ICCJ. Decizia nr. 2079/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2079/2010
Dosar nr. 3878/1/200.
Nr. vechi 941/2003
Şedinţa publică din 25 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 decembrie 2001, reclamantul L.E.S.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC G. SA Girov, A.P.A.P.S. Bucureşti, Ministerul Agriculturii şi Ministerul Finanţelor, anularea deciziei nr. 1062 din 27 iulie 2001 emisă de pârâta SC G. SA Girov şi, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, obligarea pârâtei la restituirea în natură a suprafeţei de 4217 mp teren situat în comuna Girov, sat Dăneşti şi a construcţiilor existente pe acesta, imobile preluate abuziv de stat în baza Decretului nr. 83/1949.
Reclamantul a solicitat totodată constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare întocmite în cadrul procesului de privatizare, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că imobilul solicitat, proprietatea antecesorului său L.P. a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 83/1949 şi se află în stăpânirea pârâtei SC G. SA Girov, care pretinde că a devenit proprietara bunului prin cumpărarea de acţiuni de la stat.
Întrucât, în conformitate cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Statul Român nu a avut niciodată calitatea de proprietar pentru a putea transmite în mod valabil imobilele preluate abuziv, actele de înstrăinare având ca obiect aceste bunuri, inclusiv cele din cadrul procesului de privatizare a societăţii comerciale deţinătoare, sunt lovite de nulitate absolută.
Pârâta societate comercială a dobândit bunul cu rea-credinţă întrucât cunoştea că acesta este proprietatea reclamantului, care a solicitat în mod repetat, încă din anul 1991, restituirea acestuia, formulând totodată şi o cerere de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, ceea ce de asemenea atrage nevalabilitatea actelor de dobândire a bunului.
Relativ la Decizia contestată, comunicată sub forma unei adrese, a învederat nelegalitatea sa atât pentru neîndeplinirea cerinţelor de formă prescrise de art. 23 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea iniţială), cât şi a celor de fond, contrare prevederilor art. 9 alin. (1) din lege care consacră prevalenţă restituirii în natură.
În acest sens, a învederat că terenul solicitat în prezenta procedură – în suprafaţă de 4217 mp – face parte dintr-un trup de teren de 12.255 mp, din care diferenţa de 8038 mp, ce s-a aflat în patrimoniul SC A. SA Piatra Neamţ, i-a fost restituită în natură de această societate.
Nu poate fi primit argumentul pârâtei în susţinerea imposibilităţii restituirii bunului în natură, justificat de cumpărarea pachetului de acţiuni de la stat, întrucât art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 instituie obligativitatea restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, deţinute de societăţi comerciale la care statul este acţionar chiar şi atunci când valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilelor, deci cu atât mai mult când valoarea acţiunilor deţinute este mai mică decât a celei a imobilului.
SC G. SA Girov şi A.S.U. Girov au formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, solicitând în baza art. 324 din OUG nr. 88/1997 astfel cum a fost modificată, obligarea chematului în garanţie la plata unei sume reprezentând echivalentul valoric la preţul pieţei a suprafeţei de 4217 mp teren şi a construcţiilor existente pe acesta, în situaţia în care acţiunea reclamantului de restituire a bunului în natură va fi admisă.
Prin sentinţa nr. 153 C din 20 mai 2002, Tribunalul Neamţ, secţia civilă, a respins acţiunea reclamantului ca nefondată.
Au fost admise excepţiile invocate în cauză şi respinsă acţiunea împotriva pârâtelor A.P.A.P.S., Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Neamţ şi Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
S-a luat act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare făcute în procesul de privatizare.
A fost respinsă ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanţie a Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor formulată de SC G. SA Girov şi A.S.U. Girov, judeţul Neamţ.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că imobilele pretinse în prezenta procedură, expropriate de la autorul reclamantului, au fost înstrăinate în mod valabil pârâtei SC G. SA Girov prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 10 din 17 iulie 2000 încheiat cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, astfel încât, în raport de această situaţie şi de dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 acestea nu pot fi restituite în natură.
În acest caz, foştii proprietari beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent, însă pentru valorificarea lor este necesar ca notificarea să fie adresată instituţiei implicate în privatizare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 şi cum a fost îndrumat reclamantul prin răspunsul primit la notificarea adresată SC G. SA.
Decizia atacată este legală şi în raport de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care prevăd că nu intră sub incidenţa acestei legi, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000, de care de altfel a şi uzat reclamantul în vederea redobândirii aceluiaşi teren.
S-a reţinut aşadar ca fiind inadmisibilă cererea de retrocedare a terenului formulată în baza Legii nr. 10/2001, considerente ce privesc şi construcţiile aflate pe acelaşi teren, care au fost expropriate prin acelaşi act normativ – Decretul nr. 83/1949 – şi cărora le sunt aplicabile dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000.
Nu pot face obiectul actului normativ de reparaţii de care s-a prevalat reclamantul şi pentru că aceste bunuri au intrat în patrimoniul societăţii comerciale prin acte de înstrăinare întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale.
Nu a fost primită susţinerea reclamantului privind preluarea abuzivă a bunurilor şi deci nevalabilitatea titlului statului, dat fiind conţinutul noţiunii de „preluare abuzivă" în accepţiunea legii speciale, care include în această noţiune preluările cu sau fără titlu valabil.
În speţă, preluarea bunului litigios fiind făcută în temeiul unui decret de expropriere înseamnă că s-a făcut cu titlu, considerat a fi valabil, întrucât reclamantul nu a făcut dovada că preluarea s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, pentru a se putea considera că preluarea s-a realizat fără titlu valabil.
Într-o atare situaţie, reclamantul ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de art. 27 din Legea nr. 10/2001 şi să adreseze notificarea instituţiei implicate în privatizarea societăţii comerciale, în scopul obţinerii măsurilor reparatorii cuvenite în temeiul legii speciale.
Apelul declarat de reclamant împotriva susmenţionatei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 79 din 25 noiembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că procedura de restituire a imobilelor preluate în baza Decretului nr. 83/1949 este reglementată de Legea nr. 18/1991 republicată pentru terenuri şi de normele Legii nr. 10/2001 pentru construcţii.
În raport însă de împrejurarea privatizării societăţii deţinătoare a terenului, acestuia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 care recunosc vocaţia reclamantului de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, după notificarea instituţiei implicate în privatizare, sens în care a şi fost emisă Decizia atacată în prezenta cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul L.E.S.N., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., a solicitat casarea ambelor hotărâri şi obligarea pârâtei să-i restituie în natură terenul de 4217 mp situat în comuna Girov, sat Dăneşti, judeţul Neamţ, împreună cu toate construcţiile existente, imobile ce au constituit proprietatea antecesorului său L.P., cunoscute ca fosta moşie Dăneşti, preluate de stat în temeiul Decretului nr. 83/1949.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, reclamantul arată că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că terenul face obiectul restituirii în temeiul Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, iar construcţiilor li se aplică dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 1/2000.
Dimpotrivă, atât terenul cât şi construcţiile aflate pe acesta fac obiectul Legii nr. 10/2001 şi pot fi restituite în natură, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 din lege, incidente în cauză.
A mai învederat că diferenţa de teren în suprafaţă de 8038 mp şi construcţii preluate odată cu bunurile solicitate în prezenta procedură în temeiul aceluiaşi act normativ, dar deţinute de altă societate comercială (SC A. SA, societate divizată din pârâta SC G. SA) i-au fost restituite în natură, astfel încât pentru identitate de raţiune şi bunurilor deţinute de pârâtă urmează să le fie aplicabil acelaşi regim juridic şi să-i fie restituite în natură.
Nu s-a avut în vedere că încă de la apariţia legilor fondului funciar a notificat toate autorităţile competente, inclusiv pârâta privind pretenţia sa de restituire în natură a bunurilor, astfel încât actele juridice încheiate de pârâtă având ca obiect bunul litigios, nu sunt valabile, iar pârâta nu se poate prevala de dobândirea acestuia cu bună-credinţă.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (act normativ indicat ca temei al cererii dedusă judecăţii) „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra achiziţiilor şi nerestituite, se restituie în natură, în condiţiile prezentei legi.
Iar potrivit art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege „în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege... imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat".
Aprecierea preluării ca fiind abuzivă, în concepţia legii speciale (art. 1.3. din normele metodologice de aplicare a legii) se va circumstanţia în funcţie de elementele indicate de această normă, cu menţiunea că „pentru cazul special prevăzut la art. 11 din lege situaţia respectivă se încadrează în prevederile legii atunci când deposedarea s-a făcut prin expropriere, preluarea fiind considerată a fi aprioric abuzivă (lipsa unor despăgubiri echitabile)".
Ca urmare, legea specială instituie, în procesul soluţionării notificării depuse de persoanele îndreptăţite, printre altele, alături de principiul prevalenţei restituirii în natură stipulat de prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 şi art. 9 alin. (1) din lege şi pe cel al caracterului de complinire al prevederilor acestei legi în raport cu alte acte normative speciale reparatorii, dar şi al priorităţii măsurilor prevăzute de legea specială în raport cu cele din legile speciale precedente.
Aceasta întrucât pentru domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, prezintă relevanţă deosebită respectarea exigenţelor art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţie, potrivit căruia „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi principiile generale de drept internaţional".
Ca urmare, analiza raportului juridic dedus judecăţii, pretinde sine qua non verificarea valabilităţii actului de preluare a bunului (dacă acesta se încadrează sau nu în noţiunea de „preluare abuzivă" pretinsă de textul legii speciale), existenţa/inexistenţa unei reparaţii în temeiul unuia/unora din legile reparatorii speciale adoptate după 1990, natura măsurilor reparatorii cuvenite în raport de modalitatea de preluare a bunului şi situaţia lui juridică actuală.
Împrejurarea că bunul litigios a fost preluat în temeiul unui act normativ (Decretul nr. 83/1949) ce intră în domeniul de aplicare al unei alte legi speciale de reparaţie (Legea nr. 18/1991 a fondului funciar) nu exclude, de plano, incidenţa normelor actului de reparaţii de care a înţeles să se prevaleze reclamantul în cauza dedusă judecăţii.
Aceasta pentru că, astfel cum rezultă din norma art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, domeniul de aplicare al acestei legi acoperă toate imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada de referinţă a legii şi nerestituite, cerinţă din care derivă caracterul de complinire al legii în raport de celelalte acte normative cu caracter reparatoriu.
Or, imobilul în litigiu, preluat în baza Decretului nr. 83/1949 (prin expropriere) nu a fost restituit până în prezent (prin noţiunea de restituire înţelegând una dintre măsurile reparatorii prevăzute de legile speciale în materie), deşi a fost solicitat începând încă din anul 1991 în temeiul tuturor actelor normative reparatorii adoptate după acest moment.
Ca urmare, acesta nu poate fi exclus de la incidenţa legii speciale invocată ca temei al cauzei, pe considerentele greşit reţinute de cele două instanţe.
Considerată de textul legii speciale aprioric abuzivă, exproprierea ca mod de preluare a bunurilor de către stat, în modalitatea reglementată de Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispoziţiuni din Legea nr. 187/1945, de trecere a bunurilor în proprietatea statului, ca bunuri ale întregului popor, în lipsa unei despăgubiri echitabile afectează validitatea titlului statului, dobândit prin abuz şi cu încălcarea normelor constituţionale ale vremii.
Deşi garantată şi respectată proprietatea privată prin norma art.8 din Constituţia României de la 1948 şi art. 480, art. 481 C. civ., modalitatea samavolnică de preluare a bunului în litigiu nu poate justifica şi consolida titlul statului dobândit în temeiul unui act contrar tuturor prevederilor legale naţionale amintite şi a celor internaţionale (art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului).
Analiza validităţii (titlului valabil) nevalabilităţii acestuia prezintă relevanţă sub aspectul naturii măsurilor reparatorii ce se pot acorda în temeiul legii speciale de reparaţie.
Or, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea iniţială şi în vigoare la data soluţionării apelului, pentru imobilele preluate de stat cu titlu valabil evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.
Ca urmare, norma evocată, de excepţie, în raport de principiul prevalenţei restituirii în natură consacrat de numeroase norme legale din cuprinsul legii speciale, presupune îndeplinirea cumulativă atât a cerinţei valabilităţii titlului statului, cât şi a celei privind forma juridică a deţinătorului societate comercială, integral privatizată.
Neîndeplinirea unui dintre cele două cerinţe imperativ pretinse de textul legii speciale, înlătură aplicabilitatea normei legale evocate şi implicit modalitatea de restituire a bunului sub forma măsurilor reparatorii prin echivalent considerat a fi cuvenite proprietarului bunului.
Fiind stabilită în speţă, în raport de modalitatea de preluare a bunului, nevalabilitatea titlului statului, rezultă că raportului juridic dedus judecăţii nu-i sunt aplicabile dispoziţiile legale evocate, greşit aplicate de cele două instanţe, situaţie ce atrage nelegalitatea hotărârilor astfel pronunţate.
Nu are relevanţă în speţă împrejurarea că textul art. 27 (în redactarea enunţată) a fost modificat, urmare a adoptării Legii nr. 247/2005 prin conţinutul redat de textul art. 29 al legii, întrucât prin Decizia nr. 830/2008 (M.Of. nr. 559 din 24 iulie 2008) a Curţii Constituţionale s-a constatat că prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul dedus judecăţii va fi admis potrivit celor consemnate în dispozitivul prezentei decizii şi, în raport de soluţia admiterii cererii de chemare în judecată şi de restituire a bunului în natură, în conformitate cu dispoziţiile art. 61 C. proc. civ. şi în temeiul art. 324 din OUG nr. 88/1997 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 99/1999, urmează a fi admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta unitate deţinătoare împotriva entităţii implicate în privatizarea sa.
Vor fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei, urmând ca în raport de soluţia dată recursului, cererea de intervenţie accesorie în interesul intimatei să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul L.E.S.N. împotriva deciziei nr. 79 din 25 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Casează Decizia precum şi sentinţa nr. 153 C din 20 mai 2002 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia civilă, în parte.
Admite acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei SC G. SA Girov prin lichidator SC F.E.B. SRL Piatra Neamţ şi obligă pârâta să restituie reclamantului în natură suprafaţa de 4217 mp teren situat în comuna Girov identificat ca incinta nr. 9 sector construcţii Dăneşti cu vecinătăţile N drum comunal, S S.T.M., E restul proprietăţii reclamantului, V drum comunal conform schiţei aflate la fila 49 dosar fond precum şi a construcţiilor aflate pe acesta.
Admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC G. SA Girov şi a A.S.U. cu sediul în comuna Girov, judeţul Neamţ şi dispune obligarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale la plata despăgubirilor corespunzătoare valorii imobilelor restituite reclamantului.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Respinge cererea de intervenţie formulată de A.S.U. din cadrul SC G. SA Girov în interesul pârâtei SC G. SA Girov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2052/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 2051/2010. Civil. Prestaţie tabulară. Recurs → |
|---|
