ICCJ. Decizia nr. 1969/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1969/2010
Dosar nr. 2709/62/2008
Şedinţa publică din 23 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 278/D din 19 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia civilă, a fost admisă acţiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantele G.E. şi G.L. împotriva pârâţilor SC R. SRL şi SC I.F. SRL, a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2602 din 08 august 2003 de Biroul notarilor publici asociaţi P.T. – I.G., au fost repuse părţile în situaţia anterioară încheierii actului juridic şi revenirea la situaţia anterioară de carte funciară şi au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale active a pârâtei-reclamante SC I.F. SRL şi a lipsei de interes a acesteia în formularea cererii reconvenţionale.
Totodată au fost respinse cererile reconvenţionale, ca neîntemeiată cea formulată în contradictoriu cu reclamantele şi ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, cea formulată împotriva pârâtului Municipiul Braşov, reprezentat de primar.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că înstrăinarea imobilului a avut loc în perioada în care se afla în curs de soluţionare notificarea formulată de reclamante în baza Legii nr. 10/2001 şi că nu a fost cumpărătorul de bună-credinţă la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Apelurile declarate de pârâţii SC R. SRL şi SC I.F. SRL Braşov au fost admise, prin Decizia nr. 32/Ap din 4 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost schimbată, în parte, sentinţa tribunalului, în sensul că a fost respinsă, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei, a fost respinsă cererea de aderare la apeluri, formulată de reclamante şi au fost obligate acestea din urmă să plătească apelantei SC I.F. SRL, suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Schimbând parţial soluţia instanţei de fond, curtea de apel a reţinut că termenul de prescripţie a dreptului la acţiune având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a expirat la data de 14 august 2002, conform art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, iar acţiunea a fost promovată în anul 2008.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele G.E. şi G.L., încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 5, 6, şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că au luat cunoştinţă de existenţa contractului de vânzare-cumpărare la data comunicării deciziei nr. 593 din 25 februarie 2008; că în cauză sunt aplicabile prevederile art. III din Legea nr. 247/2005, în raport de care, dreptul la acţiune privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nu este prescris; că a fost făcută o greşită aplicare a prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, constatând că dreptul de a formula acţiunea s-a prescris la data de 14 august 2002, când imobilul nu era înstrăinat; că nu aveau obligaţia de a verifica menţiunile din cartea funciară; că trebuia avută în vedere data la care au luat cunoştinţă de încheierea contractului; că instanţa de apel nu a fost investită cu soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune prin motivele de apel invocate de SC R. SRL Braşov şi deci, s-a pronunţat peste limitele investirii sale şi că nu au fost analizate motivele pe care le-au invocat prin cererea de aderare la apelurile declarate.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Reclamantele au formulat cerere de aderare la apelurile declarate de pârâţi, invocând lipsa calităţii procesuale active a pârâtei SC I.F. SRL şi a lipsei de interes a acesteia, iar instanţa de apel a respins cererea fără a analiza motivele invocate.
Pe de altă parte, conform art. III al Titlului I din Legea nr. 247/2005, actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinaţia de locuinţă, încheiate după 14 februarie 2001, cu nerespectarea interdicţiei prevăzute în art. 44 din OUG nr. 40/1999 şi care nu au fost atacate în instanţă în condiţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a acestui titlu sau, după caz, de la data luării la cunoştinţă a încheierii contractului.
În prezenta cauză, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la data de 8 august 2003, situaţie în care instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, constatând că dreptul la acţiune s-a prescris la data de 14 august 2002, dată la care nu exista contractul de vânzare-cumpărare.
Termenul de prescripţie de 12 luni prevăzut în art. III al Titlului I din Legea nr. 247/2005 a început să curgă de la data comunicării reclamantelor a deciziei nr. 593 din 25 februarie 2008 (fila 69 din dosarul tribunalului), prin care a fost soluţionată notificarea având ca obiect cererea acestora de restituire în natură a imobilului.
Chiar raportat la data emiterii acestei decizii, acţiunea a fost formulată în termenul legal, la data de 15 aprilie 2008.
De menţionat mai este şi faptul că din însăşi cuprinsul deciziei nr. 593 din 25 februarie 2008 emisă de SC R. Braşov rezultă că imobilul ce formează obiectul litigiului, situat în Braşov, avea în compunere 4 locuinţe, ceea ce atrage, de asemenea, aplicabilitatea art. III al Titlului I din Legea nr. 247/2005.
Aşa fiind se constată că în mod greşit a stabilit instanţa de apel că s-a prescris dreptul la acţiune având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
În consecinţă, conform art. 314 C. proc. civ., urmează a fi admis recursul, a fi casată Decizia curţii de apel şi a fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantele G.E. şi G.L. împotriva deciziei nr. 32/Ap din 4 martie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1974/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1971/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
