ICCJ. Decizia nr. 2009/2010. Civil. Rectificare carte funciară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2009/2010
Dosar nr. 15818/325/2007
Şedinţa publică din 24 martie 2010
Asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele.
Prin cererea înregistrata la data de 23 octombrie 2007, astfel cum a fost precizată, reclamanta P.L.S. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Consiliul Local Timişoara, S.A., S.R.F., S.M., G.V., G.F., B.I.A., B.F., M.I., M.M., S.S.I., ş.a., cerând să se dispună rectificarea menţiunilor din C.F. 8400 Timişoara, nr. cadastral 17182 şi C.F. nr. 24809 Timişoara, nr. cadastral 17183, prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, prin înscrierea dreptului de proprietate în favoarea autorului său P.V., invocând incidenţa art. 480-481 C. civ.
În motivarea cererii reclamanta a susţinut că prin sentinţa civilă nr. 3376 din 7 martie 2001, Judecătoria Timişoara a statuat cu privire la nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilele înscrise în cărţile funciare menţionate, motiv pentru care se impune reînscrierea dreptului de proprietate în aceste cărţi funciare în favoarea autorului său P.V., cu menţiunea că în acelaşi proces s-a dispus şi cu privire la radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea cumpărătorilor construcţiilor (apartamentelor) în procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995.
Prin sentinţa civilă nr. 5441 din 22 aprilie 2008, Judecătoria Timişoara, în raport de prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. şi valoarea obiectului pricinii, 7.800.000 lei vechi, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
Prin sentinţa civilă nr. 3804/PI din 3 decembrie 2008, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a admis cererea, astfel cum a fost precizată, şi a dispus rectificarea menţiunilor înscrise în C.F. 8400 Timişoara, sub nr. cadastral 17182, în C.F. nr. 24809 Timişoara, sub nr. cadastral 17183 şi în C.F. 118822 Timişoara, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român şi restabilirii situaţiei anterioare de carte funciară, prin înscrierea dreptului de proprietate în favoarea antecesorului reclamantei P.V.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecată.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că nu poate primi excepţia autorităţii de lucru judecat, întrucât prin sentinţa civilă nr. 3376 din 7 martie 2001, Judecătoria Timişoara a dispus cu privire la nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilele preluate din patrimoniul autorului reclamantei, însă nu a dispus şi cu privire la rectificarea cărţii funciare, justificat de faptul că o astfel de măsură nu poate fi încuviinţată atâta timp cât nu au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare încheiate de stat cu chiriaşii apartamentelor din clădire.
Instanţa a constatat că sentinţa menţionată a fost însă modificată prin Decizia civilă nr. 131/2006 a Tribunalului Timiş, prin care s-a reţinut că titlul statului nu este valabil pentru imobilele înscrise în cărţile funciare pe numele autorului reclamantei şi că nu este dată excepţia puterii de lucru judecat în raport de menţiunile deciziei nr. 186 din 27 ianuarie 1999, dar că se impune rectificarea menţiunilor din cărţile funciare privitoare la apartamentele nr. 9, 15 şi 16 din imobil, justificat de faptul că acestea se află şi în prezent în patrimoniul statului, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate pentru aceste apartamente în favoarea autorului reclamantei.
Prin urmare, prima instanţă a apreciat că în prezenta cauză, referitor la petitul privind rectificarea menţiunilor înscrise în cărţile funciare cu privire la terenuri, nu este dată excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de menţiunile deciziei civile nr. 131/2006 a Tribunalului Timiş, întrucât pentru a se reţine această excepţie era necesar, pe lângă tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ca să existe şi o soluţie pronunţată de instanţă cu privire la acest petit, ceea ce nu este cazul în speţă.
Prin Decizia civilă nr. 100 din 5 mai 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelurile declarate de pârâţii Consiliul Local Timişoara, în reprezentarea Statului Român, S.R.F. şi S.M., precum şi cererea de aderare la apel formulată de pârâtul C.O. şi a schimbat, în parte sentinţa, în sensul că a admis, în parte, cererea reclamantei şi a dispus rectificarea C.F. 8400 Timişoara, nr. top 17182, a C.F. 24809 Timişoara, nr. top 17183/IX şi a C.F. 118822 Timişoara, nr. top 17182/11 şi top 17182/III, prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român doar pentru terenul aferent apartamentelor nr. 9, 15 şi 16 din imobil şi, respectiv, restabilirea situaţiei anterioare prin înscrierea dreptului în favoarea antecesorului reclamantei, P.V., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că reclamanta a dedus judecăţii o acţiune în rectificare de carte funciară întemeiată pe dispoziţiile art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.
Referitor la dreptul de proprietate înscris în cărţile funciare în litigiu, instanţa a constatat că într-adevăr, prin sentinţa civilă nr. 3376 din 7 martie 2001, Judecătoria Timişoara a statuat cu privire la nevalabilitatea titlului statului asupra imobilelor înscrise în cărţile funciare menţionate, în componenţa avută la data de 20 august 1956.
Instanţa reţine însă că prin aceeaşi sentinţă s-a constatat şi valabilitatea contractelor de vânzare cumpărare încheiate de stat pentru parte din apartamentele situate în imobil, consolidându-se astfel titlurile cumpărătorilor acestor apartamente.
Instanţa a constatat, totodată, că sentinţa menţionată a fost modificată în apel, în sensul că instanţa de apel a dispus rectificarea menţiunilor din cărţile funciare cu privire la apartamentele nr. 9, 15 şi 16, rămase în proprietatea statului, omiţând însă să dispună rectificarea menţiunilor din aceleaşi cărţi funciare şi cu privire la terenul aferent acestor apartamente, caz în care, sub acest aspect, al terenurilor aferente apartamentelor mai sus arătate, prezenta cerere formulată de reclamantă, de radiere a dreptului de proprietate a statutului, este întemeiată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta P.L.S., solicitând modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelurilor şi a cererii de aderare la apel, fără a indica motivul de recurs pe care îşi fundamentează pretenţiile, precum şi pârâtul Municipiul Timişoara, invocând incidenţa motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanta prezintă cuprinsul hotărârilor judecătoreşti - sentinţa civilă nr. 3376 din 7 martie 2001 a Judecătoriei Timişoara, nr. 131 din 14 februarie 2006 a Tribunalului Timiş şi deciziei nr. 2153/R72006 a Curţii de Apel Timişoara - şi principalele momente ale judecăţii desfăşurată în faţa instanţelor de fond, cu evidenţierea momentelor în care s-a pus în discuţie şi analizat excepţia autorităţii de lucru judecat, inclusiv a argumentelor pentru care prima instanţă nu a primit excepţia, precum şi a considerentelor deciziei instanţei de apel potrivit cu care proprietarii apartamentelor cumpărate în procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995 au doar un drept de folosinţă şi nu un drept de proprietate cu privire la apartamentele cumpărate.
În motivarea recursului pârâtul Municipiul Timişoara susţine că instanţele de fond au respins greşit excepţia autorităţii de lucru judecat, susţinând că există identitate de părţi, cauză şi obiect între prezenta pricină şi cea a cărei judecată a fost finalizată prin sentinţa civilă nr. 376 din 7 martie 2001 a Judecătoriei Timişoara, rămasa definitivă şi irevocabilă prin deciziile nr. 2153/R72006, nr. 2843/A/2001, nr. 4167/2003, hotărâri în baza cărora s-a restabilit situaţia în cărţile funciare nr. 118822, nr. 8400, nr. 28553 şi nr. 28408 Timişoara, referitor la topurile nr. 17183/IX, 17182/11 şi 17182/III în favoarea autorului reclamantei, P.V., cu menţiunea că încheierile de carte funciară emise în aplicarea deciziilor menţionate nu au fost atacate cu apel.
Analizând recursurile, Înalta Curte constată ca nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
Recursul este o cale extraordinară de atac care trebuie să se fundamenteze pe hotărârea recurată, soarta sa depinzând în mod determinant de modul cum sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul formulat în scris şi numai în măsura în care a fost dezvoltat poate fi cercetat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Obligaţia părţii de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor este prevăzută sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
In consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele invocate nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de recurs, calea de atac este lovită de nulitate.
Prin cererea de recurs formulată reclamanta s-a rezumat să prezinte cuprinsul mai multor hotărâri judecătoreşti pronunţate în procesele iniţiate în scopul recuperării proprietăţilor autorului său, P.V., naţionalizate de stat prin Decretul nr. 92/1958, precum şi a principalelor momente ale judecăţii în faţa instanţelor de fond, fără însă a dezvolta vreo critică concretă, de nelegalitate, cu privire la soluţia recurată sau la adresa considerentelor de drept reţinute de instanţa de apel în argumentarea acesteia.
Aşa fiind, în raport de dispoziţiile legale mai sus arătate, Înalta Curte, reţinând şi că în cauză nu sunt date motive de ordine publică, urmează a constata nulitatea recursului dedus judecăţii de reclamantă.
Referitor la recursul declarat de pârâtul Municipiul Timişoara se constată că, prin cererea formulată, acesta dezvoltă doar o singură critică, referitoare la soluţia dispusă de instanţele de fond cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, critică care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând această critică, Înalta Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
Verificând cuprinsul hotărârilor judecătoreşti în raport de care se invocă excepţia mai sus arătată, se observă că prin sentinţa civilă nr. 3376 din 7 martie 2001, Judecătoria Timişoara a admis, în parte, cererea reclamantei şi a constatat că imobilele evidenţiate în C.F. nr. 8400 Timişoara, sub nr. top 17182 şi în C.F. nr. 28409 Timişoara, sub nr. top 17183, în componenţa existentă la data de 20 august 1956, au fost naţionalizate de stat cu nerespectarea dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950.
Prin aceeaşi sentinţă, judecătoria a respins cererea reclamantei de anulare a contractelor de vânzare cumpărare având ca obiect apartamentele nr. 1, 2, 3, 4, 10, 2, 14, 14 (boxa), 15/A şi nr. 17 şi, pe cale de consecinţă, şi cererea de rectificare a menţiunilor cărţilor funciare în care acestea sunt evidenţiate, precum şi cererea reclamantei de dezbatere a succesiunii după defunctul P.V.
Prin Decizia civilă 2843/A din 3 decembrie 2001, Tribunalul Timiş a respins, ca nefondate, apelurile declarate de părţi împotriva sentinţei menţionate, hotărâre care însă a fost casată prin Decizia nr. 4167 din 10 februarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
În rejudecare, Tribunalul Timiş, prin Decizia nr. 131/A din 14 februarie 2006, a admis apelul reclamantei şi a schimbat, în parte sentinţa, în sensul că a dispus rectificarea menţiunile din C.F. nr. 8400 Timişoara, nr. top 17182 şi din C.F. nr. 28409 Timişoara, nr. top 17183, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la apartamentele nr. 9, 15 şi 16 din imobil, dispunând restabilirea situaţiei anterioare, în sensul înscrierii dreptului de proprietate asupra acestor apartamente în favoarea lui P.V., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin aceeaşi decizie, tribunalul a respins apelurile declarate de pârâţi.
Soluţia de admitere a apelului reclamantei a fost justificată de împrejurarea că apartamentele nr. 9, 15 şi 16 din clădirea în litigiu au rămas în proprietatea statului, caz în care, urmare a constatării nevalabilităţii titlului statului, se impune reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea autorului reclamantei, spre deosebire de restul apartamentelor, care nu se mai găsesc în proprietatea statului, întrucât au fost înstrăinate în mod valabil către chiriaşi în procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995 (care au dobândit un drept de proprietate atât cu privire la apartamente cât şi cu privire la cota - parte indiviză din terenul aferent), şi pentru care nu mai poate fi reînscris dreptul de proprietate în favoarea autorului reclamantei.
Decizia menţionată a rămas irevocabilă, ca urmare a pronunţării deciziei civile nr. 2153 din 8 noiembrie 2006 prin care Curtea de Apel Timişoara a constatat nulitate recursului declarat de reclamantă şi a respins apelul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului Timişoara, ca nefondat.
Or, în raport de cuprinsul hotărârilor judecătoreşti mai sus arătate, în mod just instanţele de fond au constatat că nu poate opera autoritatea de lucru judecat cu privire la capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat rectificarea menţiunilor de carte funciare relative la terenul aferent apartamentelor nr. 9, 15 şi 16 din clădire, justificat de faptul că, prin Decizia nr. 131/ 2006, Tribunalul Timiş nu a pronunţat o soluţie cu privire la acesta.
Concluzia se impune în raport de menţiunile dispozitivului deciziei şi de cuprinsul considerentelor care le explicitează, potrivit cu care instanţa a apreciat cu privire la temeinicia pretenţiei reclamantei de recunoaştere a dreptului de proprietate al autorului său numai cu privire la apartamentele din clădire deţinute de stat la momentul judecăţii şi, respectiv, cu privire la netemeinicia cererii de restituire a apartamentelor înstrăinate în favoarea pârâţilor, cumpărători de bună credinţă, cu privire la acest din urmă aspect, tribunalul menţinând dispoziţiile sentinţei primei instanţe.
In atare situaţie, dispunând rectificarea menţiunilor de carte funciară referitoare la cele trei apartamente {înţelegând prin aceasta o locuinţă situată într-o clădire mai mare, compusă din mai multe locuinţe - apartamente) deţinute de stat şi, pe cale de consecinţă, reînscrierea dreptului de proprietate asupra lor în favoarea autorului reclamantei, în mod evident tribunalul a omis să se pronunţe cu privire petitul prin care se solicita a se dispune aceeaşi soluţie şi cu privire la cotele părţi din terenul pe care este edificată clădirea şi care sunt aferente acestor apartamente.
In lipsa unei soluţii prin care să se fi dispus prin hotărârea judecătorească în raport de care se invocă excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la petitul mai sus arătat, în mod just instanţele de fond au statuat că în prezenta cauză nu este incidenţă excepţia invocată de pârât şi, pe cale de consecinţă, au statuat în sensul respingerii acesteia.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, urmează a respinge recursul dedus judecăţii de pârât ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta P.L.S. împotriva deciziei nr. 100 din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenţii la 4420,60 lei cheltuieli de judecată către intimatele-pârâte S.M. şi S.R.F.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2036/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1976/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
