ICCJ. Decizia nr. 2044/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N IA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2044/2010
Dosar nr. 2647/102/2007
Şedinţa publică din 25 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 februarie 2007, reclamanţii F.E. şi F.L. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând să se constate că imobilul teren situat în localitatea Tg. Mureş, înscris în C.F. nr. 10697 la A+2, sub nr. top 199, 200 şi 201 în suprafaţă de 1750 mp, imobil ce a fost adus din C.F. nr. 1, a constituit proprietatea antecesorilor lor, F.I. şi B.G.; să se constate inexistenţa dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului descris la petitul unu al cererii introductive de instanţă, pentru lipsa titlului, să se dispună restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român şi înscrierea acestui drept în evidenţele de carte funciară pe numele părinţilor reclamanţilor, cu titlu de drept de cumpărare.
În motivarea cererii, reclamanţii au învederat că imobilul menţionat a fost dobândit prin cumpărare de antecesorii lor, titlu cu care a fost intabulat dreptul de proprietate în C.F. nr. 1 sub B 22, asupra imobilului indicat, ulterior transcris în C.F. 7682.
Au arătat că, potrivit adresei nr. 5152 din 16 iulie 2007 emisă de O.C.P.I. Tg. Mureş, imobilul apare a fi înscris în prezent în C.F. nr. 10697 la A+2 şi că la foaia de proprietate la nr. de ordine B 1 este menţionat dreptul de proprietate al Statului Român asupra terenului fără indicarea titlului în temeiul căruia a fost dobândit acest drept, iar la B 5, dreptul de proprietate al SC T.M.S. asupra corpului A de clădiri, drept înscris în aceste evidenţe din anul 1992.
Reclamanţii au mai arătat că acest mod de intabulare în cartea funciară încalcă caracterul absolut şi irevocabil al dreptului de proprietate consfinţit atât de Constituţia României, cât şi în art. 480, art. 481 C. civ., invocând totodată prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a drepturilor omului.
Preluarea bunului proprietatea antecesorilor săi de către stat, în condiţiile neindicării titlului preluării, atrage consecinţa radierii dreptului de proprietate astfel înscris şi intabularea dreptului de proprietate pe numele proprietarilor de carte funciară.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 480, art. 481 C. civ., art. 111 C. proc. civ., art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Prin sentinţa civilă nr. 1913 din 2 decembrie 2008, Tribunalul Mureş, secţia civilă, a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a constatat că imobilul teren situat în Tg. Mureş, înscris în C.F. nr. 10697 la A+2 nr. top 199, 200, 201 în suprafaţă de 1750 mp adus din C.F. nr. 1 Tg. Mureş proprietatea tabulară a numiţilor F.I. şi soţia B.G. a fost preluat de Statul Român în fapt fără titlu.
Au fost respinse celelalte petite ale cererii reclamanţilor.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că din probaţiunea administrată în cauză rezultă că titlul exhibat de stat – Decizia nr. 492/1969 – priveşte alte imobile decât cel în litigiu înscris la topograficele 199, 200 şi 201, ceea ce echivalează cu o preluare de fapt, fără existenţa unui titlu valabil, cu încălcarea prevederilor art. 644, art. 645 C. civ.
În aceste condiţii, s-a reţinut că terenul în litigiu, în suprafaţă de 1750 mp nu a ieşit din patrimoniul autorilor reclamanţilor, care a fost privat de proprietate în mod abuziv, cu încălcarea prevederilor art. 480, art. 481 C. civ., art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului.
Prin Decizia nr. 90 A din 18 iunie 2009, Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins apelul declarat de reclamanţi şi a admis apelul pârâtei D.G.F.P. Mureş în numele şi pentru Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
A fost schimbată în parte hotărârea atacată în sensul că a fost integral respinsă acţiunea reclamanţilor.
S-a reţinut că pe calea acţiunii în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. nu este admisibilă recunoaşterea, redobândirea, consolidarea unui drept de proprietate astfel cum se pretinde prin cererea de chemare în judecată.
Instanţa nu a fost investită expressis verbis cu un petit constând în constatarea preluării bunului solicitat fără titlu, ci cu acela privind constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului în litigiu pentru lipsa titlului, ceea ce strict literal înseamnă solicitarea constatării „inexistenţei unui drept", pretenţie ce nu este admisibilă.
Criticile reclamanţilor împotriva aceleiaşi sentinţe nu au fost primite în raport de dispoziţiile Decretului-lege nr. 115/1938 ce statuează condiţiile în care se poate proceda la rectificarea cărţii funciare, corect reţinute a nu fi îndeplinite în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au invocat greşita soluţionare a cererii deduse judecăţii, exclusiv din perspectiva dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ. şi nu în raport de toate temeiurile de drept invocate şi a fi finalităţii urmărite prin promovarea sa.
Ar fi trebuit admisă cererea de rectificare de carte funciară în raport de soluţia dată petitului privind preluarea fără titlu a terenului, motiv pentru care, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de Statul Român şi admiterii apelului lor.
Recursul este fondat pentru considerentele ce succed.
Declanşarea activităţii judiciare presupune, indispensabil, o premiză esenţială şi anume o pretenţie civilă, în lipsa căreia nu se poate ajunge la rezultatul acestei activităţi, adevărul determinat judecătoreşte.
Aceasta presupune, în mod necesar, o expunere a faptelor ce determină pretenţia, o analiză a acestora şi, în final, la o soluţie definitivă şi irevocabilă.
Iar actul procedural prin care reclamantul investeşte instanţa de judecată şi guvernează activitatea de judecată este, în materie civilă, cererea de chemare în judecată, care se constituie în cererea persoanei interesate în salvgardarea unui drept subiectiv, potrivit principiului unanim recunoscut: ne procedet judex ex officio, nemo judex sine actum.
În afară de faptul că cererea de chemare în judecată constituie actul de învestire a instanţei competente, ea se constituie şi în primul act al procedurii judiciare în materie judiciară şi prin obiectul său unul din cele mai importante acte de procedură. De asemenea, cererea de chemare în judecată are ca obiect o pretenţie civilă concretă; obiectul cererii constituie însăşi raţiunea de existenţă a cererii de chemare în judecată şi în limitele căruia se desfăşoară întreaga activitate judiciară.
Potrivit art. 112 alin. (3) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă.
Prin obiect al cererii, în sensul dispoziţiilor legale evocate, se înţelege tocmai ceea ce se solicită de reclamant prin actul de învestire al instanţei, adică plata unei sume de bani, revendicarea unui bun (mobil sau imobil), recunoaşterea unei stări de fapt, constatarea inexistenţei unui drept, anularea căsătoriei sau desfiinţarea altui act juridic, etc.
Determinarea şi limitele activităţii judiciare îşi au corespondent în obiectul cererii de chemare în judecată care constituie şi elementul esenţial de stabilire a categoriei de acţiuni în care se încadrează, cu conotaţii procesuale specifice corespunzător fiecăreia dintre acestea.
În acest sens, relativ la capătul de cerere în constatarea inexistenţei unui drept, încadrat în prevederile art. 111 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut inadmisibilitatea sa raportat la caracterul său subsidiar dar şi al sensului literal al termenilor folosiţi în redactarea acestui petit, considerente ce se plasează dincolo de pretenţia concretă dedusă în justiţie şi în afara textului legal ce o reglementează.
Se reţine astfel că potrivit art. 111 C. proc. civ. „partea care are un interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept", adică stabilirea existenţei/neexistenţei unui drept sau raport juridic.
Or, în speţă, reclamanţii, în calitate de moştenitori ai proprietarilor înscrişi în evidenţele de carte funciară au solicitat constatarea inexistenţei dreptului exhibat de pârât care a preluat de facto şi transmis bunul litigios altor persoane juridice, cerere care, aşa cum legal a reţinut prima instanţă se circumscrie condiţiilor de exercitare a acţiunii în constatare, în cauză cu caracter declaratoriu (subdiviziune a acţiunii în constatare).
Antecesorii lor fiind înscrişi în evidenţele de carte funciară privind bunul în litigiu, unica modalitate/cale procedurală prin care reclamanţii puteau cere recunoaşterea dreptului lor, contestat de pârât o constituie cea exercitată, fiind evident că interesul reclamanţilor în promovarea acţiunii derivă tocmai din conduita pârâtului, care l-a preluat şi transmis altor persoane.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul dedus judecăţii va fi admis, iar hotărârea curţii de apel casată în sensul respingerii apelului pârâtului.
Va fi menţinută dispoziţia privind respingerea apelului reclamanţilor justificat de împrejurarea că cererea întemeiată de dispoziţiile art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938 nu întruneşte cerinţele pretinse de această normă legală şi, în final, este lipsită de interes (autorii reclamanţilor fiind înscrişi şi în prezent în evidenţele de carte funciară).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D.
Admite recursul declarat de reclamanţii F.E. şi F.L. împotriva deciziei nr. 90 A din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Casează în parte Decizia atacată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta D.G.F.P. Mureş în numele şi pentru Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 1913 din 2 decembrie 2008 a Tribunalului Mureş, pe care o menţine.
Păstrează restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2047/2010. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2017/2010. Civil → |
|---|
