ICCJ. Decizia nr. 220/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 220/2010
Dosar nr. 611/119/200.
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la data de 11 mai 2006, reclamanţii V.E., M.E., R.Z. şi R.C.J. au solicitat anularea dispoziţiei nr. 22 din 3 mai 2006 emisă de pârâta SC P.V.N. SRL Zagon, cu consecinţa obligării pârâtei să restituie în natură imobilul înscris în C.F. Zagon nr. 5014, ulterior transcris în C.F. Zagon nr. 5444, ce a constituit proprietatea antecesorilor, S.Z., născută B., iar în subsidiar, în situaţia în care nu este posibilă restituirea bunului în natură, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor corespunzătoare valorii de circulaţie a imobilului.
În motivarea cererii, reclamanţii au învederat că imobilul menţionat a trecut în stăpânirea statului fără titlu, în baza dispoziţiilor Decretului nr. 218/1960 şi a Decretului nr. 712/1966, a ajuns în proprietatea SC P. SA, reorganizată în SC T. SRL Sf. Gheorghe care a înstrăinat imobilul pârâtei.
Invocând incidenţa dispoziţiilor art. 1, art. 7, art. 9, art. 24 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii au solicitat restituirea bunului în natură de la pârâtă, unitate deţinătoare în accepţiunea Legii nr. 10/2001 şi căreia îi revine obligaţia stipulată de art. 25 (art. 26) din actul normativ menţionat.
Prin sentinţa civilă nr. 40 din 17 ianuarie 2008, Tribunalul Covasna a respins acţiunea reclamanţilor reţinând că imobilul solicitat ce a intrat în patrimoniul unei societăţi comerciale integral privatizate, SC T. SRL Sf. Gheorghe, a fost transmis în anul 2000, cu actul de vânzare-cumpărare nr. 441 din 10 martie 2000, pârâtei SC N. SRL Zagon, care în atare situaţie nu are calitate de „unitate deţinătoare" ce nu poate fi obligată la restituirea bunului deţinut cu titlu de cumpărare.
Totodată s-a reţinut formularea notificării cu depăşirea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, respectiv în luna februarie 2006, ceea ce justifică de asemenea soluţia de respingere a cererii dedusă judecăţii.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva susmenţionatei hotărâri a fost admis prin Decizia nr. 50 Ap din 21 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
A fost desfiinţată sentinţa atacată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut, în esenţă, că prima instanţă a dat eficienţe strict ad literam prevederilor art. 27 din Legea nr. 10/2001 fără a analiza condiţiile care atrag aplicabilitatea acestei dispoziţii normative.
S-a arătat în acest context că, pe de o parte, titlul Statului a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 1340/1998 a Judecătoriei Târgu Secuiesc şi că şi prin sentinţa civilă nr. 372/2004, Tribunalul Covasna a dispus în procedura contenciosului administrativ anulare parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al SC T. SRL Sf. Gheorghe cu referire la imobilul în litigiu. Deşi ulterioară transmiterii bunului către pârâtă, prin încheierea din 15 octombrie 1999 reclamanţii au notat în evidenţele de carte funciară procesul promovat împotriva proprietarului tabular înscris la acea dată, SC T. SRL Sf. Gheorghe, menţiune relevantă în procesul examinării valabilităţii titlului intimatei, căreia notarea menţionată îi era opozabilă.
A fost reţinută a fi întemeiată şi critica privind soluţionarea litigiului prin reţinerea tardivităţii formulării notificării, incident ce nu a fost pus în discuţia contradictorie a părţilor, tardivitate care a fost examinată prin raportare doar la notificarea adresată intimatei, cu ignorarea procedurii administrative iniţiate de reclamanţi faţă de SC T. SRL, fosta unitate deţinătoare a imobilului.
Reţinând că astfel în mod greşit prima instanţă a dezlegat raportul juridic dedus judecăţii prin raportare la calitatea procesuală pasivă a intimatei, respectiv a tardivităţii notificării, fără a intra în cercetarea fondului cauzei, în considerarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a fost desfiinţată hotărârea iar cauza trimisă spre rejudecare tribunalului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC N. SRL criticând-o pentru nelegalitate sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a actului juridic dedus judecăţii întrucât a procedat la schimbarea naturii acţiunii reclamanţilor.
În acest sens a învederat că deşi sesizată cu o plângere împotriva răspunsului înregistrat sub nr. 22 din 3 mai 2006 la notificarea reclamanţilor, instanţa de apel a depăşit cadrul procesual astfel determinat şi a procedat la cercetarea situaţiei proprietăţii imobilelor, deşi nu a fost învestită cu asemenea verificări.
A invocat totodată nelegalitatea hotărârii şi pentru lipsa de temei legal, critică ce nu a fost dezvoltată şi încadrată în drept.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. „modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere … când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia".
Motivul de recurs arătat urmăreşte desfiinţarea hotărârii judecătoreşti atunci când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia convenţiile legale făcute au putere de lege între părţile contractante.
Ca urmare, câmpul de aplicaţiune al acestui motiv de casare vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus în justiţie, înţeles ca negotium şi care poate fi bilateral sau unilateral.
Dispoziţia legală enunţată nu poate fi aplicată, prin extrapolare, greşitei aplicări sau interpretări a unui act procesual vizând, aşa cum se invocă în cauză depăşirea limitelor judecăţii şi schimbarea obiectului acesteia, critică care poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din a cărui perspectivă urmează a fi analizată.
În drept, instanţele au obligaţia de a se pronunţat doar asupra obiectului cererii dedusă judecăţii, acest fapt constituind garanţia respectării principiului disponibilităţii prevăzut de art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Dacă formulările sunt confuze, împiedicând determinarea obiectului şi temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, instanţa are îndatorirea, respectând principiul contradictorialităţii, să ceară precizările necesare, în scopul soluţionării cauzei cu respectarea riguroasă a principiului disponibilităţii.
În speţa supusă analizei, obiectul cererii introductive de instanţă, astfel cum a fost precizat (f. 35 d.f.) vizează nelegalitatea dispoziţiei emisă de pârâtă în procedura legii speciale, dar şi constatarea nulităţii actelor de transmisiune având ca obiect bunul litigios încheiate între SC T. SRL în al cărei patrimoniu s-a aflat bunul şi pârâta din cauză.
Limitându-se a face verificări exclusiv din perspectiva calităţii pârâtei de „unitate deţinătoare" în accepţiunea legii speciale, dar şi modalităţii măsurilor reparatorii cuvenite reclamanţilor în raport de dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data soluţionării acţiunii (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005) prima instanţă nu a analizat fondul pretenţiilor deduse în justiţie, constând în analiza validităţii titlului transmiţătoarei (care a fost desfiinţat parţial printr-o hotărâre judecătorească), dar şi al celui al pârâtei, examinare impusă de obiectul cererii de chemare cu judecata căreia a fost investită instanţa.
Această analiză se impune cu atât mai mult cu cât prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. I pct. 60 din Legea nr. 247/2005 au fost declarate neconstituţionale, sens în care s-a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, sunt încălcate dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Ca urmare, reconfigurarea textului art. 29 (fost art. 27) din Legea nr. 10/2001 în forma iniţială, impune cu necesitate analiza validităţii titlului statului şi, consecutiv, al deţinătorului bunului, analiză legal pretinsă de instanţa de apel.
Faţă de cele ce preced şi care vin să substituie parţial considerentele instanţei de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de suspendare.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC N. SRL împotriva deciziei nr. 50 Ap din 21 aprilie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 221/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 219/2010. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
