat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC T.C. SA solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea sub următoarele aspecte:
Recurenta susţine că hotărârea instanţei de apel este nemotivată şi nu a fost clarificată problema construcţiilor, şi de fapt a păstrat aceeaşi notă de motivare lapidară ca şi hotărârea primei instanţe.
În aceeaşi idee recurenta susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la apărările formulate cu privire la împrejurarea că terenul restituit constituie singura cale de acces în clădire, fapt dovedit şi cu schiţele anexate la raportul de expertiză.
Recurenta învederează faptul că nu contestă dreptul reclamantului la despăgubiri, considerând însă că nu are obligaţia de a suporta această despăgubire, în condiţiile în care nu ea a provocat-o.
Se mai susţine de către recurentă că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra contradictorialităţii soluţiilor date în acelaşi dosar asupra a două cereri de intervenţie, una de admitere şi una de respingere, fără a se explica de ce a înţeles să menţină o încheiere atacată şi opusă alteia neatacate, reţinând lapidar că intervenientul este moştenitor al fostului proprietar.
O altă critică vizează necomunicarea încheierii de la termenul din 20 mai 2009 şi faptul că atât reclamanţii cât şi intervenienţii au avut acelaşi apărător, fiind încălcate dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.
În drept recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Intimaţii prin întâmpinarea depusă s-au opus admiterii recursului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Instanţa de apel a analizat motivele de apel invocate şi a examinat hotărârea instanţei de fond prin prisma principiului tantum devolutum, quantum apellatum".
Susţinerea recurentei sub aspectul nemotivării este astfel nefondată, în condiţiunile în care în considerentele hotărârii, instanţa de apel examinată motivele de apel prin prisma probatoriului administrat şi a raportului de expertiză tehnică de specialitate privind identificarea terenului.
Instanţa nu este obligată să răspundă la argumentele folosite de apelant în dezvoltarea unui motiv de apel ci este îndreptăţită să grupeze aceste argumente, pentru a răspunde la motivul invocat, printr-un considerent comun.
Din perspectiva acestor aspecte, instanţa de apel a analizat motivele de apel invocate de pârâtă, şi analizând cauza pe fond, a reţinut că reclamanţii şi intervenienţii au calitatea de persoană îndreptăţite la măsurile reparatorii în condiţiile art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 după autorul lor comun R.A., de la care s-a preluat abuziv imobilul construcţie (din litigiu), fapt ce rezultă din procesul verbal din 13 octombrie 1947.
În ce priveşte situaţia terenului din litigiu, în mod corect, a arătat instanţa de apel că acesta nu a făcut obiect al rechiziţiei şi că doar în anul 1958 prin Decizia Sfatului Popular Regional Iaşi, s-a transferat dreptul de administrare asupra acestuia de la Comitetul Executiv Regional Iaşi la T.C.R. Iaşi.
Nefiind preluat cu titlu valabil, terenul nu a ieşit din proprietatea adevăratului proprietar şi ca atare în condiţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, obligaţia de restituire a imobilelor preluate abuziv revine şi Societăţilor comerciale privatizate.
Terenul a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de ing. R.P. şi delimitat astfel cum apare în Planul de situaţie nr. 2 anexa 10 (fila 302) (filele 288 – 302 dosarul instanţei de fond).
Susţinerea recurentei că instanţele în mod greşit au dispus restituirea în natură a suprafeţei de 916 mp conform raportului de expertiză efectuat de ing. R. – plan 2 de situaţie şi anexa 10; şi construcţiile situate pe teren, întrucât ele fac parte din patrimoniul societăţii şi că reclamanţii ar avea dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent, este nefondată.
Astfel art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2010 (în redactarea sa iniţială) nu era incident în cazul în care imobilele erau preluate de stat fără titlu valabil, ori dacă societăţile deţinătoare ale imobilului nu au fost privatizate în conformitate cu dispoziţiile legale, situaţie în care se putea dispune restituirea în natură.
Dispoziţia legală sus evocată (care a devenit ulterior art. 29 după republicarea Legii nr. 10/2001 a fost modificată prin art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, legiuitorul suprimând distincţia legală de preluarea imobilului, cu sau fără titlu valabil, statuând astfel că pentru toate imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţii comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, actele decât cele prevăzute de art. 21 alin. (1)-(2), persoanele îndreptăţite au dreptul doar la despăgubiri în condiţiile legii speciale, anume a Legii nr. 247/2005, dispoziţie care a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curţii Constituţionale.
Drept urmare, terenurile referitoare la imobilele preluate de stat în mod abuziv, şi care se află în patrimoniul unei societăţi privatizate, sunt supuse în continuare dispoziţiilor art. 29 (fost art. 27) în redactarea avută anterior modificării prin dispoziţia art. I pct. 60.
Aşa fiind, instanţele investite cu soluţionarea unei cereri în retrocedarea unor astfel de imobile, vor putea verifica şi stabili valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, astfel încât în raport de această situaţie, urmează a se stabili felul măsurilor reparatorii.
Or, atât instanţa de fond cât şi apel, au avut în vedere aceste aspecte raportat la procesul verbal din 13 octombrie 1947, şi la faptul că terenul nu a fost preluat de stat cu un titlu valabil.
Din perspectiva celor expuse, cum în cauză nu este fondat nici unul din motivele de recurs invocate (art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.) recursului pârâtului urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul SC T.C. SA împotriva deciziei nr. 102 din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1939/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1897/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs → |
|---|
