ICCJ. Decizia nr. 2163/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2163/2010
Dosar nr.3498/117/2008
Şedinţa publică din 26 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 637/26 noiembrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 3498/117/2008, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamanţii S.S.L.E., P.D.M., S.T.I. şi T.M.D. în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI DEJ.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că la data de 12 septembrie 2008, Primarul Municipiului Dej a emis Dispoziţia nr. 1737 prin care a revocat Dispoziţia nr. 1318 din 8 iulie 2008, împotriva căreia s-a formulat contestaţia ce formează obiectul prezentei cauze.
În aceste condiţii, la prima zi de înfăţişare, dispoziţia atacată nu mai era în fiinţă, astfel încât cererea de anulare a acesteia este lipsită de obiect.
Întrucât pârâtul a recunoscut înainte de prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamanţilor şi nu a fost pus în întârziere anterior cererii de chemare în judecată, Tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ., fiind incident art. 275 C. proc. civ.
Apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinţei menţionate a fost admis prin Decizia nr. 86 din 13 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei, în sensul obligării pârâtului Primarul Municipiului Dej la plata către reclamantă a sumei de 2500 RON reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a arătat că atitudinea pârâtului de a revoca dispoziţia atacată nu poate fi apreciată drept o recunoaştere a pretenţiilor reclamantului.
Chiar dacă a operat atare revocare, culpa pârâtului derivă din faptul că această operaţiune a avut loc după primirea citaţiei pentru primul termen de judecată şi din însuşi comportamentul său în îndeplinirea atribuţiilor ce-i reveneau în aplicarea Legii nr. 10/2001.
Astfel, cu privire la notificările reclamanţilor, s-au emis nu mai puţin de zece dispoziţii de respingere, de restituire în natură, de revocare, fapte care au obligat pe reclamanţi la acţiuni în justiţie şi, implicit, la suportarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs pârâtul Instituţia Primarului Municipiului Dej, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi exonerarea de plata cheltuielilor de judecată stabilite de instanţa de apel în favoarea reclamantei, deoarece în bugetul instituţiei nu se regăsesc prevederi cu această destinaţie, astfel cum dispune OG nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilită prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr. 288/2002.
La termenul din 26 martie 2010, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 306 C. proc. civ., reţinând cauza spre soluţionare pe acest aspect.
Analizând excepţia invocată, se constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Conform art. 306 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., neîncadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. conduce la nulitatea recursului.
În cauză, chiar dacă recurentul a invocat explicit cazurile de modificare descrise de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că susţinerile formulate nu se încadrează în aceste cazuri şi nici nu este posibilă încadrarea lor în vreunul dintre celelalte cazuri de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ. care atrag modificarea ori casarea deciziei de apel.
Prin Decizia recurată, s-a procedat la schimbarea în parte a hotărârii primei instanţe, exclusiv pe aspectul cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata în faţa tribunalului, în sensul existenţei unei culpe procesuale a recurentului - pârât, nefiind întrunite cerinţele de aplicare a dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ.
În acest context, motivele de recurs ar fi trebuit să vizeze legalitatea interpretării şi aplicării normei procesuale menţionate de către instanţa de apel, din perspectiva atitudinii procesuale a pârâtului.
Motivele de recurs concepute în cauză se referă, însă, la dificultăţile pârâtului în plata cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa, recurentul invocând raţiuni bugetare şi prevederile OG nr. 22/2002, solicitând exonerarea sa de plata acestor cheltuieli.
Or, susţinerile din motivarea căii de atac nu au nicio legătură cu dispoziţiile art. 275 C. proc. civ. şi atitudinea pârâtului pe parcursul prezentului proces, cât timp vizează faza executării hotărârii de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, ale cărei reguli nu interesează în vreun fel modul de stabilire a obligaţiei de plată a acestor cheltuieli.
În atare context, se apreciază că susţinerile recurentului nu reprezintă, în fapt, critici de nelegalitate la adresa deciziei recurate, de natura celor prevăzute expres şi limitativ în art. 304 C. proc. civ., critici în absenţa cărora nu se poate considera că recursul este motivat.
În aceste condiţii, operează sancţiunea nulităţii recursului reglementată de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., temei pentru care Înalta Curte va constata nul recursul, admiţând excepţia cu acest obiect invocată din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE:
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarate de pârâtul Primarul Municipiului Dej împotriva Deciziei nr. 86/A din 13 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2165/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2164/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
